sâmbătă, 11 aprilie 2015

Da' n-am ajuns!


Era odată un banc despre un tip care se trezeşte cărat cu targa de doi zdrahoni. Buimac, omul întreabă:
- Unde mă duceţi?
Ăştia, zdupăind mai departe, răspund:
- La morgă!
Cel de pe targă, speriat şi-n continuare zăpăcit, protestează:
- Da’ n-am murit!
- Da’ n-am ajuns!


Ei, pentru că încă n-am ajuns, să continuăm.

Oarecum digresiv şi nestructurat, recapitulez ultimele ştiri.

Cu ocazia săptămânii altfel, Muţunau a fost în tabără la munte.  Conversaţiile de mai jos sunt cele din seara sosirii la Bucureşti.



- Am fost în munţii Carpaţi!
- Aha. Da’ în care alţi munţi te mai puteai duce în România?
- ....
- Munţii Măcin, din Dobrogea. Sunt nişte munţi foarte vechi...
- Sunt vulcanici?
- Nu mai ţin minte, dar parcă nu.
- Vulcanici sunt ăia, cu Harghita...
- Oaş-Gutâi-Ţibleş-Călimani-Gurghiu-Harghita, scandez eu poezia demult băgată pe gât la orele de geografie. (onor doamna profesoară se-ngrijea de memorări care aur, dar de localizările simultane pe hartă, desigur, nu).



- Da....
- Aşadar, munţii Măcin sunt foarte vechi şi foarte erodaţi.
- Ce e aia erodaţi?
- Tociţi.
- Roşi?
- Da, se poate spune şi aşa.
- Roşi de veveriţe?

***

Copchiii au plecat în tabără cu oarece bani, pen’ ca să se obişnuiască să-i cheltuie să se gospodărească un pic.

Muţunau, din motive de mare sărăcie mamiţunească, a plecat cu 19 lei (ultimii, de altfel...) şi cu instrucţiuni să mai ceară cu-mprumut 10-15 lei de la adulţii însoţitori, dacă chiar crapă fără orice va fi vrând el să-şi cumpere.

La întoarcere, la foarte scurt timp după scoborârea din autocar, mă trezesc că omu’ (promptat, probabil, de exemplele de verificări învecinate de portofele) se scurmă intens în bozonare şi-mi prezintă triumfător 8 lei:

- Miracol! Am plecat cu 19 lei, am cheltuit 16, dar mai am 8!

Am aflat ulterior c-a făcut el un schimb „echitabil” cu una dintre fete, care i-a dat o bancnotă de 10 lei în schimbul uneia de 1... şi că, evident, miraculos ar fi fost să constat că realmente îşi face calculele!


***

- Unde găsesc nişte apă? N-am prea băut azi şi trebuie să mă hidratez.
Hohot intens de râs mamiţunesc chiţcăit.

- De ce râzi? Pentru că ştii că mi-am uitat sticla de apă la cetatea Râşnov?
Al doilea hohot de râs, cu pretenţii de omniscienţă - de fapt, la fel de chiţcăit.



***

Muţunaul era / este la fel de înnebunit de cap ca mulţi alţi cetăţeni încă mici de statură pe teme de discuri nu-ş-cum-le-cheamă din cornurile Chipicao.

Cumva, am intrat (nemeritat) în posesia unui bax de 20 de astfel de coarne. Dilimandreala a învins raţiunea şi, la sosirea din tabără, pe Muţunau îl aştepta pe bancheta din spate o pungă mare, roşie, cu baxul cu pricina înăuntru.

Mai mare izbucnire extatică nici că-mi amintesc să mai fi văzut vreodată.

După ce i-a venit inima la loc, Muţunau a scos mecla din maşină şi-a răcnit habarnamic către restul de taberişti în curs de încărcare în maşinile din dotare:

- Fraţilor! Am primit un bax de Chipicao! Am un bax de Chipicao! Uraaaaa!

De mirare e că n-a mâncat şi ambalajele în primele 5 minute. De desfăcut pe toate însă le-a desfăcut, întru extragerea şi inventarierea urgentă a discurilor.


***

Suprizele au continuat - deşi, la cât de sus era ştacheta, nimic nu putea trece peste.
Şi n-a trecut.
- Uite, ţi-am luat ecler.
- Iamiii.... a, e cu ciocolată? Da’ doar ştii că mie nu-mi plac cu ciocolată! (înainte de tabără făcuse scandal să-i iau două cu ciocolată, că lui oricum îi plac şi astea foarte mult)
- Fagure? (fagure de la Dorobanţi 140, mare hit în lista de preferinţe muţunautice)
- Ăăă.... nu.... zice Muţunau, cu gura plină de Chipicao.
- Bine... mai am o supriză, mâine pleci cu A. la bunica!
- Chiar voiam să-ţi spun, zice Muţunau, că vreau la bunica.

Ce poate fi mai bun decât o tabără?
Două tabere.
Mai ales dacă a doua e la bunica, în culmea răsfăţului, unde eşti suflat în fund până zbori.

Mai trec 2 minute de pauză vocală pe fond de clefăit Chipicao. Apoi....
- Auzi, da’ alte suprize nu mai ai?


***

Ajunşi acasă, mă apuc să desfac bagajul taberist. Întâi nu găsesc una-alta, pe urmă pun lucrurile cap la cap şi constat că lipsesc o pereche de şosete şi-un maieu - dar avem în plus o pereche de chiloţi!

Cam devreme pentru insinuări, totuşi.

Chiloţii străini (de băiat, nu de fată) sunt puşi la spălat şi plănuiţi a fi returnaţi la şcoală cui i-o recunoaşte mai bine.

Pe urmă, verificând hainele de pete, constat că.... n-au.
- Auzi, da’ tu te-ai schimbat vreodată de haine?
- Da, zice Muţunau. În pijama, seara!

Mdea.

- Lasă asta, peste zi, ţi-ai schimbat vreodată bluza?
- Nu, zice Muţunau, era bună aia.
- Gogule, aveai patru bluze ca să porţi una pe zi.
- N-a fost nevoie.

Bine că, măcar, când s-a dus la tăvălit în zăpadă s-a priceput să tragă pe el salopeta impermeabilă.

2 comentarii:

Anonim spunea...

Pai daca n-a fost nevoie... In loc sa zici mersi ca n-ai multe de spalat, comentezi? :)
Are niste super-replici Mutunau.
Pedra

Mamiţuni spunea...

Comentez, desigur.