Precum şi leapşa de la Belle...

Belle, mulţumim!
Răspundem fără ezitare, da’ cu variaţiuni!

Dacă aş fi fost:

• o lună: aş fi fost iulie;
• o zi a săptămânii: aş fi fost joi;
• o parte a zilei: aş fi fost dimineaţa, fix ’nainte de răsărit;
• o direcţie: aş fi fost ... sus!
• o planetă: aş fi fost Jupiter;
• un film: aş fi fost Forrest Gump, sau oricare din desenele animate cu Tom & Jerry;
• un lichid: aş fi fost cafea cu lapte;
• o piatră: aş fi fost cremene;
• un tip de vreme: aş fi fost o ploaie deasă de vară, cu stropi mari;
• un instrument muzical: aş fi fost pian;
• o emoţie: aş fi fost bucuria;
• un sunet: aş fi fost un chiot de bucurie;
• un element: aş fi fost foc;
• un cântec: aş fi fost Zborul cărăbuşului (Rimski-Korsakov);
  
• o carte: aş fi fost o bibliotecă întreagă, că nu mă pot hotărî nicicum; să zicem... Momo, de Michael Ende, Cum simte domnişoara Smilla zăpada, de Peter Hoeg şi Pământul de sub tălpile ei, a lui Rushdie.
  
• un scriitor: aş (vrea să) fi fost Salman Rushdie;
• un personaj de fictiune: aş fi fost Smilla;
• un oraş: aş fi fost New York;
• o aromă: aş fi fost mosc;
• o culoare: aş fi fost albastru-intens, cum e cerul în zilele clare de-nceput de vară;
• un material: aş fi fost piele moale;
• un cuvânt: aş fi fost vreau;
• o parte a corpului: aş fi fost cap;
• o expresie a feţei: aş fi fost zâmbet;
• un personaj de desene animate: aş fi fost şoarecu’ Jerry;
• o formă geometrică: clepsidră (hiperboloid de rotaţie);
• un număr: aş fi fost 10;
• un mijloc de transport: aş fi fost un deltaplan;
• o haină: aş fi fost o pălăriuţă.

Răspundem, cu de la noi putere, şi pentru Muţunau, ce-ar fi fost, dacă ar fi fost altceva decât el însuşi:

• o lună: ar fi fost iulie; (da... la fel!)
• o zi a săptămânii: ar fi fost joi (prea e hotărât!);
  
• o parte a zilei: ar fi fost amiază/plină zi;
• o direcţie: ar fi fost ... sus în braţe! (ce zic eu ar fi fost, este!)
  
• o planetă: ar fi fost soarele (chit că soarele nu e planetă; prea se-nvârte totul în juru-i);
• un film: nu-mi dau seama ce-ar fi fost;
• un lichid: ar fi fost, previzibil, lapte;
• o piatră: ar fi fost cremene (ce se naşte din pisică şoareci mănâncă);
• un tip de vreme: ar fi fost cer senin;
• un instrument muzical: ar fi fost trompetă;
• o emoţie: este bauu;
• un sunet: este un hohot de râs (dacă poate fi considerat un sunet...);
  
• un element: ar fi fost vânt;
• un cântec: ar fi fost Sol solecito;
  
• o carte: ar fi fost... nu ştiu ce să răspund c-ar fi fost.
  
• un scriitor: mai degrabă un pictor (pe pereţi), să zicem Kandinsky :);
• un personaj de fictiune: ar fi fost Sherlock Holmes (prea găseşte el tot!);
  
• un oraş: ar fi fost Barcelona;
• o aromă: ar fi fost miros de bebeluş;
• o culoare: ar fi fost portocaliu;
• un material: ar fi fost blăniţă;
• un cuvânt: ar fi fost dă-mi!; (este...!)
  
• o parte a corpului: ar fi fost mânuţe;
• o expresie a feţei: este zâmbet;
• un personaj de desene animate: ar fi fost Alvin (veveriţa). sau Chip/Dale!
  
• o formă geometrică: ar fi fost oval;
• un număr: ar fi fost 1;
• un mijloc de transport: ar fi fost o bicicletă;
• o haină: ar fi fost o salopetă.

Leapşa merge mai departe, dacă destinatarele vor s-o preia & au vreme de ea, la: Ralu’, Mami de Ayan, Dana, Alina (ştiu că n-ai vreme; mă gândeam că poate vrei s-o preiei, la un moment dat, pentru căpriţe!), Shmeny (o completezi, fie şi-n gând, şi pentru Ira? :) )

Ce ştie să facă Muţ (I)

La final de an = 1 an şi 5 luni. 83-84 cm şi nu ştim exact câte kile (destule, zic şalele tuturor!); îi vin şi hainele de 80 de cm (mai ales pantalonii), şi unele din cele de 86 (mai ales bluzele). Sperăm că-i un puseu de creştere şi că n-o să nu rămână cu picioare scurte!

Muţul ştie:
Să anunţe când se trezeşte irevocabil din somn (mai există şi trezeli re-adormibile). Asta a făcut de pe la vreo 6 luni, când încă dormeam împreună (înainte să se apuce să mă ghiontească zdravăn prin somn!) şi anunţul suna aşa: guau. Pe la vreo 10-11 luni, se părea să regretă despărţirea de somn, judecând după bosumflarea cu care emitea un h’eem. Acu’ spune mama.

