"De-acu', nu moare de foame"

Muţunaul cel agil s-a apucat de făcut tumbe. Bazându-se pe prima etapă (a sprijinitului în cap, mâini şi respectiv picioare, spre a putea contempla á l'envers, printre ultimele două, lumea înconjurătoare) şi pe oarece opinteli, gimnastul familiei a performat azi primul exerciţiu la sol. (Tehnic vorbind, la salteaua de pat.)
Ne aşteptăm să urmeze multe altele şi ne gândim să amenajăm rapid un loc spaţios, special destinat acrobaţiilor. Până atunci, ne mulţumim să-l ajutăm să urce pe canapea. Se opinteşte serios, cu deosebită ambiţie!

Am zis că nu vorbeşte, da? Nu în varianta inteligibilă a limbii române. Altfel, nu prea-i tace gura. E mare comentator (noi nu înţelegem ce zice...). De priceput, pricepe - dovada stând, pe de o parte, în execuţia comenzilor, şi, pe de alta, în ostentaţia cu care le ignoră pe cele considerate inoportune.
Şi că maimuţăreşte tot ce consideră demn de ... reluare!
Oricât se exersase-n prealabil pronunţia corectă a cuvântului á-pa, el a rămas tot pá-pa - e drept, cu intonaţia corectă. Mâncarea (adică pa-pá), greu taaaare pronunţată (ei bine, da...), suna diferit doar prin intonaţie, şi, de obicei, nu avea obiect (spre deosebire de apă, recunoscută nominal la fântânile publice).
Până azi dimineaţă. Ori mai literat, ori mai rupt de foame decât de obicei, Muţunau-privitorul a ţinut să puncteze verbal activitatea bunicească de ronţăire a unui rest de măr: paaa-pááá!!!

"De-acu', nu moare de foame", a conchis ronţăitoarea.

PS. Dupa o pauză de vreo 2 săptămâni, bălim intens (niagaric!) din nou. Canini, ceva, la orizont? Cam devreme, parcă... Om vedea.