miercuri, 30 martie 2016

Exmatriculatul


Apel matinal de la cadrul didactic:
- Mama lu’ Muţunau, da’ Muţunau iar a pocnit un copil la şcoală!
 

Între noi fie vorba, nu ador cadrul didactic în chestiune.

Nu după ce am auzit-o spunând că ea ar vrea s-o iubească elevii (da’ ia-ţi, madam, un adult. sau mai mulţi. terapeut, gigolo, ambele) şi, de asemenea, să-i respecte autoritatea. Da’ aşa, din proprie iniţiativă, din bun simţ, de cum intră pe uşă, fără vreun demers din partea dumisale.

(Faptul că astea două se bat cap în cap nu pare s-o deranjeze la dialectică.)

Autoritatea se câştigă - cea pur ierarhică însă e o convenţie şi atât. Respecţi funcţia, dar nu persoana. 


Autoritatea relevantă şi respectată e cea dată de expertiză / experienţă, care se vede prin ghidaj. 

Respecţi experienţa, pe de o parte, când crezi că există. 

Respecţi persoana, pe de alta, prin ceea ce face concret, în relaţia cu tine, nu pentru ceea ce pretinde sau predică. Cu alte cuvinte, respecţi cadrul didactic în cadrul creat şi clar comunicat (rareori în afara cadrului, aia e dresură sau docilitate) şi asta când şi dacă ai încredere în ce face şi (semnificativ mai
puţin relevant) în ce zice.

Modelul clar de verificare a precizării de mai sus sunt grupurile de adulţi: în contexte puţin familiare, cu reguli neclare (sau clare, dar şi mai clar încălcate) sau percepute ca opresive (sau inutil restrictive) câţi adulţi sunt „cuminţi”?

Punând peste asta tendinţa copiiilor de-a explora, na, uite de ce e bine să tot repeţi că râdem, glumim, dar în incintă.... şi să-ţi mai temperezi aşteptările profund idealiste.
Laşi acas’ bagheta de zână.
Nu de alta, dar nu lucrezi cu elevi imaginari, ci cu copii reali, cu stări, mofturi şi suceli proprii.

Muţunau nu e la curent cu lipsa mea de admira
ţiune, dar cadrul didactic, m-aş mira să nu. Căci, dacă adoraţia e ce cauţi, îţi e extrem de clar când n-o ai. O simţi la venă. Ce venă, la mitocondrie!

Deci toate comunicările dintre noi au ... un „ton”. Subtil, desigur, căci dacă vrei adoraţie / acceptare, doar n-o să rişti dezaprobare. Dar ce la îndemână e să te foloseşti de orice detaliu legat de copil...


Aşadar, na poftim, epopeea scatoalcelor continuă. După urechelile şi păruielile de anul trecut (implicând, nota bene, alt cadru didactic), copchilul, silitor nevoie mare, a băgat la cap ce şi cum se face şi s-a apucat să împartă şi el, că, dă, dacă ăsta-i modelul...
Un an şi jumătate a fost, când şi când, victimă. Acu’ a sărit de partea cealaltă a baricadei...

Pe scurt, s-a gândit să-şi pocnească o colegă, în timp ce coborau pe scări, el în spatele ei. Fata nu i-a făcut nimic, nici pe scări, nici mai înainte, dar lui Muţunau i-a „venit” s-o altoiască, deci jap, una după cap.
Conferinţă de presă, acasă:
- Îţi interzic să mai dai în fete, acum sau vreodată, cu excepţia cazului în care eşti în legitimă apărare, respectiv în pericol de moarte din cauza persoanei respective! Clar???
- Clar....
- ... şi fără alte pocneli! Clar?
- Clar..
.

Îhî. Vezi să nu.
Clar ca noaptea, cum ar veni.

E drept, când s-a mai luat ulterior de-o alt
ă fată, respectiva îl ghiontise ea, perseverent, până când Muţunau s-a-ntors, a-mpins-o, ea s-a dezechilibrat şi el „s-a urcat pe gâtul meu”.
Fătuca a reclamat insistent la mama dumisale, mama în chestiune m-a abordat, şi, taman când propusesem să-i confruntăm pe împricinaţi  da’ nu stabilisem când, am dat nas în nas matinal, la şcoală...
şi-am pus-o ad-hoc de-o reconstituire...


Muţunau negase ferm agresiunea:
- Nu i-am făcut nimic! Ne înţelegem bine! Ne-am şi pupat!
Hă?
- Gogule, sigur n-ai împins-o şi-ai uitat, cum eşti tu, prins doar de ale tale?
- Eu cred că nu!
 

Eh. 

