Cinefile & nu numai

Mergem la Cartea Junglei.
3D, IMAX, ochelari, chestii (ocazie cu care ajung la concluzia c-aş vrea să văd, tot  IMAX, şi Alice în Ţara din Oglindă (sau cum or alege să-l traducă atunci când o s-apară). Prea psihedelic, de neratat.

Consultat în prealabil, Muţunau, desigur, zisese că nu vrea nicio carte a niciunei jungle, ce-i prostia aia. După aia, a uitat. Vai, ce supriză.




După film, Muţunau, extaziat, pretinde să-i şi citesc din Cărţile Junglei.
Na bine.

Evident, şi pe-astea le refuzase, de nenumărate ori. Acu's bune.

Vedem, pe sărite, şi desenul animat din 1967:


(trailerul e foarte... anii '60!)

Ajungem să vorbim despre Kipling, despre celelalte personaje din Cărţlle Junglei (foca albă Kotik şi mangusta Rikki-Tikki-Tavi), despre celelalte ecranizări, despre adaptarea cărţilor, despre diferenţele (uneori semnificative) dintre carte şi film, despre esenţializarea şi comprimarea acţiunii, şi despre vocile actorilor.

Şi vechi,



şi noi




Despre acest trailer n-am vorbit, m-am amuzat, momentan, numai eu:




Şi apoi, mulţumim ţie, o Zeiţă a Curiozităţii şi ţie, o, Zeule Youtube, iată ce bijuterie mai urmărim:


(habar n-aveam de existenţa filmului; există şi o variantă rusească, cu actori, pe care însă n-am studiat-o încă)

Mowgli, regret, dar Rikki-Tikki-Tavi te-a luat, ea e favorita.

Cireaşa cinefil-spoileritoro-blasfemică de pe tort:
- Mami, da’ dacă Hristos a înviat, Jon Snow a înviat, Akela când învie?

 

Vând mofturi, calitatea I

Mofturile lui Muţunau sunt, din nou, record la hectar. Mai ales cele la mâncare.
(probabil, în curând se şi coc)

Ieri seară cere 2 tartine (pâine prăjită şi brânză de capră, varianta cu mărar).
Pâinea, proaspăt scoasă din cuptor.
- Nu e bună! Prea moale! Vreau prăjită!
Având în vedere că erau de reparat oarece deranjamente intestinale, na, hai...
După ronţăirea unei felii şi jumătate:
- E foarte bună, mai vreau! Mai faci, te rog?
Prima reacţie la a treia felie, sosită-n 5 minute sub nasul dumisale:
- Da’ nu mai pot....
A doua reacţie (matinală, de tip „povestea de a doua zi”) la a treia felie:
- A, nu, nu-mi place deloc!

Caut aparat de printat 3D care să poată printa mâncare. Altul decât marca proprie...

***
Tacticile sunt, şi ele, misterioase:
- Îţi mai dau roşii.
Povestea a început acum vreun an, dar nu s-a învechit. Niciun pic.
- Nu-mi plac!
Mă holbez năucă spre farfuria de unde-au dispărut, în timp record, 3 roşii. Feliate şi destinate lui, desigur. Sunt primele pe care le-a mâncat.
- Nu pricep. Pe astea le-ai mâncat.
- Pentru că nu-mi plac!
A mai durat încă un trimestru să aflu că musiu atacă primordial ingredientele detestabile, ca să scape de ele. Aşa, îşi lasă la final ronţăielile favorite! (Oare ce nu pricep?)
Recompensa întârziată, versiunea locală.
Buuun.

Inutil de precizat cam câte kile de roşii a balotat între timp.

Ce se întâmplă însă când, la momentul în care Muţunau şi-a lichidat roşiile, iar alt comesean încă mai are?
Muţunau se întinde şi mai ia. Evident, că doar lui nu-i plac.


***
Amânarea nu merge întotdeauna în direcţia dorită:
- Nu mai mănânc X!
(X poate fi, realmente, absolut orice. În seara aia era ultima porţie din nu-mai-ştiu-ce, iniţial pus pe masă pentru mine)
Evident (şi greeeşiiit), mă apuc să lichidez ce-a mai rămas, hliup, hliup...
A doua zi:
- Vreau X!
- Prea târziu. Calu’ fugise.
(Aceasta e sublima metaforă amploaiată pentru exprimarea directă, scurtă şi la obiect, dar nu lipsită de valenţe emoţionale profunde, a importantului construct de ireversibilitate. Alea iacta est-ul mamiţunic.)
Muţunau, indignat:
- Calul trebuia să mai stea!




***
Tot pe teme de deranjamente intestinale, explic metodele străvechi:
- Ştii, când eram eu copil şi aveam probleme de-astea, părinţii mei îmi dădeau să înghit sâmburi de măsline.
Muţunau nu poate/ nu vrea să înghită pastile. Nu întregi. Dacă nu le-ai ronţăit un pic, nu, nu, nu, nu vor aluneca pe gât!
Mai uşor aş trata (cu) un tigru.
În plus, sâmburii de măsline sunt culmea ororii. Cum să mesteci liniştit o măslinuţă grasă, presupus des-sâmburită, şi să te trezeşti cu dinţii temeinic şi scrâşnitor înţepeniţi în ... piatra aceea?

Drept care replica vine instant, cu tremurul de silă de rigoare:
 - Asta mi se pare complet lipsit de bun simţ!