De sezon

Circulând motorizat, trecem pe lângă o Toyota Hilux plină cu .... ceapă.
Verde. Ceapa. Hilux-ul era gri.
Mai precis, legături de ceapă verde frumos aranjate, prinse, până puţin deasupra bulbilor, în pungi de plastic.
Muţunau, din postura de vag exclus din rândul lumii:
- Mami! Vreau să cărăm şi noi cea... roşii, ceva, acolo!



Muţunau:
- Cine a făcut planetele?
- Te referi la cele din sistemul nostru solar? (cu sensul de: din cel de pe tavan, de-acasă?)
- Da.
- Chinezii.



Pen’ că inovaţie scrie pe noi, pornind de la cânticelul cu „Ţăranul e pe câmp”, lălăim în duet chestii gen:
„Ţăranul e sub pat
ţăranul e sub pat
şi toţi vecinii lui se-ntreabă
- Ce l-a apucat?”
Suplimentul de azi a venit când Muţunau, privindu-se, la baie, în Oglinda Noastră Uriaşă (noooo, nu suntem narcisişti, deloc!), a elaborat suplimentar:
- Ţăranu’ e-n oglindă!




În rest, suntem în pline sesiuni de răcnete pe teme de oboseală accentuată (prezentă-n toate direcţiile...) şi de refuzat toalete. Dacă miros cumva urât (a se citi: fie şi a aer închis..., nu, nu, nu !!!

Noroc că-i şi plin sezon de halit zmeură.
Ceea ce, alături de gândul că viiiiineeeee sfârşiiiiituuuu’ de săptăăăămââânăă! ne binedispune.
Ceea ce vă dorim şi dumneavoastră, stimaţi telespectatori!

Unitatea de măsură a apei date pe jos în baie...

... este, logic, vărsanul.

Revenim cu poza.
Că, nu de alta, mâine va fi la fel!

Torturi cu animăluri

Pentru cine are chef de gătit... sau doar de privit.. trii ş’una de idei de torturi, din care douăzeci cu animăluri, dupe cum urmează:


- animalu’ secret de fermă (de fapt, un hambar...)
- familionul de broscaleţi verzulii
- broască ţestoasă
- bufniţă
- cal
- calmar
- căţeluş
- dinozaur
- iepure (roz!?!)
- leu
- maimuţă
- mâţoi
- păsăret (mai precis, cuşca aferentă)
- peşti (de fapt, acvariu)
- pinguin
- brioşe cu purcei
- rechin
- şarpe
- ursulachele brun
- domnu' urs koala

Şi, bonus, (dar doar imaginea...) tort cu Grumpiloi.

Să-mi zică şi mie cineva care ar fi variantele crude, respectiv fără gluten, ale operelor de mai sus.

Domnul, vagaboanda şi apoplexia sinonimiei

De când a mai crescut Muţunau, auto-cenzura mamiţunească a lăsat-o puternic mai moale.

- Nu’ş de ce put ăştia în aşa hal!
- Poftim?
- Papucii ăştia de casă, de ei vorbesc, put de trăsnesc.
- Adică miros urât?



- Am o îndoială, arată Muţunau o planşă pliată.
- Ai o îndoire. Îndoială e când ai un dubiu.
- Tu ai un dublu? arată Muţunau spre cele două şireturi pe care le aliniază Mamiţuni.
- Nu, nu am un dublu, şi vorbeam de un dubiu. Asta înseamnă că ai o îndoială, că nu eşti sigur, că ai nevoie să te mai gândeşti, că nu te-ai hotărât încă...
- Că plângi! Că ne supărăm! Că nu-ţi dă nimeni nimic!

Hohote homerice dinspre Mamiţuni.
Post oprit din hlizeală, Muţunau conchide:
- Da, e haios.





Contribuţia directă a lui Muţunau la această postare:
g7j9i7oi588/592899548956923k5hjgyyu5j;
nit.65555555555555555555555555555555555555555555555555555555
xxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxx

Jucării pe care le-aş face

Căci ... oare ce e joaca, dacă nu oarece timp suspendat petrecut împreună? Cu oarece pretexte materiale la mijloc, dreptu-i, dar atât.
Şi doar n-or fi giucăriile mai importante decât gioaca.

Aici, ziceam de (tehnic vorbind, citam) 99 de activităţi care nu necesită cine ştie ce mari cumpărături.

Ca să clarific: Îmi plac muuuult muuuuulte giucării. Posed, cel puţin în gând, cam o tonă.

Dar cel mai mult îmi plac cele pe care mă distrez făcându-le.

