Descoperiri dinţoase şi detectiviste

Anunţul urma să fie: 10 diiinţi!!! Uraaa!!! Mai avem încă un caaaniiin!!! (maxilarul superior, stânga) - cu rugăciunile obişnuite privind limitarea peripeţiilor nocturne legate de erupţiile dentare. Cu chiu, cu vai, cu algoritmul de rigoare, jucat în duo (deschis discret gură, băgat sonda-deşt maternel, verificat rapid, muşcat, sărit, scuipat deşt), s-a făcut, ieri seară, investigaţia.
Şi, (dacă tot avem parte de împlinirea unor dorinţe... ne „cresc” altele! să profităm de timpul de emisie & de sezon!) cu întrebarea: să m-apuc de jucat la Loto? Ca parcă mi-aş dori o casă cu oarece curticică... şi: Putem, măcar, să renunţăm mai rapid la pampers? Aud că se scumpesc (şi mai) groaznic la anu’....

Doar că... s-a dovedit apoi că Mamiţuni nu prea are calităţi reale de detectiv - investigator.
Că nu mai departe de azi dimineaţă, la momentul festiv de ţopăială matinală anti-staţionară & anti-pus chiloţi (absorbanţi), tânărul june a făcut bine de şi-a tras accidental una-n cap cu Omida mâncăcioasă (recte cartea-momeală, obiectul tentant primit în situaţiile-n care se impune o cât de scurtă perioadă de distragere a atenţiei).
Ni, de ce se impune distragerea: (ceva de genul ăsta face de absolut fiecare dată; adică de fo' zece ori pe zi)
Cu ocazia răcnetelor imediat următoare auto-pocnirii, emise via gură căscată à la boa constrictor, s-a lăsat cu o vedere panoramică şi Mamiţuni s-a-ncruntat ridato-gânditoriu: Ce Dumnezeu, copchilu’ ăsta mestecă gumă???
Muţunau avea ceva alb pe gingie. Aşa, ca un ghemotoc. În spatele caninului ieşit acu’ vreo câteva zile...
O a doua holbare, mai atentă, a dat răspunsul. Nu-i gumă. De unde gumă? E un premolar. Mare. Cu 4 „colţi”. Ieşit, după toate aparenţele (=cât de repede au crescut incisivii, după erupţie), de mai mult de o săptămână...
Aşadar, iar am ratat momentu’ erupţiei dentare. Na-na-naaa!!!

Apărutu' dinţilor „pe sărite” n-ar fi, în sine, o aşa mare problemă (deocamdată nu-s încălecaţi), chit că ... da’ di ce atâta grabă?
Însă, cu toată bucuria că s-or termina istericalele nocturne şi-or mai apuca unii oarece somn... cândva.. oare aceşti dinţani ieşiţi cam ca precum ciupercile după ploaie au destul calciu? (mai ales că ăia vechi nu stăteau grozav la capitolu’ ăsta)
Sau tre’ să ne-apucăm de pe acum de căutat stomatolog-pediatru?
Prima măsură: frână la dulciuri. (nu că până acum dădeam în brânci...)


În altă ordine de idei: e momentul să ne-apucăm de exerciţii de memorie.
Iată de ce: Muţunau, butonator, dă intens şi perseverent atacul la tot ce se poate trage & suci. Ocazie cu care, cum am zis, a „operat” deja maşina de spălat. Mamiţuni a reuşit să reconstituie butonul, Muţ l-a şutit iar. De data asta, ia plasticu’ gradat de unde nu-i.
- Muţunau, unde e butonul?
Împricinatul ridică din umeri.
- Butonul! Butonul de aici! Unde l-ai pus?
Nici o reacţie.
- Caută-l!
Sherlock se mobilizează (da’ nu grăbit... aşa, lejer...) şi face câţiva paşi mai încolo. Dă cu piciorul în geanta de lângă căruţ, dar nu se apleacă. O face bunica. Evident, recuperând butonul abandonat acolo acu' vreo 15 minute.


Alte ştiri:

Muţunau a intrat într-o perioadă „lipicioasă”. Îi e dragă Mamiţuni, ceva de speriat! (din 3 în 3 minute se prezantează cu un aer pisicoso-seducător, solicitând suav să fie luat în braţe. el, independenţa întruchipată.) Culmea, nu neapărat în scop „lucrativ” (meşterit de întrerupătoare de-altminteri inaccesibile; doar aşa, de alint...). De văzut cât îl ţine.

În plus, pare să fi dat în glosolalie. La un moment dat, vor fi notate doveditor câteva combinaţii fonetice. În afară de foarte frumos pronunţatul (cu intonaţie!) beeei-bi. (Merită. Sunt halucinante!)

Mamiţuni are, pe pagina 2 din „Pământul de sub tălpile ei”, autograf de la Salman Rushdie. Obţinut personal, prin stare la coadă 15 minute, la Gaudeamus. (Asta după ce am murit de ciudă că n-am mai prins bilete la lectura de marţi de la Odeon.) Eeee?

Gaudeamus, ăsta târg. Cu reduceri adevărate. Nu ca la Baby Expo, unde multe dintre „oferte” erau, de fapt, mai scumpe ca-n magazinele din oraş. (Deşi... am o vagă şi harpagonică impresie că la târgul de cărţi din vară ofertele fuseseră chiar mai bune...)
Ocazie cu care, dacă tot eram acolo (la Gaudeamus) ni s-au legat de mână încă vreo 15 kile de cărţi. (Nu, nu le-am cântărit. Pur şi simplu ştiu că asta e greutatea maximă pe care o pot duce pe o distanţă mai mare de 1 metru. Iar cărţile cu pricina m-au rupt!)
Plus Domnişoara Firicel! Foarte drăguţă & foarte gustată - de întreaga familie. Şi la propriu, şi la figurat!
Bunica, „virusată” literar, s-a apucat de citit „Seducătoarea din Florenţa”. (N-am cules încă impresii.)

Revenim mâine cu o postare dedicată (ta-na-nam...) cărticelelor! (ce, când, cui dăm).