Ep.2 din serialul opţiunilor: Bona

Poate fi persoana aia minunată care vine cu drag la voi şi care a ajuns să facă parte din familie. Sau bestia care se descarcă pe copii/copil.

Larg spectru…

Este omul de care ai nevoie ca să stea cu copilul tău când e (încă) negrădiniţabil (prea mic) si/sau bolnăvicios la grădiniţă (motiv pentru care stă mai mult acasă), iar părintele/părinţii, lipsit(i) de ajutor bunicesc, trebuie să se întoarcă la muncă. Poate fi din familie sau complet straină. Poate fi tânară sau în etate. De regula, e de gen feminin, în pofida mustăcioarelor apărute (nu numai) la vârste post-menopauză.

De câte alte feliuri e ea şi cum faci s-o găseşti şi s-o păstrezi? De următoarele (distinct tratate şi diferit salariate):

Bona internă (care locuieşte efectiv cu familia copilului / copiiilor) – au pair sau cum vrem să-i mai zicem. Bona externă – care nu locuieşte cu familia şi vine la program. Bona şi-mai-externă – cea la care duci tu copilul să petreacă ziua (vecina de scară / bloc, etc).

Pentru bona internă: trebuie să aibă camera ei, separată. Nu vă veţi descurca altfel, cel puţin nu pe termen lung, cu toată bunavoinţa. De stabilit cine stă noaptea cu copilul. Nu uita că, dacă o vrei pe bonă apt-combatant peste zi, are şi ea nevoie de odihnă. Vrei să picotească în vreme ce copilul tău gustă nisip în parc? Dacă e bonă de noapte, las-o în pace ziua. Stabileşte un program clar, cu ore de odihnă şi ore libere/fiecare zi. Nu te duce să-i pui oricând copilul în braţe, oricât i-ar fi de simpatic. Stabileşte câte zile libere are pe lună, şi când. Pune la punct toate amănuntele domestice: cine, ce mănâncă - gătit de cine? Dacă/unde/când se uită la TV? Şamd. Şi ţineti-vă de program, nu-l schimbaţi odată la două zile. A, şi nu-ţi imagina că mai ai cine ştie ce intimitate. Că n-ai. Indiferent de logistică...

Pentru bona externă: dacă realmente n-are ce căuta într-o anume cameră în absenţa ta, încuie uşa cu pricina.

Pentru bona-şi-mai-externă, în a cărei casa duci tu copilul pe timp de zi: fii sigură că îţi convine camera/casa în care va sta copilul. (Nu ca stil de decorare! Nu te muţi tu acolo.) Sau poate-l accepţi periodic plesnit peste mânuţe “că se tot întinde, doamnă, la bibelouri şi la mileuri… parcă nu-nţelege că n-are voie” ori auto-lovit la cap de colţurile neprotejate ale mesei de 12 persoane din sufragerie. Fii sigură că-i convine locul de dormit (testează). Eventual, dacă e loc şi ai pătuţ pliant, du pătuţul lui acolo.

Vârsta: daca bona e prea tânară, zici că n-are experienţă (deşi geme ruralul mioritic de fete de 16 ani care şi-au crescut cvasi-singure cei şepte fraţi mai mici, în vreme ce ţineau casa şi găteau pentru părinţii aflaţi la muncă - nu la crâşmă -. cum se poartă fraţii poate fi altă poveste; da'i evident că ea se poate descurca bine cu doar un singur copil). Dacă bonă-ta nu mai e chiar în putere, asigură-te că are cine să-ţi care căruciorul cu copil în el peste cele 5 trepte de la intrare. Sau că le nivelezi. Statul român cel atoate-băgător de seamă e de părere (în privinţa copiilor lăsaţi în urmă de persoanele care pleacă la muncă în străinatate) că între copil şi persoana care-l îngrijeşte e nevoie sa fie o diferenţă de minim 18 ani. Tu, care nu pleci chiar în străinătate, s-ar putea să crezi altfel.

