Picătura de magie

Salt grupat înapoi în timp. Aşa, 'fo zece ani.

Vară. Cald. Peste patruj' de grade. Asfalt topit. Aer lichid. Aproape restanţieră (iar), îmi fac curaj să abandonez aerul condiţionat din birou şi să mă duc să platesc lumina. În Rahova. Pardon, în Rahova, mânca-ţi-aş.
Ajung la casierie. Înăuntru, superlativul absolut al combinaţiei dintre furnal şi rugby, condimentată ghebos cu isterie. Apocalipsa supra-stimulării senzoriale. Anticamera iadului. Oameni transpiraţi, iritaţi, nerăbdători, înghesuindu-se cu călcături şi ghionţi şi poşete-n coaste, care povestind te miri ce, care strâmbându-se că nu e linişte. Turmă depersonalizată şi udă-leoarcă, redusă la stadiul de suport umblător de facturi şi bănet. După 5 minute de agresiune copleşitoare (miros, şuşoteli şi zbierete protestatare deopotrivă, aer irespirabil, transpiraţie curgând dâre, nervozitate cvasi-palpabilă), te-absorbea irevocabil starea amorfă a plătitorilor deposedaţi de orice ţinută umană şi, ajungând să tresari involuntar, la unison cu toţi ceilalţi, la orice zgomot ori mişcare, devenea aproape imposibil să-ţi păstrezi, dacă nu minţile, măcar calmul. Masa perfectă de manevră pentru izbucniri aberante de varii grade.

În toată înghesuiala asta erau un tată şi-un copil de vreo 4-5 ani. Tatăl, la vreo 30-35 ani, înalt, slăbuţ, ridat, vizibil extenuat (între stresat-nedormit şi bonav cronic) şi preocupat. Copilul, vesel, cuminţel, tăcuse aproape imediat ce intraseră. Nimic deosebit la niciunul. Genul care ar trece neobservaţi pe stradă. După un timp, copilul întreabă ceva. "Cum de nu ştiu ce animal trăieşte nu ştiu unde şi are blana nu ştiu cum?" Se întorc n-şpe priviri iritate, cu ochi daţi peste cap.
Tatăl epuizat trage aer în piept.
Adânc.

Dacă şi-ar fi admonestat copilul, şşşt, taci, vorbim acasă, sunt sigură că n-ar fi avut parte decât de aprobare. Tacită. Păi, tu ne mai lipseai, cu bodogănelile tale... nu avem noi şi aşa destule pe cap? Nu vezi ce obosit e tat-tu? Viaţa "e greu", etc.

Dar nu s-a-ntâmplat asta.
A găsit undeva resurse şi a răspuns punctual, cald, calm, complet, lămurind băieţelul, urmărind pe parcurs dacă s-a făcut înţeles. Pentru câteva momente, aerul şi-a schimbat consistenţa şi acolo s-au suprapus două universuri: unul, cu tată şi copil, doar ei doi, cu rutina şi obiceiurile şi tandreţurile lor, şi altul, de ascultători clandestini, instantaneu îmblânziţi. Universul cel vechi, hain, exploziv, a fost anihilat deodată, şi-a dispărut ca şi cum n-ar fi fost.
Cât a vorbit tatăl, (nu mult... o veşnicie în 30 de secunde...) cu excepţia celor de la casierie a tăcut toată lumea.
Pe urmă, treptat, şuşotelile s-au reluat. Dar iritarea aia inutilă se risipise.

Amintirea mea s-a estompat de atunci, nu mai pot reda povestea la intensitatea pe care am trăit-o. E, poate, o-ntâmplare nesemnificativă, poleită de banal, care mi-a atras atenţia doar mie. Ştiu că, pe loc, mi-am spus "Doamne, asta mi-aş dori să pot face pentru copiii mei, când i-oi avea" şi că, pe urmă, în diferite ocazii, am încercat să-mi mai aduc în prezent blândeţea aceea dezarmantă şi pătrunzătoare.

Pot încerca să pun raţional în cuvinte ce cred că s-a-ntâmplat atunci - cum, puse delicat şi răscolitor în faţa normalităţii, noi, fiarele, ne-am băgat cu toatele minţile-n cap şi ne-am potolit.
Sau, emoţional, cum omul a reuşit să meargă direct la ţintă şi să atingă instantaneu o coardă atât de sensibilă, încât ne-a (re)acordat la lungimea bună de undă.
Sau, cu un aer metafizic, cum replica a reverberat şi-a devenit ea însăşi mai mult, astfel că, deşi tatăl nu făcuse decât să dea un răspuns copilului său, ne-a folosit şi nouă. Ca o lumânare care, firesc, pur şi simplu, aprinde o alta.
Însă tot mi-ar scăpa ceva. Nu pot cuprinde totul, ca să explic cum de un om a reuşit, involuntar, cu doar o frază, să potolească o gloată cu capsa pusă şi nervii-ntinşi. Şi să ne dea o lecţie. În cazul meu, de neuitat.

Dacă aş putea primi vreodată un har, pe-ăsta l-aş cere. Îmblânzirea. Şi-aş vrea să fie şi contagios.

Pentru că, din ce-am trăit până acum, tot asta-mi pare a fi cel mai bun antidot la violenţă.