Să vorbească prin somn. Fireşte, tot nu tocmai inteligibil, cam la fel ca-n stare de trezie, când vocabularul îi e tot extrem de limitat.

Să răcnească entuziast dă-i dă-i! (a doua chestie care se aude la trezire după mama, hâââ =ia-mă imediat în braţe), (tseaa-ţuuu (ceasul; primul sunet nu e tocmai ţ), ţia-ţi (fluturaşul), ţia-ţie-aţe (fluturaşii!).
Mai suav se aude bauuuu - când apare în mod suprinzător (ca şi cum n-ar tropăi ca un mânz!) de după uşă. Că doar savurăm suspansul...
Tot suav sună şi a’ta (alta) - deşi doar pronunţă, nu ştie clar ce indică.
Papa (mâncarea) e oarecum imperativ, cu toate că el nu cere niciodată (dacă-i e foame cumva, pune mâna direct şi-şi ia mere).

Post scriptum iniţial: Vaaaii... am uitat de ce era cel mai important. Interjecţia uaaauuu!!! apărută spontan acu’ vreo 3-4 luni, printre primele vocabule emise cu rost.

A, şi de caaa-ca, piii-piii, a-pa (ultimul spus corect cu greu, că multă vreme a preferat paa-paaa şi pentru apă!)

Să spună cum face gâsca (ga-aa-gaaa), cine face cucurigu (co-co), cum fac căţelul (vau-vau, că noi lătrăm în altă limbă!), lupul (auuuuu - cu capul dar pe spate, cu oricum!), maimuţa (aaaa sau aa-aa, după caz), şi bondarul (bzzzzz).
Restu’ animalelor, pisica, vaca, purcelul, şamd, nu fac în nici un fel (deşi am onomatopeizat intens în speranţa că lărgim repertoriul...)

Să-şi indice părul, capul, urechile (pe care, la instigarea bunicească, şi le şi „spală” la baie), nasul, ochii, burtica, mâna (dar fără să facă diferenţa între palmă şi mână).
Să facă (virgulăăă) „ca indianu’”. Adică da, bate cu mâna peste gură în timp ce emite un aaaaa prelung.
Să arate cine-i scumpu’ lu’ bunica? (el, cu o mână aşezată lin pe piept şi o privire fals-smerită, tip „ acum mă puteţi aplauda”) şi cine-l iubeşte pe Muţunau? - fireşte, tot dresoarea en-titre...

Să se caţere pe toate alea, ţinându-se bine cu cel puţin o mână. (aici se vede intervenţia mamiţunească sesizatoare de abilităţi alpinistice; dacă tot ai de gând să te cocoţezi în tavan, măcar fă-o cum trebuie, cu sprijin în 3 puncte! - la faza cu sprijinu’ încă mai lucrăm)
Să se şi dea singur jos - dacă nu eşti în stare să te dai jos, poate nu-i cazu’ sa te urci, ce zici?

Să ridice de jos varii obiecte şi să le aducă - dar asta numai dacă are el chef!).
În prezent exersăm intens deprinderea punerii lucrurilor la loc. Jucării în cutie, de exemplu. Pune şi el câteva, pe urmă-ntoarce rapid cutia cu fundu-n sus şi-mprăştie iar tot!

Să se ocupe de cutiile de sortat forme, deschizându-le cu totul. (eficienţă, da?)

Să-şi ia singur mâncarea din farfurie, cu linguriţa specială (cu coada strâmbă). Că mâncarea cu pricina nu ajunge încă, în integralitatea ei, la gură, e partea a doua...
Să scuipe indignat ultima linguriţă de mâncare când s-a săturat (de ce-o mai căsca gura, sincer, nu ştiu...).
Să-şi bage singur mâna-n mânecă, la îmbrăcare. La dezbrăcare, e mai greu...
Să se zbată intens la momentul echipării în pijama. (pe această cale recomandăm călduros pijamalele care se închid cu fermoar, nu cu capse!)
S-o zbughească fix înainte să i se pună pempărşii la loc.

Să imite. Cam tot. Ocazie cu care îţi dai seama că poate n-ar fi rău să scoţi de la naftalină bunele maniere... ca să nu mai deschidă copilul uşa cu piciorul, (cam cum facem noi când avem mâinile ocupate, chestie pe care el însă nu o vede, că-i e peste nivel).
Îi place la nebunie să se strâmbe. În urma îndopării cu oarece fructe exotice, a-nvăţat direct şi nemijlocit ce e aia acru. A tremurat din toate-ncheieturile la prima porţioară, dar, curios, nu s-a lăsat şi-a mai cerut!

(a se continua/completa. cândva...)

Joace şi jucării

Începem anul ludic!

Lui Mamiţuni îi plac foarte mult jucăriile Quercetti.
Şi bunicii.
Şi lui Muţunau. Da’ din cu totul alte motive!


