În spatele lui NU e spaima.
În spatele lui „(vaaaai!) dar dacă se obişnuieşte aşa?” e altceva.
O chestie puternică, profundă, înrădăcinată până aproape dincolo de orice
altceva, imploziv de otrăvitoare şi-agresivă. Din nefericire, strămoşească. Veche. Mai veche decât
aproape orice altceva.
Repetiţia nu e întâmplătoare. Uneori, cel mai vechi sentiment formulat la
nivelui personal poate fi, pur şi trist, o lipsă. Târziu şi pervers decantată-n
paradigma meschină că omul e fundamental rău (în niciun caz demn de iubire),
acaparant (incapabil de oglindire ori reciprocitate, desigur) şi nerecunoscător
(investiţie păguboasă).
Şi-s proiecţii.
Lucruri întâmplate nouă, atât de dureroase-ncât singura manieră aparent
acceptabilă de-a le face faţă e să le aruncăm, pur şi simplu, pe altcineva.
Doar că nu pleacă. Nu fac decât să-ntindă răutatea şi întunericul. Dar de
plecat, nu pleacă. Sunt crengile grele ale unui copac chircit care reuşeşte,
cumva, să-şi tot conserve rădăcinile.
"Vaaaai! Dar dacă se obişnuieşte aşa?!?"
Ei las' că vii tot tu atunci, să-mi faci (iar) morală. Nu e ceva ce-ai vrea să ratezi, nu?
Dar dacă n-ai, n-ai de unde da. Nu simţi c-ai avea. Şi dacă mai te şi simţi profund deficitar... vei
vrea să iei. Fie şi din stricarea bucuriei altora.
Pentru că lipsa aceea veche te lasă schilod şi ambiguu - vrând şi ştiind că
nu meriţi.
Dorind şi, simultan, sancţionând - prin autopedepsire.
Uneori, secătuirea supremă se formulează defensiv. Scut fals protector.
Întotdeauna cerşind urlat, cu orice preţ, aprobare.Eventual, unanim-aplaudacă.
Dacă te uiţi bine, vezi.
În spatele lui „(vaaaai!) dar dacă se obişnuieşte aşa?” e neiubirea.
miercuri, 23 mai 2012
marți, 22 mai 2012
Discurs somnambulic
La trezire, în mod evident în starea de între - nici adormit, nici treaz.
- vbsdbfnsbngb mmrr sfhrhr sfhrhr eu sunt din realitate.
- Hă? (alt moment clar, multi-cotidian, de inteligenţă şi elocvenţă mamiţunească) Cum adică?
- Nu merg în pădure. Eu sunt din realitate, nu din poveste.
- vbsdbfnsbngb mmrr sfhrhr sfhrhr eu sunt din realitate.
- Hă? (alt moment clar, multi-cotidian, de inteligenţă şi elocvenţă mamiţunească) Cum adică?
- Nu merg în pădure. Eu sunt din realitate, nu din poveste.
duminică, 20 mai 2012
Oedip se răzgândeşte
- Mami!
- Hmhmda.
- Eu o să cresc mare, şi când o să cresc mare, tu o să te măriţi cu mine!
- Zici tu? Cam oedipian.
(Nu, oficial nu ştie cine e (a fost...) Oedip.)
Mutră brusc meditativă. Apoi tristă. Apoi declamatoare:
- De fapt, eu n-o să mă căsătoresc cu nimeni.
Nu părem a demonstra cine ştie ce încredere în instituţia familiei, aia, ocrotita de stat.
- Hmhmda.
- Eu o să cresc mare, şi când o să cresc mare, tu o să te măriţi cu mine!
- Zici tu? Cam oedipian.
(Nu, oficial nu ştie cine e (a fost...) Oedip.)
Mutră brusc meditativă. Apoi tristă. Apoi declamatoare:
- De fapt, eu n-o să mă căsătoresc cu nimeni.
Nu părem a demonstra cine ştie ce încredere în instituţia familiei, aia, ocrotita de stat.
sâmbătă, 19 mai 2012
Să ne giucăm!
Cu agregate (versiunea colorată & profund consumeristă):
Întâi, agregatele cu bile de la Quercetti.
Mare minunăţie.
Sunt genul de jucării din care (lacomii ca mine ştiu) vrei să ai TOATE variantele de joc/seturi, ca să ai cât mai multe piese, ca să le poţi combina creativ, cât mai faraonic cu putinţă, iuhuuu!
Desigur, am montat (la ăsta, Migoga run motor, cod 6575) de mi-au sărit deştele.
Domnul destinatar a fost extrem de captivant zile-n şir (nu putea dormi de grija lui...) iar biluţele din joc sunt, acum, probabil, sub pat.
Cred.
La un moment dat, Muţunau îşi manifestase intenţia să le-nghită, de dragi ce-i erau.
Sper că s-a răzgândit.
Noi nu le avem pe toate (cel puţin nu încă...). Astea sunt celelalte la care ne-am uitat. Lung.
Migoga marble run vortis (cod 6538)
Migoga marble run super (cod 6580)
Migoga marble run maxi (cod 6588)
Georello Kaleidogears (cod 2341) e veeeeechi... cam atât de vechi! Dar la fel de iubit & de folosit şi acum.
Georello Tech (cod 2389) ar fi frate-su' mai mare. Tot lung ne uităm spre el.
Cel mai lung şi mai lung ne uităm însă spre gama Skyrails:
Motivul e absolut banal- nu prea avem loc în casă (8 metri... fie ei şi-mbârligaţi... sunt mulţi!)
. Plus c-am o vagă bănuială c-am avea concurenţă intensă la jucat. Mai precis, concurenţă felină. Dacă eşti pisică, agregatu’ ăsta n-are cum te lăsa indiferentă!
Mai multe minuni se pot vedea aici şi aici. Eu zic că-s de văzut întâi fără copii (indiferent de vârstă) prin preajmă. Că, nu de alta, da’ uite aici cu ce s-ar putea juca şi băieţeii mari...
Intermediar: agregat folositor chestiilor vag studioase făcute împreună, cum ar fi capturarea, studierea & evacuarea insectelor nedorite:
Aspirator de insecte de la Imaginarium.
Desigur, plasa este acum la grădiniţă. Laolaltă cu haina de ploaie pe care toată lumea tot uită s-o ia.
Fără agregate: iaca, aici, o listă de 99 activităţi ce nu necesită (de cele mai multe ori) decât copil + părinte + spirit de gioacă.
Le redau:
1. Săritul (de pe o mini-trambulină, de pe un scaun pe canapea sau pe pat, etc - şi, adaug eu, de pe canapea în capul lui mami, sau (veche metodă mamiţunească) de pe dulap pe pat, cu umbrela, plus convingerea fermă că eşti Mary Poppins!)
2. Roaba - mers cu roaba (ţii copilul de picioare şi el, oblic faţă de sol, merge pe palme). Lista doamnei Mommy Poppins - de data asta - zice şi curse. Eu zic că pentru curse-ţi mai trebe oarece parteneri. Sau poate un cronometru...?
3. Ghionturi măgăreşti (care-s exact ce-am crede că sunt... să zicem că le numim, altfel, tumbe neterminate.
Că tot veni vorba, site-ul de unde am furgăsit poza merită ceva atenţie!
4. Flotări ABC - copilul face o flotare obişnuită, doar că-şi mai şi atinge pieptul cu câte-o mână, de fiecare dată ailaltă, zicând, pe rând, literele alfabetului (pe-asta cred c-o sărim, că eu una nu pot demonstra cum se face... cel puţin nu fără a da cu mecla de podea de cincizeci de ori)
5. Mersul ursului
6. Mersul crabului (cleamp, cleamp...)
7. Salturi de broscuţă
8. Flotări de bebeluş (când, mici fiind, îi pui pe burticile proprii ca să-i stimulezi să-şi ridice singuri bostănelele)
9. Împins de cărucioare (de jucărie ori de altele, roţi să aibă!). Sau de trollere. De preferinţă nu pline.
10. Căratul unui mic rucsac plin cu chestii proprii (jucării, cărticele) - ah, asta e una din favoritele mele!
11. Spartul unor cuburi de gheaţă în prealabil puse-n pungă (cu care apoi poţi face limonadă!)
12. Cafteală cu perne
13. Capturarea animalelor de pluş (o fi vorba de alea de la automatele cu gheare de prin mall-uri?). Mda, astea necesită recuzită suplimentară!
14. Atârnatul de bare aflate la nivelul bărbiei (genul de atârnat pe bară pentru care-ţi ridici genunchii, cred)
15. Legănatul pe mingi ţopăitoare (din alea cu mâner ori cu corniţe)
16. Tug-of-war - niciodată n-am ştiut care e unica şi singura traducere corectă-n română. Să-i zicem trasul de funie. Va fi, logic, nevoie de funie.
17. Şotron! Nici ideea asta nu e rea. Pe gresie, înainte marş, uraaa! Dar asta e părerea noastră, vecinii de dedesubt au alta.
18. Cafteală!!! (trântă? luptă? tăvăleală?
19. Gâdileli (maaaaaamiiii! gaaataaaaa! stoooooop! - contra zâmbet mefistofelic rânjit pe mutra mamiţunească)
20. Toboşăritul
21. Cântatul la oale şi tigăi (poate şi la pahare?)
22. Parada şi mărşăluitul
23. Ştersul mobilei de prin casă (ooo, daaaaa!)
