Se afișează postările cu eticheta Domestice. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Domestice. Afișați toate postările

sâmbătă, 23 aprilie 2016

Sclavagirea Muţunaului


De ceva timp Muţunaul s-a trezit oprimat implicat în tot felul de acţiuni domestice, de la spălarea vaselor (folosite de el) până la făcutul bagajelor, datul cu mopul şi, mai nou, spălatul rufelor.

- Ia, treci încoace să punem rufele la uscat.

Muţunau înşfacă teancul indicat de bulendre şi purcede spre balcon.
Terminăm toată povestea după care musiu îşi face grandios ieşirea din balcon:
- Să ştii că nu sunt menajerul tău!


Din capitolul „dacă doriţi să revedeţi...” deschid, peste vreo 3 ceasuri, discuţia despre protestele dumisale:
- Dacă-ţi aminteşti, erau hainele tale!
- Da. Şi până acum le-ai înşirat tu. Care-i problema?


duminică, 21 octombrie 2012

Casa din vis

Dat fiind că azi noapte m-am întors la vremurile fericite de trezit din trei în trei milisecunde, în zgomot de tuse şi ca să învelesc Muţunaul care are centură neagră în auto-dezvelire, atât la proba de viteză, cât şi la aia de frecvenţă (deşi nu mai are febră...),
am un puseu de auto-iluzionare vehement colorată, cu tentă domestică.

Notă: habar n-am de unde-s pozele (care li-s sursele primare)
Dacă vine blogspot să mă ieie de urechi că nu respect drepturile de autor, are dreptate.

 Casa din vis ar putea cuprinde următoarele:

O camera de copil cam aşa

(culmea fiind că asta e chiar realizabilă-ntr-un apartament carpato-danubiano-pontic; cu copacul pare a fi mai greu...)

Eventual cu sisteme scripeţoase de depozitare:


sau cam aşa
 (asta dacă reuşeşti să-ţi cumperi şi casa scărilor)

sau, (cu tot cu o debara?), cam aşa:


Sau, pentru (şi) mai mulţi puradei şi prietenii lor, cam aşa:


Sau chiar aşa:


Un perete de escaladă (căci ar fi pe două nivele, desigur), eventual cu rafturi intercalate, şi cu varianta de coborâre cam aşa




O bucătărie cam aşa

sau, cu oarece pereţi făcuţi lipsă, cam aşa:

 cu decorul cultivatoro-ierbesc-aromatic mai demult căutat:

Sau, în caz de spaţiu mic, cu decor de tip să-leşine-administratorul:

Sau, în caz de spaţiu (şi) mai mic:
 
(New York n-am, dar o poză tot po’ să-mi cumpăr!)
 
În plus, plănuiesc să dau două găuri relativ rotunde peretelui dintre sufragerie şi balcon:
 
 

Tavanul am să-l las în pace.

Deocamdată.

joi, 11 octombrie 2012

Ghici ghicitorile mele...

1. Pentru că nu se poate nuntă fără slută şi, dacă tot mi-am amintit de ceva ce n-apucasem să scriu la vreme...

Ce companie (isteaţă-clei) de import şi distribuţie de suplimente alimentare are produse pentru care nu-şi informează deloc (nu că nu la vreme, deloc!) angajaţii şi partenerii de distribuţie (şi ăia, alţi deştepţi cu spume care nu citesc etichetele de produs, că-s ocupaţi să fugărească gândacii din magazin/depozit; etichetele alea originale, că pe cele traduse... Dumnezeu cu mila!) cu privire la faptul că gama X trebe păstrata la frigider?

Dintotdeauna, nu doar de la deschidere?

Că doar n-are frigider în interior şi nici presurizată nu e? (nu c-ar conta, când temperatura, nu contactul cu aerul, păstrează sau strică produsul?)

După calculele mele estimative, un stoc de câteva zeci de mii de sticloanţe cu preţ final de vânzare apropiat de 100 RON fiecare au fost vândute absolut inutil.
Zeci de mii = 2.000 puncte de desfacere în ţară (magazine naturiste şi farmacii) x 10 sticloanţe.
În ţară nu-s atâtea puncte de desfacere din cele enumerate. Sunt mai multe.


Ăhă. Aia e.

