Se afișează postările cu eticheta Engleză. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Engleză. Afișați toate postările

duminică, 13 octombrie 2013

Varii şcoleli pe cont propriu


Pretinsa dilemă mers-la-şcoală versus homeschooling şi/sau unschooling îmi pare, în anumite privinţe, posibil tipic locale, ipocrită.

Motivele mi-s simple:
- în sistem tradiţional, tot vei munci acasă, cu copilul, la teme, de-ţi (vă) vor sări ochii. Tu, părinte, sau tu, profesor-de-after-school şi, desigur, tu, copil. Care... schooling?

Niciunui profesor nu-i pare că se face bou singur dând teme - pen’ că, nu-i aşa, nu despre suficienta & buna explicare a unei teme (bună = corectă şi pe înţelesul publicului destinatar) vorbim (deşi despre asta e vorba), ci despre pretinsa exersare întru eternelă (inutilă...) perfecţionare şi, evident, despre programa / materia care trebuie halită. Pardon, îndesată-n destinatari predată.

- Sfânta Sanctissimă Programă e oricum vai steaua ei lipsită de un număr spectaculos de teme imperios necesare existenţei în social - de la aspectele IT&C până la teme financiare. Da, poate n-oi vrea să-i înveţi despre derivative din clasa I, da’ poate vrei sa te asiguri că pricep teme de care se lovesc indirect în fiecare zi. Cum arată banii, la ce folosesc, de unde vin...
Ca să nu mai spun că poate vrei să ştie copchilu’ să-şi facă un ceai, acolo....
Sau să se orienteze pe hartă / în oraş...
Sau să dea primul ajutor...
Sau să aibă grijă de vreun animăluţ...
(da, ştiu, pe ici pe colo mai sunt programe dedicate sau câte un învăţător / prof inimos care prestează... dar sistemul, per total, e bătut în cap. şi-n gât.)


Niciun gheşeft, aşadar, cu mersul la şcoală. Sistemul atoate-ştiutoriu nu e nici pe cal, nici în căruţă... (poate-n dric? n-am căutat atent)
Fireşte, nu iau în calcul marea şansă a trântei cu sistemul antemenţionat şi nici paleta de înjurături pe care le-ar putea deprinde copchilul prin pauze (sau prin ore...), dar asta numai din autosuficienţă - mă ştiu destul de competentă-n materie de imprecaţii, în multe registre tematice, la fel de bine le-aş putea preda eu - eventual direct sistemului.
(după care i-aş putea da, desigur, lucrare de control)


Aşadar şi prin urmare tare-mi pare greşit să mă las în baza şcolii - că tot în sarcina mea vor cădea varii chestii. Nu puţine, mă tem.

Aşa că anul ăsta facem încălzirea. (Muţunau va împlini 6 ani vara viitoare)

Iar planul de şcoleală porneşte de la următoarele principii:

- exploatarea coerentă a ocaziilor de învăţare (de ex. dacă mergem în parc, putem acoperi vaste teme, de preferinţă nu pe toate deodată, de la frunzele care cad până la diferenţele dintre plante ori viaţa veveriţelor)

- accent pe dezvoltare, nu pe acumulare (de unde şi interesul pentru sport)

- învăţarea prin joc

- un grad cât mai mare de utilitate imediată, pe cât posibil

- unde asta nu e posibil, un grad mare de concreteţe (exemplificare, legătură cu realitatea, etc)

- timp de „decantare”

- repetabilitate (a informaţiei, a situaţiilor relevante pentru un anumit subiect)

- eu nu ştiu niciodată tot, eu caut informaţia - ocazie cu care sper să se structureze implicit la Muţunau şi procesul aferent căutării şi gestionării informaţiei (de la parcurgere până la înţelegere, verificare, analiză, structurare, sortare şi, eventual, memorare sau măcar ordonare, fizică sau informatică).
Sună pompos, da-n realitate e o poveste simplă şi cât se poate de articulată, realizabilă şi prin mici diagrame.