24. Măturatul (alt strigăt de extaz mamiţunesc)
25. Mopuitul (datul cu mopul)
26. Ştersu’ prafului
27. Scoaterea rufelor din maşina de spălat (respectiv uscător)
28. Dusul gunoiului
29. Aruncarea şi prinderea de baloane de apă - model, aici. Necesită oarece recuzită, din care-o parte e din reciclări!
30. Jocul cu mingiuţe umplute (cu boabe de fasole, de ex). Model, aici.
31. Palme contra palme - îţi lipeşti palmele de cele ale copilului şi vă-mpingeţi cât de tare puteţi (de preferinţă fără trânteli...)
32. Urmele animalelor - copilul stă întins pe jos, numeşte un animal şi părintele, folosindu-şi degetele şi mâinile, imită atingerile pe care le-ar face animalul numit la trecerea peste spatele şi membrele copilului.
Activităţile cu impact vestibular (legănatul şi rotirile în jurul propriei axe) ofera input senzorial intens şi de lungă durată. E indicat să fie dozate, iar părinţii ar trebui să fie atenţi şi să observe cum reacţionează copiii lor la ele, ca să-i poată ajuta să gestioneze acest tip de senzaţii în mod echilibrat.
33. Legănatul - încercaţi diferite feluri de legănat, ca să vedeţi cum se simt - legănat în leagăn (de-ăla făcut dintr-o anvelopă...), legănatul pe sfoară ori datul în leagăn stând pe burtă (în loc de stând aşezat).
34. Învârtitul în jurul propriei axe - sau în jurul axei mami, după părerea lui Muţunau.
35. Alergatul în cercuri
36. Atârnatul cu capul în jos - una din fostele mele distracţii favorite. Acum aş ameţi în 3 milisecunde, pe vremuri putea sta cu capu-n jos timp de ere geologice, spre enervarea întregului popor adult înconjurător.
37. Învârtitul copilului pe care-l ţii de mâini sau de picioare. Având în vedere că povestea necesită oarece loc, de preferinţă vag capitonat anti-buşeli accidentale, merge şi învârtitul copilului pe care-l ţii de subţiori...
38. Târâtul copilului pus în cearşaf sau pătură - sau legănatul, dacă există patru mâini disponibile..
39. Legănatul în balansoar.
Input tactil - la care mulţi copii sunt excesiv de sensibili. Etichete, nasturi de pantalon (de-ăia mai mari) udarea mâinilor sau chiar şi senzaţiile date de alimentele ingerate (câtă vreme ele sunt încă în gură) îi pot face pe unii copii să se comporte eratic. Activităţile de mai jos pot fi de ajutor în a-i ajuta pe copii să se obişnuiască gradat cu stimularea tactilă şi pot fi amuzante pentru toţi copiii.
40. Faceţi un sendviş-cu-copil punându-l / punând-o între două perne ori perne de canapea.
41. Faceţi un burrito-cu-copil (sau poate o şaorma...) rulându-l / rulând-o strâns într-o pătură. (dacă la final derularea se face mai rapid, avem un Muţunau fericit!)
42. Neteziţi aluatul - luaţi o minge mari şi treceţi-o (ca şi când ar fi un sucitor!) apăsat peste spatele şi membrele copilului.
43. Faceţi-vă propria cutie cu nisip dintr-un bol plin cu fasole / boabe uscate ori alune de spumă poliuretanică.
44. Vărsaţi sare pe o foaie cerată pentru copt şi pictaţi cu degetele.
45. Împrăştiaţi fasole într-o tavă de copt ori într-o tigaie şi faceţi un şantier de construcţii pentru camioane. Îngropaţi în orez jucării mici şi puneţi-i să le caute.
46. Faceţi o excursie prin texturi - păşind desculţi pe suprafeţe cu textură diferită. Model, aici.
47. Organizaţi acasă o vânătoare de texturi (îmi place asta, o s-o încercăm!)
În baie: unii copii defensivi din punct de vedere senzorial urăsc să se ude, dar aceste activităţi transformă baia într-un moment distractiv pentru toţi copiii:
48. Adăugaţi coloranţi alimentari în apa de baie. (poate nu prea puternici, totuşi...!!!)
49. Folosiţi polonice, căniţe, strecurătoare, jucării care împroaşcă, pâlnii
50. Jucaţi-vă cu crema de ras (nu ştiu sigur dacă asta chiar o să bucure pe absolut toată lumea...
51. Folosiţi creioane de (din) săpun (reţete, aici şi aici) şi vopsele de baie - aici, un joc fain fix pentru asta.
52. Masaţi copilul cu diferite texturi în timpul băii, de la o pânză moale ori cretată la un burete loofah ori o perie de unghii.
53. Puneţi cremă de ras pe un suport
54. Amestecaţi cu mâinile goale aluat de gogoşi sau compoziţie de prăjituri.
55. Faceţi plastilină de casă.
56. Faceţi o carte de pipăit folosind materiale de diferite texturi pe care le aveţi în casă.
57. Puneţi câte un obiect într-o sacoşă şi încurajaţi copilul să ghicească obiectul.
58. Jucaţi-vă cu vopsele de faţă.
59. Transplantaţi plante în ghivece noi.
60. Folosiţi o periuţă de dinţi electrică
61. Beţi (sorbind) apă minerală
62. Lingeţi o lămâie.
Unii copii au nevoie de activităţi oral-motoare suplimentare, dar cele de mai jos tind să fie calmante pentru oricine.
63. Mestecaţi gheaţă.
64. Folosiţi ... chewelry (că nu mă prind ce înseamnă!)
65. Faceţi zmuti şi beţi-l cu paiul
66. Mestecaţi gumă şi faceţi baloane.
67. Folosiţi paie strâmbe
Respiraţia e în special importantă pentru copiii cu tonus muscular scăzut, dar cu toţii o putem folosi pentru a ne antrena plămânii şi pentru a beneficia de efectele terapeutice ale respiraţiilor profunde.
68. Fluieraţi.
69. Faceţi morişti şi suflaţi în ele.
70. Suflaţi pene de pe propria palmă.
71. Jucaţi fotbal de masă suflând într-o biluţă de bumbac; cine poate sufla ghemotocul până în partea cealaltă, în poarta partenerului de joacă, a înscris un gol!
72. Organizaţi o cursă de ghemotoace.
73. Faceţi munţi de bule într-un castronel folosind un pai şi apă cu săpun (asta-i bună!)
74. Suflaţi blând peste faţa celuilalt, şi vedeţi cine poate sufla mai mult.
Activităţi stimulative pe plan vizual, olfactiv şi auditiv:
75. Staţi liniştiţi şi ascultaţi sunetele naturii. Puteţi folosi şi înregistrări audio. (lui Muţunau asta cu statul liniştit o să-i iasă mai greu...)
76. Jucaţi un joc de ascultare. Staţi foarte liniştiţi şi încercaţi să ghiciţi de la ce provin sunetele pe care le auziţi (mai degrabă ăsta...)
77. Lăsaţi copilul să se joace cu butonul de volum al unui aparat audio ca să experimenteze cu sunete puternice şi slabe.
78. Jucaţi-vă la lumina lumânării.
79. Stingeţi luminile şi jucaţi-vă de-a v-aţi ascunselea cu lanterne.
80. Faceţi umbre pe pereţi - iaca aici cum.
81. Construiţi un fort sau un cort (nu cred că ar conta din ce!)
82. Ascundeţi-vă sub o pătură şi citiţi la lumina lanternei
83. Jucaţi prinsa cu un balon
84. Căutaţi ieşirea din labirinturi ori trasaţi linii folosind imagini pre-desenate de tip uneşte-punctele.
85. Desenaţi conturul corpului vostru ori al mâinilor
86. Purtaţi ochelari de soare.
Mirosuri.
87. Observaţi cum reacţioneaza diferit copilul dvs. la diferite mirosuri. Dacă descoperiţi că unele sunt liniştitoare sau, dimpotrivă, de natură să-l alerteze, folosiţi loţiuni, săpunuri sau lumânări parfumate pentru a „regla” dispoziţia copilului
88. Legaţi copilul la ochi şi puneţi-l să identifice diferite mirosuri.
89. Încercaţi să-i daţi copilului o bomboană foarte aromată înainte de a încerca să-i daţi să mănânce un nou fel de mâncare (nota mea: bomboane? huo. poate ceai. sau vreo mirodenie deja acceptată)
90. Mâncaţi „sendvişuri senzoriale” (genul de mâncare care te face atent la faptul c-o mănânci!)
91. Degetele gâdilici - treceţi-vă uşor degetele pe pielea copilului.
92. Daţi-vă cu cremă.
93. Mângăiaţi pisica (nu cu piciorul, aş adăuga eu...)
94. Daţi-vă pupici de fluturaşi (cu genele, adică)
95. Faceţi-vă masaj (Muţuunaaaauuu, treci încoa, ai treabă!)
96. Faceţi mutre (strâmbaţi-vă)
97. Exersaţi suflatul în lumânări puse pe torturi de plastilină.
98. Puneţi cocoloaşe de vopsea de culori diferite într-o pungă şi frământaţi punga ca să amestecaţi culorile
99. Creaţi un colţişor senzorial - un scaun cu boabe sau un teanc de perne, sub o lumină nu prea intensă, cu obiecte moi, liniştitoare, cum ar fi cărţile şi animalele de pluş, muzică la căşti şi o gustare.
