Alăptarea. De ce reuşim!

Pentru că (înainte de naştere):
- suntem hotărate să alăptam, din perioada sarcinii. Sau, eventual, dintotdeauna.
(sau) - suntem măcar dispuse sa încercăm.

- ne informăm non-stop, şi din cărti, şi din experientele altor mame, cu generozitate împărtăşite şi aici, aici, aici, aici, aici, AICI.

- suntem împăcate cu ideea că vom fi, o vreme (minim 6 luni), la stăpân. Asta a fost, pentru Mamiţuni, foarte (dacă nu cel mai) dificil.

- ne pregătim logistic pentru alăptare: cumpăram sutiene speciale (din bumbac! cu barete solide, or să aibă ce susţine!), bluze comode care se deschid hăăt, încolo, cu fermoar (cam incomod), nasturi sau capse; pompă de sân, discuri absorbante pentru sâni, (mult) unguent cu (dex-)panthenol; capă pentru alăptat, sling, pernă pentru alaptat (se poate şi fără), scaun-balansoar (fantezii de filme americane...evident că se poate fără).

- ne pregătim în materie de suport domestic: anunţăm pe toată lumea din jur că vom fi/ suntem maşinuţe de dat lapte. Asta e fişa postului. Punct. Vom fi (vom fi oricum, şi dacă alăptam, şi dacă nu), în situaţia de-a întârzia într-una, de a nu putea pleca zile întregi nicăieri, deşi trebuie, pentru că bebe pare a vrea ţinut la sân non stop. De-a nu putea, temporar, găti, mânca, face curat, spăla rufe, ţine casa, răspunde la telefon (de fapt, s-ar putea să uităm că-l avem), primi musafiri, etc. De-a nu avea vreme să ne spălam pe cap/schimbăm de haine.
Găsim, dacă se poate, voluntari (cât mai mulţi!) care să ne răspundă pozitiv şi prompt la solicitările de ajutor prin casă.

- căutăm (până găsim) suport medical adecvat.
În România există Comitetul National de Promovare a Alaptarii . Poate nu ştiaţi unde vi-s banii din impozite - întrebaţi la maternitate; în teorie, fiecare gravidă doritoare (înainte de naştere), şi fiecare mămică (după naştere) este şcolită, indiferent de al câtălea copil e vorba, în materie de tehnici de alăptare (în practică... doar dacă le sari de gât asistentelor sau dacă e vreuna mai inimoasă), şi, în plus, în "spitalele judeţene şi de specialitate din Arad, Bihor, Cluj, Constanţa, Dolj, Iaşi, Maramureş, Mureş, Sibiu, Timiş, Bucureşti", cel puţin o asistentă per maternitate e consilier de alăptare - şi poţi merge la ea (sau, uşor cointeresată, poate veni ea la tine acasă) să te sustină/înveţe, dacă e nevoie, sa alăptezi - de la tehnici de prindere a sânului până la poziţii de alăptare. Doamnele consilier nu sunt rupte din soare, chiar deloc. Dar există.
Bizar, deşi unele declaraţii de presă ale comitetului se refereau la alăptarea până la 2 ani, la un moment dat un obiectiv al MS (obiectivul 10) vorbea de "Încurajarea gravidelor şi a mamelor cu copii în vârstă de 0-1 an să opteze pentru alimentaţia naturală a copiilor".

- ne informăm (de la obstetrician, în primul rând, de la toată lumea, în al doilea), cu privire la dieta mamei care alăptează, şi alegem, din cele universal permise, ce ni se potriveşte. (Mamiţuni este ierbivoră=nu papă carne, şi n-au fost probleme din cauza asta. e drept că a suferit, o vreme, din pricină că nu-şi mai putea savura tona zilnică de ciocolată).
N-ar strica să mâncăm fără E-uri... conservanţi... coloranţi... şi alte trăsnăi... Dacă nu cumva facem asta deja din perioada sarcinii, s-o facem măcar acum, o vreme! Ajută.

- avem modele pozitive (trecute sau prezente) în familie / prin preajmă - lucru mare.

- pentru că perseverăm. (recordul documentat al lui Mamiţuni e de alăptat de 100 de ori într-o săptămână, pe vremea când ţinea jurnal-de-bebe iar Muţunau avea în jur de o lună. pe urmă, nimeni n-a mai ţinut scorul iar jurnalul a fost, total neceremonios, scăpat sub pat. acum, e tot acolo. aşteptăm să-l descopere Muţunau, când s-o face arheolog de apartament.)