Ce avem în brogram:

- sport: patinaj (2 ore pe săptămână, până una-alta), escaladă (4 ore pe săptămână, tot până una-alta), ski (1 tabără pe an, 4-5 zile), eventual înot (mers la bazin... mai rar... cam o dată pe lună, să zicem....), role, trotinetă, tricicletă

- varii gospodăreli, cvasi-zilnic: dat cu mopul, pus haine la spălat & apoi la uscat, călcat haine (are fierul lui, mic), gătit - căci, zice Muţunau, participând la făcut de pizza, în calitate de expert-tăietor-de-măsline, e bine să fii bucătar: pui o bucată în tavă, pui o bucată în gură!

- engleză - versiunea matinal-motorizată, via Calu’ Dungat
- artisticăreli - de la desen (de care nu ne-am apucat sistematic) până la alte creaţii bazate pe hârtii colorate şi lipici.
- orientare în oraş (din mers, desigur) şi, un pic, pe hartă
- fotografie, stilul smuls. Smuls telefonul lui Mamiţiune (noua denumire temporară).


Aş mai vrea să bag în brogram şi disciplina să facem curat.

Vise.

miercuri, 14 noiembrie 2012

Despre Learn with Music, pe scurt

Ideea de-a-nvăţa o limbă străină orice prin joc şi muzică mi s-a părut, de la bun început, interesantă. Foarte interesantă.

Apoi am văzut la grădiniţă o sesiune demonstrativă şi pe alocuri aveam dificultăţi în a înţelege ce spun cele două doamne demonstratoare. Poate din cauza accentului - vag iliescian (ei, hai, nu chiar aşa, rusesc; doar dâmboviţean. pur şi pe alocuri încâlcit), că eu de auzit, aparent aud destul de bine cât să pricep şi engleza vorbită de irlandezi foaaarte ... grăbiţi! (hi!)

Nu, din punctul meu de vedere nu e destul să fi stat X ani în ţara Y pentru ca asta să însemne că şi vorbeşti bine limba. Cunosc personel destule contraexemple, clasici în viaţă...

Dar Muţunau a vrut să meargă la program (căruia eu nu i-am prezis un viitor luminos) aşa încât se-ntoarce săptămânal lălăind varii chestii ininteligibile.
Cel puţin până ieri, când m-a anunţat că nu mai vrea să meargă. Nu, nu mi s-a adeverit prezicerea, programul îl interesează în continuare, doar că doamnele cu pricina l-au pierdut de muşteriu când nu i-au (mai) dat nu’ş ce recompensă tembelă (ele folosesc „premii” - nişte steluţe aurii autoadezive care m-au dus cu gândul la biscuiţii pe care-i foloseam ca să obţin un culcat şi un şezi de la câinele Boxie...). Şi nici piraţi se pare că n-au.

Chestiile ininteligibile vin din faptul că pronunţia corectă n-o predă, se vede treaba, nimeni. Ce auzi tu şi ce prinzi din zbor, aia e.

(Muţunau oricum îmbogăţeşte fonetic subiectul - a se vedea Ifiochia şi, mai nou, Iunaited Steics. Pe ultima nu-s sigură c-a greşit-o radical)



Ieri s-a-ntors, de pildă, lălăind ceva ce am decriptat numai parţial.

Ultima parte e  (sper) now be quiet.

Pen' că, per total, ce cântă el seamănă suspect de mult cu hairy asses, now be queer.

sâmbătă, 28 ianuarie 2012

Întâmplare proaspătă

- Mă duc până la mami, s-o pup şi să-i spun cât de mult o iubesc!
Post pupături, eu, mucificată, reuşesc să chiţăi:
- ... şi eu te iubesc mult!
Muţunau, subit sobru:
- Bine.


Mai puţin proaspătă, da’ haioasă:

La momentu’ cititului bilingv:
- ... and the moon... şi luna...
- Loon...
- Nu looon, bre, moon!
- Biiine, moon.
- Da' cum se spune la cârlig în engleză? (să zicem că speram c-ar fi reţinut / dedus via Căpitanul Hook...)
Muţunau, vag derutat de aparenta omofonie dintre lună şi moon:
- Cââârleeeg.

vineri, 18 februarie 2011

Fonetice şi nu numai

Pen' cine se joacă de-a alfabetu’ şi de-a pronunţia în limba engleză.
Utile şi pentru corectarea accentului la adulţi!

