duminică, 18 octombrie 2015

Despăduchire humanum est

Iaca, vine ziua-n care subsemnata are pe agendă că se prezintă la x conferinţe, y lansări de carte şi z lansări de bombe nucleare. Printre hi-hi-hi-ha-ha-ha-uri, poftim cartea mea de vizită, încântată de cunoştinţă / revedere, arunc un ochi la telefonul personel.

Două apeluri de la învăţătoare. Ups. (De obicei n-am apeluri de la ea; când am, unul, e pentru că s-a petrecut ceva în afara cadrului de năzbâtii autorizate. Două apeluri = Houston, naşpa). 

Înghit nodul din gât (ceea ce a luat ceva timp, că nodul cu pricina era cam cât dirijabilul Hindenburg) şi, după ce mă auto-încurajez că probabil e vreo boacănă (că, dacă era cu sânge pe pereţi, aveam şi sms, nu?), scriu că-s la o conferinţă, nu pot vorbi, da’ pot scrie, deci dacă arde ies din schemă, dacă nu, să vorbim la ora H. 

Vine sms înapoi: alertă mişculici!

Mă extrag din susnumitele activităţi socio-profesionale, mă duc la şcoală, îmi înfig ghearele şi ochiul de vultur în pleata muţunautică (relativ lunguţă, cam de Whitesnake, aşa) şi confirm diagnosticul: are! 

Iau copilul, în uralele celorlalţi (care, din şcoală, strigau, către Muţunaul din curte: pă-du-chio-sul!), mergem acasă, unde, după ce iniţial cădem de acord că încercăm să conservăm pleata (alternativa era să-l rad în cap), începem prima etapă: sufocarea! 

Da, i-am strâns eu de gât pe toţi.
Dar asta după ce Muţunau, zdravăn îmbibat în ulei de cocos (pe scalp şi păr; uleiul cu pricina fiind remediul meu cosmetic cu rol nutritiv) a stat oarece ore cu masca-n cap. (Nu era-n plan să stea câteva ore, dar, cum a adormit brusc, l-am lăsat în pace cât să-şi facă somnul). 

Dupe aceea a urmat şamponarea - cu Centifolia, luat 'mai an de la Naturalia


Apoi, pieptănarea şi răspieptănarea (cu un pieptene des, de plastic) - deasupra unui lighean cu apă, să văz şi eu ce pică.
Puzderie. 

Pentru că speram să găsesc un pieptele mai des, l-am luat pe cel de la Nitolic (la pachet cu şamponu')
(n-am folosit şamponul; rămâne pentru alte ocazii. Nu sper la ele, da’s realistă, mă mai aşteaptă ani buni de şcoală... unde păduchilor se pare că le place să meargă). 

Copchilul a fost extras de la şcoală, ca să stea măcar 4 zile departe de colectivitate (deşi, după 2 zile, post-scărmănare intensivă şi tuns, s-ar fi putut întoarce). Lenjeria de pat şi toate hainele au fost şi ele sufocate (prin închidere „ermetică” în pungi, urmată, peste 2 zile, de scufundare în şi ţinere sub apă, apoi de spălarea obişnuită. 

De ce-s relativ calmă pe subiect? 

Eu n-am avut păduchi în copilăria mică. Am avut în pre-adolescenţă, drept care am înregistrat cu altă atenţie tot ce se petrecea. Iată cu ce-am rămas (să-i zicem Decalogul Păduchilor):

I. E inutil să te întrebi de unde i-ai luat. Acu’, îi ai, sunt ai tăi, fă ceva cu ei!

II. E util să ucizi cât mai rapid păduchii adulţi (uleiul funcţionează cel mai bine) şi, apoi, zi după zi, şi ce ouă mai apar = găseşti. Lindinile sunt mai rezistente la substanţe chimice decât păduchii (de aia, e indicat să fie ucise manual - mai exact, pocnite între unghii. fac un zgomot... de neconfundat!)

III. Nu „faci” păduchi. N-ai în păr vreo imprimantă 3D şi nu ţi se petrec după urechi minuni de tip „cinci pâini şi doi peşti”. Eşti infestat cu păduchi - îi capeţi de undeva (de regulă de pe capul altei persoane, dar e posibil şi transferul de pe alte materiale, de exemplu textile, dacă astea au venit în contact, în ultimele 24-48 de ore, cu o persoană infestată).

IV. Păduchii trag la curat. Persoanele cu igienă bună sunt la fel de expuse (dacă nu şi mai şi) infestării. După unele păreri, când părul e curat păduchii se-nmulţesc mai rapid - şi pentru că pot „fora” mai uşor după sânge, şi pentru că au priză mai bună pe firul de păr. 

V. Contrar tuturor celor scrise prin toate cărţile, sunt păduchi care sar. Nu chiar ca puricii, dar suficient cât să nu fie nevoie să stai cap în cap cu o persoană infestată. (Asta, sau poate ăia văzuţi demult de mine fie lucrau la Cirque du Soleil, fie absolviseră academia de teleportare). 

VI. Ca să fie şi mai mişto treaba, sunt păduchi care scapă primelor runde de pieptănare pentru că sunt îngropaţi in piele (cel mai probabil, în timp ce papă sânge - deci, scapă vii pentru că mâncau la restaurant). 

