Să nu suprasolicităm copilul! Aşa... şi cu părinţii ce facem?

Părinţii sunt din tablă zincată, deci nu vor păţi nimic.

Cu un ochi la un Muţunau rupt de somn, care azi n-a avut de mers decât la patinoar, la cumpărături (că erau în drum), la film şi în parc (ultima, la solicitarea dumisale), cujet la marile probleme actuale cu care tot dăm nas (noi) în cap (sau zid. partea problemelor, adică). 

Muţunau, care face ochi pe la 7.00 - 7.30 şi închină steagul cam târzior, pe la 21.30 - 22.00, n-are aproape deloc timp de joacă „la liber”, nestructurată.

Petrece cel puţin o oră pe zi în maşină (chestie care mă scoate mărunt dar sigur din minţi), 10 ore la şcoală (din care în vreo două, după amiaza, se presupune că-s activităţile oarecum la alegerea lor...). 

De două ori pe săptămână bagă şedinţe de sală (a câte două ore), pe durata cărora insistă să n-asculte de instructor (bietul om îşi poate da doctoratul în psihologia sportului pe teme de cooperare cu copiii, la cât material didactic de Muţunau îndărătnic a avut de gestionat). 

De alte două ori pe săptămână se dă pe gheaţă (din fericire, cu tot cu patine). Asta la final de săptămână, dar, pe ceas, inadmisibil de devreme (în weekend, pentru mine, tot ce se petrece înainte de ora 3 după-amiază e inadmisibil de devreme).

La toate cele de mai sus îl car eu. 

Care nici eu nu stau bine cu timpul de joacă nestructurată, ca să zic aşa.

De dus, îl duc cu maşina, nu în spinare. Dar e timp pe care nu-l mai pot folosi pentru altceva, şi pe care copilul nu-l percepe ca pe o durată alocată lui (pentru că, atâta vreme cât nu sunt 100% atentă la el, n-are de ce). 

Lasă că aş avea şi alte planuri... şi pentru Muţunau, şi pentru mine. Deocamdată încercăm să scăpăm cu viaţă în registrul realist - fără a mai îndesa multe altele în program. (Kinodiseea, de pildă, a fost o maaaaare provocare, chit că n-am mers la filme în fiecare zi - am bifat, în total, 6 zile din cele 10 ale festivalului, şi din astea 6, 4 au fost de weekend...) 

Problema cu oboseala e că-i ca bulgărele de zăpadă - se tot adună. 

Pentru moment, o să-ncerc să-mi dau întâlnire cu somnul (mai devreme) măcar miercurea şi o s-aştept cu mare entuziasm ziua de 1 decembrie - în speranţa că voi putea dormi până când chiar îmi vine să mă trezesc... 

Iaca, am revenit

Pe scurt: după o vacanţă de vis (coclauri bucovinene & coclauri scoţiene - pentru că rimează, nu de alta) avangardist petrecută separat (proletarii să rămână la muncă, da?), am revenit, fain frumos, cam tot de unde plecasem. 

Muţunau, acum ceva mai ’năltuţ şi mai tălpos (pare a se îndrepta vijelios spre 31, deşi nu protestează deloc dacă-l strâng încălţările, ceea ce mă face, simultan, să-l suspectez de ADN de prinţesă Song şi să mi-l imaginez, cu 40 la picior, perseverând în a purta tot ghetele actuale...), merge la aceeaşi şcoală (unde, de data asta, avem oarece speranţe că smocăielile vor înceta) şi este, în continuare, dinamită curată. 

Diferenţa majoră faţă de ’mai an e că pare să se mai fi făcut loc pentru ceva raţiune în comportamentul jupânaşului. Nu multă, să nu stricăm firma, dar acolo, un fir, un ecou.

Eu, la fel de obosită, o iau iar (şi iar) de pe la diverse capete - printre care şi blogul. 

Am obosit (iar)

Am obosit (iar).

De câteva luni încoace, urmez, pe pilot automat, cam aceeaşi rutină, care mă duce prea des spre momentul în care, odată ajunsă-n faţa calculatorului, cu blogul deschis, mă-mpiedic iremediabil de cine ştie ce pârleaz informatic (de cele mai multe ori, calitatea conexiunii e sublimă, dar lipseşte cu desăvârşire. azi, de pilda, nu se afişa nimic legat de autentificare. şi dă-i, şi luptă, pe ocolite).


Estimp, ca să nu se strice media casei, Muţunau e din ce în ce mai atomic. Pe bază de ce, nu se ştie clar, având în vedere cât mănâncă. Puţin, adică. Acasă, vreau să zic, că-n deplasare înfulecă precum lupul, ursul şi alte varii animale sălbatice.
A, păi ăia gătesc mai bine.
O fi, am zis, luând şi la pachet.
Ăhă.
Probabil simpla intrare pe uşă egal moartea pasiunii culinare. Indiferent de preparat.
Noroc cu fotosinteza.



Capriciile sunt în toi. Plină expansiune / înflorire / explozie / toate la un loc.
De pildă:
- Vreau cartofi.
Fierb cartofii.
- Gata masa!
- A, cartofi? Păi nu mănânc cartofi. Eu vreau paste.
Trecuseră maxim 20 minute. Încep să-l suspectez de varii amnezii. Încă n-am ajuns să-l întreb cum îl cheamă. (mai bine-mi notez şi eu, mai întâi; preventiv)



Muţunaul, când (periodic) binevoieşte a dormi, vorbeşte prin somn. Asta ştiam, domnul e din părinţi campioni.
Da, dar mai nou, şi cântă!
Mă rog, fredonează, şi apoi explică, tot prin somn, că fredona. Mă aşteaptă un drum la farmacia homeopată (remedii de liniştire. pentru ambii...)


