Ipostaze muţunautice

Precizare nocturnă (ceva mai veche...), la vreme de ploaie:
- Vreau să mă fac astronaud!
- Păi, ieşi afară-n ploaie şi te uită bine la cer.



Tot din seria „astro”:
- Luna este satelistul Pământului!



Şansonetist:
- O migdală, o migdală, iiiiaaaaa-iiiiiaaaa-oooo.
Surdu’ n-aude, da’ le potriveşte.
Mi-a luat o săptămână jumate să-l conving că de fapt e Old MacDonald.



Din seria „matematician mă face (obsedata de) mama”, dat fiind c-am pescuit de undeva jucăria asta

Muţunau a-nşfăcat-o, crezând că-i ochean.
- Nu e ochean, e tubul lui Pitagora, am zis, sperând că Muţunau o să-nveţe singur, instantaneu, tabla înmulţirii (şi, desigur, şi-mpărţirile), şi că mai am de stat de vorbă cu el, prin clasa pregătitoare, eventual despre integrale şi funcţii complexe. La modul că mi le explică el, desigur.
- Tubul Pitagorei? a-ntrebat bulversat Muţunau, copleşit de ambiţiile-mi, fie şi neverbalizate.
- Tubul lui Pitagora, nu tubul Pitagorei.
- Pitagora?
- Da.
- Pitagora şi mai cum?

Bună-ntrebare. Taaanti wikipediaaaa...
- Nu ştiu. Pitagora din Samos. În rest, e mult de atunci şi omu’ era oricum cam secretos.

Dar matematica e distractivă.



Familist-ordonatoro-cerşetor:
- Mai vreau un frăţior şi o surioară!
- Ce-ţi veni?
- Aşa vreau eu.
- Acum?
- Da.
- Chiar acum, pe loc, nu pot.
- De ce?

Ţin toată conferinţa de presă despre cum bebeluşii stau întâi în burtică şi, când se nasc, sunt mici, eventual plângăcioşi şi nu te lasă să dormi. Răspund la cele 532.000 de de-ce-uri suplimentare pe care le stârneşte povestea.

Muţunau revine în forţă:
- Vreau un frăţior şi un frăţior!
- Nu mai vrei surioară?
- Nu.

Bine că nu mă apucasem.

Mă rog, a doua zi a revenit la prima placă.
Nu, tot nu mă apucasem.

Muţunau, şansonetistul

- Orice e pe lună, a'ie un 'ost anume!
cu variaţiuni:
- Orice e pe lună, a'ie un 'ost alună!

- Do e o doamnă mai voinică,
{....}
Si e nota de sfâhrhşit
Şi la Do ne-am 'evenit!

Sunetul muzicii nu va mai fi niciodată la fel.
Se pregăteşte My Fair Lady. Abia aştept să-l văd declamând the rain, in Spain, stays mainly in the plain.

Fonetice şi nu numai

Pen' cine se joacă de-a alfabetu’ şi de-a pronunţia în limba engleză.
Utile şi pentru corectarea accentului la adulţi!

Fonetice ca la carte:




Mai lejer, Jolly phonics:
Toate cele 42 de sunete ale limbii engleze:


Vocale:


2:


3:


Alt alfabet zburdalnic:


Aici, alfabetul însoţit de limbajul semnelor.



Număratul:


Culorile


Tot culori, da' mai enervant):


Fructe & legume:


Forme geometrice:

Ceainicele - ultima obsesie

Suntem în plină perioadă ceainicăreas(c)ă. În care am intrat accidental, cotrobăind pe youtube. Ceainicăreala(ria? roşenia?) bate până şi Pisicile Aristocrate.

A trecut şi-n viaţa reală, unde ceainică(ri)m de zor, transferând za’ă’ din zahaaa’niţă în ceainic, de unde o să-l turnăm atât înapoi, cât şi pe jos (în pofida aranjării grijulive a spaţiului de lucru...). Vom merge până şi la Megaiiimaaaajj, să luăm alt ceainic 3D - ca s-avem ce sparge, nu de alta.

Drept care mă uit la filmuleţe şi le pun bine, nu care cumva să uit de ele.
...ca şi cum le-aş mai putea ublia ’f’odată! într-o perspectivă de coşmar, mă văd fie fugărită din toate părţile de batalioane de ceainice pufăitoro-ţopăitoare, intens & variat colorate, fie lălăind tembelizant, la infinit, numai:

I'm a little teapot,
Short and stout,
Here is my handle (one hand on hip),
Here is my spout (other arm out with elbow and wrist bent),
When I get all steamed up, (cu variaţiunile when the water’s boiling / when I see a teacup, căci surdu’ n-aude, da’ le potriveşte)
Hear me shout,
Tip me over and pour me out! (lean over toward spout)
I'm a special teapot,
Yes, it's true,
Here's an example of what I can do,
I can turn my handle into a spout,
Tip me over and pour me out!,

Auctorele operei, dac' e să ne luăm după Wikipedia, ar fi un anume George Sanders.