La reconstituire, nu prea m-am prins ce şi cum, victima povestea neclar, iar agresorul se zbătea intens în braţele mele, deloc dornic să participe la anchetă.
- Da’ cum s-a întâmplat? Erai întinsă pe jos? Era el pe măsuţă? Că, altfel, nu pricep cum şi s-ar fi putut urca pe gât.
- Eu îl necăjeam
(ghionturi), el mi-a spus să mă opresc, nu m-am oprit, şi el s-a întors, m-a împins, şi eu am căzut în genunchi, şi el s-a urcat pe gâtul meu.  


M-am încruntat, nepricepând, în continuare, cum te poţi urca pe gâtul cuiva. Poate... aşa?



Fătuca mi-a interpretat greşit apocaliptica strâmbătură şi s-a grăbit să adauge:
- Dar l-am iertat, acum suntem prieteni!

Na, desfă iţele...

Iar următoarele incidente semnalate de şcoală (care nu pare să ştie sau să nu-i pese de incidentul cu a doua fată) au fost cu R., unul dintre băieţi.

La o primă ciocnire, R. s-a-ntins peste Muţunau, care tocmai încerca să-şi escrocheze un alt coleg, dotat cu o bancnotă de 10 lei.
R. voia, după toate aparenţele şi mărturiile părţilor, să smulgă el banii.
Muţunau, negociator ghiontit, l-a împins pe R., care a căzut. Zbang, incident. (e drept, R. putea cădea peste măsuţe şi scaune, se putea lăsa cu consecinţe nasoale...)

La a doua, R. se ocupa cu turmentarea verbală a Muţunaului (n-am reţinut pe ce temă). Personajul agresat verbal a răbdat cât a răbdat, după care, sătul de insulte, jap, i-a şters o palmă peste ochi vorbitorului.

Ne-ntoarcem la adorabila discuţie cu adorabilul cadru didactic:

- Şi Muţunau şi F au şi făcut mizerie în baie, au împrăştiat toate şerveţelele şi au murdărit pereţii băii cu albastru....

 

Ăsta fiind cu totul alt episod. Da’ matale ce păzeai, dacă nu te superi? 

- Cum de au scăpat neobservaţi?  Că presupun că mâzgâlirea totală a băii a implicat ceva timp, nu două minute jumate...
- Păi nu avem cum să-i observăm pe toţi...
- Siguranţa elevilor, la şcoală, e în sarcina personalului şcolii. Cum plănuiţi să îi observaţi mai bine?
- Pornim de la ideea că respectă regulile. Chiar nu avem cum să-i controlăm mereu pe toţi.
 

Iuhuuu, imaginarul la putere. Copiii respectă regulile! Mmm, ce de-a porci zburau planat azi, pe sus...
- Nu vorbesc de control, vorbesc de monitorizare. Măcar să ştiţi cine unde e şi de cât timp. Acum s-au ţinut de boacăne. Dacă i se face unuia dintre ei rău, cât vă ia până observaţi?
- ...
- Nu e OK.
- Aş prefera să vorbim despre asta mai mult când ne vedem.
 

Sigur, dă-o cotită. Dacă tu crezi că-s mai suavă în persoană... 

- Când s-a întâmplat asta?
- Ieri s-a întâmplat asta, dar nu am apucat să sun, am avut foarte multă treabă... Dar acum, mai ales că l-a pocnit pe R., Muţunau va trebui să rămână trei zile acasă. 

Mai cu întârziere, c-a avut cadrul didactic treabă.
(Notă: la after-ul inclus în program, la aceeaşi şcoală, culmea, asistentele de după amiază au mereu timp să-mi spună sau să-mi dea bilet, în caz de boacăne. Da, da’ ele-s cu picioarele pe pam
ânt, nu aşa pătrunse de propria importanţă....) 
 

Şi aşa a ajuns Muţunau exmatriculat.
De ce?
Păi iei pericolul public din plan social. Şi-l trimiţi acasă, unde tre’ să se gândească la ce a făcut şi să regrete. Profund.

Îhî. Vezi să nu.
Muţunau a citit toată ziulica (toate ziulicile...), a stat echipat cum l-a tăiat capul (mai dezbrăcăţel, aşa...), a făcut toate mofturile posibile şi imposibile şi şi-a exasperat profund însoţitorii.

Nu, nu e un înger. Aureola cre’ c-a rămas, de mult, în crengile vreunui copac în care se căţăra... 

(e, mai curând, domnul Goe!)

Exmatricularea temporară (lăsând la o parte gravitatea, mai mult sau mai pu
ţin discutabilă, a incidentelor numărate pân’ la trei) e mai curând o pedeapsă pentru părinte. 
Nu are rol reglator - contravenientului i se adaugă, cel mult, o durere de başcheţi în plus...şi, mă tem, şi oarece energie distructivă suplimentară. 