Apoi să nu le urezi un sincer cap în nas (i)responsabilului de produs, ălora de la înregistrări, şamd?
Să te mai miri, după aia, ce opere complete publicitare scot?

Note:
Citiţi măcar eticheta produsului înainte de-a scoate banii. Originala, dac' se poate.
Prin lege, farmaciile tre’ să vă lase să citiţi prospectul înainte de cumpărare. N-or fi drogheriile mai cu moţ...
Pentru cine are mare încredere în sfatul specialistului de la tejghea şi nu caută confirmarea scrisă despre subiect, am eu un medicament de mare succes, cu un istoric folcloric şi chiar ştiinţific, ştiut de toată lumea, impresionant. Aqua chiorensis. Sunaţi la xxxx xxx xxx, vând ieftin.


Şi ţineţi cont de faptul că probioticele, cu foarte puţine excepţii, trebuie păstrate la frigider. De la o temperatură încolo, bacteriile alea (pretins vii în preparat) cam mor.
Rip.



2. Mai... vesel... să zicem...

Ce făceau, acum câteva nopţi, pe la 1, (ante meridian) Muţunau şi Mamiţuni?

Răspunsul e profund exotic. Iată câteva variante ajutătoare:
- timbilding?
- implementare de planuri de contingenţă = limitare rapidă şi eficientă de pagube domestice?
- exerciţiu de apărare civilă de apartament, în capitolul instalaţii sanitare de baie?
- preveneau o inundaţie (şi mai mare...)?
- se felicitau pen’ că ţin în casă tot felul de furtunuri şi fitinguri de rezervă, cu care se mai şi descurcă să umble?
- toate cele de mai sus?


Notă: merită să păstrezi chestii de rezervă în casă. Pe toate. Poate chiar şi o altă casă în sine.

luni, 2 mai 2011

Muncă grea

Uraaaaa!!!! Muţunau a adormit de la 7 seara!!!!(culcat de paznicul de serviciu, desigur; căci în prezenţa mamiţunească acest lucru nu s-ar fi putut realiza decât, desigur, post primele sforăituri maternele, fie ele mimate au ba).

Deci am vacanţăăăăă!!!! Timp de spălat pe jos în baieeee!!! De spălat vaseeeee!!! De strâns de pe jos jucăriileeee!!! De umplut (pentru mâine, c-acu-i târziu, şi-n nocturnă nu dăm chiar concerte de-astea...) maşina de spălat bulendreeee!!!

Semnul suprem că m-am ţăcănit iremediabil - sar în sus de bucurie pentru că am timp de corvezile domestice. (nu cred că mă mai fac bine. tot ce pot face e să-mi iau o cămaşă de forţă cu imprimeuri chic).

Mda.
Zilele trecute-mi ziceam (în timp ce pe alt canal, sonor, îi răspundeam, ca de obicei, nu-mai-ştiu-ce Muţunaului-cel-etern-netăcătoriu) că taaare bine mai era pe vremea bebeluşiei. (da; daca mi-aş fi zis eu asta mie în anumite zile de-atunci... ar fi urmat un soi de auto-dafé).

Da, neştiinţa, temerile şi durerile (fizice) de-nceput la o parte, numa’ beneficii:

Unde puneai copilul, acolo stătea. Nu tu rupt de fugă, pierdut, chestii de-astea.
Adora mâncarea furnizată - care, lucru mare, venea gata gătită, cu proprietăţi terapeutice incluse - şi mai şi slăbeam fără să fac nimic! (visul vieţii mele...)
Zâmbea la toate replicile materne, fără să se-ncrunte mafiot şi să zbiere „nuuuu!!!!”
Te plimbai cu el pe unde voiai tu, spre deosebire de toţi boscheţii misterios decretaţi drept scopul nostru-n viaţă.
Pus în pat, seara, adormea (bine, poate după 5 minute de giugiuleală...da’ nu după 50!!!). Aveam măcar 2 ore libere.
... şamd.

Îmi amintesc distinct iluziile-mi rămase necontrazise, cum că, deşi acum (atunci, la 10 kile) e greu de dus, mai târziu, când va merge singur, va fi muuuult mai bine... (desigur, acum, când nu fug să-l scot din faţa maşinii/maşinilor, car 18 kile. Ce e drept, numai până la primul trosnet de disc intervertebral (al meu!), când am o scuză să-l dau jos şi să-i explic, cu cea mai sobră meclă din lume, că acu’ mergem pe jos, de mână, da? da, pentru următoarele 5 milisecunde).