Pe cutia acestui joc scrie că se recomandă de la 3 ani în sus. Noi îl folosim ca să învăţăm culorile, să numărăm moriştile, să le dezasamblăm brusc & să le-mprăştie iute, cam aşa:
(momentan, asamblatul nu ne prea interesează), şi să ne jucăm noi. (Muţunau găseşte în fiecare zi alte aranjamente, concoctate de adulţi în vreme ce el se ocupă cu alte cele)
Cu excepţia pieselor mici, de legătură, sunt rezistente la călcat şi la izbit şi, pentru un motiv misterios, nu foarte interesante pentru ronţăială. Le păstrăm semi-asamblate, fiecare morişcă pe „talpa” ei, ca să protejăm tocmai ante-menţionatele piese mici.


Ne mai plac mult (tot nouă, adulţilor) jucăriile de-nşirat animale pe aţă (şiret).
Muţunau poate fi ţinut ocupat minute-n şir, cât plimbă pe aţă 1-2 forme colorate. E drept că-n acest timp aţa trebuie ţinută de cineva... ca să n-o roadă! (par să-i placă foarte mult capetele).

Ăsta este un model foarte fain, pescuit undeva, la un târg de Crăciun. Pe cutie scrie Imaginarium (!!!). Dar fără adresă de web şi-n mod cert nu e vorba de acest Imaginarium, care vinde sub marca It's magical. (Miroase a conflict de mărci...)
Din păcate n-avem o poză mai bună!

Beleaua cu ele e că-s intens gustate. La propriu.
Pe net l-am mai găsit pe ăsta, disponibil şi la Ookee, unde se găsesc şi jucăriile Quercetti.
Pe-ăsta nu-l avem. Nouă ne plac animalele ori realiste, ori vizibil (cu convenţie clară) desenate colorat. Şi ăsta ni s-a părut imitaţie neizbutită!


Altă minunăţie împrăştiabilă, blocurile de construcţie din spumă.
Mamiţuni ar fi jurat că junele nu le roade.
Muţunau a fost de altă părere.
Cuburile au dispărut. Vor reapărea cândva (poate la Crăciunul viitor?), conform strategiei ascunde şi redescoperă.

Premiu şi leapşă - La Mulţi Ani!

Ca să începem anul bine, iată premiul abia acum ridicat, primit de la Dana, mami de Frunze.
Mulţumim (emoticon îmbujorat).
Merge mai departe la toată lumea din blogroll & nu numai.



Leapşa cu colinde de la Ayandari. Mulţumim din nou, tot cu emoticon îmbujorat.

1. Colindiţa


2. Astăzi s-a născut Hristos


3. O, brad frumos
(pentru naiul lui Gheorghe Zamfir)



4. Santa Claus Is Coming To Town (care, tehnic vorbind, nu e colind)


5. The Christmas Song (alt ne-colind)



6. Micul toboşar


7. Ultimul, dar nu cel din urmă!
The Hoola Hoop song (de dragul lui Alvin)


Leapşa merge mai departe la cine doreşte s-o preia, având în vedere c-am preluat-o tardiv...
(Se acceptă transformarea în leapşa cântecelor de leagăn - dar, despre asta, într-o postare separată :) )

S-aveţi un an nou bun, aşa cum vi-l doriţi, şi să ne regăsim sănătoşi, veseli şi vioi!

Ce să-mi aducă Moş Anu’ Nou

M-am dedat făcutului de liste cu „de făcut” pentru anul viitor.
Ocazie cu care a reieşit că o primă dorinţă (imperativă...) pentru 2010 ar fi să nu mai ajung să las atâtea lucruri neterminate. Să le mai şi termin, adică. (votca, berea, chestii... ca-n bancu’ ăla!)
Nu intenţionez să renunţ a mă lansa în mii de întreprinderi elaborate şi solicitante, deodată.

Dac-ar fi să dau vina pe el, 2009 a fost, pentru mine, un an confuz. Indecis. Ceţos. În care a trebuit să duc tone de muncă (nenecesară...) de lămurire pentru care nu (prea) eram pregătită. (că e mai simplu, când te grăbeşti şi mai ai şi dreptate, pe deasupra, să răcneşti odată şi gata...)

2009 este anul în care am învăţat câte ceva despre renunţare. (în oboseală via nedormire sunt, indubitabil, doctor docent). Dar şi despre linişte (în sensul de lipsă a agitaţiei), despre răbdare, despre introspecţie, despre încredere. Despre simplitate.
Despre felul în care scoţi rapid şi fără durere o oală temeinic auto-înfiletată pe bostanul progeniturii: ungi „îmbinările” cu ulei. Sau cu apă şi săpun, mi s-a mai spus după aia... Ca să poată aluneca. (emiterea ori cenzurarea imprecaţiilor ulterioare la adresa cui mama găilor a lăsat iar dulapu’ deschis rămâne la latitudinea fiecăruia)
Şi despre limba muţunautică. Intenţionasem să fac un soi de inventar al abilităţilor musiului, pe capitole mari, inclusiv verbalul. Da’ dumnealui taman ce-a demolat perdeaua (a smuls-o cu tot cu şine - în parte şi pentru că, aşa cum am decretat, în calitate de mare specialist în materie, găurile date-n tavan au fost date, din comoditatea sau neatenţia meşterului, cu o mandrină prea mare), iar eu va trebui să găsesc o modalitate poxipolico-lipicioasă de-a o instala la loc (că alte găuri refuz să mă apuc să dau). Drept care nu ştiu dacă va mai fi vreme azi pentru detalii...