Fonetice ca la carte:




Mai lejer, Jolly phonics:
Toate cele 42 de sunete ale limbii engleze:


Vocale:


2:


3:


Alt alfabet zburdalnic:


Aici, alfabetul însoţit de limbajul semnelor.



Număratul:


Culorile


Tot culori, da' mai enervant):


Fructe & legume:


Forme geometrice:

sâmbătă, 12 februarie 2011

Cu ce ne-am mai ocupat noi, sau ne-au mai ocupat alţii

Cu o perioadă (un pic) mai intensă la muncă (eu - din ce în ce mai stresată şi mai lată de oboseală.)
Extra-sprinţarele deşteptări extra-matinale (din categoria „mă trezesc mâine dimineaţă mai devreme şi fac X”) sunt demult (şi par a fi pentru totdeauna) apuse. Au fost înlocuite cu târâtul epuizato-tranşeic spre baie, uneori realizat numai la insistenţele lui Muţunau, trezit mai devreme, vioi, energic şi mirat că loaza de mumă-sa încă mai sforăie.


Cu nişte lecturi în plus din Françoise Dolto (tot eu. Muţunau preferă existenţialiştii pur-sânge).
Când? Cu ce timp, adică?
Întrebare greşită.
„Cu ce atenţie?” (adică „de unde concentrare?”) e întrebarea corectă.

Metoda e să cari o carte la tine. Şansele să fii pus(ă) să aştepţi aiurea pe undeva sunt destul de mari!
La întrebarea corectă nu avem răspuns. Poate... e vreo magie la mijloc. Că altfel nu se explică.



Cu re-interpretarea fiecărei fraze în scopul de-a o transforma din orice în negaţie. (Muţunau, desigur).
Asta, cu o abilitate uimitoare, care pare a transcende inclusiv barierele de limbă!
Într-una din postările anterioare, ziceam ceva de 5 little monkeys.
Five little monkeys jumping on the bed
One fell off and bumped his head.
Mama called the doctor and the doctor said,
"No more monkeys jumping on the bed!"

Interpretarea pitoresc-didactică, alături de multe altele, aici.
Muţunau lălăie aproximativ primele 3 versuri, după care declamă clar, super-hotărât:
OOO, MORE monkeys jumping on the bed.


Previzibil (sau chiar evident!), Muţunau se ocupă intens&deliberat cu săritul. (nu mai schimbăm saltelele, aştept să le distrugă de-a binelea. sau... ne mutăm la Decathlon, unde, în afară de cizme la reduceri, mai au şi trambulină, cu acces gratuit pentru copii)


Şi cu şofatul - dar nu la fel de intens, ci numai imediat/instant ce moaaami şi-a extras fizicu’ din spatele volanului. (deci mai rar)
Să te ţii, oglinzi sucite, ventilaţii închise, radiouri deschise, ştergătoare şi avarii pornite, închideri centralizate intens meşterite (că doar astea fac cel mai puternic zgomot).
Ceea ce, pe de o parte, face necesară programarea diferită a călătoriilor, astfel încât ele să permită şederea la volan a tuturor pasagerilor interesaţi, şi, pe de alta, permite solitare zbughiri mamiţuneşti în caz de extremă urgenţă (de exemplu la benzinărie sau într-un supermarket aglomerat. timp în care mai e cineva în maşină, pen’ că, la cât de întreprinzător e Muţunau, nu se ştie niciodată ce-ai putea găsi (sau nu...) la întoarcere.)


În afară de contrazisul sistematic (pe care madame Dolto îl indică drept dovadă de sănătate curată în cazul băieţilor care, dintr-un variu motiv, ajung să simtă nevoia de-a-şi exprima mai intens individualitatea masculină) Muţunau se mai ocupă cu lansarea de interdicţii spre mumă-sa.
Mami, nu te duci la servici! Mami! Nu!
Pen’ că la noi totul e vag pe dos, întrebarea De ce? nu vine de la copil.
Dar îl dezarmează suficient cât ţinta interdicţiei să ridice nevinovat din umeri şi să pretindă ipocrit că, în lipsa sugestiilor constructive, nu are de ales şi o zbugheşte instant. qed. sau qeî. (quod erat întâmplandum)


Cumva, copilul a descoperit şi cazul vocativ. Varianta corectă! (ceea ce le dorim şi genurilor şi pluralurilor, momentan adorabil de pitoresc vărzuite)
Pisico, întinde picioarele!
(discuţia se poartă cu această pisică!!!)