Iaca, de pildă, o serie de jucării pe care mai degrabă le-aş face împreună cu Muţunau decât să le cumpăr:

Măştile:

(astea sunt de la Omfal, via jmag)

Cardurile / cuburile cu litere, animale ori umbre:

(pe-ăstea chiar nu mai ştiu de unde le-am pescuit)

De aici.

Se pot desena; şi, dacă tigrul seamănă de fapt a zebră turtită, cu atât mai bine!

Jocurile de texturi (culori, forme, etc):

De la Educational Insights, via toyz.ro.

 Tot de la Educational Insights, tot via toyz.ro.

Suporturile de şotronit / ţopăit:

 De la Learning Resources.

Jocurile matematice:

 Tot de la Educational Insights, tot via toyz.ro.

Substituibil prin tăiat mere. Cine nu dispune de mere cubice le poate face din oarece plastilină...

Chestii 2D-3D de forme geometrice:

(aceleaşi surse)

Plasticele or fi mai greu accesibile, dar desfăşuratele din hârtie colorată se pot face; un model foarte drăguţ se găseşte la JeannieJeannie.

Altul, aici. 

Ambiţioşii pot combina jocurile (ia doideul, neamule...) :

Altfel, forme mai accesibile sunt aici.

Iar altele, pentru super-uber-mega-para avansaţi, iată:

De aici, cu tot cu modelele aferente.  

De aici.

Şamd.

Ipostaze muţunautice

Precizare nocturnă (ceva mai veche...), la vreme de ploaie:
- Vreau să mă fac astronaud!
- Păi, ieşi afară-n ploaie şi te uită bine la cer.



Tot din seria „astro”:
- Luna este satelistul Pământului!



Şansonetist:
- O migdală, o migdală, iiiiaaaaa-iiiiiaaaa-oooo.
Surdu’ n-aude, da’ le potriveşte.
Mi-a luat o săptămână jumate să-l conving că de fapt e Old MacDonald.



Din seria „matematician mă face (obsedata de) mama”, dat fiind c-am pescuit de undeva jucăria asta

Muţunau a-nşfăcat-o, crezând că-i ochean.
- Nu e ochean, e tubul lui Pitagora, am zis, sperând că Muţunau o să-nveţe singur, instantaneu, tabla înmulţirii (şi, desigur, şi-mpărţirile), şi că mai am de stat de vorbă cu el, prin clasa pregătitoare, eventual despre integrale şi funcţii complexe. La modul că mi le explică el, desigur.
- Tubul Pitagorei? a-ntrebat bulversat Muţunau, copleşit de ambiţiile-mi, fie şi neverbalizate.
- Tubul lui Pitagora, nu tubul Pitagorei.
- Pitagora?
- Da.
- Pitagora şi mai cum?

Bună-ntrebare. Taaanti wikipediaaaa...
- Nu ştiu. Pitagora din Samos. În rest, e mult de atunci şi omu’ era oricum cam secretos.

Dar matematica e distractivă.



Familist-ordonatoro-cerşetor:
- Mai vreau un frăţior şi o surioară!
- Ce-ţi veni?
- Aşa vreau eu.
- Acum?
- Da.
- Chiar acum, pe loc, nu pot.
- De ce?

Ţin toată conferinţa de presă despre cum bebeluşii stau întâi în burtică şi, când se nasc, sunt mici, eventual plângăcioşi şi nu te lasă să dormi. Răspund la cele 532.000 de de-ce-uri suplimentare pe care le stârneşte povestea.

Muţunau revine în forţă:
- Vreau un frăţior şi un frăţior!
- Nu mai vrei surioară?
- Nu.

Bine că nu mă apucasem.

Mă rog, a doua zi a revenit la prima placă.
Nu, tot nu mă apucasem.

Busola pierdută. Revelaţii şi utopii

Cum am redescoperit apa caldă.
Sau cum o tot redescopăr.
Revelaţii revizitate.

Am contemplat recent faptul că manifest un soi de adulaţie pentru orice mamă care încearcă (sau se gândeşte să încerce) VBAC.

Nu iau în (vreun) calcul (evaluativ) finalitatea demersului. (Dacă chiar reuşeşte VBAC sau dacă tot cezariană e.)

Din punctul meu de vedere, e important c-ai încercat. Că te-ai gândit. Că ai avut curajul de-a te gândi c-ai putea face altfel. De-a încerca să alegi diferit. De-a-ţi asuma riscurile - nu puţine şi de toate felurile.


