...în care Mamiţuni dă milităria jos din pod

Cu seturile astea de exerciţii am slăbit, acum 6 ani, 15 kile. În 4 luni, cu un simulacru de dietă (nu mai mâncam după 6 seara şi încercam să limitez cantităţile îngurgitate, da’ cam atât), şi, pentru început, cu trânteli epuizate pe jos plus o tonă de înjurături la adresa lui Cindy Crawford - care, săraca, n-avea nici o vină! (alta decât de a fi putut face, la foarte scurt timp după naştere, chestii pe care eu nu le puteam face nicicum.)

E fain că-s grupate în 3 „capitole”: A, de 10 minute, cel mai uşor, B, de 20 (parcă...), solicitant pentru cine n-a mai „prestat” de mult, şi C, de 45 de minute. Ăsta se lasă cu înjurături. E nevoie de 2 gantere mici (1.5kg, de pildă), 10 cărţi de joc (vor fi pescuite de jos, una câte una), covoraş (opţional) şi, la unele exerciţii, un scaun solid. Şi de apă.
(Faci ce vrei, când vrei/poţi. da’ zilnic.)

Este vremea să ne întoarcem la bunele obiceiuri. (Nu de alta, da' am cam ruginit. Scâââârţţţţ!!!!) Şi, din păcate, la dietă (uuufff.... adio, ciucalată!!! ce mă fac fără tine? sevraj scrie pe mine!)


Ce vom face în acest timp cu Muţ? (Care Muţ debordează de energie. Hâţâitul &trântitul tuturor uşilor &sertarelor a devenit sport olimpic. E în stare să dea gata o echipă de supervizori. Una de rugby.)

Păi, la sport (şi) cu el. În cadru organizat. Nu, nu tot pe/cu Cindy Crawford! Deşi ar putea fi utilizat pe post de ganteră la nişte exerciţii pentru pectorali - ridici încet copilul cât de sus poţi, în timp ce el se cocârjează de râs.

Plus, cu menţiunea că mi se pare aberant să am vreo aşteptare legată de performanţă. La vârste preşcolare, sportul ar trebui să însemne joacă şi distracţie, nu competiţie. La competiţie mă bag eu!

Înotul poate începe oricând. Cu chiloţi absorbanţi speciali (60 RON pentru 11 perechi de chiloţani de unică folosinţă. Huggies. cââââât??? horcăieli pe fundal) Şi cu precizarea că, pentru câţiva ani, e prudent să nu ne aşteptăm să înveţe de-adevăratelea să înoate... e doar bălăceală. Cu tot cu un adult!
Căutăm locul potrivit şi-i vom da înainte.

În rest, e de văzut cât de bine stă micul cetăţean cu motricitatea şi, nu în ultimul rând, cât interes manifestă pentru activităţile propuse. Dacă n-are chef... chiar nu e cazul să insist aiurea. Ia să vedem:

De tăvălit pe jos se tăvăleşte (cam toţi o fac, la vârsta asta), deci putem bifa relativ devreme (poate chiar de pe la 1 an jumătate - 2) şi gimnastica - un anume fel de gimnastică... proto-gimnastică! pentru că, de fapt, ideea de „regulă”, de rutină, de exerciţiu, nu se deprinde decât mai târzior... şi-apoi, vreo nouă Nadia sigur nu iese din el.

La alergat se bagă dumnealui singur. Deja. Intens. Non-stop. Nu trebuie decât să-l lăsăm.
Ne mai scălămbăim noi cu un soi de fotbal - şutează mingi, pas cu pas, cât e casa de lungă.
Am putea încerca, eventual, şi oarece prins de mingi (din zbor). Chestia e că, după aia, o să se şi apuce să le arunce... (altă sesiune de securizat chestii prin casă!)

Pentru bicicletă mi se pare încă prea necoordonat. Poate la vară? (faptul că n-avem încă o bicicletă mică e trecut cu vederea!)

Cred că ne-am mai putea juca de-a motricitatea şi cu o mulţime de chestii simple (da’ foarte captivante până pe la vreo doi ani jumate), tip „strânge pumnul” (merge), „îndoaie degetele pe rând” (mai aşteptăm), „lasă-te pe vine” (da), şamd. La un moment dat s-ar putea apuca să şi danseze!

Ce mai avem în vedere:
Anumite surse dau 4 ani drept vârsta minimă pentru ski. Până atunci, amatorii pot tricicleta, respectiv bicicleta, chiar de pe la 3 ani. (Micul Urecheat, care însă a mers de la 10 luni, tricicleta majestuos, cu spor, de la 2 ani). Sau pot sări & ţopăi cu spor, aşteptând vârsta de 6 ani, când te poţi apuca de patinaj. Sau, eventual, de escalade (la modul organizat, că, la cel spontan, de mult nu mai constituie o noutate...)

Mai departe nu-mi bat capul, e prea devreme.
Da’ mă gândesc să ne luăm un tobogan ...