Loc de dormit pentru Muţunau

Ceea ce lipseşte (impardonabil!) din lista de repere de dezvoltare anterior postată este momentul apoteotic al evadării din pat. Monte Cristo şi Papillon trebuie să fi trecut şi ei prin asta, mult înainte de fazele cu tunele, saci, mări şi nuci de cocos!
Când laşi Muţunaul dormind în pătuc şi, la momentul ulterior al inspecţiei, îl descoperi, post-infarct adult, la 1 metru 20 mai jos, pe podea. Moment în care mulţumeşti Cerului, nu neapărat în această ordine, pentru inspiraţia divină de a fi lipit pătucul copchilului de patul mare, dotat cu perne care amortizează tumbele şi respectiv perseverării în a exersa din timp (de la prima ridicare-n picioare...) tehnicile corecte şi sigure de dat jos din patul mare.

Deci, care-i baiul? Se impune alt pat?
Poi s-o luăm cu-nceputul.
Vreme de mai bine de (primele) 6 luni, Muţunau a dormit cu Mamiţuni. Mult mai comod la alăptat, mult mai aproape, mult mai mulţumiţi. Altfel, răspunsul la întrebarea unde doarme? era un sincer "unde apucă" - adică pe păturica înşirată pe (orice) pat, pe canapea, pe fotoliu, în legănuţ, în cărucior, în patul lui, în scaunul de maşină. După 6 luni, a mai dormit şi în pătucul dumisale (cel primit cadou de la familia urecheată) - ba pe la prânz, ba noaptea... cum s-a nimerit. De pe la 9 luni, independenţa şi siguranţa şi-au spus cuvântul iar musiuţul cel plimbăreţ a fost culcat numai în pătuc.

O singură dată, forţaţi de împrejurări, au mai dormit Muţunau şi Mamiţuni împreună - cu rezultate dublu-ncercănate, smotoceli şi coaste (mamiţunesti) profesional şutuite. Ocazie cu care Mamiţuni a dedus, retro-(in)activ, că dacă-l caza-n pătuc ceva mai devreme, poate-ar fi câştigat, în timp, vreo câteva ore de somn mai lin... (dat fiind că alături de Muţ se cam dormea iepureşte).

Problema e, pătucul a devenit insuficient... Ar fi total nerealist să ne imaginăm că escaladările nu vor continua, sau, dacă ne-mpăcăm cu ideea că vor continua, da' fără să schimbăm patul, că nu vor duce, cât de curând, la o şi mai spectaculoasă plonjare: varii chestii de interes ardent există peste tot, e numai o problemă de timp până când Muţunau se va apleca iar, suficient cât să cadă iar, de data asta în direcţia nepotrivită (=insuficient tapiţată cu perne).
Pătucul e/va fi (si mai) insuficient şi pentru că loc de-ntors în el (în absolut toate direcţiile, căci şi la orizontală ne foim intens) ar mai fi, dar nu pentru mult timp.

Acuma, Mamiţuni a ochit de mult la Ikea un pat "prelungibil" pe care l-ar putea lua, să doarmă ţuşpiloiul în el până ajunge la 1.80 (sau aproape). Dar patul ăsta (de la Ikea) nu are gratii! Muţunau ştie să se dea jos de pe canapea şi dintr-un pat "normal" - însă numai în stare de trezie. În somn, avem nevoie de graniţe! Deci, într-o primă fază, tot la căzături riscăm să ajungem....

Dacă bârlogul nostru ar avea o cameră-n plus - sau dacă ne-am putea muta într-un nou bârlog, mai spaţios - am avea camera separată a copilului, cu un pat mare, care (teoretic) ar rezolva majoritatea problemelor. Nu pe toate. Da'... iaca... nu.

Rămânând la datele existente: Foitul nu va putea fi, pentru început, nici moderat, nici împiedicat.
Fireşte că (brainstorming) am putea culca Muţunaul pe jos. Că mai jos decât podeaua ştim de la nen'to Murphy că nu se poate cădea. Sau am putea-o culca pe jos pe Mamiţuni, drept amortizor-frână (întrucât dormitul în acelaşi pat se exclude, tot din motive de altitudine). Sau punem gratiile vechi pe deasupra noului pat. Sau montăm un dispozitiv opritor de rostogoliri muţunautice (numai de ăla n-am mai căutat...). Sau învestim în perne. Sau într-o trambulină. Sau angajăm un paznic competent, full-time. Sau toate cele de mai sus.
Sau...
... ne mai gândim noi.