Cred că naşterea cea mai potrivită e cea pe care ţi-o doreşti - dar, atenţie, cu accent pe ţi. Cea pe care ţi-o doreşti tu. Pe care o simţi. Nu cea despre care ţi se spune că e pentru tine.
Şi cred asta bazat pe experienţa proprie.
Toată sarcina am ştiut c-o să (încerc să) nasc vaginal şi-am născut extrem de uşor. Dar dacă la o sarcină următoare piticu’ din frigider mi-ar da alt mesaj, i-aş da curs. Pentru că-s de părere că ’ăl mai important lucru e să-ţi urmezi propria opţiune. De preferinţă, nepoluată.


Am un sentiment amestecat când aud poveşti ambivalente cu cezariene despre care mamele cu pricina ştiu c-au fost absolut nenecesare, şi deseori chiar şi vorbesc, printre picături, despre dovezile pe care le au despre asta - dar tot nu pot accepta ideea c-au fost victime şi-o-ntorc din condei la final, căci cezariana e cea mai bună, de ce să te chinui, medicul are întotdeauna / a avut mereu dreptate, şi-apoi ce să-i fac, cui să-l reclam, că toţi sunt la fel, corb la corb nu-şi scoate ochii?

Nu vorbesc de cazurile-n care cezariana era singura indicaţie posibilă / opţiune viabilă pentru mamă şi copil. Nici de cazurile-n care cezarienele salvează vieţi. Ci strict de operaţiile la cerere - respectiv parşivă recomandare medicală - şi din spaimă.

Şi, nu, nu cred că povestea mea (ori a oricui altcuiva) ar trebui normată. Accentul e pe alegere. Alegere conştientă, asumată, nu impusă.

Poate de-asta mă uit cu ochi mari la oricine alege diferit.

Şi-am înţeles recent şi de ce, cu o intensitate mai mare decât pot pune în cuvinte.


Pentru că a alege VBAC e echivalentul unei călătorii iniţiatico-recuperatorii în teritorii pe care nu le-ai călcat niciodată - despre care, deseori, nici nu ştii că există. Dovada celui mai mare curaj de care poţi da dovadă-n faţa celei mai stricte oglinzi - tu însăţi. Unul din cele mai lungi şi grele drumuri, pe durata căruia te înfrunţi.

Şi care recurs e, deşi n-ar trebui să fie aşa, o luptă cu lumea.

(ca experiment, în discuţii (cu oricine) pretindeţi că aşteptaţi un copil şi că plănuiţi VBAC. ori că ştiţi pe cineva care... . reacţiile vor fi imediate şi şocante.)


Astfel că mă-ntreb: cum ar fi dacă nu ne-am mai teme de naştere? (pentru că toată nevoia asta de-a stăpâni naşterile de-aici vine. din teamă. dreptu-i, din mai multe feluri de teamă, dar despre asta, poate într-un alt episod viitor)


Ce-ar fi...
... daca nu s-ar mai face simţit impulsul de-a interveni cu orice preţ, de-a face ceva peste ce vrea / cere / poate mama, de-a impune un curs al lucrurilor?

...dacă naşterile ar putea fi liniştite şi intime? nu smucite şi violente?

...dacă spitalele / medicii ar putea aştepta după ritmul fiecărei parturiente? (da, pare, din punct de vedere material, de neconceput. dar chiar e? să-mi arate şi mie cineva cum s-a calculat asta. că nu prea cred ca există date pe care să se bazeze afirmaţia. ci doar că nu există decât prea puţină disponibilitate de-a analiza obiectiv vreun scenariu alternativ)

...dacă venirea pe lume a puilor de om ar fi respectată cum se cuvine, şi dacă s-ar lăsa loc pentru acele câteva clipe de atingere dintre lumi, în care miracolul respiră şi poate contamina sublim?

Cum ar fi dacă reacţia normală, de uimire cu ochi umezi la vederea unui nou născut, ar fi admisibilă pentru cadrele medicale? Dacă toată lumea s-ar opri, o clipă, să-i ureze bun venit şi să se bucure? Indiferent dac-a fost naştere vaginală sau cezariană? (sunt precedente, postase Paula un filmuleţ...)

Dacă şi-ar ieşi din pielea de uzină?

Dacă şi-ar aminti că au în faţă un miracol, nu un caz / o pacientă, şi că ei sunt privilegiaţi să asiste la manifestarea Vieţii, nu invers?



Cât feminin e brutal ucis, în sensul cel mai tragic al cuvântului, astăzi, în maternităţile de unde-s nelipsite indolenţa şi violenţa verbală?

Câte mame, câţi copii şi câte familii au apoi de suferit pentru asta, de cele mai multe ori fără a şti măcar de ce?