Şi tocmai le-am mai dat o lovitură - pen’ că nici acum nu se termină. Îndată, încep înscrierile la diverse opţionale la care va mai şi trebui să ajungem. După grădi, peste vreo 3 ani, vine şcoala, vin temele, supravegherile, tot tacâmul. (deja mi s-a făcut părul măciucă auzind cam cum decurg înscrierile şi cam care-s pretenţiile şi fiţele la şcolile de stat; de-mi vine să pun de pe acum bani deoparte pentru versiunea privată... unde măcar (îmi imaginez!) ştiu că plătesc odată şi gata, nu de n-şpe mii de ori la fondul clasei, şi am ce cere (sper!) în schimbul banilor daţi).

Oare eu de-ale mele când o să mai am timp? De alea, de adult serios, de dat vreun examen, de-nvăţat vreo chestie nouă, utilă pe plan profesional... că de beri şi cârciumi nu cred c-o să-mi mai fie dor vreodată! (prea mi-ar lua din timpul (propriu) de somn!)

Din mormanu’ prezent de-ndatoriri domestice, se vede numai puţin loc, ici şi colo, pentru câte o mini-evadare. În rest, reguli de fier. Cu consecinţe de beton armat, la-ncalcare.

Muncă grea. Şi n-am decât unul...

duminică, 3 aprilie 2011

Duminică de aprilie

Teatru. Mica Sirenă. Spectator, eu, că Muţunau era ori în picioare pe bancă, uitându-se-n sală, ori pe sub scaune. 


Apoi, parc. Unde, (în sfârşit!) am văzut Veveriţa. Nu veveriţele, că era numai una. Suficient de amabilă cât să ne acorde atenţie, să preia nuca azvârlită ca la bowling (n-a vrut să vină după ea; sau poate n-am avut noi destulă răbdare & nemişcare).



Muţunau a studiat intens toate artezienele pe care le-am putut găsi în parc. Eu m-am bucurat de mirosul discret de primăvară încă neameţitoare şi de flori.


Apoi am mers acasă. Unde au început figurile...
Argumentate, nu oricum.
- Fac ca toate animalele pent’u că acum e timpul meu. Ai înţeles asta, mami?
(mai puţin partea cu „e timpul meu”, pe care-o bănuiesc sintetizată de pe la vreo „vine ea şi vremea ta”, restul sunt, desigur, din categoria na-ţi-o frântă că ţi-am dres-o, ţine minte şi le-ntoarce. apăsat)
- Nu v’eau să mă fac bine. (se întindea de pe jos, post-smuls papucei &şosete)
- Nu v’eau să c’hiesc ma’ie. (bun motiv de-a refuza şi mâncarea, şi somnul)
- Da’ eu v’eau să am fundul i’itat! (desigur, lene de cerut oliţa... tre’ să mă fac poliţaiul mersului la toaletă, că altfel văd că nu merge)


Buuuun. Interdicţia explicată văd că naşte monştri. (sau, după caz, figuri de stil). Arta ne va scoate din belele.
Tura asta, via mulaje.
Din plastilină ieftină şi proastă de la Cora, altminteri lipicioasă şi de nemodelat.

Din lut pentru roata olarului, de la D-toys:

(operele au crăpat când le-am pus la cuptor - pentru că, logic, ele-s pentru cuptor de olar, nu de aragaz)
Am încercat şi cu lut (argilă) de la Das, ((care se usucă la aer, nu trebuie copt, cumpărat de la Real) dar mi se pare prea uscat şi crăpăcios. Nu i-am nimerit încă proporţia de udare / amestecare cu apă... mai încercăm.


Ne-am supravegheat şi relocat proiectele botanice... despre care nu mai suntem aşa de siguri ce vor produce!
Aici pusesem ghinde.


Ele au "produs", majoritatea, rădăcini multiplu ramificate, tulpină şi frunze.

Moment în care intervin întrebările de tip „da’ ce plantă e asta”- cu atât mai mult cu cât vezi, pe aceeaşi tulpină, frunze aparent diferite!


Până la noi ordine / lămuriri, au avut loc transplantările.