Atenţie la vârstă şi la presupunerile pe care le facem în privinţa ei: experienţa multă poate fi şi multă da’ proastă rău.

Bărbat, sau femeie? Surprinzător (sau nu) pentru un duo/trio/o mini gaşcă de şcoleri / grădiniţabili, un bărbat (bon!) poate fi o soluţie minunată. La bebeluşi, am dubii. (Văzut taţi lesinaţi după bebeluşii lor. da' numai după ai lor.) Apreciem energia, fermitatea, spiritul ludic, spiritul practic (ăăă… dacă şi când există.., nu e un dat genetic!), perspectiva diferită, faptul că nu intră atât de usor în panică (mă rog… la asta ne aşteptăm…să se ţina tare! ;) ) faptul că, pentru copiii de vârste mai mari, poate funcţiona ca model/ghid, şi, nu în ultimul rând, că tot ziceam de cărucior, forţa. Dacă aveţi copii mici de vârste apropiate sau gemeni, o să conteze. Mult.

Păcat că nu prea sunt candidaţi…(na, discriminare!)

Ca să angajezi o bonă, ai la dispoziţie un număr de (re)surse.

Recomandări de la alte mămici. (A se accepta numai cu titlu orientativ. Dacă doamna Mărioara s-a-nţeles bine cu Angela de la 3, nu înseamnă neapărat ca e instantaneu OK şi pentru tine. Poate nu-i place că n-ai televizor sau că încă mai porţi (la tenis…) pantaloni scurţi. Sau că bebele tău de 5 luni nu roade un kil de covrigi pe zi.)

Discuţii la scara blocului (utile dacă locuieşti într-o zonă cu mulţi pensionari şi accepţi să angajezi o persoană în vârstă).

Anunţuri în ziar. Dă-le în ziarul potrivit (de ştiri, nu tabloid!), cât mai clar: caut bonă internă/externă cu program L-V 8-18, cu/fără ore suplimentare, oraşul X, zona Z, pentru 1 copil de vârsta X/ x copii de vârstele x, x, x, cu/ fără menaj uşor, oferim între x şi y. Te vei scuti de o tonă de apeluri inutile. “Lasă că ne-nţelegem noi” e… cum să zic… nerealist şi contraproductiv. Unele doamne nu vor să fie decât “bone de fetiţe” (eu personal m-aş lipsi de ele, instantaneu, fără regrete; ori n-au destulă enegie, ceea ce înseamnă că bebe va fi “consemnat” să stea ţeapăn locului multe ore, ori au apăsări care le descalifică de la statu-n preajma unui copil).

Agenţie specializată. Multe dintre ele au aere cât să ridice treişpe zeppelinuri, tarife de te bagă instant în apnee sau te fac să vorbeşti 2 zile chiţăit, “câââââât???” de parcă tocmai ai fi inspirat heliu (căci din comisionul perceput ai putea, uneori, să-ţi iei o garsonieră pi şentru într-un oraş mic), şi servicii sublime, dar… hai să nu zic inexistente. Incomplete. Adică iţi vor pune pompos sub nas o listă de nume şi ceva detalii, eventual (rareori) un loc pentru interviuri: “păi nu vă daţi seama, doamnă, cât spaţiu ne-ar trebui dacă ar fi să facem asta pentru toată lumea?” (pot să vă compătimesc sincer prin neplată?). Unele agenţii se vor asigura că persoanele de pe lista au analizele medicale la zi. Unele, nu. Nu ai nici o garanţie reală de intervenţie în cazul în care ulterior angajării apar probleme. Extrem de puţine agenţii acceptă plaţi eşalonate de-a lungul perioadei de probă, aşa că s-ar putea să angajezi pe cineva, să plateşti comisionul agentiei şi să te trezeşti, după o lună, că o iei de la capăt cu căutatul.