Îmi doresc (ca şi până acum) să am un copil sănătos şi vesel, care să se dezvolte „cum trebuie”. Să supravieţuim cu succes perioadei celor the terrible twos (la apogeu în vară... deşi oarece semne se văd de pe acum; şi, judecând după ce ni s-a prezentat în ultima vreme, dacă asta e avanpremiera la adolescenţă, pe termen lung nu mă văd bine).
Să găsesc bona-pereche pentru Muţunau (ca să nu zic bona perfectă... chit că pe-aia o vreau; cineva pe care să ne putem baza doi-trei ani de acum încolo) şi, mai încolo, grădiniţa potrivită.
Îmi doresc să călătorim iar de plăcere.
Să mă hlizesc intens, să mă tăvălesc pe jos de râs, să râd în hohote, „transportată”, până-mi dau lacrimile. (nu, n-am dat de provizia pisicii Tina... aş vrea să reuşesc şi fără).
Să-mi placă 2010. De-adevăratelea. Să cresc. (nu pe lăţime...)
Îmi doresc o casă. Mică, nu viloi, dar musai posesoare de pod şi respectiv curte nebetonată. Aş vrea, pentru început, ca dorinţa asta să-nceapă să fie mai puţin nerealizabilă.
Îmi doresc întâlniri binecuvântate, chef de viaţă, coincidenţe miraculoase, lumină, culoare, sclipiri şi soare.
Inspiraţie.

Şi acum îmi doresc să mă duc să văd ce dezastre a mai produs hiperkineticul meu. Hai, că asta se rezolvă... plus faptul că, la noapte, o să contemplu luna cea albastră...

La Mulţi Ani!

Faptele de arme...

... din galeria câinelui Boxie...


(ne referim la inspecţii)


... şi respectiv a lui Muţunau:
(zis şi Muţunanini, Muţunaubert, Muţunethoven, Muţunaninov, Muţunerdi şi Muţunauermann)

Harababuri sărbătoristice

Răsdiversificarea este un concept local, prezentat aici în limba mamiţunească, şi se referă la momentu’ apoteotic când copchilului-de-toate-halitoriu (sau... hm... mă rog, pre-acolo) i se propun spre mestecare diverse alimente (aceleaşi sau altele noi) mai puţin pasate. Sau deloc pasate.

Acu’ are un milion de dinţoi (8 incisivi, 4 canini, c-au spart toţi, şi-n prezent gura dumisale arată uşor vampiresc, din pricina maxilarului superior, care promite! plus 2 premolari, pe maxilaru’ inferior). Deci scuza bunicească „nu poate mesteca, săracu’” nu mai ţine. Mai ales că, dacă se întârzie cu micul dejun, dumnealui îşi procură gospodăreşte un măr şi se-apucă să-l roadă.

Precizare: la diversificarea aia de la 6 luni, Mamiţuni a preferat varianta mega-simplificată: gătit, blenderit, turnat în păhărele Avent (la 2 deşte de buza paharului), căpăcit, etichetat, congelat. Scos de cu seară paharele cu meniu’ pentru ziua următoare, pus în frigider. Ziua următoare, încălzit pahar în apă caldă şi îndopat Muţunau. Bunica s-a declarat fan al metodei, cu toată aparenta ei monotonie, pen’că simplifică dramatic gătitul (şi, în general, întreaga existenţă, per ansamblu!) faci producţie o dată pe săptămână şi gata.

(notă adiacentă: Muţunau este de părere că mestecarea n-are nici un rost făr’ de stuchirea ulterioară în cât mai multe direcţii. dacă se poate, 4D)


Musafirii sunt acele persoane minunate care tocmai se-ntâmpla să aibă drum pe aici şi să sune intens la interfon (da’ nu şi la telefon, din timp, că doar e supriză) taman când junioru’ cel mega-isteric e pe punctul să adoarmă de prânz. Şi cărora, câteodată, eşti pe punctul de a le sparge capul. Sau capetele. Mai ales dacă şi când se declară ofensaţi că odoru’ de nici un an jumate (da’ căruia i-au adus, totuşi, un trening pentru 12 luni, adică mic!) nu se extaziază corespunzător la vederea pungii unicolore de cadou.


Sub-patul este universul paralel în care se găsesc toate lucrurile pe care habar n-aveai că le pierduseşi (în orice caz, cu care nu-ţi aminteşti să fi intrat vreodată în camera aia) sau cărora le puseseşi cruce & pe care renunţaseşi să le mai cauţi (în caz că nu le declaraseşi deja la poliţie drept furate) cam de prin cretacicu’ superior.


Delta T (egal 3 milisecunde) este intervalul de timp necesar unui mic şi ambiţios întreprinzător pentru a dârâma şi călca zâmbitor în picioare absolut toată casa. Pentru că, ei bine, e perfect calificat în deschiderea uşilor. Nu oricum, ci finalizată prin trântire de pereţi. Atâta cât să sară varu’.
Şi-n cocoţare, tragere-viteză şi izbire.