Pentru că (după naştere):
- ştim (avem, realmente, certitudinea supremă) că e cel mai bine pentru copil să fie alăptat.

- ne cumparăm alte sutiene pentru alăptat, mai mari, care să ne şi vină :)).

- alăptăm la cerere şi, mai ales în primele 4 săptămâni, până se instalează lactaţia, terminăm treaba şi golim sânul după alăptare (dacă nu cumva dormim de mult când bebe-şi termină masa).

- pentru început, cât avem colostru, alăptăm din ambii sâni la fiecare "şedinţă"; după aceea, cam până pe la vreo 3 luni, 1 alăptat=1 sân; după 3 luni (sau poate chiar mai devreme, în funcţie de apetitul copilului), termină un sân, ne mutam la altă masă=sânul celălalt.

- când nu există contraindicaţie medicală fermă, îi dăm înainte cu tupeu şi trecem peste neliniştile de tip "nu am lapte" - la 12/24/36 ore după naştere.... E-adevărat că suntem diferite, avem nivele hormonale diferite, da' dacă există cazuri documentate de femei care-au alăptat fără să fi născut niciodată, şi există, hai, că se poate!!!

- ştim cum şi vrem să ne stimulăm lactaţia; ştim că laptele se produce non-stop, şi că producţia depinde direct de alăptare/muls.

- vedem (de câteva ori pe zi!) cum copilul ne stimulează lactaţia :)

-respectăm dieta - de la faimoasele ceaiuri de chimen, fenicul şi anason (cu gust suav de cizme şi şosete răscoapte) până la calciu, lapte, unt &co. Mamiţuni, amatoare de crudităţi, ar fi ajuns să se creadă iepuroi-şef de la câtă salata verde - singura unanim permisă...- a mâncat, doar că urecheaţii nu o ronţăie unsă gros cu unt! Tot Mamiţuni taaaaare ar mai vrea să vadă, cândva, şi un model de dietă a mamei care alăptează, făcută responsabil, de un nutriţionist. Din câte ştim, în România nu se bagă nimeni. Da' poate nu ştim bine...

- ştim că somnul e sfânt, şi că odihna e printre cele mai bune stimulente de lactaţie. Deci dormim, da?? (fireşte, dacă putem... de regulă, cel puţin la primul copil, se mai poate... Mamiţuni şi-a băgat minţile-n cap şi s-a pus întrucâtva pe somn după primul cap dat zdravăn de peretele pe care, deşi-l privea direct, nu-l văzuse venind spre ea. de fapt, nu-l văzuse deloc).

- suntem perseverente şi-o ţinem pe-a noastră, că da, vom continua să alăptăm. Gogule de la patru, probleme pe tema asta?

- profităm de perioadele cu lactaţie abundentă (dacă există vremuri când avem mai mult lapte decat pofteşte ţocăilă) şi facem provizii de lapte pe care îl punem frumuşel (etichetat cu dată) la congelator. E bun încă 6 luni. Cand vrem să-l folosim, (la vreme de secetă, tratamente cu contraindicaţie la alăptare ori la absenţă prelungită) trebuie scos din congelator şi lăsat în frigider cam 12 ore, până se dezgheaţă, şi apoi la temperatura camerei, încă vreo oră-două; pe urmă se încălzeşte (se pune recipientul cu lapte într-un recipient cu apă fierbinte).

- ţinem laptele praf departe de copil. Departe, adică, preferabil, la magazin.

- ţinem, pe cât posibil, biberonul departe de copil - dacă-i musai supliment, se dă cu linguriţa (e drept că pe urmă are ce râgâi...); sau cu siringa (fără ac!) ţintită în obraz, nu pe limbă ori în gât, ca să nu se înece.

- când/dacă îi dăm totuşi biberon, să fie de muncă, frate, mai ceva ca la sân (Muţunau a primit biberon pentru nou-născuţi, cu un singur orificiu mic, până pe la vreo 7 luni, în loc de 4 săptămâni... şi tot aşa.)

-ştim că un biberon nu înseamnă capitulare, sfârşitul automat şi tragic al alăptării. Nici chiar un biberon pe zi! Din practica altora, nici chiar 10 zile de biberon.