Reuşesc, după lupte seculare ce au implicat şi aspirarea saltelelor (cu desfăţarea şi înfăţarea aferentă, plus Muţunaul ubicuu-ţopăitor), să aranjez patul. (patul cel mare. atât de mare, că mai e şi depozit de te-miri-ce-uri).

- Uau, zice Muţunau, e aproape superb!

Am obosit

Am obosit.

Sunt cam de multişor într-o goană continuă care seamănă suspect de mult cu un carusel de hamster. Şi, deşi am solicitat intens oprirea pământului, ca să pot coborî eu, se vede treaba că ori nimeni nu s-a obosit (!!!) s-o facă, ori planeta a tras la un moment dat dreapta, când eu oi fi fost prea ocupată ca să observ. Deci am rămas la bord, trăind târâş, grăpiş, în termenii distopiei proprii şi personale.

Muţunau e şi el pe poziţii, exemplar la capitolul opoziţional, mofturi şi de-ce-uri imputative reîncărcate.
(cu „trebuia să... ” cred c-am rezolvat-o, total ne-educativ, când i-am spus că aia-i replica prostului. de ce? pentru că n-ajută cu nimic)


Ar trebui să fiu (sau măcar să par) ceva mai veselă şi vioaie, de vreme ce-aş putea spune că şi sâmbătă, şi duminică (adică ieri şi azi) m-am trezit mai au naturel decât de obicei (deşi asta ar prespunpune nepunerea la socoteală a salturilor muţunautice pe greu încercata schinare mamiţunească - pen’ că, da, aşa m-am trezit sâmbătă. la 11. e clar de ce / câtă vreme se plictisise juniorul, care, nota bene, se pricepuse între timp să-şi îndese pe gât un mic dejun acceptabil).

Doar că vin după câteva luni în care am dormit foarte puţine ore pe noapte şi, cu tot somnul suplimentar recent, nu-mi iese nicio manevră cu mult deosebită de imaginea cunoscutului şi îndrăgitului mistreţ neprietenos.


Ce e drept, progrese fac, că de vreo două-trei luni încoace nu mai înjur după fiecare apel telefonic de ordin personal pe care-l primesc... (nu aveau loc, vezi doamne, decât Marile Apeluri cu Pretext Profesional).
Şi parcă-ncep să fac diferenţa dintre o zi şi alta, respectiv o săptămână şi alta. Prea se conglomeraseră balamucit... şi prea erau (şi încă mai sunt) toate la fel... de fără sfârşit şi fără sens.


Aşa încât, iaca deturnarea: manipulativ şi-ntru distragerea atenţiei proprii, bat un pic câmpii despre cum mi-ar arăta mie o vacanţă...
(ar trebui, probabil, sponsorizată de ceva pot major de loterie, ca să nu mai am grija zilei de mâine - c-am ajuns eu la concluzia că asta mă seacă principalmente la ficaţi).

Întâi şi-ntâi, aş sta acasă, în vreme de Muţunaul ar merge la grădiniţă (ar trebui să-l duc eu, dar pot trăi cu asta).

În primele două zile aş dormi. Cvasi-non-stop.

Probabil că dintr-a treia m-aş apuca de făcut ordine. (în tot acest timp, maşina de spălat ar dudui, dar asta nu se pune, e oricum parte din peisajul curent, sonor şi nu numai). Nu e clar când aş termina, e posibil oricând să-mi vină idei despre rearanjări teritoriale. Esenţial e că, sigur, aş găsi tricoul de anul trecut. Şi maşinuţa albastră. Şi alte chestii despre care ori am uitat, ori n-am ştiut niciodată c-au dispărut.

Pe urmă aş mai dormi iar, vreo săptămână, de data asta-n aşternuturi discret stropite cu apă de lavandă (pe care, nu-i aşa, aş putea-o face imediat ce-aş regăsi uleiul esenţial de lavandă pe care cred că-l am. cred)

După aia, mai ales dacă vreme ar fi caldă şi blândă, m-aş strădui să-l ajut pe Muţunau să-nveţe să meargă pe role (asta ar trebui să fie mai simplu, având în vedere că patinează de ceva vreme...) şi, respectiv, pe bicicletă.
- Dar eu ştiu deja, mami!
Fără roţi ajutătoare.
- A...

Aş merge la bazin, singură (în timpul săptămânii). Am merge la bazin, împreună, în weekend.
Poate şi prin vreo pădure, să căutăm floricele de primăvară.

Aş citi mai mult. I-aş citi mai mult. Am mai deschide cărţile (şi apps-urile) de germană. Poate ne-am apuca şi de rusă, că tot e de sezon...

Într-un final, poate-aş ajunge şi eu la sală. Sau poate doar aş face plimbări cu bicicleta prin oraş...

A, nu. Într-un final am pleca într-un fel de vacanţă. Hmmm... începe să sune bine.

Daaaa... până-mi cad ochii pe ceas şi calculez, automat, cam câte ore de somn îmi mai rămân până mâine, mai ales dacă vreau să-mi îndes în zi şi alte damblale proprii, nu doar exerciţiile impuse.

Aşa încât declar deturnarea (temporar) încheiată - scopul ei fiind, desigur, să-mi adun eu minţile. (alertă de posibilă cauză iremediabil pierdută)

Şi mă uit iar lung la faptul că mâine o iau de la capăt.