Ipostaze muţunautice

Precizare nocturnă (ceva mai veche...), la vreme de ploaie:
- Vreau să mă fac astronaud!
- Păi, ieşi afară-n ploaie şi te uită bine la cer.



Tot din seria „astro”:
- Luna este satelistul Pământului!



Şansonetist:
- O migdală, o migdală, iiiiaaaaa-iiiiiaaaa-oooo.
Surdu’ n-aude, da’ le potriveşte.
Mi-a luat o săptămână jumate să-l conving că de fapt e Old MacDonald.



Din seria „matematician mă face (obsedata de) mama”, dat fiind c-am pescuit de undeva jucăria asta

Muţunau a-nşfăcat-o, crezând că-i ochean.
- Nu e ochean, e tubul lui Pitagora, am zis, sperând că Muţunau o să-nveţe singur, instantaneu, tabla înmulţirii (şi, desigur, şi-mpărţirile), şi că mai am de stat de vorbă cu el, prin clasa pregătitoare, eventual despre integrale şi funcţii complexe. La modul că mi le explică el, desigur.
- Tubul Pitagorei? a-ntrebat bulversat Muţunau, copleşit de ambiţiile-mi, fie şi neverbalizate.
- Tubul lui Pitagora, nu tubul Pitagorei.
- Pitagora?
- Da.
- Pitagora şi mai cum?

Bună-ntrebare. Taaanti wikipediaaaa...
- Nu ştiu. Pitagora din Samos. În rest, e mult de atunci şi omu’ era oricum cam secretos.

Dar matematica e distractivă.



Familist-ordonatoro-cerşetor:
- Mai vreau un frăţior şi o surioară!
- Ce-ţi veni?
- Aşa vreau eu.
- Acum?
- Da.
- Chiar acum, pe loc, nu pot.
- De ce?

Ţin toată conferinţa de presă despre cum bebeluşii stau întâi în burtică şi, când se nasc, sunt mici, eventual plângăcioşi şi nu te lasă să dormi. Răspund la cele 532.000 de de-ce-uri suplimentare pe care le stârneşte povestea.

Muţunau revine în forţă:
- Vreau un frăţior şi un frăţior!
- Nu mai vrei surioară?
- Nu.

Bine că nu mă apucasem.

Mă rog, a doua zi a revenit la prima placă.
Nu, tot nu mă apucasem.