Analogie şi pariu

Săptămâna trecută, când am parcurs La-Fel-De-Tradiţionala-Călătorie-De-Paşte (care durează destule ore), o bună bucată din timp a plouat. Rău.

Ploaie grea şi gri, zgomotos-furtunicioasă. Aproape deplin de vară (cu fulgere, tunete), dacă n-ar fi fost aerul acela mohorât tomnatic. Un fel de-amestec între două feluri de ploi, din alte anotimpuri.

O minune de fenomen meteo, dacă şăzi liniştit &contemplativ pe prispa căşii, altfel, coşmar rutier în toată regula.

Muţunau, vag neliniştit, nedorind să adoarmă nicicum, şi trezindu-se oricum la primul foşnet, voia să vorbim. (în ultima vreme, este una din dorinţele fruntaşe. adică pur şi simplu nu tace - dar nu e monolog, dialoghează!)

Eu, asurzită de ploaie şi de zgomotele drumului, orbită de ploaie şi concentrată să nu merg decât pe şosea (şi peste nimic altceva), cu greu îi puteam sta la dispoziţie.



Morala fabulei e evidentă.

Când şi dacă mama (sau oricare dintre persoanele apropiate) are un traseu dificil, lucrul ăsta se va răsfrânge, oricât s-ar strădui oricine să ecraneze, şi asupra copilului. Poate nu într-o măsură la fel de intensă, desigur. Care copil însă nu prea are cum să înţeleagă întregul tablou - chiar şi când e prezent la locul faptei, multe lucruri n-au, pentru el, aceeaşi semnificaţie.

Rezultă, oricum ai da-o, o responsabilitate suplimentară pe umerii părintelui. Aceea de-a-şi simplifica drumul.

În lumea orelor suplimentare făcute constant pentru o imagine bună, pentru promovare, pentru că, pur şi simplu, e mult de muncă, şi-n lumea alocării copiiilor unor alte sisteme, menite să-i preia pentru a lăsa părinţii să pretindă că duc aceeaşi viaţă de dinainte de copil, simplificarea e un fel de înot somonesc în amonte.



Am pus un pariu. Cu mine. O să revin asupra lui peste trei ani - în primăvara lui 2015.
(când îl scriu, anul pare din altă viaţă; de, prea multe povestiri SF citite în copilărie..)