...cumpărată când şi pentru că această maimuţă
nu doar că nu se găsea la reduceri. Nu se găsea deloc!

... şi (a mai descoperit) spălatul vaselor
(să-ţi ţină Dumnezeu năravu’, se roagă inutil toată partea feminină a familiei, inclusiv mâţele, câştigătoarele indirecte ale unor minute de ne-bătut cu baloane-ntre ochi.)



Împreună, ne ocupăm de fonetica limbii engleze şi de uimitu’ public al maselor.
Să le luăm pe rând.

Grădiniţa unde merge Muţunau (special ca să le dispere pe educatoare cu neascultarea, nu-urile şi energia lui) nu are, oficial vorbind, programul în vreo limbă străină. (Are, momentan zadarnic, germana la opţional.) Dar la grupa lui şi educatoarea, şi cineva din personalul auxiliar bunghesc destulă engleză cât să expună copiii la dulci cântecele în limba lu’ Shakey.

Doamnele nu bunghesc şi destulă metodă cât să explice bine fonetic ce se cântă - aşa încât parcurgem acasă meditaţii la sonorizare, deşi nu intenţionam s-o fac chiar acum... Să zicem că au ceva rezultate - se înţelege ce spune, dar va trebui să ne ocupăm mai târziu şi de corectarea accentului, actualmente foaaaarte dâmboviţean. Că aşa e-n tenis.

Efect secundar: a-nvăţat şi Bunica. Mâine-poimâine n-o mai dezlipesc de CNN....



Cu uimitu’ maselor treaba stă cam aşa: dacă, pe vreundeva, observaţi un cuplu mamă-copil unde pretinsa adultă ţopăie şi rage mai tare decât junele, sunt şanse mari să fim noi (ceea ce, strivind corola de minuni a lumii, ne va anula inutilul anonimat).
(Că doar n-am să las copilul să se distreze singur!!!)


La fel, dacă e cineva martorul unor discuţii suspect de filosofice sau de pragmatice, unele având ca subiect întreprinderi punctuale, excesiv de riguros planificate, cu extrem de multe succesiuni şi interdependenţe, e foarte posibil să fim tot noi.
(Că doar n-am să las copilul nelămurit!!!)


Dacă, în cadrul cuplului mamă-copil în cestiune junele îşi roagă politicoso-jenat genitoarea „Mami, nu mai cânta”, sigur suntem noi.
Eu, când deschid gura să cânt, sperii caii.
Iar copilul, obişnuit de mic cu fauna îmblănită, iubeşte animalele.

luni, 7 februarie 2011

Ceainicele - ultima obsesie

Suntem în plină perioadă ceainicăreas(c)ă. În care am intrat accidental, cotrobăind pe youtube. Ceainicăreala(ria? roşenia?) bate până şi Pisicile Aristocrate.

A trecut şi-n viaţa reală, unde ceainică(ri)m de zor, transferând za’ă’ din zahaaa’niţă în ceainic, de unde o să-l turnăm atât înapoi, cât şi pe jos (în pofida aranjării grijulive a spaţiului de lucru...). Vom merge până şi la Megaiiimaaaajj, să luăm alt ceainic 3D - ca s-avem ce sparge, nu de alta.

Drept care mă uit la filmuleţe şi le pun bine, nu care cumva să uit de ele.
...ca şi cum le-aş mai putea ublia ’f’odată! într-o perspectivă de coşmar, mă văd fie fugărită din toate părţile de batalioane de ceainice pufăitoro-ţopăitoare, intens & variat colorate, fie lălăind tembelizant, la infinit, numai:

I'm a little teapot,
Short and stout,
Here is my handle (one hand on hip),
Here is my spout (other arm out with elbow and wrist bent),
When I get all steamed up, (cu variaţiunile when the water’s boiling / when I see a teacup, căci surdu’ n-aude, da’ le potriveşte)
Hear me shout,
Tip me over and pour me out! (lean over toward spout)
I'm a special teapot,
Yes, it's true,
Here's an example of what I can do,
I can turn my handle into a spout,
Tip me over and pour me out!,

Auctorele operei, dac' e să ne luăm după Wikipedia, ar fi un anume George Sanders.