Cât de mult şi în ce privinţe s-ar schimba o societate-n care naşterile şi maternitatea ar fi tratate diferit? Cu adevărată consideraţie?


Şi, cel mai important (în afară de distanţa astronomică de percepţie...), ce ne-o fi oprind să încercăm?

Ştirile pe scurt, iar

Cu ce ne mai ocupăm noi:

Cu enervatu' pisicii, prin tundere (eu, pe persana Tipsy, cea mai dupuroasă pisică din lume - unde prin dup se va înţelege încâlceala pâsloasă de blană pe care-o mai fac animălurile lung-blănoase) şi cu pregătit lapte otrăvit (Muţunau. din fericire, în varianta prefăcuto-ludică).
De unde şi până unde lapte otrăvit, n-am idee. Suspectez oarece poveste grădiniţească (deşi, cu toate săpăturile, n-a ieşit nicio pistă concretă) ori, mai plauzibil, oarece desen animat.

Cu nedormitul (amândoi, căci junele nu se dă culcat nici cu forţele speciale).

 Cu cetitul.
(asta e chiar bună.

atenţie, e ditamai cărămida).


Cu suflat ambele nasuri proprii. Mult & des. Da, iar.


Cu olăritul.

Greu tare. Desigur, de ocupat mă ocup eu. 'Mnealui eventual pictează catastroperele rezultate.


Cu marionetitul - am găsit vulpea!

 Aici!

(şi-acu’, la vederea ei, mi se pare că am un prieten nou, cam beţiv şi veşnic vesel!)



Cu dormitul la Claie-Peste-Grămadă SRL.
Nu, nu prea mă-ntere părerile „autorizate” despre dormitul în pat cu copiii.
Mai curând aş face schimb de impresii despre dormitul în pat cu copii, pisici, o juma’ de câine, multe jucării de pluş, patru mii de perne şi vreo douăşpe şosete desperecheate.



Cu făcutul de progrese în drumul spre anarhie (Muţunau).

Mostra 1:
La preluarea junelui din maşina care-l aduce de la grădiniţă, se constată vizual şi auditiv (mai ales auditiv, cam de către juma’ de stradă), că ’mnealui clefăia de zor oarece bumboană albă şi moale (porcării din astea), generos oferită de şoferul cel pofticioso-darnic (care, când mă gândesc la dentist, îmi pare de-odată nu un necugetat oferitor de bumboane, ci ditamai traficantu’ de droguri)

Ţin (inutil) conferinţa de presă care să interzică (iar!) bumboanele.
- Nu sunt de acord cu niciun fel de bomboane, moi ori tari, şi cu niciun fel de caramele, gumate ori de care-or fi!
Muţunau, aflat în curs de coborâre din maşină, se-atârnă de portieră şi se întoarce majestuos către şofer:
- Eu sunt de acord.



Mostra 2:
Junele cere jocul x, aflat la mare înălţime. Mă zgrepţăn la altitudinea cu pricina şi i-l dau.
După nici trei minute, cere jocul y. (de asemenea, sus cocoţat. nu, n-are sens să i le dau jos. tot pe-alea de sus le va cere! aici nu e despre joc, ci despre exploatarea organizată a Ilustrei Mele Mamiţunimi)

- Da’ strânge-l pe primul!
Mai trec câteva zeci de secunde.
- Vreau jocul y!
- L-ai strâns pe primul?
Muţunau, preventiv îndoit de şale:
- Da’ gata, îl strâng, nu e cazul să faci o criză!


Întru disculparea-mi, dând timpul înapoi cu vreo 18 ore, vedem următorul film:
- Vreau apă! zice Muţunau, chioro-auto-trezit din somn.
- Poftim, i se întinde un benign pahar verde, de Ikea.
Brusc, se dezlănţuie Hiroshima, Fukushima şi Nagasaki, varianta bocit-chiţăito-sforăitoare:
- Năeeeaaaaaaahhhhh! Nuuuuuu! Eu vreau în paharul cu pai!
- Şi eu de unde era să ştiu? Păi, gata, mă duc şi ţi-l aduc! Linişteşte-te, nu e cazul să faci o criză din atâta lucru!



Cu declaratul emfatic:
- Eu sunt înnebunit după planete, arteziene, şi după parc!

A propos de planete, va trebui să călătorim pe toate, şi să ne stabilim pe Venus - cred. Nu-s prea sigură. De la ceva activitate grădiniţească plus sistemu’ solar demiurgic din dotare ni se trage.
Următoru’ pas spre acest măreţ ţel va-ncepe cu fabricarea unei rachete. Din carton. În curând pe micile ecrane. A se continua.