De revenit cu lista proprie!
Întâi, agregatele cu bile de la Quercetti.
Mare minunăţie.
Sunt genul de jucării din care (lacomii ca mine ştiu) vrei să ai TOATE variantele de joc/seturi, ca să ai cât mai multe piese, ca să le poţi combina creativ, cât mai faraonic cu putinţă, iuhuuu!
Desigur, am montat (la ăsta, Migoga run motor, cod 6575) de mi-au sărit deştele.
Domnul destinatar a fost extrem de captivant zile-n şir (nu putea dormi de grija lui...) iar biluţele din joc sunt, acum, probabil, sub pat.
Cred.
La un moment dat, Muţunau îşi manifestase intenţia să le-nghită, de dragi ce-i erau.
Sper că s-a răzgândit.
Noi nu le avem pe toate (cel puţin nu încă...). Astea sunt celelalte la care ne-am uitat. Lung.
Migoga marble run vortis (cod 6538)
Migoga marble run super (cod 6580)
Georello Tech (cod 2389) ar fi frate-su' mai mare. Tot lung ne uităm spre el.
Motivul e absolut banal- nu prea avem loc în casă (8 metri... fie ei şi-mbârligaţi... sunt mulţi!)
. Plus c-am o vagă bănuială c-am avea concurenţă intensă la jucat. Mai precis, concurenţă felină. Dacă eşti pisică, agregatu’ ăsta n-are cum te lăsa indiferentă!
Mai multe minuni se pot vedea aici şi aici. Eu zic că-s de văzut întâi fără copii (indiferent de vârstă) prin preajmă. Că, nu de alta, da’ uite aici cu ce s-ar putea juca şi băieţeii mari...
Intermediar: agregat folositor chestiilor vag studioase făcute împreună, cum ar fi capturarea, studierea & evacuarea insectelor nedorite:
Desigur, plasa este acum la grădiniţă. Laolaltă cu haina de ploaie pe care toată lumea tot uită s-o ia.
Fără agregate: iaca, aici, o listă de 99 activităţi ce nu necesită (de cele mai multe ori) decât copil + părinte + spirit de gioacă.
Le redau:
1. Săritul (de pe o mini-trambulină, de pe un scaun pe canapea sau pe pat, etc - şi, adaug eu, de pe canapea în capul lui mami, sau (veche metodă mamiţunească) de pe dulap pe pat, cu umbrela, plus convingerea fermă că eşti Mary Poppins!)
2. Roaba - mers cu roaba (ţii copilul de picioare şi el, oblic faţă de sol, merge pe palme). Lista doamnei Mommy Poppins - de data asta - zice şi curse. Eu zic că pentru curse-ţi mai trebe oarece parteneri. Sau poate un cronometru...?
3. Ghionturi măgăreşti (care-s exact ce-am crede că sunt... să zicem că le numim, altfel, tumbe neterminate.
4. Flotări ABC - copilul face o flotare obişnuită, doar că-şi mai şi atinge pieptul cu câte-o mână, de fiecare dată ailaltă, zicând, pe rând, literele alfabetului (pe-asta cred c-o sărim, că eu una nu pot demonstra cum se face... cel puţin nu fără a da cu mecla de podea de cincizeci de ori)
5. Mersul ursului
6. Mersul crabului (cleamp, cleamp...)
7. Salturi de broscuţă
8. Flotări de bebeluş (când, mici fiind, îi pui pe burticile proprii ca să-i stimulezi să-şi ridice singuri bostănelele)
9. Împins de cărucioare (de jucărie ori de altele, roţi să aibă!). Sau de trollere. De preferinţă nu pline.
10. Căratul unui mic rucsac plin cu chestii proprii (jucării, cărticele) - ah, asta e una din favoritele mele!
11. Spartul unor cuburi de gheaţă în prealabil puse-n pungă (cu care apoi poţi face limonadă!)
12. Cafteală cu perne
13. Capturarea animalelor de pluş (o fi vorba de alea de la automatele cu gheare de prin mall-uri?). Mda, astea necesită recuzită suplimentară!
14. Atârnatul de bare aflate la nivelul bărbiei (genul de atârnat pe bară pentru care-ţi ridici genunchii, cred)
15. Legănatul pe mingi ţopăitoare (din alea cu mâner ori cu corniţe)
16. Tug-of-war - niciodată n-am ştiut care e unica şi singura traducere corectă-n română. Să-i zicem trasul de funie. Va fi, logic, nevoie de funie.
17. Şotron! Nici ideea asta nu e rea. Pe gresie, înainte marş, uraaa! Dar asta e părerea noastră, vecinii de dedesubt au alta.
18. Cafteală!!! (trântă? luptă? tăvăleală?
19. Gâdileli (maaaaaamiiii! gaaataaaaa! stoooooop! - contra zâmbet mefistofelic rânjit pe mutra mamiţunească)
20. Toboşăritul
21. Cântatul la oale şi tigăi (poate şi la pahare?)
22. Parada şi mărşăluitul
23. Ştersul mobilei de prin casă (ooo, daaaaa!)
24. Măturatul (alt strigăt de extaz mamiţunesc)
25. Mopuitul (datul cu mopul)
26. Ştersu’ prafului
27. Scoaterea rufelor din maşina de spălat (respectiv uscător)
28. Dusul gunoiului
29. Aruncarea şi prinderea de baloane de apă - model, aici. Necesită oarece recuzită, din care-o parte e din reciclări!
30. Jocul cu mingiuţe umplute (cu boabe de fasole, de ex). Model, aici.
31. Palme contra palme - îţi lipeşti palmele de cele ale copilului şi vă-mpingeţi cât de tare puteţi (de preferinţă fără trânteli...)
32. Urmele animalelor - copilul stă întins pe jos, numeşte un animal şi părintele, folosindu-şi degetele şi mâinile, imită atingerile pe care le-ar face animalul numit la trecerea peste spatele şi membrele copilului.
Activităţile cu impact vestibular (legănatul şi rotirile în jurul propriei axe) ofera input senzorial intens şi de lungă durată. E indicat să fie dozate, iar părinţii ar trebui să fie atenţi şi să observe cum reacţionează copiii lor la ele, ca să-i poată ajuta să gestioneze acest tip de senzaţii în mod echilibrat.
33. Legănatul - încercaţi diferite feluri de legănat, ca să vedeţi cum se simt - legănat în leagăn (de-ăla făcut dintr-o anvelopă...), legănatul pe sfoară ori datul în leagăn stând pe burtă (în loc de stând aşezat).
34. Învârtitul în jurul propriei axe - sau în jurul axei mami, după părerea lui Muţunau.
35. Alergatul în cercuri
36. Atârnatul cu capul în jos - una din fostele mele distracţii favorite. Acum aş ameţi în 3 milisecunde, pe vremuri putea sta cu capu-n jos timp de ere geologice, spre enervarea întregului popor adult înconjurător.
37. Învârtitul copilului pe care-l ţii de mâini sau de picioare. Având în vedere că povestea necesită oarece loc, de preferinţă vag capitonat anti-buşeli accidentale, merge şi învârtitul copilului pe care-l ţii de subţiori...
38. Târâtul copilului pus în cearşaf sau pătură - sau legănatul, dacă există patru mâini disponibile..
39. Legănatul în balansoar.
Input tactil - la care mulţi copii sunt excesiv de sensibili. Etichete, nasturi de pantalon (de-ăia mai mari) udarea mâinilor sau chiar şi senzaţiile date de alimentele ingerate (câtă vreme ele sunt încă în gură) îi pot face pe unii copii să se comporte eratic. Activităţile de mai jos pot fi de ajutor în a-i ajuta pe copii să se obişnuiască gradat cu stimularea tactilă şi pot fi amuzante pentru toţi copiii.
40. Faceţi un sendviş-cu-copil punându-l / punând-o între două perne ori perne de canapea.
41. Faceţi un burrito-cu-copil (sau poate o şaorma...) rulându-l / rulând-o strâns într-o pătură. (dacă la final derularea se face mai rapid, avem un Muţunau fericit!)
42. Neteziţi aluatul - luaţi o minge mari şi treceţi-o (ca şi când ar fi un sucitor!) apăsat peste spatele şi membrele copilului.
43. Faceţi-vă propria cutie cu nisip dintr-un bol plin cu fasole / boabe uscate ori alune de spumă poliuretanică.
44. Vărsaţi sare pe o foaie cerată pentru copt şi pictaţi cu degetele.
45. Împrăştiaţi fasole într-o tavă de copt ori într-o tigaie şi faceţi un şantier de construcţii pentru camioane. Îngropaţi în orez jucării mici şi puneţi-i să le caute.