După care ne-am uitat un pic şi la chiriaşii mai vechi - cum ar fi dracaena pe care şi-a „cumpărat-o” mai demult Muţunau, dându-i un şut. (pentru că, nu-i aşa, la florăriile-chioşc plantele se mai pun şi pe jos)
(dracaena ar fi dus-o aproape bine, dacă nu interveneau în viaţa ei oarece patrupede blănoase, din când în când teribil de doritoare de vegetale!)

Şi ne-am pozat cele mai reprezentative opere plastice.
Obsesia amprentelor:

Un cap de operă pe bază de culori accidental vărsate pe foaie.
(dintr-un variu motiv, la final operele se sfâşie. Măcar un pic, aşa... )


Ne-am lansat şi-n puţină gastronomie. În vreme ce Mamiţuni arunca-n cuptor o tavă cu oarece amestecătură suspectă pe bază de broccoli, Muţunau concota un pre-smoothie de lapte, broccoli şi ghimbir.


Desigur, a fost nevoie şi de puterea magico-calmantă a aparatului de fotografiat.
Rezultatele?
Absconse.



... precum şi-un autoportret!

vineri, 7 mai 2010

Caut valet. Sau scutier.


Totul a pornit de la felul în care se desfăşoară deplasările cu Muţunau.
De la un moment dat încolo, omuleţul vrea caleaşcă. Nu mai merge pe jos, pe picioarele lui.

Unele din aceste cazuri sunt justificate - chiar cade din picioare de obosit, pentru că-n parc se crede iepurele Duracell. Şi aleargă. Şi aleargă. Şi aleargă... Şi apoi, mai aleargă puţin.
Altele, nu. Vin via mofturi.

Am sling. Am şi rucsac Deuter (extrem de comod, cel puţin pentru cărăuş). Am păstrat căruciorul.
Degeaba. De cele mai multe ori. Omu’ vrea ori în braţe (că aşa l-a „educat” bona), ori în cârcă, „după cap” - pentru că ăsta s-a dovedit a fi singurul mod în care poţi căra şi cumpărături, şi pe Muţunau. (care, în plus, obişnuieşte să mai şi fugă - dar numai în direcţiile nepotrivite)

Drept care se impune să recrutăm valet. Sau scutier. Mă rog, un însoţitor cu funcţie transportatoare.

Ar fi minunat să aiba vreo paişpe mâini, că m-am cam săturat şi de sacoşe.

Ce trebuie să mai ştie să facă: să tacă. Destul îmi face capul calendar bona, cu toate istoriile ei de viaţă la ea-n cartier, care am zis că e interesante. (Muşatescu era mic copil... bona mea bate sistematic recordul mondial la greşeli, ar merita un loc de frunte în Guiness Book!)

Revenind la valetul-scutier: să-mi aducă (după chef şi caz) cafeaua sau sucul natural proaspăt stors de dimineaţă. Sau un smoothie.
Să facă piaţa. Bine. Nu cumpărând toate tâmpeniile.
Să ştie să facă masaj unui gât ţeapăn (al meu). Şi ceai bun. Şi ordine în jucării. Şi suprize plăcute. Nu neapărat din cele mari...

Când doarme, să se facă poster. Deşi, dacă mă gândesc eu mai bine, la ce-i trebuie somn?
Şi să apară numai când e nevoie de el.

Ori dau peste corespondentul mioritic al Vulpii Albe, Kuzunoha, ori tre’ să m-apuc de căutat lampa lui Aladin.

Doritori, recomandări, ceva? (Uniforma va fi opţională!)

vineri, 30 aprilie 2010

Fantezii locative Mamiţuneşti

Vreau să am pod cu lucarne. Camera jucăriilor. Dulapuri încastrate în perete. Dressing pentru încălţări. Bibliotecă, într-o cameră separată. Bucătărie largă, cu corpul de gătit în centru. Straturi de flori. Copaci. Lavandă. Zmeură. Umbră. Linişte. Răcoare. Aer curat.

Îmi plac casele cu pereţi de sticlă. Total contraindicat!
Ideea de încălzire prin pardoseală.

O fântână adevărată, fie şi doar aşa...
Mi-aş vopsi gardul, stil grafitti.

Ar merge şi astea...
(sursa; aici merita văzut şi interiorul!)