marți, 1 decembrie 2009

Ziua Recunoştinţei Mamiţuneşti

Azi m-am trezit la 10. Fără senzaţia de cuie-n cap. Fără priviri crucişe. De la sine (recte, mine), nu la impuse, via urlete. Senzaţie cvasi-unicat, în ultima vreme. Nu am cuvinte s-o exprim coerent şi cuprinzător.
Ca (aproape) niciodată, bestionţul (care, azi noapte pe la 2, răcnea inconsolabil din toate puterile lui mârâito-zbierătoare) s-a trezit pe programul silenţios, şi-a înhăţat cărticelele strategic puse la îndemână şi n-a zis nici mâlc vreme de nu se ştie câte minute. (e drept că, pe la 6, îşi căpătase obişnuitul biberonul matinal. după aia s-a băgat din nou la somn, comme d’obisé; miraculos e că, la trezirea definitivă, n-a mai zbierat).

La prânz, mânată de un imbold misterios, am „comis” orez sălbatic cu yellow curry.
Acum, mă bâţâi prin casă, mormăind înfundat următorul cântecel:


(îmi place mai mult decât varianta cu Astaire şi Ginger Rogers; şi da, ştiu c-am „deturnat” melodia!)

Cred că la mine a venit deja Moş Crăciun. Sau Nicolae. Sau care o fi el. Ceea ce vă doresc şi dumneavoastră!
Cum îl fac să mai stea?

2 comentarii:

Ralu' spunea...

Cre' ca ai pierdut trenul, daca nu l-ai vazut cand ti-a intrat in casa, sa-i pui o piedica si sa-l legi fedelesh...eh, asta e, nu-i bai, recuperezi la anu' ;)
Da-i asa bine cand se intampla cate-o de asta....

Mamiţuni spunea...

Asa deci...
E clar ca am ratat "procedura"!