Sau, vorba româncei din rural, băieţii sunt mai leneşi.
Doar că, la noi în clan, cu două excepţii (mai) recente (9 şi respectiv 5 ani), tot poporul mititel sporovăia de ţi-era mai mare dragul. Pe la 1 an jumate, Mamiţuni teroriza autobuze întregi cu declamaţiile-i poetice din clasici gen Pisicuţul Pisicel şi alţii la fel ca el. (regrete eternele pentru distrugerea prin ronţăire/flendurire de către generaţiile ulterioare, cărticica era superb ilustrată).
Restul cetăţenilor înrudiţi de care ne amintim (actualmente majori sau pe-acolo) boscorodeau şi ei oarecum inteligibil pe la 12-15-18 luni (adică spuneau scurte propoziţii). E drept că, pe vremea aia fiind mai mulţi mititei la un loc, lucrurile mergeau altfel. (stimulare, concurenţă pe "timp de emisie", "modele" mai apropiate ca vârstă... translatori, la nevoie...)
K, Muţunau n-are nici 14 luni... iar copiii se dezvoltă în salturi... nu liniar... de nu-ţi vine să crezi că patrupedul de acu' două zile e bipedul atât de sigur pe el, de azi, da' ia hai să verificăm din timp, în mod paranoic.
Pentru că una din cele două excepţii de mai sus s-a dovedit, în clasa I, dislexic. Brici la mate, mut complet la citit. Învăţa lectiile (scurte) pe dinafară şi pretindea cu succes că le citeşte, aşa că a durat ceva până a putut fi prins. (noroc cu mumă-sa cea vizionară şi sârguincioasă, şi ea mare trişoare la vremea ei, care l-a pus să citească şi lecţia nouă, realizând, astfel, flagrantul. şi dezastrul potenţial.) La scris, şi acum încurcă ş-ul cu s-ul, ţ-ul cu t-ul, şamd.
Precizăm că Muţunau sporovăieşte considerabil, într-o păsărească despre care nu ne îndoim că l-ar face perfect compatibil cu robotul R2D2.
De-a lungul timpului, a emis clar toate consoanele posibile, în combinaţie cu a (adică inclusiv z...). Primul lui "cuvânt" a fost, în mod absolut diplomatic, da. Acum însă preferă ţ-urile, ş-urile, j-urile şi z-urile. (O fi, de fapt, chinez?)
Iar cu vocalele nu stăm grozav: a şi u, cateodată e şi i, iar o, doar în coco... (şi acolo pronunţat foarte aproape de a)
Înainte de pediatru ori logoped, mergem la Baby Center (care-i gratis) să vedem etape şi semne că... .
Listoiul (foarte general) este pentru 1-4 ani.
When to get help:
Call your child's pediatrician or a speech pathologist if your child:Age: | Warning Signs: | Check Here |
12 to 18 months |
| face "pa" de la 8 luni; dat din cap: nu. le spune pe toate, dar b apare mai rar cum să nu, arată&răcneşte. pricepe pa. ignoră ostentativ "nu" şi-şi vede de treaba lui onomatopeele se pun? are ceva repertoriu... spune mama, tata, da' la pereţi. singura "persoană" căreia i se adresează pe nume e pisica Ţuţi. îşi ştie părul, urechile, burtica. n.a.a. (n-am ajuns aici) |
Age: | Warning Signs: | Check Here |
19 to 24 months |
| ăăăhăăă, de când le-arată... n.a.a. (n-am ajuns aici) răspunde deja la unele n.a.a. (n-am ajuns aici). şi n-avem păpuşi. o s-o smocăie pe Mamiţuni. imită. chiar maimuţăreşte :) arată, recunoaşte n.a.a. (n-am ajuns aici) a bunghit deja ce face telecomanda. (logic....) |
Age: | Warning Signs: | Check Here |
25 to 36 months |
|
Age: | Warning Signs: | Check Here |
3 to 4 years |
|
Apoi, rezultă că n-am sta tocmai rău... Şi Muţunau răspunde corect la o mulţime de comenzi. Acum vreo două luni, nesimţita de Mamiţuni l-a complimentat: "măi, tu esti aproape la fel de deştept ca Boxie!" (Boxie, golden retriver, se presupune că are IQ-ul echivalent cu al unui copil de 5 ani. noi de la ea, nedresată fiind, n-avem pretenţii şi zicem 2-3... de unde şi comparaţia)
Şi atunci, de ce nu vorbeşte? Că pe Mamiţuni o doare gura de cât şi de când comentează roman-fleuve toate cele - nume de obiecte, numere, atribute (culori, dimensiuni, forme), localizări... (adică mai mult decât deja vorbim cu el se poate numai dacă angajăm oameni din afară, care să funcţioneze precum corul antic)
1. n-are chef (încă) - ei lasă, că te motivăm noi să ceri verbal. nu spui cuvântul corect, sau măcar dă-mi, nu capeţi.