A, n-aţi prins faza? Ei, oţi fi clipit. Unele lucruri trebuie redate cu-ncetinitorul.

De aici şi pân’ la terorism e doar un pas. Ca să nu mai zic că-i dotat c-un formidabil simţ al butonului. Până-ntr-acolo încât a rezolvat ditamai drama electrocasnică, apăsând unde trebuie pe un complex agregat de zilnică folosinţă, anterior declarat nefuncţional de un Bunic neatent.


Pomul de iarnă (zis bradu’, zis nga-gu) este obiectul acela nou şi oarecum ţepos în care ne ascundem şi ne urcăm. A, şi-n care mai depozităm cuburi...

(va urma)

Post scriptum: a, şi încă o chestie: cred c-avem, în sufragerie, un mic triunghi al Bermudelor, care tot înghite, de o zi încoace, jucării...

Nga-gu!

Ăsta e bradu’. Nga-gu. Cu certitudine!


În copilăria mamiţunească, Moş Gerilă (redevenit apoi Moş Crăciun) era atât de capabil & competent, că aducea nu numai cadourile, ci şi bradul gata împodobit. (oarece desene animate cărora nu le mai ţinem minte numele n-au făcut decât să-ntărească, an de an, ideea...).

Greu de zis, deocamdată, care va fi varianta preferată pentru la anu’ - ori pentru anii următori: aduce Moşu' (zis şi, conspirativ, Moşneagu') bradul, şi-l vedem dimineaţă, ocazie cu care apucăm să-l împodobim tihnit, fără globuri sparte, sau întârziem impardonabil, ca acum, ora de culcare, pentru participarea semi-activă la decorare, plus savurarea momentului desfacerii cadourilor?

(a propos: de unde se puseseră pariuri că lui Muţunau îi va face mare plăcere să desfacă totul din ambalaje... s-a constatat c-a preferat sarcina de curier: „du ăsta lu’ Bunica!”. sarcină de care s-a achitat, altminteri, cu maximă plăcere & seriozitate!)

Evident că toată noaptea de după a constat în chiţăieli şi foieli. Spre dimineaţă, o Mamiţuni chinezoaică, posesoare de ochi îngustaţi, da’ ieşiti binişor din cap, comenta peste pătuc, cu Bunica venită-n inspecţia matinală învelitoare:
- Iar a mormăit non-stop. Iar n-am dormit.
- I-ai dat lapte?
- Nu, i-am dat ceai. Eu n-am dormit. El scâncea prin somn. Nu s-a trezit.
- A, păi poate visa bradu’!
- Nga-gu! se aude, din pătuc, confirmarea somnambulă.
Căci Muţunau, desigur, dormea. Oarecum...

Sărbători fericite, tuturor.

Poem

SOMEDAY, he’ll be a big-time movie star

or a fifth grade English teacher.

SOMEDAY, he’ll marry, have a few kids.

Maybe he won’t.

SOMEDAY, he’ll change the world as we know it.

Or maybe he’ll travel,

send postcards from China,

phone you from Paris.

SOMEDAY, he’s going to be a big, strong man

able to carry you in his arms.

ONE DAY, he’ll have his own

hopes and dreams,

not knowing

that once upon a quiet time,

you closed your eyes

and made a wish

to one day

have him in your life.

Mulţumesc, Cristina.

Dulapul cu cadouri

(sursa)

În dulapul ăsta se găseşte de fiecare dată, cu fiecare ocazie, pentru absolut toată lumea, cadoul potrivit - indiferent de ocazie. Ce zic eu, potrivit. Cel mai potrivit. Din cele de care îţi aminteşti şi pe care le iubeşti toată viaţa.

Nu, nu e şifonierul din Narnia. Dulapul ăsta nu te duce, propriu-zis, nicăieri. Nu are rost să intri-n el. Deşi o legătură tot au... copacii din care-au fost făcute aceste două piese de mobilier provin din aceeaşi străveche pădure deasă, azi demult dispărută.
Din scândurile rămase s-au mai făcut şi alte obiecte. Unele mai cunoscute, altele, cu daruri încă nedescoperite...
Priviţi atent în jur, unele din ele s-ar putea găsi chiar la voi acasă...

Dulapul cu cadouri este, evident, un obiect cu proprietăţi ciudate. Cu caracteristici surprinzătoare. Nu-l poţi deschide dacă-n noaptea precedentă n-ai avut vise-n culorii foarte vii. Mă rog, îl deschizi, dar o să-l vezi neaşteptat de gol. Sau o să ţi se pară obişnuit. Dulapul e priceput, îşi schimbă forma şi culoarea, se deghizează!

Ar putea arăta chiar aşa:

(sursa)

Deşi aspectul e unul din cele mai puţin importante lucruri.

Cine priveşte în dulapul fermecat vede de fiecare dată altceva. Îşi aminteşte de câte altcineva, şi pur şi simplu îi sar în ochi alte cele.
Din el poţi lua, mereu, câte lucruri îţi trebuie. Dar nu mai multe decât poţi duce odată.
Dulapul nu e mare. Culmea, nu ocupă mult loc. Da’ când îl deschizi... ce-i înăuntru pare că nu se mai termină!
În el este, obligatoriu, de fiecare dată, ceva albastru.