Următoarele detenţii se lasă cu muncă silnică. 

În imaginarul meu, şi pentru copchil, şi pentru cadrul didactic.  

joi, 24 martie 2016

Angajamentul angajamentului mamei lui


- Uite, i le-am confiscat azi, ţi le dau ţie, îmi întinde A., asistenta de după amiază, oarece discuri megaimagice de sezon.

***
Pe repede-napoi, spre dimineaţa aceleiaşi zile:
- Sper că nu e nevoie să te buzunăresc şi că nu ai discuri la tine. Ştii că regula e că le poţi lua doar vineri....
- Nu,
n-am, minte senin pokeristul de pe bancheta din spate.

Mutra de poker era inutilă, dat fiind că eram captivată de traficul auto până peste urechile din dotate.

- Bine... merg pe mâna ta, de data asta.

Stăpânul mâinii în chestiune tocmai îşi achiziţionase, de câteva zile, din banii lui, da? micul mare biblioraft de discuri şi băgase-n atac de cord, via răcnet entuziast, un întreg magazin la vederea gestului darnic al casierei, care-l cadorisise suplimentar cu oarece discuri în plus.
Muţunau e vag răguşit (e posibil să fumeze Gitanes pe ascuns, asta dacă mi nu le-a ras în prealabil bunică-sa, tot pe ascuns - de ce am eu, nefumătoare, Gitanes este altă poveste, cu iz de nostalgii pariziene). Aşadar, când răcneşte entuziasto-gutural, cam sari de pe scaun, că decibelii nu lipsesc.

Mama stăpânului mâinii în chestiune tocmai a lansat programul naţional „mergem şi pe mâna ta”. Cu consecinţe care de care mai anecdotice, mă tem...

***
Ne-ntoarcem la momentul seral al încruntăturii mamiţunice de sprâncene.
- Cum era cu „nu, n-am”? Muţunau rânjeşte, semi-vinovat, semi-satisfăcut, şi ridică din umeri.
- Ia s-aud ce zici tu c-ar fi de făcut în această situaţie... şi să ştii că-s foarte dezamăgită c-ai minţit şi că n-ai respectat regula cu privire la ziua de vineri...

Pe Muţunau nu poa' să-l doară mai tare la başcheţi, da-i trage cu soluţia standard la căzutul în păcat:
- Îmi iau angajamentul că nu mai duc discuri la şcoală, decât vinerea, când avem voie...


Peste alte câteva minute de linişte, oftează şi zice:
- Şi-mi iau şi angajamentul c-o să-mi respect angajamentul!




miercuri, 23 martie 2016

Ora Pământului


Sâmbătă, anunţ Muţunaul-cel-(ne)obosit (şi veşnic verde) că vom sărbători Ora Pământului - cum altfel, stingând lumina.


Ecologistă, ecologistă, da’ senilă, am pornit de la ideea că lumina se stinge de pe la 19.00 (nu 20.30...), ceea ce a creat mari proteste muţunautice:
- Da’ eu nu vreau să stingem lumina! Da’ ce e aia „ora Pământului” şi de ce tre’ s-o sărbătorim noi?
- Păi, uite că e o ocazie de a mai economisi resurse.

 
Muţunau nu prea înţelegea cum ajută stinsu’ luminii, căci, nu-i aşa, electricitatea e un dat, cam ca soarele de pe cer... 


- Gogule (unul din noile nume de cod ale lui Muţunau), electricitatea nu curge din tavan, aşa, pentru obţinerea ei se cheltuie resurse. Resurse ale planetei. E adevărat că, faţă de alte chestii pe care le consumăm (cum ar fi benzină), obţinerea electricităţii poluează mai puţin, dar nu e lipsită de impact asupra Pământului.
- Dar eu nu vreau să stingem lumina, că nu vreau să mă culc!


Parlamentând noi aşa, zi de martie până-n seară, am constatat că mai aveam de sărbătorit cam jumătate de oră, că deja era 21.00...
- Hai! La culcare! Că oricum e cam ora de somn!
- Auzi, da’ tu nu poţi sărbători şi altcumva? Bei o bere, un vin, ceva? 


Na, mai scuză-te acum în faţa publicului spectator. Gura (ca şi ADN-ul) copchilului adevăr grăieşte. Ecologistă, ecologistă, da’ nu doar senilă, şi beţivă degrab
ă sărbăto-petrecăreaţă!!

joi, 17 martie 2016

Muţunau, acest ateu corporatist


La şcoală:
- Stai să-ţi spun ceva amuzant! zice asistenta, când mă duc să-mi ieu odorul.
Pe scurt, reiese că a ajuns cumva să discute cu Muţunau despre Dumnezeu.
- Nu există, zice sec şi categoric împricinatul.
- Da’ de unde ştii? Că, uite, eu m-am rugat la El, şi mi-a îndeplinit dorinţa!
- Nu există,
continuă negativistul. Eu am fost cu avionul, m-am uitat printre nori după Dumnezeu şi nu l-am văzut!