- ştim că să încetezi alăptarea poate fi, uneori, mai dificil decât s-o începi. Sincer!

- ştim că faptul că n-ai alăptat la un copil nu înseamnă că n-o să poţi la următorul!

- ştim că nu contează ce vârstă ai, poţi.

- nu ne e jenă să cerem ajutor - şi insistăm să-l obţinem!

- suntem dispuse să încercăm şi alte variante - de la pozitiile nefamiliare de alăptat până la scoala de alăptat (unde, da, e posibil ca tot felul de străini ciudaţi să-ţi manipuleze nu tocmai delicat sânii; nu-i pocni. urlă la ei!)

- ştim că nu durează o veşnicie.

De ce a ales Mamiţuni să alăpteze:
- era moca. (vezi, e bine să fii zgârciob)

- faza cu sterilizatul sticluţelor e realmente enervantă, ca să nu mai zic că ia timp (şi Mamiţuni a ajuns să se frigă de minim paişpe mii de ori) şi nu ai, peste tot pe unde umbli, condiţii să sterilizezi.

- da, poţi să bei zilnic 2 litri de ceai. (Ai auzit, mami-de-prinţesă-Muhi-care-nu-bei-ceai?) Mamiţuni, mai setoasă, băga 4 litri... 2 de ceai de CFA şi 2 de apă...

- e pe placul şi la stimularea "clientului".

- linişteşte copilul.

- poate avea loc oricând şi oriunde, cu minime preparative (ăăă... un loc pe scaun/bancă/pat, un scârţâit de fermoar şi un click de sutien?) Mamiţuni n-a avut capă pentru alăptare, dar nici apăsări pe tema asta, drept care a alăptat fără în parcare, în parc, pe marginea drumului, în scara blocului, la cârciumă (cu ocazia botezului!) şi răcorea instantaneu comentatorii prea-holbaţi ori prea-"spirituali" cu suav formulata întrebare "ce anume n-aţi mai văzut, copil, sau ţâţă?".

- te ajută să slăbeşti (Mamiţuni a refuzat să se mai cântărească de prin luna a şasea. Când luase deja, uraaaa, 17 kile. La 6 săptămâni de la naştere, era mai slabă decât înainte de a rămâne gravidă. Fără alt sport decat mămitul. A, şi stresatul - dacă poate fi considerat sport. Dacă da, Mamiţuni ar fi fost campioană olimpică. E drept că mai uita să mănânce. Dar şi-a reamintit! Cu brio, din păcate :) )

- legatura dintre mamă şi copil e cu adevărat fabuloasă

- s-a prins, până la urmă, că e important să stea şi ea comod când alăptează (tante consiliera de alăptare insista terorist pe statul în fund, ceea ce lui Mamiţuni nu i-a prea reuşit o vreme...)

De ce a ales Mamiţuni, când a dat de greu*, să persevereze:
(*greu= aerofagie severă de bebeluş + (consecinţă) lactaţie semnificativ redusă cantitativ+ noduli cât cireşele pietroase, la ambii sâni, odată la două-trei zile, timp de vreo două luni mai lungi ca veacul; cum scăpai de unii, cu algoritmul 1.compresă caldă-mulge/alăptează-compresă rece, redus la 2.compresă caldă-mulge/alăptează, apoi iar, imediat, compresă caldă-mulge/alaptează-până scapi, cum veneau alţii... )

- au funcţionat destul de bine ceaiurile de chimen (7 linguriţe rase la litru), anason (între 2 şi 4 linguri pline la litru) şi fenicul (tot între 2 şi 4 linguri pline la litru). 2 litri pe zi. Zilnic, timp de 9 luni.

- la fel, ciocolata albă (deşi nu e nicăieri indicată - e drept, nici contraindicată), mărarul (pus generos în aproape toate mâncărurile), schinduful (trigonella foenum graecum, zis şi fenugreek), alfalfa (adică lucerna albastră; cu vestea că lui Mamiţuni alfalfa/lucerna îi dădea o fenomenală poftă de mâncare!)

- copilul este mai bun decât pompa de sân Avent (şi Mamiţuni realmente iubeşte pompa de sân Avent, despre care crede, din pricina nodulilor, că a salvat-o de n-şpe ori de la mastită).