Cu toţii ne-ntâlnim, din când în când, cu dulapul ăsta, într-o formă sau alta. Nu doar o dată. De mai multe ori. Câteodată, chiar de mai multe ori pe an!
Păi, ia gândiţi-vă: nu aveţi nici un lucru drag? N-aţi dat niciodată nimănui cel mai iubit cadou? Ceva păstrat cu drag, după ori prin care să-şi amintească bine de voi chiar după ani de zile?
Na, vedeţi?

Poate că e unul din dulapurile copilăriei, mirosind a trecut şi-a levănţică. Ori, mai prozaic, a naftalină. Ori a proaspăt. Ori a alb. Ori a odaie interzisă.
Poate că are o cheie mare şi grea, cu înflorituri şi canafi.
Sau o uşă şubredă şi scârţâitoare.
Poate că-n el se cuibăreşte pe-ascuns pisica. (Deşi asta se-ntâmplă rar, şi presupune, absolut de fiecare dată, ca mâţa să fie fermecată. Altfel, dulapul n-ar primi-o.)

Aţi vrea să-l aveţi?
(Dăăăă... mănânci, calule, ovăz?)
(Lacomilor. Vă văd, pe fiecare, că daţi cu sârg din cap. Am un ochean magic împrumutat din dulap! De-ăla, care are şi caleidoscop!)

Păi, l-aţi căutat bine prin casă, mai întâi?
Poate că e în debara, pe raftul unde-au fost strategic dosite cadourile pentru Crăciun. Ori undeva în dressing. Ori chiar într-unul din dulapurile normale.
(deşi lui cel mai mult îi place să şadă-n pod)
Poate că-l cereţi Moşului şi vi-l aduce.
Poate că, peste an, ascultaţi de lucrurile care vă cheamă, le luaţi cu voi şi le puneţi bine deoparte. Şi peste ele se construieşte, cumva, implicit, dulapul.

Da’ gândiţi-vă bine.
Există două chestii pe care nu le veţi găsi niciodată în dulap, oricât de mult ar sta el la voi.
Dulapul nu conţine ambalaje de cadouri - care, se ştie, fac jumătate dintr-un dar. Nu are nici hârtie colorată şi foşnitoare, nici pungi cu animăluţe şi desene, nici panglici lungi şi nici fundiţe. Nu poate-aduce nici nerăbdarea, nici bucuria descoperirii darului.

Şi, oricât de viu şi isteţ ar fi el, dulapul nu conţine dragoste. Nu o poate păstra şi nici da mai departe.

Oricât de săraci, obosiţi, grăbiţi ori trişti am fi, avem de dat mai multe decât toate dulapurile din lume.

Crăciun Fericit!

Sunt cel mai vajnic motan!

(sau, dac-ar fi să mă iau strict după abilităţile curente de pronunţie cu nas fornăit, cel bai bajşnic botan)

Da. Asta înseamnă c-am dezgropat, în sfârşit, maşina!
N-a durat decât 2 ore. După ce, la început, în foarte scurt timp de la debutul ostilităţilor, eram pe punctul de-a abandona (cu tot extazul manifestat la descoperirea lopeţii Linneman* în portbagaj - Le Mocophan, dăruitoriule, trăiţi-ar, mulţumiri din nou (ca de obicei, c-au devenit tradiţionale, le emit sistematic, an de an), şi pe această cale), m-am trezit continuând cu un entuziasm a cărui sursă a rămas neidentificată (păcat, c-aş dori să pot repeta elanu’, din când în când...).
M-am auto-păcălit că hai, înc-o lopată, hai, măcar până dezgrop roata din spate... (ceea ce ... în metri cubi... a fost mult mai mult decât binevoisem eu să estimez iniţial!), hai, fitness, hai, oxigenare, hai, c-oricum tre’ făcută, etc.
A mers.

Daaa'.... de ce aşa mare tam-tam?
Pen’ că pe strada mea, oriunde ai parca, plugul te va-ngropa. Pam-pam.
Indiferent cât ninge, eu am de dat deoparte de cinci ori mai multă zăpadă decât cade de sus.
Cum chestia asta mă ia prin suprindere an de an, rezultă că-s bună de primar.

Revenind la subiect, iaca:
Tehnic vorbind, se procedează aşa: se înlătură iniţial (ca să prinzi curaj şi să te poţi da apoi mare şmecher) stratul de zăpadă moale, pufoasă, proaspăt ninsă. Cu cea mai mare (lată) lopată din dotare, ca să dureze cât mai puţin.
Între timp, dacă se-ntâmplă să treacă vreun plug, te uiţi cât mai urât la el. (nu că şoferul chiar te-ar vedea...)
P-ormă se-nhaţă Linnemanu’. Se scoate (din) husa de piele. Se contemplă rugina aşternută. Se-nşurubează & deşurubează corespunzător inelu', până la fixarea în poziţia dorită (am preferat săpăliga). Se dă gospodăreşte şi cu ură în aisbergu’/ zăpada-beton adus(ă) de plugu’ primăriei. De mai multe ori. Atenţie la roţi. Dacă le nimereşti cu Linnemanu’... vulcanizare scrie pe tine.
Paranteză: cum ar fi să mă duc eu în vizită la primărie şi să le las plocon pe fiecare birou un „cubuleţ” de-ăsta de gheaţă, de/cu care mă tot umplu ei? (pen’ că, nu-i aşa, de ce să culegem noi zăpada, e destul c-o-ndepărtăm de pe carosabil)
Re-revenind: se înlătură, manual sau cu lopata mare, bucăţile de gheaţă. Şi tot aşa, vreme de câte ore e nevoie...