46. Faceţi o excursie prin texturi - păşind desculţi pe suprafeţe cu textură diferită. Model, aici.
47. Organizaţi acasă o vânătoare de texturi (îmi place asta, o s-o încercăm!)
În baie: unii copii defensivi din punct de vedere senzorial urăsc să se ude, dar aceste activităţi transformă baia într-un moment distractiv pentru toţi copiii:
48. Adăugaţi coloranţi alimentari în apa de baie. (poate nu prea puternici, totuşi...!!!)
49. Folosiţi polonice, căniţe, strecurătoare, jucării care împroaşcă, pâlnii
50. Jucaţi-vă cu crema de ras (nu ştiu sigur dacă asta chiar o să bucure pe absolut toată lumea...
51. Folosiţi creioane de (din) săpun (reţete, aici şi aici) şi vopsele de baie - aici, un joc fain fix pentru asta.
52. Masaţi copilul cu diferite texturi în timpul băii, de la o pânză moale ori cretată la un burete loofah ori o perie de unghii.
53. Puneţi cremă de ras pe un suport
54. Amestecaţi cu mâinile goale aluat de gogoşi sau compoziţie de prăjituri.
55. Faceţi plastilină de casă.
56. Faceţi o carte de pipăit folosind materiale de diferite texturi pe care le aveţi în casă.
57. Puneţi câte un obiect într-o sacoşă şi încurajaţi copilul să ghicească obiectul.
58. Jucaţi-vă cu vopsele de faţă.
59. Transplantaţi plante în ghivece noi.
60. Folosiţi o periuţă de dinţi electrică
61. Beţi (sorbind) apă minerală
62. Lingeţi o lămâie.
Unii copii au nevoie de activităţi oral-motoare suplimentare, dar cele de mai jos tind să fie calmante pentru oricine.
63. Mestecaţi gheaţă.
64. Folosiţi ... chewelry (că nu mă prind ce înseamnă!)
65. Faceţi zmuti şi beţi-l cu paiul
66. Mestecaţi gumă şi faceţi baloane.
67. Folosiţi paie strâmbe
Respiraţia e în special importantă pentru copiii cu tonus muscular scăzut, dar cu toţii o putem folosi pentru a ne antrena plămânii şi pentru a beneficia de efectele terapeutice ale respiraţiilor profunde.
68. Fluieraţi.
69. Faceţi morişti şi suflaţi în ele.
70. Suflaţi pene de pe propria palmă.
71. Jucaţi fotbal de masă suflând într-o biluţă de bumbac; cine poate sufla ghemotocul până în partea cealaltă, în poarta partenerului de joacă, a înscris un gol!
72. Organizaţi o cursă de ghemotoace.
73. Faceţi munţi de bule într-un castronel folosind un pai şi apă cu săpun (asta-i bună!)
74. Suflaţi blând peste faţa celuilalt, şi vedeţi cine poate sufla mai mult.
Activităţi stimulative pe plan vizual, olfactiv şi auditiv:
75. Staţi liniştiţi şi ascultaţi sunetele naturii. Puteţi folosi şi înregistrări audio. (lui Muţunau asta cu statul liniştit o să-i iasă mai greu...)
76. Jucaţi un joc de ascultare. Staţi foarte liniştiţi şi încercaţi să ghiciţi de la ce provin sunetele pe care le auziţi (mai degrabă ăsta...)
77. Lăsaţi copilul să se joace cu butonul de volum al unui aparat audio ca să experimenteze cu sunete puternice şi slabe.
78. Jucaţi-vă la lumina lumânării.
79. Stingeţi luminile şi jucaţi-vă de-a v-aţi ascunselea cu lanterne.
80. Faceţi umbre pe pereţi - iaca aici cum.
81. Construiţi un fort sau un cort (nu cred că ar conta din ce!)
82. Ascundeţi-vă sub o pătură şi citiţi la lumina lanternei
83. Jucaţi prinsa cu un balon
84. Căutaţi ieşirea din labirinturi ori trasaţi linii folosind imagini pre-desenate de tip uneşte-punctele.
85. Desenaţi conturul corpului vostru ori al mâinilor
86. Purtaţi ochelari de soare.
Mirosuri.
87. Observaţi cum reacţioneaza diferit copilul dvs. la diferite mirosuri. Dacă descoperiţi că unele sunt liniştitoare sau, dimpotrivă, de natură să-l alerteze, folosiţi loţiuni, săpunuri sau lumânări parfumate pentru a „regla” dispoziţia copilului
88. Legaţi copilul la ochi şi puneţi-l să identifice diferite mirosuri.
89. Încercaţi să-i daţi copilului o bomboană foarte aromată înainte de a încerca să-i daţi să mănânce un nou fel de mâncare (nota mea: bomboane? huo. poate ceai. sau vreo mirodenie deja acceptată)
90. Mâncaţi „sendvişuri senzoriale” (genul de mâncare care te face atent la faptul c-o mănânci!)
91. Degetele gâdilici - treceţi-vă uşor degetele pe pielea copilului.
92. Daţi-vă cu cremă.
93. Mângăiaţi pisica (nu cu piciorul, aş adăuga eu...)
94. Daţi-vă pupici de fluturaşi (cu genele, adică)
95. Faceţi-vă masaj (Muţuunaaaauuu, treci încoa, ai treabă!)
96. Faceţi mutre (strâmbaţi-vă)
97. Exersaţi suflatul în lumânări puse pe torturi de plastilină.
98. Puneţi cocoloaşe de vopsea de culori diferite într-o pungă şi frământaţi punga ca să amestecaţi culorile
99. Creaţi un colţişor senzorial - un scaun cu boabe sau un teanc de perne, sub o lumină nu prea intensă, cu obiecte moi, liniştitoare, cum ar fi cărţile şi animalele de pluş, muzică la căşti şi o gustare.
De revenit cu lista proprie!
joi, 17 mai 2012
Învăţăturile trase de pe urma spaimelor despre pierderi
Vestea bună e că am recuperat pozele.
Vestea şi mai bună e că povestea m-a pus pe gânduri în materie de suport de înregistrare a amintirilor - şi nu mă refer la cel electronic - cu efecte... interesante.
Ultimii doi ani şi jumătate au fost intenşi şi deloc simpli. Din ei, îmi amintesc spontan mai ales oboseala şi dificultăţile de tot felul. Altfel, mi-e greu, fără poze, să-mi amintesc când, în ce lună anume, uneori şi-n ce an, s-a petrecut cutare sau cutare eveniment.
Fotografiile astea-mi erau (îmi sunt!) momente de meditaţie. Suport de reverie, ajutor de memorie, oglindă reflectoare a firului vieţilor noastre. Felii de realitate cu minim de regie, calendar viu, depozit de zâmbete şi ghiduşii. Refugiu imuabil, color.
La gândul că le-am pierdut mi s-a rupt filmul. Am fost, brusc, golită de energie, paralizată până pietrificare. Tom din desene animate, proaspăt pocnit de te miri ce, subit sfărâmându-se.
Creier gol. Aparat fără semnal.
Şi totuşi... erau doar nişte poze. Nu un om viu, nu vreo mână sau vreun picior (deşi le simt organic ca făcând parte din mine). Şi nu echivalentul real al momentelor surprinse, ci doar înregistrarea lor.
Nu cumva cvasi-eternul pozat mă împiedica (mă împiedică) uneori să văd viaţa reală? S-o trăiesc ori un pic mai adânc, ori ceva mai relaxat, ori pur şi simplu cu ochii şi mâinile libere? Lentila de aparat e sublimă-n nişte momente - e paşaportul şi biletul spre rapid înapoi în timp - dar nu e vie.
Şi pentru lucrurile din viaţa noastră e nevoie de viaţă. De filtrul viu.
Sunt imagini pe care niciun suport din lume nu le reţine cu adevărat - pentru că nici fotografiile, nici filmele nu pot captura totul. Pentru că imaginile acelea au ecou. Iar ecoul lor e în şi din inimă.
Şi, uneori, prea multe poze de aparat amorţesc fix obiectivul interior. Periscopul intern, cel timid şi strâns legat de zâmbete şi de lacrimi. Ca şi de scânteile din ochi.
Ce înregistrare m-ar putea oglindi privindu-mi copilul în timp ce mă gândesc că-l văd cum creşte, cum e mai multe fiinţe deodată, cum se transformă, încet dar clar, în el însuşi, în vreme ce eu văd, de pe acum, cam cum ar arăta mare, peste ani?
... şi ce suport material l-ar putea reda pe Muţunau, ţopăind haiduceşte la mall în vreme ce cu-o mână acţiona belicoso-revoluţionar un pistol bubuitor de jucărie, iar cu cealaltă îşi trăgea / ţinea, anevoios, deloc potrivit cu restul atitudinii & persoanei sale, pantalonii caraghios căzători? ... aşa cum se vedea el prin ochii mei?
Deeeci... mai multă joacă. Şi mai puţine poze.
(le delegăm!)
Vestea şi mai bună e că povestea m-a pus pe gânduri în materie de suport de înregistrare a amintirilor - şi nu mă refer la cel electronic - cu efecte... interesante.
Ultimii doi ani şi jumătate au fost intenşi şi deloc simpli. Din ei, îmi amintesc spontan mai ales oboseala şi dificultăţile de tot felul. Altfel, mi-e greu, fără poze, să-mi amintesc când, în ce lună anume, uneori şi-n ce an, s-a petrecut cutare sau cutare eveniment.
Fotografiile astea-mi erau (îmi sunt!) momente de meditaţie. Suport de reverie, ajutor de memorie, oglindă reflectoare a firului vieţilor noastre. Felii de realitate cu minim de regie, calendar viu, depozit de zâmbete şi ghiduşii. Refugiu imuabil, color.
