Eu cum nasc? (rubrica răspundem ascultătorilor)

(sursa foto)

Cea-mai-simpatică-graviduţă-din-lume, puţintel bulversată, a-ntrebat-o recent pe Mamiţuni:
- Auzi, eu cum nasc? Tu ai născut natural, nu?

Na, c-am ajuns guru.
Pe Mamiţuni a pufnit-o râsul (dar asta s-a văzut mai târziu, într-un moment mai puţin nepotrivit). La fel se-ntâmplase şi pe vremea aceea de rotunjime absolută (ă-hă-hă-hăăăă, cât a trecut, drrragii moşşşului, o veşşşnicie! să tot fie fo' trei mii de chiloţi absorbanţi schimbaţi între timp, şi cam tot atâtea ore de somn lipsă la inventar), când, după intrarea triumfală (fond sonor cu zgomote elefantine) în săptămâna 36, proprietara mâinii care plimba transponderul pe burtoace a-ntrebat:
- Noi cum naştem?
Mamiţuni fiind plină (ochi!) de onomatopee, cu fălcile umflate de râs, iar Corina-doctoriţa deloc surdă, întrebarea s-a re-emis rapid, corect reformulată:
- Pardon, că naşti numai tu. Deci, cum te-ai hotărât?
- Eu, a zis emfatic Mamiţuni, m-am hotărât că nasc oricum. Vedeţi bine că posed de mult ditamai burtanul. Tânărul să binevoiască să iasă cumva, că abia îl mai car. Câtă vreme nu vreţi să mi-l scoateţi pe nas, cred c-o să fie-n regulă.

La auzul relatării, Cea-mai-simpatică-graviduţă-din-lume s-a destins un pic. Da' nu mult.
- Păi toată lumea de aici a născut prin cezariană. Şi sor-mea, când a auzit că vreau să încerc cu epidurală, a zis: "Ceeeeee? Eşti nebună??? Vrei să te rupi în două? Să nu mai poţi de durere? Te-ai ţicnit? Te duci, te taie, te cos, gata!" Şi pe mine mă sperie fazele alea cu copii născuţi cu cordonul înnodat la gât. Ştiu pe cineva, o tipă al cărei copil a rămas cu nişte probleme. Nu îţi face nimeni nici o ecografie înainte de naştere? Cum se poate întâmpla asa ceva? De-aia am zis să te întreb şi pe tine. Că ştiam că la tine n-au fost probleme.

Luând lucrurile de la capătu' (crono)logic şi sintetizând discuţia (cam dezlânată şi foarte des întreruptă de vizitatori) purtată la cafea cu lapte, respectiv numa' lapte, părerile lu' Mamiţuni (şi ale altor savanţi) sunt următoarele:

Atenţie: e vorba de păreri pur personale, cu caracter informativ, nu medical. Se vede, de altminteri, după felu-n care-s formulate... Nu le luaţi drept literă de lege. NU se vor potrivi tuturor cazurilor!!!


0. Opinia de gradul zero: indiferent ce idei dezbaţi şi ce hotărâri iei tu, natura s-ar putea să fie de altă părere.
Există situaţii neprevăzute care impun cezariana de urgenţă, după cum există (e drept, în mai puţine cazuri, mai ales la primipare), situaţii din categoria copil-care-pur-şi-simplu-nu-mai asteaptă-şi-vine-pe-lume-acum, gravidă-programată-pentru-cezariană-care-nu-ajunge-în-timp-util-pe-masa-de-operaţie, travaliu-care-progresează-neaşteptat-de-rapid, în care se renunţă la cezariană, că pur şi simplu nu mai are sens, ar însemna să dai ceasul înapoi. Asa că laşi natura să-şi urmeze cursul şi o (mai) susţii, pe ici, pe colo.

Post-partum nu mai are nici un rost să-ţi faci sânge rău că lucrurile nu au mers fix aşa cum îţi planificaseşi.


1. A se băga la cap: Nu există naştere "superioară".
Nu e nici o competiţie. Auto-plagiindu-mă-n modul cel mai patetic posibil, reiau: pleci de la maternitate cu un bebeluş (sau cu doi, dac-ai prins acu' nouă luni promoţia aia cu gemeni!), nu-ţi dă nimeni ca premiu şi un căţeluş, c-ai născut tu aşa sau aşa, aplauzeeee! (Ceea ce nu e, de fapt, rău. Oricum, o să constaţi ulterior că numa' căţeluşu-ţi mai lipsea!)