Există şi varianta “de stat”, pe care n-am investigat-o suficient, şi despre care am prins din zbor (sub rezerva inexactităţii totale) că amatoarele se înscriu la biroul de ocupare a forţei de muncă (sau cum s-o chema, dat fiind că toate titulaturile instituţiilor de stat se schimbă odată cu ministrul), fac cursuri de recalificare (simbolice…) şi pot fi “recrutate” de la acelaşi minunat birou, caz în care nu le iei decât cu contract. Sau îşi găsesc singure...

Pura întâmplare: dai la maternitate peste minunata doamnă asistentă Rodica, aflata în prag de pensionare, căreia îi cădeţi cu tronc şi tu, şi bebeluşul tău.

Ce faci înainte de interviu

Stabileşti pentru cât timp vrei bona.

Scrii clar programul copilului, activităţile şi comportamentele incurajate, respectiv interzise. Detaliezi regimul alimentar al copilului (ce şi la ce mese mănancă). Daca bebe e sub vreun tratament, scrii cum i se administrează – atât de clar încât să se descurce cu brio şi un marţian. Îţi clarifici cerinţele. Îţi şi îi stabileşti limitele.

Îndatoriri: Fă listă. Cât mai completă. O să gătească, sau nu? Numai pentru copil, sau pentru toată familia? O să spele, o să calce, o să dea cu aspiratorul? O să iasă şi cu câinele la plimbare? O să hrănească papagalul/şarpele boa constrictor pe care-l ţineti ilegal în baie? Sunteţi absolut siguri? (Cea mai elegantă variantă pe care o cunosc este că bona are, logic, o listă de îndatoriri de bonă=fişa postului, plus o serie de sarcini “la cerere”, indicate separat şi tarifate diferit, pe sarcină domestică sau pe ora de sarcină domestică, agreate de ambele părţi.)

O să mănânce la voi? Daca da, ce mănâncă? Şi cine găteşte, tu/voi, sau ea? Când? (dacă ţi se pare pisălogeală... să vezi ce mişto e când întri direct-tensionat in problemă, cu două seturi de aşteptări total diferite!!!

Vrei să se îmbrace într-un fel anume? (S-ar putea să te simti uşor stânjenită de colanţii ei “blană de leopard” cârpiţi elegant, cu mov, în genunchi. Nu, nu vorbesc neapărat de puştoaice. Cochetăria n-are vârstă…). Gândeşte-te cum ai să rezolvi, diplomatic, probleme de acest soi.

Limite şi interdicţii: ce te-ar face s-o concediezi instantaneu? Faptul că îţi auzi plângand copilul în prezenţa ei? (acelaşi copil care mai cade şi mai loveste şi în prezenţa ta?). Faptul că ţipa la el sau că-l mai strigă, dupa părerea ei afectuos, “băi puţă”?

Priveşte şi din cealaltă perspectivă: dacă îmbunătăteşte un comportament, o recompensezi? (care comportament şi cu cât îl aştepţi mai bun; care recompensă)

E cinstit să ştie de la început ce nu e acceptabil pentru tine. Şi, mai ales, de ce - ca să priceapă! Pregăteşte-te să-i poţi spune detaliat. Unde nu vrei să dai motive, spune că pur şi simplu aşa preferi tu.

Fă-ţi lista de întrebări pe care vrei să le adresezi. Gândeşte-te dacă vrei să iei notiţe (recomandabil!) în timpul discuţiei sau imediat după (caz în care trebuie să-ţi rezervi ceva timp între întâlniri).

