Utopii mamiţuneşti

(tentativă de postare veche ... de vreun trimestru!)

Să zicem c-aş avea o serie de alimente curate pentru o bună parte din an. Unde prin curate înţeleg alimentele proaspete, neprocesate, crescute cât mai departe de orice sursă de poluare de orice fel. Să zicem c-aş calcula cât îmi trebe şi că le-aş căra personal de la sursă, din când în când.

(Mă uit lung, în ultima vreme, la produsele vândute pe marginea drumului, prin sate, şi, lăsând deoparte cârcoteli tip „da’ ce fel de căpşuni sunt şi mari, şi coapte-n aprilie - soiul importat, desigur”, încerc să calculez la emisiile cam câtor maşini sunt expuse, pe margine de drum european, într-o singură zi, răsadurile, caşcavalurile, florile şi restul produselor frumos înşirate spre vedere & cumpărare.

O maşină pe minut înseamnă 600 de maşini în 10 ore. Doar că nu vorbim nicidecum de 1 maşină pe minut - drumurile mari au de cele mai multe ori patru benzi, ambele intens circulate.

Numai praful ridicat şi menţinut în aer de atâtea maşini e suficient să mă facă să nu vreau să cumpăr niciodată niciun caşcaval şi niciun măr stradal. Sunt curioasă cum ar arăta, la final de zi, o pânză-n prealabil albă, fixată la nivelul produselor vândute. Cam ce "culoare" ar avea... )

N-am nicio iluzie cu privire la cât de bune ar putea fi produsele „de la ţărani”.
Am nişte (pretins) vagi idei (în realitate, înspăimântător de precise...) cu privire la sursa seminţelor, la folosirea acceleratorilor de coacere şi la cantităţile de fertilizatori şi îngrăşăminte pompate-n culturile cu pricina.
Am cules personal, la un moment dat, găleţi întregi (nu exagerez) de gândaci de Colorado de pe cartofi ca să pretind că pricep cum sunt văzute alternativele „fără stropit”.


Da, cred că există şi ferme care fac lucrurile cum trebuie. Dar sunt minoritare. Teama de foamete e imensă (şi ancestrală... şi prezentă-n noi toţi).

Uneori, lăcomia e şi mai mare.

Aş vrea să cred că poţi şti cum să distingi între un aliment cu adevărat sănătos şi unul nu tocmai - dar raţiunea-mi zice că, la simpla vedere şi mirosire, n-ai cum. Evident, extremele sunt perceptibile - căpşuni şi piersici fără miros, sau cu miros şi fără gust, sau cu un vag gust dar cu urme certe de varii manevre - căpşunile nemeşterite sunt un pic acrişoare, oricât de coapte-ar fi. Şi nu, nu-ţi spargi capul cu ele de tari şi ferme ce sunt.

Dar cam atât.

Nu cred în plantele de balcon - nu dincolo de micul experiment ştiinţific.
Evident, asta nu mă împiedică să-ncerc să le cultiv).