Ţeainicu’ ma’o, cu ochi maaa’i:



Ţeainicu’ a’b (care... nu e ce pare a fi!):



Ţeainicu’ a’bast’u:



Ţeainicu’ ’oz:



Ţeainicu’ gaa’ben:
 


Ţeainicu’ cu patu’a-n nas:

I'm a little teapot...la-la-laaaa!

Caloriferul preistoric, trezeşte-te, mami, şi alte mini-povestiri

Preambul oarecum lămuritoriu: orice copil mic &vorbăreţ va da, la vremea lui, dume.
Unele, monumentale.
În ceea ce-l priveşte pe Muţunau, nu e vreun geniu în devenire - pur şi simplu, vorbeşte foarte mult.
Foaaaaaarteee mult.
Pardon, imaginea clară e dată de propoziţia „nu tace o clipă”.
Prin urmare, la atâta cantitate (recunoaştem, discret speculată & atent urmărită & memorată) e absolut normal să iasă şi nişte „opere”.

Da’ azi vorbim mai ales despre alea involuntare.


Undeva, printr-un dulap, s-a găsit oarece monstruleţ fălcos şi păros, de pluş, care i-a fost prezentat lui Muţunau drept omuleţul preistoric. (cu asta seamănă cel mai bine...)
Seara la culcare, întrebat fiind dacă doreşte să-şi ia în pătuc noul prieten (întrebat în speranţa deşartă că poate s-o culca mai repede), Muţunau, obosit dar ferm, a zis:
- Nu. Da’ punem în p’iză calo’ife’u’ p’eisto’ic!
(electric, recent scos din debara...)


Azi dimineaţă, junele se vede silit să ia iniţiativa şi să se prezanteze la patu’ lu’ mumă-sa, în scopuri deşteptătoare.
- T’iezeste-te, mami!
- Hâm?
- T’iezeste-te, mami, să me’gem ’a g’ădiniţă!
- Mmmm... immmediat.
- Mami, hai, du-mă la BBC ca să me’gem ’a g’ădiniţă!
(în maşină se-ascultă BBC. Hăhăilelile altor matinale de radio sunt peste palierul de stres admisibil la ora aia în maşina noastră. BBC mormăie la un nivel acceptabil.)



Nu e foarte clar cât anume mănâncă Muţunau la grădiniţă - deşi, în ultima vreme, prezintă sistematic oarece indicii, localizate de obicei printre dinţi.
Sursa de încredere pentru informaţiile de profil sunt, evident, educatoarele, căci Muţunau, căruia-i cam plac păcălelile, dar nu şi interogatoriile, răspunde cam aşa:
- Ce-ai mâncat azi? întreabă Bunica.
- Chied că....pui!
- Auzi, da’ pe meniu scria viţel.
- Atuuunci... chied că viţel.
Intervenţia fantezist-sabotoare nu se lasă aşteptată:
- Da’ somonu' fumé? L-ai mâncat?
... şi, cu tot uzul greşit al persoanei a doua, dă roade:
- Daaa, ai mâncat somon fumé!


Muţunau cântă (adică scandează răcnit, ad nauseam)
- Maanchi, maanchi, tel’i batiu ee!
(La grădiniţă mai cântă cântecele şi-n engleză. Desigur, fără etapa dedicată corectării pronunţiei.)
- Maimuţă?
- Daaa!!! Manchi!
- Monkey, monkey, da’ monkey şi mai ce?
- Maanchi, tel’i batiu e!

No more monkeys jumping on the bed.

Melodioară enervantă şi-n original, darămite-n pronunţie misterioso-stâlcită...


Plus, iată ce susţine mitul omniscienţei parentale: ăia de acasă ştiu cântecele de la grădi!!!

Din operele complete ale lui Muţunau

Săniuca fughe
Nimeni n-o agiunghe
A’ie do’ de mama lui (?!? influenţe din povestea lui Peter Pan)
[...]

Toată ziua prin zăpagă
Vine lumea să o vagă
Săniuca e uşoacă
Fuge pa’că zboacă

A’ie tă’pi lucioasche
Vâ’fu’ile-ntoa’sche
[...]

...asta fiind versiunea clasică, ne-înfrumuseţată:



În rest:

Mami s-a pelizat.

Ilinca e at’i-că-ţă.

V’eau căşumnă.

Aceea ie’te o cacataiţă.


- Nu poooot!
- Ce nu poţi?
- Să scot cheilele!
- De unde să scoţi cheile?
- Din geantă de la bunica!!!


...şi, de-a dreptul apoteotic:
- Dacă mă t’ag pe uşă la baie, se stinge lumina.