Mărturisesc că spre final mă cam plictisisem, drept care începusem s-arunc artistic zăpada, peste cap (nota bene: înspre spaţiul verde. că dac-o dai în stradă, o vei primi în foarte scurt timp la loc) şi să prestez plie-uri când m-aplecam dup-o nouă încărcătură (de, de-acu’ aveam loc...)

În timp ce eu, îmbujorată ca-n alte circumstanţe (mai favorabile), săpăligeam de zor, un drăgălaş (că altfel nu pot să-i spun...) a oprit lângă mine, bucuros de loc de parcare gata săpat.
Ha, am rânjit eu machiavelnic, văzând că stă şi-aşteaptă, fără să-ntrebe nimic. Dacă plec, dacă poate fi de-ajutor... (ceea ce nu intenţiona, evident). I-am dat gospodăreşte-nainte. N-a trecut mult şi omu’ s-a sesizat că nu prea mă grăbesc.
- Cam când plecaţi?
- Hm... am luat eu un aer naivo-preocupat. Cred că ... luni la prânz. Da. Cam atunci.
Evident c-am rânjit din nou. Grinch, ce mai.
- Acum doar o curăţ. Îmi pare rău.
Aiurea. Nu-mi părea. Da-ncercam să evit situaţia-n care el s-ar fi burzuluit la mine (ca şi cum chiar ar fi avut ce-mi reproşa) iar eu ar fi trebuit să mă apăr belicos cu lopata.

Aştept să văd cam cât muncesc din nou mâine. Că plugu’ trece...

Uite cum am ratat ditamai oportunitatea de îmbogăţire, să câştig bani din deszăpezirile particulare!


*Linneman: sub numele ăsta o ştiu (am primit-o!) eu. A mea n-are coadă de-asta şmecheră, ar fi fost şi mai uşor manevrabilă. Da’i foarte bună şi-aşa!




Mai e cunoscută şi sub pitoreasca denumire de lopată mică de infanterie.


Foarte matern post, este? (Muţunau o să fie ori extrem de autonom, ori copleşit complet de abilităţile materne. Înclin spre prima variantă!)
La un moment dar, o să adaug şi unu’n care am să explic cum se schimbă rapid roata în caz de pană. Rămâneţi pe recepţie! :)

De sezon

Nu-ntrebaţi de unde e imaginea, că mi-s senilă şi nu mai ştiu. Esenţial, momentan, e că maşina din ea nu mi-e direct cunoscută!


Afară-i noapte & ninge ca-n poveşti. Ştiu, pen’ că n-am somn. E genul de ninsoare pe durata căreia trebuie să ieşi afară să te bulgăreşti vreo oră-două. Da' chiar aşa de trează nu-s.

Maşina mea*, abandonată-n parcare de vreo două zile, pare complet cocoşată de depunerile albe. Asta n-ar fi o mare problemă, comparativ cu faptul că n-am pe unde-o scoate din parcare. Ieşirea mi-e blocată de „cadoul” lăsat de plug - un munte de zăpadă rânită de pe carosabil (da, cel puţin odată a trecut pe-aici agregatu’ primăriei; e drept că, după cum se vede, numai pe o parte a străzii, şi că, judecând după înălţimea redusă a stratului de zăpadă de pe alte maşini la fel de blocate, nu cu mult timp în urmă).

Mă uit la autovehiculu’ lu’ un vecin şi nu ştiu dacă să râd sau să-l compătimesc. Omul a muncit azi, vreme de aproape 2 ore, să-şi facă loc să iasă (între timp, eu-mi făceam autocritica: ui’ ce leneşă mi-s, c-ar trebui să ies să fac acelaşi lucru şi deloc nu mă urnesc). A ieşit. S-a dus unde avea treabă. S-a-ntors. A parcat în acelaşi loc.
Acu’ muntele de zăpadă din dreptul lui e şi mai mare decât cel pe care-l curăţase... (doar că, spre deosebire de cel de care o să trebuiască să mă ocup eu, e mai puţin pietrificat)

Partea bună e că unde am de mers mâine (peste zi) pot merge şi pe jos (deşi o să-mi ia mult şi, dacă bate vântul, nu va fi tocmai plăcut...).
Da' seara tre’ s-ajung la o serbare de Crăciun. Plănuisem să iau maşina. Ei, pân' la urmă, dacă tot mă duc, de ce să nu beau eu acolo un vin fiert şi să profit dup'aia de faptul că există taxiuri?

Partea mai puţin bună e că urma apoi să mă car rapid din minunata noastră capitală înzăpezită, spre a ajunge-n alte zone, şi mai bogate în zăpezi. Toate astea, patinând ca Sonja Heine, cu cauciucuri de vară... (*maşina e împrumutată, drept care încălţările de iarnă sunt acas’ la ea). Bine că am lopată şi racletă. Telescopică, nu oricum.