De ce aţi ales să fiţi bonă? Unde aţi mai lucrat înainte? De câţi copii aţi mai avut grijă până acum? In câţi ani? Câţi copii ai dumneavoastră aveţi? Ce fac ei acum? (cu cine stau, unde, etc) Ce referinţe aveti? Ce vă vine uşor/greu să faceţi, din ce v-am povestit? Ce probleme de sănătate aţi avut/aveţi? (da, e o întrebare destul de intimă. la fel ca relaţia în care vor fi bona şi copilul tău). Unde (în ce zonă) locuiţi? (dacă face 2 ore până la tine… şi o vrei la uşă la 7.30…)

Stabileşte-ţi criteriile de evaluare şi selecţie. Ce e cel mai important pentru tine? Că locuieste in apropiere? Că e disponibilă şi in weekend? Că vorbeşte şi chineza manciuriană? Că gateşte ca nimeni alta? Că a fost asistentă medicală? Că poate fi partenera copilului la tenis? Că are permis de conducere? Că e calmă, tonică şi diplomată? Că are simţul umorului? Că ştie, ca-n banc, să pună gresie şi faianţă? Pune criteriile în ordinea priorităţilor, de la ce e musai, cel mai important, şamd, până la aspectele de care te poţi, sincer, lipsi. Ai multe candidate? Ponderează criteriile (ai o listă de 14 criterii prioritizate? Alocă-i primului ca importanţă 14 puncte, următorului 13, şamd, până la ultimul, care primeşte 1. Bifezi, pentru fiecare candidată, criteriile întrunite şi însumezi punctele. Totalurile vor face diferenţa - clasamentul.

Ce ar face-o, din păcate, inacceptabilă, în pofida altor admirabile & copleşitoare calităţi? Faptul că e fumătoare? Că a avut hepatită A acum 20 de ani? Că are proprii copii de vârste mici? Sau un soţ gelos, care o urmăreşte şi vine la voi să facă scandal? La fel.

Pune camere video în casă, calibrează-le (să prindă tot ce mişcă şi să ai sonor) şi dedică-ţi timp să vezi cel puţin săptămanal înregistrările. O dată, vrei să-ţi vezi copilul, care poate face nişte chestii super-interesante în absenţa ta. Pe urma, paza bună… e bună. Mai bună decât nimic. Dacă Doamne-fereşte ceva merge prost, ai măcar şansa să intervii cât de repede.

Vrei să închei contract? Stapâneşti toate detaliile?

Ce faci la “interviu”

Du-te cu copilul şi prezintă-l/o. Dacă ea/el primeşte cea mai multă atenţie şi reacţionează bine, eşti pe drumul cel bun. Dacă urlă la potenţială bonă, vezi de ce şi cum reacţionează ea.

Spune-i că acum staţi de vorbă, că vezi mai multe candidate, şi că o s-o anunţi ulterior cu privire la rezultat. Spune-i ce aştepti tu de la bona ta. Dacă ai avut experienţe proaste cu bonele în trecut, împărtăşeste-le şi vezi cum reacţionează şi ce spune.

Începe să adresezi din întrebările pregătite. Dar lasă omul din faţa ta să vorbească, de preferinţă liber şi cât mai mult, nu te repezi să bifezi tot. Nu uita că unele agentii îşi mai pregătesc un pic, aşa, candidatele, deci ţine urechile deschise pentru răspunsuri prefabricate şi "sapă" mai departe.

Nu intra în dispute cu candidata. E complet aiurea. Şi realmente total inutil.

După interviu, când te-ai hotărat, sună pe toată lumea cu care ai vorbit să comunici rezultatul. Deşi unele discuţii pot fi dificile…

Cum alegi? Nu pe criteriul "cel mai mic rău", dacă se poate... Ideea ar fi să te bucuri fără nici cea mai mică urmă de îndoială că doamna X va fi bona copilului tău, să nu ai dubii. Sau, să ai cât mai puţine... Şi, dacă totuşi ai dubii, să ştii de unde provin şi cum poţi "îndrepta" situaţia - înainte să se strice... (din păcate, din cauza lipsei frecvente de timp şi din cauza altor "presiuni", nu prea avem cum face asta...)

Ce faci după angajare

Stai cel putin o săptămana cu ea, să vezi cum se descurcă. Ajut-o să se descurce.