2. n-are de ce - că doar deja obţine imediat... e foarte expresiv şi răcneşte rapid - vezi mai sus
3. n-are cu cine - şi aici ne referim la copii de vârstă apropiată, că în rest vorbeşte cu el toată lumea, ca de la adult la adult (mă rog, în măsura în care ne adresăm în mod curent adulţilor cu "nu te băga iar sub masă", "nu trage de perdele" şi alte fraze încurajatoare.)
4. se amuză discret pe seama accentelor noastre.
7 comentarii:
Uite, si eu am intrebari din astea cu mijlocia. Care vorbeste cat se cere din carti la varsta ei, dar chestia e ca aia mare vorbea dublu, daca nu chiar triplu la aceeasi varsta. Si tot asa, in familie. Explicatia mea e ca Anna e confuzata de cele doua limbi - daca la Maria se auzea majoritar romana prin preajma, la Anna se aud 50/50. Ori asa e felul ei. Care nu cred ca ma deranjeaza prea tare, tinand cont ca la Maria deja am facut alergie la limbarita ei (si mi se plang si educatoarele!!!).
Concluzia e - bucura-te cat poti! :))
Mamitu nu te necaji ca si cind o sa vorbeasca o sa te doara capu si o sa-l rogi sa taca.Si Basse al meu a inceput sa vorbeasca dupa 3 ani,l-am dus si la logoped si mai nu mi-a zis ca eu nu-s normala la cap
Alina, nu stiu cum e cu bilingvii, e foarte posibil ca tocmai dualitatea asta s-o deruteze. Am auzit o teorie (neprobata de studii, din cate stiu) cum ca pana la 2 ani (parca), dezvoltarea motorie concureaza cu cea lingvistica - deci, daca ai un copil vioi, exploratoro-cotrobaitor si agil, nu e cazul sa te ingrijorezi daca vorbirea nu e la acelasi nivel (cata vreme dezvoltarea verbala e totusi peste baremele minime). Copilul e, cum ar veni, pur si simplu atent la altceva! (stimulii-i vin din alta directie).
Evident, exista si exceptia - stiu o fetita care le-a facut pe amandoua deodata - e drept ca avea si mediu stimulativ: loc de alergat/cocotat si multi interlocutori.
Cu bucuratul: imi plac foaaarte tare mutritele pe care le face, si pe care poate nu le-as observa atat de atent daca ar si vorbi.
Mami de Basse: multumesc pentru incurajare!
Da, probabil asa o sa se intample, o sa ma doara capul de atata turuiala! (pare sa aiba totusi stofa de "conferentiar" :) )
Pana nu demult, as fi calmat orice mama cu ingrijorari similare spunand (din carti) ca sunt copii care au vorbit abia la 4 ani. Ca nu sunt realmente motive de grija cata vreme copilul n-are defecte anatomice - fapt dovedit prin aceea ca a pronuntat, la un moment dat, toate literele (in silabe de tip pa, ba, va) si intelege ce i se spune: executa "comenzi" de tipul adu ursuletul / cauta mingea / fa pa. Ca exista si copii mai timizi, samd.
Doar ca nu-mi ies din minte exemplele de parinti (stiu doi) ai caror copii au realmente deficiente de vorbire. Adica la 4-5 ani vorbesc cu tot cu chitaieli si piuituri... Replica pe care am auzit-o in ambele cazuri (si oamenii nu se cunosc) este "daca m-as fi apucat mai devreme sa exersez cu el...".
Asa ca presupun ca vreau sa ma conving ca, daca e vreo problema, pot interveni din timp. (promit sa fac referire autocritica la postul asta cand mi-o face tanarul, peste vreun an, capul calendar cu nesfarsitele-i conversatii!)
Pe de alta parte, sor-mea a fost adorabil de peltica in copilarie. C-au ajutat orele de logopedie din scoala primara, ca s-a corectat ea, de pe la 10 ani nu mai era sesizabila pelticeala.
Deci micile defecte se extompeaza, nu-s chiar gaura-n cer...
eStompeaza :))
Nu prea are legatura cu subiectul de azi dar vreau sa-ti dau un site care se potriveste tare mult cu filozofia ta de a creste un copil.
Poate stii de el: www.attachmentparenting.ro
Sinziana,
Multumesc pentru site. Nu stiam ca exista si o versiune in limba romana! Imi place (ai avut dreptate), si se leaga foarte bine cu ceva ce am citit recent. Probabil c-o sa revin cu detalii intr-o postare separata.
Trimiteți un comentariu