Rezultă copil sănătos şi mamă apt-combatant? Asta e, până la urmă, ceea ce contează.


2. Nu te grăbi/lăsa presată cu decizia!
Dacă nu ai antecedente medicale distincte şi nu-ti planifici o naştere ieşită din comun (cu un medic foarte ocupat / într-o clinică din alt oraş /din altă ţară / în alte conditii aparte), nu prea are rost să insişti să te hotărăşti cum naşti înainte de (dacă nu luna a 9 a) trimestrul al treilea de sarcină. Între săptămâna 24 si săptămâna 36 se pot schimba enorm de multe.

Asta nu înseamnă că nu tre' să te informezi din timp cu privire la plusurile şi minusurile ambelor variante! Doar că... nu e cazul să decizi "cezariană!!!" imediat ce ai văzut cele două linii pe test.


3. Apelează la instinct. La al tău!
Nu uita că toate cele de la care ceri sfaturi îţi vor vorbi (cum altfel!) despre experienţele lor, nu despre a ta, şi că gravidele nu pot delega pe cineva care să nască, indiferent cum, în locul lor. (Doamnele cu mame-surogat, poate... pentru gravide însă, e cam târziu!) Când istoricul medical propriu o indică fără echivoc, asta e, da' altminteri, nu-i cazul să faci din cezariană o tradiţie de familie. Nu pune botu' la fanatisme. Ori la intimidări. Indiferent de unde vin şi de ce soi sunt.

Simţi că e cazul să încerci să naşti "normal"? Masaj perineal de prin luna a 7-a, minge medicinală, exerciţii de tonifiere a planşeului pelvin, exerciţii de respiraţie. Toate, cu scopul de a te asigura că te ţine fizicul şi că o să-ţi poţi păstra calmul în timpul travaliului.
De întrebat medicul, de prin săptămâna 36, cum e copilul angajat în bazin şi dacă, atât cât se poate vedea şi palpa, există vreo indicaţie de cezariană. Atenţie la greutatea prezisă de ecografii, aparatele mai indică şi mediane "mincinoase"! (copilul poate fi mai mic)
Vezi cum e cu epidurala. Vii cu trusa de acasă, are spitalul? Va fi anestezie cu picătura continuă?

Simţi că vrei bisturiu? Că te temi de dureri, de travaliu lung, de mai ştiu eu ce? Că nu crezi c-o să le/te poţi stăpâni/suporta? Important e să te simţi tu confortabil cu decizia luată. Pe tine te operează. Asigură-te că ştii la ce să te aştepti în primele câteva zile dupa operaţie, mai ales în primele 24 de ore. Roagă medicul să-ţi dea detalii. Poate fi util să vizitezi o mămică proaspat operată. Şi mai util e să te vezi cu o lauză care a născut prin cezariană. De la ele o să afli o mulţime de detalii referitoare la limitările impuse de operaţie/convalescenţă.

Şi recapitulează opiniile zero şi unu înşirate mai sus.


4. De disconfort ai parte în ambele variante.
Disconfortul există, în grade variate, pentru toată lumea, la toate naşterile. Cine zice altfel era ori în supradoză de endorfine (ce noroc!!! să-mi facă şi mie cinste cu o transfuzie! hai, că mi-am ridicat mâneca!!) ori de tranchilizante (ceea ce, sincer, nu invidiem).
Chestia e că, după, şi de cicatrici, şi de cusături, şi de tot restu' o să-ţi pese mult mai puţin decât te-ai aştepta.... M-aş hazarda să spun că disconfortul (ah, ce denumire eufemistică!) nu e insurmontabil. Vei avea alături un mic ghemotoc care se va ocupa de asta!

Ca să clarificăm un pic:
Liniile generale sunt, în mare şi lăsând la o parte complicaţiile alea de-ţi fac părul măciucă, şi care pot apărea indiferent de situaţie, următoarele:

- cezariana, care îţi lasă vaginul intact (pentru libido nu garantăm...), e operaţie majoră, cu riscurile operatorii de rigoare, nu puţine, cu refacere ... ca după operaţie majoră, cu serioase dureri post-op în primele 24-72 ore (pentru care da, există calmante!), cu oarece dezechilibre hormonale (pentru că lucrurile merg altfel decât a planificat natura), cu (mai ales la primipare) perturbarea instalării lactaţiei, cu cicatrice, cu indicaţia ca următorii copii să se nască tot prin cezariană (cel puţin in România... unde prea puţini "se riscă" să te asiste la VBAC, drept care... treci iar la cuţit), şamd.