Parcurgeţi împreună programul copilului, “serveşte-i” modelele dorite de comportament. (de exemplu interdicţia explicată: în loc de un “nu” comod, de pe canapea, către copil, demonstraţia activă “daca faci X, se întâmplă Y”. cu riscul de-a fi imitată imediat de copil!) Se poate întâmpla să ai suprize extrem de plăcute, de la oameni cărora li se arată odată clar cum (şi de ce aşa… şi uite ce rezultate obţinem … versus ce-am păţi dacă nu…) şi sunt extrem de disciplinaţi şi de eficienţi în a pune ulterior în practică.

Arată-i cum funcţionează aparatele electrocasnice de care se va servi. Spune-i să nu bage ouă sau folie de aluminiu la cuptorul tău cu microunde ultimul răcnet, ca să evite ultimul tău/ei răcnet.

Ce e normal, de bun simţ, natural şi de asteptat pentru tine nu e neapărat aşa şi pentru bonă. Sunt şi lucruri pe care poate pur şi simplu nu le ştie. Dacă toată viaţa am condus Dacie 1300, n-o să mă prea pricep din prima la comenzile de Mercedes…

Las-o, treptat, deşi eşti şi tu acasă, să aibă grijă de copil ca şi cum ar fi singură cu el.

Dacă greşeste ceva sau nu-ţi convine vreun comportament, întreab-o (pe ton nu irascibil, nici indignat…dacă se poate) de ce face ce face. Şi corecteaz-o unde-i cazul.

Învaţ-o cum să-ţi dea raportul la mijlocul şi la sfârşitul zilei. Asta presupune să ştii tu, din start, ce anume vrei să afli – ce/dacă a mâncat, de când şi cât a dormit, ce cuvinte noi a spus, dacă mai e stricat la burtă, dacă i-a ieşit în sfârrrşşşşit! noul dinte, etc.

Daca lucrezi acasă, lămureşte-o că ai treabă şi că (evident, cu excepţia urgenţelor medicale şi a catastrofelor naturale iminente, gen plata facturii la Enel) trebuie să facă abstracţie de prezenţa ta. Bine ar fi să te poţi refugia într-o cameră separată (nu camera bonei!!!). Dacă vremea e bună, merge şi să te duci pe bloc.

Nu te oftica dacă bebe “pare c-o preferă pe bonă”. E semn bun! Ai de ce să crezi că e îngrijit cu drag (copiii nu prea se duc spontan la abuseri). Nu-ţi bate inutil capul, copilul ştie cine e mama. Chiar ştie - cu exprimatul sentimentelor copleşitoare mai e uneori o problemă...

Nu ţipa la bonă.

Nu ţipa la copil. Nu te certa cu membrii familiei (soţ, soacră, mamă) de faţă cu bona ori în auzul ei. Stabileşte din timp cine e şeful în casă pe teme legate de copil, cine e manager de bonă – dacă tu îi spui ceva, tatăl altă chestie, şi de la bunică aude o a treia versiune, bona ce-ar trebui să facă? S-o rupă de fugă?

Nu-ţi pocni copilul de faţă cu bona. De fapt, mai bine nu ţi-l pocni deloc. Da, ştiu, greu, câteodată.

Dacă ai probleme cu obiceiurile alimentare ale bonei, spune-i-le frumuşel. Dacă bebe are restricţii alimentare, pentru că aşa consideră părinţii sau aşa a indicat medicul, mereu e “aşa a zis domnul/doamna doctor, pentru cel puţin 1 lună”. Care lună, ce să vezi, se poate prelungi...mult! Eviţi discutii tip “ei, haideţi, doamnă, ce idei aveţi, copilul trebuie să crească, încă n-are fălcile până-n pământ, eu le-am dat cârnaţi alor mei de la 4 luni…”

Plăteşte-o la timp, indiferent cat de prost stai cu banii.

Şi câte ar mai fi de spus...


Urmează la puricat: buuniiiciiiii!