Logic, cum ar veni. De ce e Muţunau atât de raţionalist, e clar. De unde vine ateismul, nu. Rămâne de investigat.
E foarte posibil ca sursa să fie ridicolul dulceag al reprezentărilor divine: barbă albă, sus în nori, responsabil cu îndeplinitul de dorinţe fierbinţi, la cereri intense.

Bine că nu ţi-a zis copilul ceva de Duhul-din-Lampă...


La sală:
- Uraaaaa, am ajuns mai repede, am timp să mă joc!
Ies să dau 540 de telefoane.
La întoarcerea-n sală, mă intersectez cu instructorul:
- Nu am început. A zis că încă nu e ora 6 şi că, până la 6, el nu face nicio încălzire, absolut nimic. Să vorbim după 6!

luni, 14 martie 2016

Vizită la gadgeturile Bunicii



Final de săptămână. Mamiţuni, şcoler întârziat, se duce la oarece cursuri (şi seara, la oarece beri. nefiltrate).

Muţunau rămâne cu Bunica. Mai specific, Muţunau rămâne cu gadgeturile Bunicii, iar Bunica beneficiază din plin de mofturăriile muţunautice.
(nu ştiu de ce nu ne deschidem un magazin online de mofturi; am cam avea ce vinde, iar producţia de noi sortimente e cel puţin constantă, dacă nu chiar în creştere...)

La întoarcerea de la cursuri şi beri, Muţunau este, în mod semi-surprinzătoriu, adormit.
(semi, pentru că e răcit. altfel.... vade retro, somnule de după-amiază!)

Urmează tragerea de Muţunau, întru trezire şi plecare spre casa proprie.
Ei, aş. Cap sub pern
ă, pe loc.
 - Dorm! zice glasul distant din ţara lui Morfeu. 

Evident, intră pe fir Bunica. Peste dialogul iniţial, că doar aşa e-n familia noastră, nu putem trăi făr’ să ne băgăm unii peste alţii. Ce ascultare... ce politeţe... cum să te pui în calea raţiunii de a fi, şi anume băgatul în seamă? Constant?


- Vezi ce-a făcut cu telefonul meu, că mi-a depăşit la net şi a şi consumat vreo cinci euro şi ceva... peste abonament...
- Păi nu ţi-ai dezactivat traficul de date mobile?
- Nu am înţeles când mi-ai arătat cum.
- Nu ţi-am arătat cum. Ţi-am spus la telefon cum. Şi ţi-am spus să te duci la Răzvan
(zeul telefoanelor) să-ţi arate el cum, dacă nu reuşeşti.
- Dar eu nu văd ce scrie...
(pe Samsung, adică)

Până să se transforme discuţia în episodul X din Sport Sângeros, se aude brusc o voce (suspect de clar
ă)  de sub pernă:
- Eu am dat pe verde datele mobile, că fără ele nu mă lăsa să mă joc!

miercuri, 9 martie 2016

Febra lui 8 Martie. La propriu


- Când ajungem la maşină, îţi dau telefonul, s-o suni pe bunică-ta, să-i spui „La mulţi ani!” că azi e ziua femeii.
- A. La mulţi ani!
- Mie-mi zici?
- Da. 


...azi fiind ziua-n care Muţunau, proaspăt auto-promovat în funcţia de sobă, mi-a făcut cadou un stat acasă - că el la şcoală, cu temperatura aia, nu era de dus (şcoala are calorifere). Cu jale că pierde activităţile zilei (o vizită la ceva obiectiv extern şi o pictură „de curte”) şi cu delir de febră - cetăţeanul mânca bucăţele de carne imaginare şi voia să conferenţieze prin somn despre nu se ştie ce subiecte.

Mai târziu, dus la sală (de sport) junele a dezvăluit şi contextul însobiţării sale:
- Da’ ce-i cu tine?
- Am febră.
- Da’ cum?
- Am umblat dezbrăcat prin curte la şcoală.

Da, stimaţi telespectatori. La 5 grade, când onor adultul supraveghetor tremura din toate celulele, cu haina-n schinare & gluga-n cap, Muţunau o ardea aproape nudist, în tricou cu mânecă scurtă şi pantaloni subţiri.... (restul hainelor fiind puse frumos la dulapul său).
- Du-te şi te-mbracă!
- Da’ nu mi-e frig.
Na, acu’ ţi-e cu frisoane.
- Da’ n-am ştiut... şi mie nu-mi era frig...