La gândul că le-am pierdut mi s-a rupt filmul. Am fost, brusc, golită de energie, paralizată până pietrificare. Tom din desene animate, proaspăt pocnit de te miri ce, subit sfărâmându-se.
Creier gol. Aparat fără semnal.
Şi totuşi... erau doar nişte poze. Nu un om viu, nu vreo mână sau vreun picior (deşi le simt organic ca făcând parte din mine). Şi nu echivalentul real al momentelor surprinse, ci doar înregistrarea lor.
Nu cumva cvasi-eternul pozat mă împiedica (mă împiedică) uneori să văd viaţa reală? S-o trăiesc ori un pic mai adânc, ori ceva mai relaxat, ori pur şi simplu cu ochii şi mâinile libere? Lentila de aparat e sublimă-n nişte momente - e paşaportul şi biletul spre rapid înapoi în timp - dar nu e vie.
Şi pentru lucrurile din viaţa noastră e nevoie de viaţă. De filtrul viu.
Sunt imagini pe care niciun suport din lume nu le reţine cu adevărat - pentru că nici fotografiile, nici filmele nu pot captura totul. Pentru că imaginile acelea au ecou. Iar ecoul lor e în şi din inimă.
Şi, uneori, prea multe poze de aparat amorţesc fix obiectivul interior. Periscopul intern, cel timid şi strâns legat de zâmbete şi de lacrimi. Ca şi de scânteile din ochi.
Ce înregistrare m-ar putea oglindi privindu-mi copilul în timp ce mă gândesc că-l văd cum creşte, cum e mai multe fiinţe deodată, cum se transformă, încet dar clar, în el însuşi, în vreme ce eu văd, de pe acum, cam cum ar arăta mare, peste ani?
... şi ce suport material l-ar putea reda pe Muţunau, ţopăind haiduceşte la mall în vreme ce cu-o mână acţiona belicoso-revoluţionar un pistol bubuitor de jucărie, iar cu cealaltă îşi trăgea / ţinea, anevoios, deloc potrivit cu restul atitudinii & persoanei sale, pantalonii caraghios căzători? ... aşa cum se vedea el prin ochii mei?
Deeeci... mai multă joacă. Şi mai puţine poze.
(le delegăm!)
luni, 14 mai 2012
Pierderi
Am depăşit, cel puţin deocamdată, povestea cu modemul - că l-am descoperit pe
ăla vechi.
Vechi şi mult mai lent, dar mai bun decât nimic.
Nu pot să spun că zilele fără net mi-au provocat mari revelaţii - nu e prima dată când iau pauze - doar că una e când îţi propui ceva şi complet alta când ţi se-ntâmplă şi eşti luat pe nepregătitelea.
Nu asta e pierderea.
Pierderea număru’ 1 am înregistrat-o la dosar în momentul în care, acasă la prietena mea I., am întrebat-o dacă mai foloseşte oarece agregat copilesc pe care i-l împrumutasem.
Nu-l mai folosea, pentru că-l scosese pe terasă prin februarie şi-l
descoperise strivit de zăpada căzută brusc de pe marchiză.
Zbang.
Toboganul e, cred, irecuperabil (nu se mai fabrică, n-ai de unde să-l mai iei). Da’ până la urmă e doar un obiect, şi pe deasupra unul rămas mic. Cu februarie am o problemă.
Şi cu dubla măsură care face scuzabile toate greşelile proprii, da’ impardonabile pe cele ale oricui altcuiva.
Pierderea număru’ 2 (pe care refuz s-o cred, deocamdată, definitivă) se referă la TOATE pozele din ultimii 2 ani şi jumătate. Tot dosăroiul electronic, frumos împărţit pe căprării.
Da, şi pe mine m-a luat cu tsunami-n stomac.
Vechi şi mult mai lent, dar mai bun decât nimic.
Nu pot să spun că zilele fără net mi-au provocat mari revelaţii - nu e prima dată când iau pauze - doar că una e când îţi propui ceva şi complet alta când ţi se-ntâmplă şi eşti luat pe nepregătitelea.
Nu asta e pierderea.
Pierderea număru’ 1 am înregistrat-o la dosar în momentul în care, acasă la prietena mea I., am întrebat-o dacă mai foloseşte oarece agregat copilesc pe care i-l împrumutasem.
Zbang.
Toboganul e, cred, irecuperabil (nu se mai fabrică, n-ai de unde să-l mai iei). Da’ până la urmă e doar un obiect, şi pe deasupra unul rămas mic. Cu februarie am o problemă.
Şi cu dubla măsură care face scuzabile toate greşelile proprii, da’ impardonabile pe cele ale oricui altcuiva.
Pierderea număru’ 2 (pe care refuz s-o cred, deocamdată, definitivă) se referă la TOATE pozele din ultimii 2 ani şi jumătate. Tot dosăroiul electronic, frumos împărţit pe căprării.
Da, şi pe mine m-a luat cu tsunami-n stomac.
luni, 7 mai 2012
Pauzăăă...
Crăpat modem.
Vodafone emis pretenţii cum că, deşi modemul e încă în garanţie, tre’ să le-aduc şi factura (de acum aproape 2 ani...) şi certificatul de garanţie - deşi pot identifica, după SIM, abonamentul corespunzător.
Deci pauză.
Nu e clar până când.
Vodafone emis pretenţii cum că, deşi modemul e încă în garanţie, tre’ să le-aduc şi factura (de acum aproape 2 ani...) şi certificatul de garanţie - deşi pot identifica, după SIM, abonamentul corespunzător.
Deci pauză.
Nu e clar până când.
duminică, 6 mai 2012
Fotografiile lui Jason Lee.
Cele preluate de yahoo, aici.
Site-ul omului e http://www.jwlphotography.com/
Blogul, http://kristinandkayla.blogspot.com/
Să-i mulţumesc pentru inspiraţie, zic!
(deşi, nu, n-o să merg până-ntr-acolo încât să fac două fete! cred...)
Site-ul omului e http://www.jwlphotography.com/
Blogul, http://kristinandkayla.blogspot.com/
Să-i mulţumesc pentru inspiraţie, zic!
(deşi, nu, n-o să merg până-ntr-acolo încât să fac două fete! cred...)
sâmbătă, 5 mai 2012
Prima poveste şi prima minciună
Ambele spuse de Muţunau, desigur.
Povestea datează de vreo 6-7 luni (să-mi fie ruşine că habar n-am. să fi fost octombrie? hm...)
Un căpcăun locuia într-o frunză.
Este o poveste concisă. Cin’ nu s-a prins, ghinion.
Nu am putut obţine continuarea.
Cam dadaist.
Relatarea primei minciuni necesită oarece explicaţii preliminare.
Prima, că Muţunau, despre care spuneam c-a mai pierdut din legătura originară cu timpul circular, nu se oboseşte să facă distincţie între zile. Da, există luni, marţi, miercuri, şamd, sâmbăta şi duminica sunt zilele alea faine în care se stă acasă... dar ele n-au nicio legătură cu el, sunt convenţii externe vag deranjante pe care pretindem că le-am folosi. Da’s departe.
A doua e că-n zilele libere el se trezeşte primul. Logic. Caz în care prima dată ori merge-ntins la baie, ori inspectează el ştie ce (probabil jucăriile?), după care, a doua oară, vine să mă pupe pe frunte şi să se intereseze dacă mai dorm „un pic”, şi cam cât, aşa, cam câte minute?
Pe Sfânta Zi Liberă de 1 mai, post prima pupătură (a fost nevoie de mai multe ca să fiu resuscitată dintr-un somn... somn! dat fiind că-n ultimele 3 săptămâni am dormit, demolator, foarte puţin şi foarte prost), m-am trezit s-o fac pe şefa, ca urmare a cererii de mers imediat nu-ştiu-unde.
Aşa s-or naşte minciunile, ca urmare a acceselor de şefie.
Minciuna:
- Da’ te-ai spălat pe dinţi?
- Da.
Povestea datează de vreo 6-7 luni (să-mi fie ruşine că habar n-am. să fi fost octombrie? hm...)
Un căpcăun locuia într-o frunză.
Este o poveste concisă. Cin’ nu s-a prins, ghinion.
Nu am putut obţine continuarea.
Cam dadaist.
Relatarea primei minciuni necesită oarece explicaţii preliminare.
Prima, că Muţunau, despre care spuneam c-a mai pierdut din legătura originară cu timpul circular, nu se oboseşte să facă distincţie între zile. Da, există luni, marţi, miercuri, şamd, sâmbăta şi duminica sunt zilele alea faine în care se stă acasă... dar ele n-au nicio legătură cu el, sunt convenţii externe vag deranjante pe care pretindem că le-am folosi. Da’s departe.
A doua e că-n zilele libere el se trezeşte primul. Logic. Caz în care prima dată ori merge-ntins la baie, ori inspectează el ştie ce (probabil jucăriile?), după care, a doua oară, vine să mă pupe pe frunte şi să se intereseze dacă mai dorm „un pic”, şi cam cât, aşa, cam câte minute?
Pe Sfânta Zi Liberă de 1 mai, post prima pupătură (a fost nevoie de mai multe ca să fiu resuscitată dintr-un somn... somn! dat fiind că-n ultimele 3 săptămâni am dormit, demolator, foarte puţin şi foarte prost), m-am trezit s-o fac pe şefa, ca urmare a cererii de mers imediat nu-ştiu-unde.
