Ce să-mi aducă Moş Anu’ Nou

M-am dedat făcutului de liste cu „de făcut” pentru anul viitor.
Ocazie cu care a reieşit că o primă dorinţă (imperativă...) pentru 2010 ar fi să nu mai ajung să las atâtea lucruri neterminate. Să le mai şi termin, adică. (votca, berea, chestii... ca-n bancu’ ăla!)
Nu intenţionez să renunţ a mă lansa în mii de întreprinderi elaborate şi solicitante, deodată.

Dac-ar fi să dau vina pe el, 2009 a fost, pentru mine, un an confuz. Indecis. Ceţos. În care a trebuit să duc tone de muncă (nenecesară...) de lămurire pentru care nu (prea) eram pregătită. (că e mai simplu, când te grăbeşti şi mai ai şi dreptate, pe deasupra, să răcneşti odată şi gata...)

2009 este anul în care am învăţat câte ceva despre renunţare. (în oboseală via nedormire sunt, indubitabil, doctor docent). Dar şi despre linişte (în sensul de lipsă a agitaţiei), despre răbdare, despre introspecţie, despre încredere. Despre simplitate.
Despre felul în care scoţi rapid şi fără durere o oală temeinic auto-înfiletată pe bostanul progeniturii: ungi „îmbinările” cu ulei. Sau cu apă şi săpun, mi s-a mai spus după aia... Ca să poată aluneca. (emiterea ori cenzurarea imprecaţiilor ulterioare la adresa cui mama găilor a lăsat iar dulapu’ deschis rămâne la latitudinea fiecăruia)
Şi despre limba muţunautică. Intenţionasem să fac un soi de inventar al abilităţilor musiului, pe capitole mari, inclusiv verbalul. Da’ dumnealui taman ce-a demolat perdeaua (a smuls-o cu tot cu şine - în parte şi pentru că, aşa cum am decretat, în calitate de mare specialist în materie, găurile date-n tavan au fost date, din comoditatea sau neatenţia meşterului, cu o mandrină prea mare), iar eu va trebui să găsesc o modalitate poxipolico-lipicioasă de-a o instala la loc (că alte găuri refuz să mă apuc să dau). Drept care nu ştiu dacă va mai fi vreme azi pentru detalii...

Îmi doresc (ca şi până acum) să am un copil sănătos şi vesel, care să se dezvolte „cum trebuie”. Să supravieţuim cu succes perioadei celor the terrible twos (la apogeu în vară... deşi oarece semne se văd de pe acum; şi, judecând după ce ni s-a prezentat în ultima vreme, dacă asta e avanpremiera la adolescenţă, pe termen lung nu mă văd bine).
Să găsesc bona-pereche pentru Muţunau (ca să nu zic bona perfectă... chit că pe-aia o vreau; cineva pe care să ne putem baza doi-trei ani de acum încolo) şi, mai încolo, grădiniţa potrivită.
Îmi doresc să călătorim iar de plăcere.
Să mă hlizesc intens, să mă tăvălesc pe jos de râs, să râd în hohote, „transportată”, până-mi dau lacrimile. (nu, n-am dat de provizia pisicii Tina... aş vrea să reuşesc şi fără).
Să-mi placă 2010. De-adevăratelea. Să cresc. (nu pe lăţime...)
Îmi doresc o casă. Mică, nu viloi, dar musai posesoare de pod şi respectiv curte nebetonată. Aş vrea, pentru început, ca dorinţa asta să-nceapă să fie mai puţin nerealizabilă.
Îmi doresc întâlniri binecuvântate, chef de viaţă, coincidenţe miraculoase, lumină, culoare, sclipiri şi soare.
Inspiraţie.

Şi acum îmi doresc să mă duc să văd ce dezastre a mai produs hiperkineticul meu. Hai, că asta se rezolvă... plus faptul că, la noapte, o să contemplu luna cea albastră...

La Mulţi Ani!