- despre naşterea vaginală se spun tot feliul de minuni, şi de bine, şi de rău, da' se omit, după părerea lui Mamiţuni (şi a savanţilor ălorlalţi, cum ziceam), amănuntele legate de două aspecte esenţiale: vagin şi endorfine.
Cu tot masajul perineal de dinainte şi toate Kegel-urile de după, s-o spunem p'a dreaptă, nu prea mai eşti ca înainte. A nu se înţelege dezastre ori exagerări sinistre! Da' lucrurile se schimbă. (E evident de ce.) C-o fi mai bine sau nu, şi-n funcţie de darurile primite de la mama natură (în materie de elasticitate musculară), şi respectiv de la medicul care te asistă & "brodează" , asta e altă poveste, pe care tu şi jumătatea o aflaţi la 6-8 săptămâni după naştere... (şi respectiv după 6050-8400 de Kegel-uri. da, 12 seturi de câte 12 pe zi).

Naşterea vaginală este însă, realmente, mai simplă. (iarăşi, opinia de mijloc, statistic vorbind) Te refaci rapid, n-ai atâtea dureri (sau n-ai deloc!) după, premisele alăptării sunt mai bune, ai, în general, mai puţină bătaie de cap. Mult mai puţină. Iar pentru "duşul" de endorfine de după (care, zic testele, nu se declanşează la aceeaşi intensitate când naşti prin cezariană)... Mamiţuni ar mai naşte de vreo 10 ori!

De ce n-am zis nimic de dureri?
Pentru dureri sunt relevante două aspecte, unu' legat de durată (şi aici intervin tehnicile de "avansare" a travaliului, pentru care mingea medicinală e un dar divin!) şi celălalt de intensitate: epidurala cu picătură continuă - dozată pe durată travaliului. Nu că Mamiţuni ar şti realmente cum e; c-ar fi apucat, cumva, să scoată trusa Brown din ţiplă!

Aşa că, în baza experienţei directe&personale, se va adăuga la păreri faptul cum că, pentru dureri, în afară de, subliniem, mingea medicinală=dar divin (staţi cât mai mult pe ea înainte de a pleca la maternitate şi, eventual, faceţi ceva şi luaţi-o la spital, chit c-o să se strâmbe lumea la voi şi că nu prea e loc...), există şi surpriza utilă numită prag ridicat la durere. Un fel de nesimţire... nervoasă! De mare ajutor la dentist şi la naştere, unde stai cuminte ceva mai mult până să simţi durere, pragul ăsta ridică probleme în alte privinţe, cum ar fi purtatul pantofilor noi: pân' te prinzi mătăluţă că ai bătături, ele-s deja de-un hectar şi-adânci până la os. Deci... mai uşor cu invidia, da?

Epiziotomie? Aici răspund scurt: masaj perineal + discuţie cu medicul (nu neapărat în acelaşi timp!) Da' la următoarea naştere în familia Muţunau, se merge fără epizio.


5. Naşterea e doar prima etapă.
Nu vreau să minimizez experienţe ori să sperii pe careva. Afirm cu tărie că naşterea e un eveniment major, nu doar "o simplă experienţă biologică" (aşa cum am auzit, de la o vehementă şi atotştiutoare "liber" cugetătoare, c-ar fi, de fapt, venirea pe lume a unui copil. fază la care m-a umflat râsul!). Deci chiar merită toată atenţia!
Da' dacă aş putea da timpul înapoi, zău că m-aş interesa mai mult, mai atent şi mai în detaliu cu privire la ce mi se va întâmpla după. (Atacul de panică făcut la ieşirea din spital mi-a indicat cam cât de pregătită mă simţeam să dau ochii, pe post de mamă, cu lumea înconjurătoare!)

Travaliul si naşterea durează un numar de ore. (urăm cât mai puţine şi mai line, fără amintiri triste!) Da' lăuzia durează fo' 6 săptămâni. Şi se poate ca numai după vreo 3, respectiv 6 luni de la eveniment începi să-ţi dai seama cam cât de lovită-n aripă erai, de fapt, matale...

Dar, despre asta, în episodu' viitor!

Până atunci, vizitaţi-i aici p'ăştia de spun:

You don't need
to see their faces
in this pregnancy picture
to know how incredible
they feel.

Se numesc Linnea Lenkus şi fac poze de care mi-aş fi dorit eu să am.