Aşa s-or naşte minciunile, ca urmare a acceselor de şefie.
Minciuna:
- Da’ te-ai spălat pe dinţi?
- Da.
miercuri, 2 mai 2012
Drumul spre Atlantic - meditaţiuni pe tema plecatului la drum cu copchilul
Se ia o hartă. Să zicem, asta de aici.
Pe urmă se caută (după un oftat referitor la soarta ultimului atlas rutier) una cu străzile. Pardon, autostrăzile.
(evident, doritorul de pescuit la Atlantic este profund implicat în poveste, studiind intens lasa rutieră)
Ca preambul, de încălzire, să privim itinerariile posibile şi să-ncepem cu cele aparent mai scurte:
- România - Ungaria - Austria - Germania - Franţa.
- România - Ungaria - Austria - Italia - Franţa.
- România - Ungaria - Austria - Elveţia- Franţa.
Să zicem că destinaţia atlantică ar fi Bayonne (deşi nici La Rochelle nu sună rău!).
Google Maps, deşteptul portabil al familiei, zice aşa:
E70 - 2769 km, 1 zi 4 ore
A4 - 2.932 km, 1 zi 6 ore
E70 şi A4 - 2.806 km, 1 zi 5 ore
(desigur, pe cu totul alte rute. Slovenia, ţară frumoasă, aici e-n program!)
Rivalul lui Google Maps (Mamiţuni) zice: hi-hi-hi-hi! Vezi să nu!, dar (ca punct de pornire) informaţiile astea sunt utile.
În primul rând, avem un calcul de combustibil: rotunjit, dus-întors avem 6.000 km - ceea ce ar necesita între 400 - 500 litri de benzină, respectiv 8 -11 plinuri. Deci numai mersul pe drum poate costa, estimativ, între 500-700 euro, fără a include cazarea.
În poveste mai intră şi taxele de autostrada care se percep zdravăn pe ici, pe colo - şi care, la un drum de-ăsta, pot sări de suta de euro.
(ăsta poate fi un moment bun pentru a decide în favoarea Insulei Mari a Brăilei. sau a unei maşini cu motorizare diesel - caz în care costurile de drum pot scădea cu până la 200 de euro.)
Din capitolul "teorie serioasă": când e de plecat la drum cu copchilul, vor conta, indiferent de mijlocul de transport, (cel puţin) următoarele:
- pentru copil: durata şi modalităţile de distracţie de pe parcurs (dacă poţi prinde orele de somn sau mergi noaptea, interesul pentru ultimul subiect scade considerabil). Confortul e important (să nu mori de cald sau de frig şi să poţi sta confortabil), dar, cu excepţia situaţiilor în care condiţiile de călătorit ar fi execrabile, Muţunau nu ar fi preocupat cu adevărat de ele.
Retrospectiv, vor conta aventurile şi amintirile. Şi pozele...
- pentru onor însoţitoru’(ii) / şofer(i), cel puţin:
- distanţa
- itinerariul
- perioada
- opririle & obiectivele "turistice" - respectiv lucrurile de făcut, mai degrabă decât de văzut - cel puţin pentru excursie cu copil preşcoler
- durata / duratele de călătorie, inclusiv între opriri
- cazarea
- bagajele
- asigurările de călătorie
- mâncarea
- trucurile pentru suportarea a toate cele de mai sus...
- costurile
... & planu' prealabil - ca să ştii sigur de la ce şi cu cât te abaţi, nu de alta.
Să le luăm pe rând.
Daaaar, suspans, înainte de asta, să răspundem la întrebarea de ce.
De ce... ce?
De ce am face această călătorie?
De dragul aventurii?
De curiozitate?
Pentru o vacanţă inedită?
Ca să ne cunoaştem (mai bine) patria, Uniunea Europeană?
Ca să putem vizita pe câte unu’ altu’, pe drum?
Din nostalgie?
Pen' c-aşa a zis Muţunau?
De nebuni?
Pentru că, nu de alta, răspunsurile la întrebarea de mai sus vor determina felul călătoriei şi, implicit, restul dimensiunilor ei.
Distanţa
În linii mari, e vorba de ăia şese mii de kilometri. Care, precum şarpele de bâlci, pot deveni mai mulţi (8... 9... 10...) când sunt număraţi invers. De pildă, odată-ţi vine-n cap că nici Marsilia n-ar trebui ratată (a propos, Chateau d’If chiar e de văzut, ca şi peştanii puşi zilnic la vânzare-n port. Muţunau ar fi, probabil, mai interesat de peştani)
Itinerariul
Rutier:
Începem aşa: prin ce ţări/zone da, prin ce ţări/zone nu. Sau nu acum, că locuri frumoase sunt multe.
Noi, aşa, teoretic, am putea da o tură fost-iugoslavică... dar, pentru că dorinţa e să hălăduim mai ales prin Atlantic, cum vrem să ajungem mai repede, avem în vizor ruta România - Ungaria - Austria - Italia - Franţa.
Pe urmă, ar fi de văzut (cu atlasul rutier în mână) şi cam pe unde.
Pentru început, vor fi mai multe variante de itinerarii.
Poate chiar un dosărel.
Aerian:
Depinde mult de destinaţia aleasă şi, fireşte, de bani.
Vorbind strict de Atlantic, probabil Lisabona e cea mai bună opţiune. Probabil, n-am verificat riguros.
Feroviar: doar via TGV... deci abandonez pista.
Perioada
Dacă e să mă ţin de subiectul pescuit, la capitolul ăsta mai am nevoie de informaţii.
Altfel, e o chestie de concedii, temperaturi, aglomeraţie şi posibilităţi.
Opririle & obiectivele "turistice" - respectiv lucrurile de făcut, mai degrabă decât de văzut - cel puţin pentru excursie cu copil preşcoler.
Aici lucrurile devin complicate.
Rutier:
Strict până la ieşirea din ţară, se pot face mai multe opriri - sau nici una.
În funcţie de ziua şi ora plecării, am putea opri la Braşov sau Sibiu şi (sigur) la Timişoara.
Prima oprire va fi de interes mai ales pentru văzut munţi şi mers în pădure, a doua pentru o baie la Sinmihaiul German.
Apoi, poate pe durata unui somn muţunautic diurn, aş merge întins până la Viena (autostradă, lin, frumos). Acolo, camping, explorare, plimbări. Nu neapărat urbane, că pe la 4 ani nu eşti neapărat interesat de catedrale (sau, mai ştii...)
Notă: în Ungaria sunt multe locuri frumoase & potrivite pentru mers cu copilul. O plimbare cu vaporaşul pe Dunăre, un stat la plajă la Balaton... da’ ziceam că ne grăbim!
Şamd.
Aerian: cum o da Dumnezeu, via linia aeriană.
Durata / duratele de călătorie, inclusiv între opriri
Aici e mult de analizat cu pixu’n mână.
Drumul (dus, respectiv întors, nu ambele) poate dura cât zic cei de la Google Maps, sau o zi şi jumătate, dacă la el participă doi şoferi rezistenţi, tip Robocop, şi se merge fără oprire. Nerealist.
Realist e că, dacă plimbi copil, drumul dus va dura minim 3 - 4 zile, iar cel de întors, dată fiind adrenalina întoarcerii, ar putea dura 2. Sau 3. Sau...
Plus hălăduielile aferente, plus statul acolo - ipotetic, două săptămâni acoperă povestea.
(trei săptămâni o acoperă şi mai bine!)
Ah, escalele...
Cazarea
Dacă analizatu’ de mai sus a fost riguros făcut, lista opţiunilor de investigat deja există.
Din experienţa personală, campingurile din Austria, Germania şi Franţa sunt o opţiune civilizată şi confortabilă pentru cine nu detestă organic statul la cort.
Bagajele
Desigur, cortul şi sacii de dormit.
Laptop, telefon, aparat foto, încărcătoare... toată tehnicăraia.
Prosoape.
Pălării şi creme de soare.
Haine de ploaie, cu seturile de încălţări aferente.
O ladă frigorifică de maşină (încărcabilă la brichetă). Nu pentru avion, desigur.
Un fierbător sau o butelie mică de voiaj (strict pentru apa de ceai / cafea). Tot pentru rutier.
Costume de baie.
Jucării de neplictisit pe drum.
CD-uri cu muzici şi poveşti.
Bulendre după nevoia şi placul fiecăruia.
Medicamente.
Planul de costumat pe zi poate fi de ajutor în sensul scăderii numărului de haine luate.
(notă: în călătorii rutiere, pornesc de la ideea că n-aş avea unde spăla haine şi că m-aş putea întoarce cu toate murdare. deci car inevitabil mai multe, nu doar un ghiozdănel)
Recomand călduros genţile de tip sport/tenis, care au şi role, şi mânere, şi curele pentru cocoţatul pe umăr.
No, de-aia prefer maşina.
Asigurările de călătorie
Subiect relativ simplu.
Mâncarea
Prima întrebare e ce mâncăm, a doua e de unde.
Noi: Banane. Musai. Multe alte fructe.
Iaurt. (vezi nota referitoare la lada frigorifică). Fulgi de porumb.
Ceai. Ness. Fructe uscate. Eventual, batoane raw. (tot lada frigorifică...)
Listă de zone cu supermarketuri şi, eventual, listă de cârciumi. Numărul de opriri va creşte!