VII. Fetele iau mai uşor păduchi decât băieţii. 

VII. Nu e obligatoriu ca toţi membrii familiei unei persoane infestate să fie şi ei infestaţi - dar e imperativ să verifice asta, nu doar în prima zi, ci până la eliminarea tuturor mişculicilor. 

VIII. Există mai multe subspecii de păduchi de cap (din nou, contrar faţă de textele standard) şi ciclurile lor de viaţă diferă. De-aia, cine citeşte literaturi medicale în limbi diferite va avea perspective uşor diferite. De pildă, e discutabil câte ouă depune pe zi femela-păduche( 3-4, sau 7-10?) şi cât durează până ies păduchii din ou (4 zile, sau 7?)

IX. Păduchii de cap nu transmit de obicei boli (deşi pot avea propriii lor paraziţi microscopici). Păduchii de corp (care-s cu totul altă specie), da.

X. Poţi zice c-ai scăpat (pentru moment...) de păduchi fie în 1-2 zile (dacă te-ai şi tuns) fie în 4-7 zile (ca să fii sigur). 


Recapitulând planul de despăduchire:

Ziua 11. Ulei pe păr (nu contează de care, dar părul se va bucura dacă e bălăcit în ulei de măsline, macadamia, cocos, etc), masat bine pe scalp şi uns zdravăn pe tot periul. 
Pungă de plastic peste părul uleiat. Urechile rămân afară, punga se înnoadă / prinde cu agrafe / elastic, ca să stea cât mai lipită de cap. 
Peste pungă se pune un prosop (ţine de cald) şi peste prosop altă pungă (în care va fi ulterior închis prosopul până la spălarea lui). În uleiul de măsline / cocos se pot pune câteva picături de ulei de arbore de ceai. Aveam, am uitat să pun, a mers şi fără.

Uleiul se ţine pe păr cel puţin 2 ore. Cu cât mai mult, cu atât mai bine. Nu se-ntâmplă nimic rău dacă stă mai mult.
Nu văd însă rostul de-a sta 8 ore cu masca de ulei în păr - nu câtă vreme pasul 2 este...

2. Tot în prima zi, imediat după uleiere: şamponul anti-păduchi. 
Alegeri sunt destule, care chimice, care naturale. Eu l-am folosit pe cel de la Centifolia, pozat mai sus, care se ţine pe păr 10 minute.

3. Înainte de a clăti şamponul, am pieptănat pleata împăduchită. 
Muţunaul, călare pe un scaun şi sprijinit de cadă, a stat cu căpăţâna deasupra unui lighean plin cu apă. Astfel, am putut „admira” recolta. 


4. Am clătit mecla proaspăt pieptănată şi am purces la pocnirea (între unghii) a lindinilor (ouăle de păduchi), după care le-am şi extras (care cu pieptene, care prin tragere manuală de păr). (în mod cert, nu mai am ce căuta în raiul budist).
Pieptenele poate fi înmuiat în oţet (n-am făcut asta, dar ar fi fost de ajutor - aluneca mai uşor, plus că ajută la desprinderea lindinilor). 
La acest pas, Muţunaul a cedat nervos şi a preferat să fie tuns. Acum arată din nou ca un puşcaş marin. 

Ziua 2, 3 4 şi 5: şampon + pieptene + ucis & extras lindini. 

Ulterior, analiză zilnică a pletelor (cu / fără pieptănare, după caz) şi şampon anti-păduchi o dată pe săptămână, timp de 2-3 săptămâni (depinde şi cât de infestat e mediul...) 

Şi mai ulterior, se poate folosi repelent (41 lei, la Farmacia Tei): 

Din auzite, altă variantă bună e cea de la Dr. Soleil (care are şi-un preţ bun) 


În încheiere, un text fain despre subiect şi o întrebare:

Cum recunoşti un prieten adevărat? 

E cel pe care-l chemi la 11 noaptea să te caute de păduchi (când toate celelalte opţiuni fie nu-s acasă, fie nu văd bine, fie s-au refugiat pe dulap / balcon refuzând să se apropie de tine), care vine şi care, post-inspecţie, zice:
- N-ai!
- Sigur?
- Sigur. Au şi păduchii mândria lor... 

3 comentarii:

Aurel Dascalu spunea...

Ti-am descoperit blogul din greseala si pot sa recunosc ca nimic nu m-a facut sa ma simt mai bine decat sa citesc diversele postari care m-au distrat copios (ai un fel de a relata - foarte placut!)si m-au incarcat cu multa energie pozitiva. E prea tarziu si trebuie sa abandonez lectura, mult succes! Trebuie sa scrii o carte!
Aurel (tata deocamdata a primilor 2 copiii si sper si a urmatorilor 4 care raman deocamdata obiective pe termen scurt, mediu si lung)

Mamiţuni spunea...

Multumesc frumos pentru aprecieri, cu atat mai mult cu cat (in ultima vreme) scriu rar (si postari, si raspunsuri la comentarii).

Violeta spunea...

Multumesc pentru ca mi-ai readus zambetul pe buze. Tocmai am trecut printr-un sangeros razboi cu lighioanele odioase ce mi-au cotropit "pletosenia" din clasa I....apropo, chiar le place tare mult sa mearga la scoala misculicilor, iar despre afinitatea pentru fetele cu par lung si des...nu mai zic !!! Eu am fost un pachet de nervi in ultimele zile. Tare bine mi-ar fi prins sa citesc postarea asta inaite sa devin "spaima" familiei.