Ţeainicu’ ma’o, cu ochi maaa’i:



Ţeainicu’ a’b (care... nu e ce pare a fi!):



Ţeainicu’ a’bast’u:



Ţeainicu’ ’oz:



Ţeainicu’ gaa’ben:
 


Ţeainicu’ cu patu’a-n nas:


I'm a little teapot...la-la-laaaa!

vineri, 28 ianuarie 2011

Caloriferul preistoric, trezeşte-te, mami, şi alte mini-povestiri

Preambul oarecum lămuritoriu: orice copil mic &vorbăreţ va da, la vremea lui, dume.
Unele, monumentale.
În ceea ce-l priveşte pe Muţunau, nu e vreun geniu în devenire - pur şi simplu, vorbeşte foarte mult.
Foaaaaaarteee mult.
Pardon, imaginea clară e dată de propoziţia „nu tace o clipă”.
Prin urmare, la atâta cantitate (recunoaştem, discret speculată & atent urmărită & memorată) e absolut normal să iasă şi nişte „opere”.

Da’ azi vorbim mai ales despre alea involuntare.


Undeva, printr-un dulap, s-a găsit oarece monstruleţ fălcos şi păros, de pluş, care i-a fost prezentat lui Muţunau drept omuleţul preistoric. (cu asta seamănă cel mai bine...)
Seara la culcare, întrebat fiind dacă doreşte să-şi ia în pătuc noul prieten (întrebat în speranţa deşartă că poate s-o culca mai repede), Muţunau, obosit dar ferm, a zis:
- Nu. Da’ punem în p’iză calo’ife’u’ p’eisto’ic!
(electric, recent scos din debara...)


Azi dimineaţă, junele se vede silit să ia iniţiativa şi să se prezanteze la patu’ lu’ mumă-sa, în scopuri deşteptătoare.
- T’iezeste-te, mami!
- Hâm?
- T’iezeste-te, mami, să me’gem ’a g’ădiniţă!
- Mmmm... immmediat.
- Mami, hai, du-mă la BBC ca să me’gem ’a g’ădiniţă!
(în maşină se-ascultă BBC. Hăhăilelile altor matinale de radio sunt peste palierul de stres admisibil la ora aia în maşina noastră. BBC mormăie la un nivel acceptabil.)



Nu e foarte clar cât anume mănâncă Muţunau la grădiniţă - deşi, în ultima vreme, prezintă sistematic oarece indicii, localizate de obicei printre dinţi.
Sursa de încredere pentru informaţiile de profil sunt, evident, educatoarele, căci Muţunau, căruia-i cam plac păcălelile, dar nu şi interogatoriile, răspunde cam aşa:
- Ce-ai mâncat azi? întreabă Bunica.
- Chied că....pui!
- Auzi, da’ pe meniu scria viţel.
- Atuuunci... chied că viţel.
Intervenţia fantezist-sabotoare nu se lasă aşteptată:
- Da’ somonu' fumé? L-ai mâncat?
... şi, cu tot uzul greşit al persoanei a doua, dă roade:
- Daaa, ai mâncat somon fumé!


Muţunau cântă (adică scandează răcnit, ad nauseam)
- Maanchi, maanchi, tel’i batiu ee!
(La grădiniţă mai cântă cântecele şi-n engleză. Desigur, fără etapa dedicată corectării pronunţiei.)
- Maimuţă?
- Daaa!!! Manchi!
- Monkey, monkey, da’ monkey şi mai ce?
- Maanchi, tel’i batiu e!

No more monkeys jumping on the bed.

Melodioară enervantă şi-n original, darămite-n pronunţie misterioso-stâlcită...


Plus, iată ce susţine mitul omniscienţei parentale: ăia de acasă ştiu cântecele de la grădi!!!