- ocitocina pusă în "circulaţie" de alăptat plus statul la soare, dimineaţa, în balconul oarecum orientat spre est au scăpat-o de una bucată depresie majoră.

- a ştiut, zice ea, să-şi testeze laptele, după metoda lui Mami de Mic Urecheat: cam 30ml de lapte matern se lasă la temperatura camerei, câteva ore, într-un pahar de tequila (!!! nota bene, fără tequila. într-un pahar mic.) Când se ridică la suprafaţă grăsimile, se poate aprecia foarte uşor calitatea laptelui. E prea subţire (adică nu pare să aiba deloc "smântână"? Mâncăm rapid unt, smântână şi brânzeturi grase. Şi glucide. Arată gras? Ne băgăm minţile-n cap. E bun. Copil, la treabă!

- a fost de părere că şi o masă de lapte matern pe zi e bună - oricum, mai bună decât deloc.

De ce n-a reuşit totuşi Mamiţuni să alăpteze exclusiv până la 6 luni şi s-a lăsat la 9:
- s-a uitat ca fraiera la ceas când alăpta, în loc să lase copilu-n pace, nestresat.

- nu s-a putut adapta la vreme la o misterioasă schimbare de ritm bebeluşesc: în primele 2 săptămâni de viaţă, Muţunau era supercopilul-model: supt competent, 20 minute, ca la carte, golit sân, dormit neîntors 3-4 ore, o splendoare! pe urmă, nu mai ştim de ce (da' presupunem că tre' sa fi fost vreun motiv... dacă nu mai multe!) s-a transformat într-un leneşuc care sugea timp de câte 5-10 minute la fiecare 40 de minute... ceea ce a contribuit întrucâtva la transformarea mumă-sii în zombie şi a dus, încet-încet, pe fondul lipsei de disciplină la muls, la scăderea lactaţiei

- când Muţunau avea 3 luni şi i s-a organizat cumătrie, Mamiţuni-organizatoarea n-a fost în stare să pună piciorul in prag şi să delege cu mână de fier (în mănuşă de catifea sau nu) parte din responsabilităţile organizatorice, deşi s-ar fi putut - aşa încât a ajuns să se ducă ea personal la gară după câţiva musafiri, deşi mai erau şi maşini, şi şoferi apt-combatanţi, şi taxiuri; să coordoneze tot; să rezolve toate pretenţiile alintăcioase (cum a fost a Bunicului, care-şi dorea porumbul fiert la cârciumă şi nu s-a putut duce personal 10m până in bucatarie, să aranjeze/supervizeze singur, că era musafir...) şi să se enerveze de la tot soiul de prostii. Ceea ce, evident, a dus la o pauză de lapte... de vreo zi. Da'ntre timp Muţunau, rupt de foame, acceptase sticluţa de lapte din lapte praf... care nu i s-a mai luat înapoi.

- n-a eliminat laptele praf în perioada (scurtă...) când a avut iar lapte mai mult (că ştii că nu se satură scumpişorul)

- măsurând, pe la 8 luni, într-o deplasare, cât lapte are, a ajuns să constate că în 24 ore uzina produce, în total, numai 100ml... ceea ce i s-a părut nesemnificativ, prea puţin spre nimic.

- Muţunau, "diversificat" de la 6 luni, mânca deja sârguincios de toate.

- de Paşte, epuizată, Mamiţuni pur şi simplu a uitat (pentru că nu s-a trezit...) să-l mai alăpteze peste noapte pe Muţunau, care, mare minune, dormise şi el, o dată, non-stop. Ocazie cu care a constatat că nu i s-a angorjat nimic şi s-a hotărât, tot la oboseală, ca "e momentul" şi sistează. Că şi aşa nu prea mai era lapte... Chestie care acu' e încadrată la categoria regrete. Pentru că, de fapt, se mai putea continua.

Ce vrem să facem data viitoare? (pentru că, da, sperăm naiv/curajos că va mai fi o dată viitoare)
Tot ce a mers acum şi, corectat, tot ce ştim (cu soluţie!) de ce n-a mers. Ca să ne iasă alăptat exclusiv până la 6 luni! (şi, completat, cel puţin pană la 12. dacă nu 18 :)) )
Muţunau, să nu fii gelos, da?

PS. Anămărie, nici asta n-am fi reuşit fără tine.