Gusturile vor dicta multe. (Şi aici se poate face dosărel. Sau dosăroi)
Nu, nu plecăm cu murături la noi.
Trucurile pentru suportarea a toate cele de mai sus...
Oh, asta necesită o postare separată. Şi oarece magie!
Pentru că: momentan, Muţunau nu are răbdare pentru mai mult de 2 ore de mers cu maşina - nu fără oprire, în general. E drept că n-am avut parte de itinerarii teribil de pitoreşti, dar, la cum se prezintă dispoziţia ’mnealui curentă, nu văd nici drumul de la Timişoara făcut dintr-o bucată.
Plus că-mi vin gânduri de văzut Transalpina...
Costurile
Vor varia, fireşte, în funcţie de gusturi, dorinţe, stil de viaţă, rigurozitatea planificării şi ofertele descoperite pe drum...
Nu văd genul ăsta de întreprindere ţăcănită realizabil sub 1200 euro per 3 oameni.
... & planu' prealabil - ca să ştii sigur de la ce şi cu cât te abaţi, nu de alta.
Cuvântul cheie este oboseala. Planificarea somnului e esenţială - pentru că odihna va fi esenţială.
Drumurile lungi sunt greu de suportat chiar şi pentru persoane cu agende comune. Cu cât e toată lumea mai odihnită, cu atât mai puţine încăierări...
Mersul cu rulota e o idee bună - doar că n-am.
Mersul cu avionul rezolvă parţial problema timpului (de exemplu, lista aeroporturilor din Franţa e aici), dar mă-ncurcă la deplasările ulterioare. Nu, n-am brevet de pilot! (momentan...)
... şi, da, vorbesc serios. Anul ăsta sau mai târziu, vom face drumul.
Pe urmă se caută (după un oftat referitor la soarta ultimului atlas rutier) una cu străzile. Pardon, autostrăzile.
(evident, doritorul de pescuit la Atlantic este profund implicat în poveste, studiind intens lasa rutieră)
Ca preambul, de încălzire, să privim itinerariile posibile şi să-ncepem cu cele aparent mai scurte:
- România - Ungaria - Austria - Germania - Franţa.
- România - Ungaria - Austria - Italia - Franţa.
- România - Ungaria - Austria - Elveţia- Franţa.
Să zicem că destinaţia atlantică ar fi Bayonne (deşi nici La Rochelle nu sună rău!).
Google Maps, deşteptul portabil al familiei, zice aşa:
E70 - 2769 km, 1 zi 4 ore
A4 - 2.932 km, 1 zi 6 ore
E70 şi A4 - 2.806 km, 1 zi 5 ore
(desigur, pe cu totul alte rute. Slovenia, ţară frumoasă, aici e-n program!)
Rivalul lui Google Maps (Mamiţuni) zice: hi-hi-hi-hi! Vezi să nu!, dar (ca punct de pornire) informaţiile astea sunt utile.
În primul rând, avem un calcul de combustibil: rotunjit, dus-întors avem 6.000 km - ceea ce ar necesita între 400 - 500 litri de benzină, respectiv 8 -11 plinuri. Deci numai mersul pe drum poate costa, estimativ, între 500-700 euro, fără a include cazarea.
În poveste mai intră şi taxele de autostrada care se percep zdravăn pe ici, pe colo - şi care, la un drum de-ăsta, pot sări de suta de euro.
(ăsta poate fi un moment bun pentru a decide în favoarea Insulei Mari a Brăilei. sau a unei maşini cu motorizare diesel - caz în care costurile de drum pot scădea cu până la 200 de euro.)
Din capitolul "teorie serioasă": când e de plecat la drum cu copchilul, vor conta, indiferent de mijlocul de transport, (cel puţin) următoarele:
- pentru copil: durata şi modalităţile de distracţie de pe parcurs (dacă poţi prinde orele de somn sau mergi noaptea, interesul pentru ultimul subiect scade considerabil). Confortul e important (să nu mori de cald sau de frig şi să poţi sta confortabil), dar, cu excepţia situaţiilor în care condiţiile de călătorit ar fi execrabile, Muţunau nu ar fi preocupat cu adevărat de ele.
Retrospectiv, vor conta aventurile şi amintirile. Şi pozele...
- pentru onor însoţitoru’(ii) / şofer(i), cel puţin:
- distanţa
- itinerariul
- perioada
- opririle & obiectivele "turistice" - respectiv lucrurile de făcut, mai degrabă decât de văzut - cel puţin pentru excursie cu copil preşcoler
- durata / duratele de călătorie, inclusiv între opriri
- cazarea
- bagajele
- asigurările de călătorie
- mâncarea
- trucurile pentru suportarea a toate cele de mai sus...
- costurile
... & planu' prealabil - ca să ştii sigur de la ce şi cu cât te abaţi, nu de alta.
Să le luăm pe rând.
Daaaar, suspans, înainte de asta, să răspundem la întrebarea de ce.
De ce... ce?
De ce am face această călătorie?
De dragul aventurii?
De curiozitate?
Pentru o vacanţă inedită?
Ca să ne cunoaştem (mai bine) patria, Uniunea Europeană?
Ca să putem vizita pe câte unu’ altu’, pe drum?
Din nostalgie?
Pen' c-aşa a zis Muţunau?
De nebuni?
Pentru că, nu de alta, răspunsurile la întrebarea de mai sus vor determina felul călătoriei şi, implicit, restul dimensiunilor ei.
Distanţa
În linii mari, e vorba de ăia şese mii de kilometri. Care, precum şarpele de bâlci, pot deveni mai mulţi (8... 9... 10...) când sunt număraţi invers. De pildă, odată-ţi vine-n cap că nici Marsilia n-ar trebui ratată (a propos, Chateau d’If chiar e de văzut, ca şi peştanii puşi zilnic la vânzare-n port. Muţunau ar fi, probabil, mai interesat de peştani)
Itinerariul
Rutier:
Începem aşa: prin ce ţări/zone da, prin ce ţări/zone nu. Sau nu acum, că locuri frumoase sunt multe.
Noi, aşa, teoretic, am putea da o tură fost-iugoslavică... dar, pentru că dorinţa e să hălăduim mai ales prin Atlantic, cum vrem să ajungem mai repede, avem în vizor ruta România - Ungaria - Austria - Italia - Franţa.
Pe urmă, ar fi de văzut (cu atlasul rutier în mână) şi cam pe unde.
Pentru început, vor fi mai multe variante de itinerarii.
Poate chiar un dosărel.
Aerian:
Depinde mult de destinaţia aleasă şi, fireşte, de bani.
Vorbind strict de Atlantic, probabil Lisabona e cea mai bună opţiune. Probabil, n-am verificat riguros.
Feroviar: doar via TGV... deci abandonez pista.
Perioada
Dacă e să mă ţin de subiectul pescuit, la capitolul ăsta mai am nevoie de informaţii.
Altfel, e o chestie de concedii, temperaturi, aglomeraţie şi posibilităţi.
Opririle & obiectivele "turistice" - respectiv lucrurile de făcut, mai degrabă decât de văzut - cel puţin pentru excursie cu copil preşcoler.
Aici lucrurile devin complicate.
Rutier:
Strict până la ieşirea din ţară, se pot face mai multe opriri - sau nici una.
În funcţie de ziua şi ora plecării, am putea opri la Braşov sau Sibiu şi (sigur) la Timişoara.
Prima oprire va fi de interes mai ales pentru văzut munţi şi mers în pădure, a doua pentru o baie la Sinmihaiul German.
Apoi, poate pe durata unui somn muţunautic diurn, aş merge întins până la Viena (autostradă, lin, frumos). Acolo, camping, explorare, plimbări. Nu neapărat urbane, că pe la 4 ani nu eşti neapărat interesat de catedrale (sau, mai ştii...)
Notă: în Ungaria sunt multe locuri frumoase & potrivite pentru mers cu copilul. O plimbare cu vaporaşul pe Dunăre, un stat la plajă la Balaton... da’ ziceam că ne grăbim!
Şamd.
Aerian: cum o da Dumnezeu, via linia aeriană.
Durata / duratele de călătorie, inclusiv între opriri
Aici e mult de analizat cu pixu’n mână.
Drumul (dus, respectiv întors, nu ambele) poate dura cât zic cei de la Google Maps, sau o zi şi jumătate, dacă la el participă doi şoferi rezistenţi, tip Robocop, şi se merge fără oprire. Nerealist.
Realist e că, dacă plimbi copil, drumul dus va dura minim 3 - 4 zile, iar cel de întors, dată fiind adrenalina întoarcerii, ar putea dura 2. Sau 3. Sau...
Plus hălăduielile aferente, plus statul acolo - ipotetic, două săptămâni acoperă povestea.
(trei săptămâni o acoperă şi mai bine!)
Ah, escalele...
Cazarea
Dacă analizatu’ de mai sus a fost riguros făcut, lista opţiunilor de investigat deja există.
Din experienţa personală, campingurile din Austria, Germania şi Franţa sunt o opţiune civilizată şi confortabilă pentru cine nu detestă organic statul la cort.
Bagajele
Desigur, cortul şi sacii de dormit.
Laptop, telefon, aparat foto, încărcătoare... toată tehnicăraia.
Prosoape.
Pălării şi creme de soare.