Ha, ce de-a aventură.

Eco-Mamiţuni

Am o dambla - reciclarea.
Bine, recunosc, am mai multe. Da’ azi o aduc în discuţie numai pe-asta.

Strâng grijuliv, de câţiva ani, hârtie (inclusiv cartoane), plastic şi ambalaje Tetra-Pak. Ca un chinez bătrân. Am început cu hârtia, pe care o recuperam termic - adică o căram frumuşel la ţară, unde urma să fie arsă în scop gătitoro-încălzitoriu (spre nu tocmai marea încântare a posesoarei-de-sobă-şi-astfel-economisitoare-de-lemne... pentru că vaaai, ce fumăraiţă face!). Pe urmă mi-am băgat minţile-n cap şi-am început să merg direct la centrele de reciclare - alea de cumpără hârtie cu 2,000 lei vechi pe kil. E unul pe traseul meu zilnic.
Am continuat cu plasticele, şi PET-uri, şi pungi, imediat ce au apărut în Bucureşti containerele pentru colectare separată.
Cu Tetra-Pak-ul am o relaţie mai specială: odată, pentru că beau atât de mult lapte, încât am ajuns la concluzia că ar renta să-mi cumpăr propria vacă (eventual, în versiune mini, ca să-ncapă în lift. atâta doar că nu ştiu dac-ar putea face faţă cererii. vaca, adică!).
Nu zic nimic de sticle şi de borcane, pentru că donarea lor către Manufactura de Dulceaţă, Compot şi Zacuscă e deja (la mine) mult prea încetăţenită. La modul că m-aştept să fiu amendată, alergată pe stradă, criticată în direct la ştiri şi transformată în anti-erou naţional cu ţintă pe haine dac-aş întrerupe-o.

Evident, am rămas cu sechele din perioada sfârşită (?!) acu’ douăj’de ani, când n-aveam de niciunele. Nu-mi place risipa (logic, pen’ că-s zgârcioabă). Sunt dintr-ăia care, la modul uşor ţicnit, s-au bucurat când s-a băgat taxa pe pungi de plastic.
După cum s-a văzut, sunt gata să m-apuc de făcut haine din resturi colorate!

Da, aş fi putut să-mi găsesc alt scop în viaţă :)

Doar că e realmente foarte simplu să le strângi - ajung 2-3 cutii separate, în debara sau în balcon, şi 2-3 vizite lunare de debarasare.

Iată la ce bilanţ lunar se-ajunge la mine-acasă:
- 40-50 cutii de lapte (am zis că beau, nu glumă; cu ce mai intră la brânza calcică a Muţunaului şi la fanteziile culinare buniceşti, se-adună).
Adică vreo 600 cutii pe an. Adică nişte metri cubi de ambalaje presate... care trăsnesc rău dacă nu-s clătite imediat după golire!

- între 2 şi 10 kile de hârtie, plus cam un bax mare de Pampers (de carton) plin, la rândul lui, cu alte cartoane şi cartonele.
Ştiu câte kile pentru că mi le cântăresc cei de la colectare.
Cel mai amuzant a fost când, foarte gravidă fiind, le-am aterizat la poartă celor de pe Jandarmeriei cu rugămintea să vină ei să le ia din maşină. Dădusem iama prin „arhivele” de materiale şi cataloage promoţionale strânse timp de 1 an de două companii (se mutau şi urmau să le arunce) şi convinsesem câteva prietene să-mi cedeze „proviziile” de reviste glossy. Aveam stive şi-n portbagaj, şi pe bancheta din spate, şi pe scaunul din faţă. Erau, în total, aproape 300 kg.
Cam cât simţeam c-aş cântări eu!

- cam 3-4 pungi de hypermarket pline cu plastic - necompactat & necântărit, cu tot cu varii PET-uri mai mult sau mai puţin turtite. N-am idee cât înseamnă pe cântar.

N-am veleităţi militante în privinţa asta. Nici, în privinţa plasticului, certitudinea că efortul meu foloseşte la ceva - pentru hârtie şi tetrapak-uri, ştiu sigur că, acolo unde le duc eu, da, primitorii le bagă în continuare la reciclare.
Mai mult de-atât, şi de faptul că strâng după mine când ies la iarbă verde, nu fac. Nu încă. Nu ţin predici altora şi nu m-apuc de strâmbat din nas la vederea altor obiceiuri (şi de-asta, chiar n-o să mă apuc!).

Am folosit şi folosesc (chit că ne străduim să limităm... prin trecerea la oliţă!) chiloţei absorbanţi de unică utilizare. Da, de-ăia care ucid încet mediul. (şi care, a propos, ard complet (atât cât se poate aprecia vizual...) în soba de teracotă - şi put de-ţi mută nasul, în timp ce. da’ dacă ante-menţionata sobă are tiraj bun, nu se simte; în godinuri şi-n aer liber, ard incomplet, mocnit, cu groaznic de mult fum).
Aşa c-o să continui cu colectarea separată, în speranţa că m-aş putea revanşa cumva!

Meşterilă