Haine de ploaie, cu seturile de încălţări aferente.
O ladă frigorifică de maşină (încărcabilă la brichetă). Nu pentru avion, desigur.
Un fierbător sau o butelie mică de voiaj (strict pentru apa de ceai / cafea). Tot pentru rutier.
Costume de baie.
Jucării de neplictisit pe drum.
CD-uri cu muzici şi poveşti.
Bulendre după nevoia şi placul fiecăruia.
Medicamente.
Planul de costumat pe zi poate fi de ajutor în sensul scăderii numărului de haine luate.
(notă: în călătorii rutiere, pornesc de la ideea că n-aş avea unde spăla haine şi că m-aş putea întoarce cu toate murdare. deci car inevitabil mai multe, nu doar un ghiozdănel)
Recomand călduros genţile de tip sport/tenis, care au şi role, şi mânere, şi curele pentru cocoţatul pe umăr.
No, de-aia prefer maşina.
Asigurările de călătorie
Subiect relativ simplu.
Mâncarea
Prima întrebare e ce mâncăm, a doua e de unde.
Noi: Banane. Musai. Multe alte fructe.
Iaurt. (vezi nota referitoare la lada frigorifică). Fulgi de porumb.
Ceai. Ness. Fructe uscate. Eventual, batoane raw. (tot lada frigorifică...)
Listă de zone cu supermarketuri şi, eventual, listă de cârciumi. Numărul de opriri va creşte!
Gusturile vor dicta multe. (Şi aici se poate face dosărel. Sau dosăroi)
Nu, nu plecăm cu murături la noi.
Trucurile pentru suportarea a toate cele de mai sus...
Oh, asta necesită o postare separată. Şi oarece magie!
Pentru că: momentan, Muţunau nu are răbdare pentru mai mult de 2 ore de mers cu maşina - nu fără oprire, în general. E drept că n-am avut parte de itinerarii teribil de pitoreşti, dar, la cum se prezintă dispoziţia ’mnealui curentă, nu văd nici drumul de la Timişoara făcut dintr-o bucată.
Plus că-mi vin gânduri de văzut Transalpina...
Costurile
Vor varia, fireşte, în funcţie de gusturi, dorinţe, stil de viaţă, rigurozitatea planificării şi ofertele descoperite pe drum...
Nu văd genul ăsta de întreprindere ţăcănită realizabil sub 1200 euro per 3 oameni.
... & planu' prealabil - ca să ştii sigur de la ce şi cu cât te abaţi, nu de alta.
Cuvântul cheie este oboseala. Planificarea somnului e esenţială - pentru că odihna va fi esenţială.
Drumurile lungi sunt greu de suportat chiar şi pentru persoane cu agende comune. Cu cât e toată lumea mai odihnită, cu atât mai puţine încăierări...
Mersul cu rulota e o idee bună - doar că n-am.
Mersul cu avionul rezolvă parţial problema timpului (de exemplu, lista aeroporturilor din Franţa e aici), dar mă-ncurcă la deplasările ulterioare. Nu, n-am brevet de pilot! (momentan...)
... şi, da, vorbesc serios. Anul ăsta sau mai târziu, vom face drumul.
marți, 1 mai 2012
Despre timp, ritmuri şi vinovăţie
Pe scurt:
Îl trezesc dimineaţa la 7.00 - 7.15 şi-l terorizez toată ziua cu calculele şi temporizările mele.
Nasol.
Pe lung / larg / lat / etc:
Capul meu e un computer pe stil vechi din care ţâşnesc imaginar note pe care scrie: 1 broccoli = 5-15 min (5 pentru halit crud, 15 pentru preparat la aburi); cumpărat X din magazinul Y = 1-2 ore (seara, pot sta în cap şi-n nas, mersul la super-uber-hipermarket atâta-mi ia. mă mişc cu maximă viteză înăuntru, dar încă nu m-am apucat să spulber populaţia de la case. şi aia cere timp!), mers în parcul cutare egal... piu, piu, piu (astea, ultimele, fiind semnalele de varii avarii ale maşinăriei)
Unele din aceste rapoarte performante sunt şi verbalizate, pe un ton roboţesc, cu piuituri (sunt fan declarat R2D2).
Motiv pentru care bietul copil poate fi auzit, când vorbeşte prin somn, şi scuzându-se, respectiv argumentând că n-are timp.
Mda.
(pe fundal, imagine neclară cu Mamiţuni cărându-şi autodafeic pumni în cap)
Nu ştiu dacă am cum să-l învăţ să-şi asculte propriile ritmuri - mă vede atât de rar făcând asta...
(odată intrat în orice sistem ştiinţa lui originară de-a funcţiona pe bază de ritmuri a-nceput a se estompa...)
Şi mi se pare important s-o fac, pentru că n-aş vrea ca el, crescând, să devină unul din oamenii pe care îi poartă prin viaţă constrângerile profesionale şi financiare, mai degrabă decât să-şi conducă ei barca...
(da, condusul simţit al bărcii mici mi se pare mai important decât plimbarea pe transatlantic. de unde şi aplecarea spre aiureli rutiere)
Nu duc(em) o viaţă care să-i permită accesul direct şi nestingherit la ritmurile naturii - trăind în oraş, nu simţi cum respiră pământul cu şi sub tine.
(Poate pe ici, pe colo... că-n general, simţi cum duduie blocul când trec camioane şi cum transpiră crispat pe claxon lăboanţele şoferilor isterici).
Iar eu ştiu ce pierde(m).
N-am crescut chiar în mijlocul naturii, dar am apucat a-mi petrece-n aer liber destul timp, numărat în răsărituri şi apusuri de soare, bălăcit în pâraie, dormit sub cerul liber, mâncat fructe direct din copac (ăsta crudivorism, nu ăla cu blender de jde(zecide)mii de lei...) şi ţopăit prin băltoace şi mâl, în ploaie.
Nu ştiu cum aş putea face-n aşa fel încât să-i permit accestul la experienţele astea. Şi nu „din bucăţele”, pe furate (deşi contează fiecare pic), constant şi clar, reflectat în cum şi pentru ce trăim.
(Îmi pare, de fapt, că fac fix contratriul.)
Şi simt c-ar fi trebuit să ştiu, să pot şi s-o fi făcut deja.
Acestea fiind zise, vinovăţia-i gata.
Îl trezesc dimineaţa la 7.00 - 7.15 şi-l terorizez toată ziua cu calculele şi temporizările mele.
Nasol.
Pe lung / larg / lat / etc:
Capul meu e un computer pe stil vechi din care ţâşnesc imaginar note pe care scrie: 1 broccoli = 5-15 min (5 pentru halit crud, 15 pentru preparat la aburi); cumpărat X din magazinul Y = 1-2 ore (seara, pot sta în cap şi-n nas, mersul la super-uber-hipermarket atâta-mi ia. mă mişc cu maximă viteză înăuntru, dar încă nu m-am apucat să spulber populaţia de la case. şi aia cere timp!), mers în parcul cutare egal... piu, piu, piu (astea, ultimele, fiind semnalele de varii avarii ale maşinăriei)
Unele din aceste rapoarte performante sunt şi verbalizate, pe un ton roboţesc, cu piuituri (sunt fan declarat R2D2).
Motiv pentru care bietul copil poate fi auzit, când vorbeşte prin somn, şi scuzându-se, respectiv argumentând că n-are timp.
Mda.
(pe fundal, imagine neclară cu Mamiţuni cărându-şi autodafeic pumni în cap)
Nu ştiu dacă am cum să-l învăţ să-şi asculte propriile ritmuri - mă vede atât de rar făcând asta...
(odată intrat în orice sistem ştiinţa lui originară de-a funcţiona pe bază de ritmuri a-nceput a se estompa...)
Şi mi se pare important s-o fac, pentru că n-aş vrea ca el, crescând, să devină unul din oamenii pe care îi poartă prin viaţă constrângerile profesionale şi financiare, mai degrabă decât să-şi conducă ei barca...
(da, condusul simţit al bărcii mici mi se pare mai important decât plimbarea pe transatlantic. de unde şi aplecarea spre aiureli rutiere)
Nu duc(em) o viaţă care să-i permită accesul direct şi nestingherit la ritmurile naturii - trăind în oraş, nu simţi cum respiră pământul cu şi sub tine.
(Poate pe ici, pe colo... că-n general, simţi cum duduie blocul când trec camioane şi cum transpiră crispat pe claxon lăboanţele şoferilor isterici).
Iar eu ştiu ce pierde(m).
N-am crescut chiar în mijlocul naturii, dar am apucat a-mi petrece-n aer liber destul timp, numărat în răsărituri şi apusuri de soare, bălăcit în pâraie, dormit sub cerul liber, mâncat fructe direct din copac (ăsta crudivorism, nu ăla cu blender de jde(zecide)mii de lei...) şi ţopăit prin băltoace şi mâl, în ploaie.
Nu ştiu cum aş putea face-n aşa fel încât să-i permit accestul la experienţele astea. Şi nu „din bucăţele”, pe furate (deşi contează fiecare pic), constant şi clar, reflectat în cum şi pentru ce trăim.
(Îmi pare, de fapt, că fac fix contratriul.)
Şi simt c-ar fi trebuit să ştiu, să pot şi s-o fi făcut deja.
Acestea fiind zise, vinovăţia-i gata.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Postări
