luni, 16 aprilie 2012

Despre mâncare (dar altfel) şi despre un iepure

Cetind eu în oarece carte despre felul de mâncare al împărătesei X, ca şi, tot acolo, despre legenda descoperirii mătăsii (gogoaşa care cade în ceaiul fierbinte, convenabilo-coincidento-miraculos beut sub dud), m-am dus cu gândul la tradiţiile şi imitaţiile culinare.

Gătim, la ocazii şi nu numai, feluri tradiţionale. Pe care, uneori, le leagă doar numele, respectiv câte-o parte a listei de ingrediente. (în copilările, vizitând intens, la fiecare rundă de sărbători, varii case, am putut observa din plin ce diferenţe, nu mici, se-nregistrau de la un cozonac la altul ori de la o pască la alta).

Gătim mâncăruri regionale & sezoniere - date de disponibilitatea momentană a ingredientelor locale.

Mâncăruri vindecătoare (de la urzici până la ciorba de pui).

Pe cele preferate - ale celor pe care-i iubim, ale noastre, ale altcuiva.

Pe cele atractive, pe care le-ncercăm de curiozitate ori din setea (foamea?) experienţei.

Unele noi, gustate ici şi colo.

Pe cele cu poze interesante.

Cu ingrediente parcă sortit disponibile-n casă.

Pe cele uşor / rapid / simplu de făcut - ori, dimpotrivă, pe cele (uneori aproape duşmănos de) elaborate.

Pe cele demult deprinse, cu tot cu amintirile lor.

În spatele fiecărui fel de mâncare e o poveste. Care marchează întrucâtva (sau ar putea..) momentul în care mâncarea devine hrană.

Care e magia care consacră o reţetă, un fel de mâncare?
(pizza, de pildă, e, evident, felul sporit de mâncare al unor oameni fără prea mari resurse (în alte vorbe, mâncare de sărac); franţuzeasca supă de ceapă e cam compusă din resturi, nici ele dând pe-afară de bunăstare - ceapă, pâine tare şi brânză veche...)

Şi cum apare miracolul care ne face creatori de hrană?

Nu doar gătitori perseverenţi ai felului X, ci inventatori (eventual cu patent de familie) ulterior menţionaţi te miri unde.

Există o ştiinţă a gătitului - ce cu ce se amestecă şi cum se prepară cel mai bine.

Din altă perspectivă, şi o artă - căci de-aia te pocnesc extazele estetice la prima privire-n anumite farfurii.

Găsim şi-o disciplină, ori că e-n prospeţime şi durată, ori că e-n numărul de porţii.

Dar există şi o magie. Cea care te poate face să vezi în spatele crustei frumos colorate şi să citeşti istorii lungi şi uneori triste în aburii denşi ai ciorbei.

Dacă ar fi să las vreo moştenire culinară, care-ar putea fi felul de mâncare care să mă reprezinte (lăsând la o parte faptul că moştenirea nu e cea pe care o las eu, ci cea pe care o preiau, în fapt, primitorii)?
Probabil, vreun zmuti ori vreo chestie aromată, cât mai simplu de făcut cu putinţă.
Sau poate vreo mâncare de creveţi.


De unde mi-a venit toată povestea?
Nu, nu de la tradiţionalele îndopări de sezon, am evadat din subiect şi-am sărit peste.

Cu ocazia La-Fel-De-Tradiţionalei-Călătorii-de-Paşte, pe drumul de întoarcere, tocmai când mă-ntrebam eu, printre multe alte chestii, unde-or fi piperul şi Trinidad Moruga Scorpionu’ vieţii (căci de sare de mult lăsatu-m-am), farurile maşinii au binevoit să-nfigă-n cadrul filtrului meu de percepţie câtamai iepuranu’ aflat cu treabă (părea foarte prins într-ale lui), la vreme de noapte, la margine de şosea.

L-am avut în vizor preţ de nişte milisecunde (drum european, viteză mare, monşer), cât să-mi pară, după culoarea blănii, a fi de casă, nu de câmp (e drept însă că habar n-am ce culoare-ar trebui să aibă-n sezonu’ ăsta, primăvară-vară, blănetul iepuranilor de câmp).

Jur că, dacă scotea de undeva vreun joben ori vreo pancartă cu o invitaţie la ceai, nu era cu mult mai suprinzător.

De la el mi s-o trage.

3 comentarii:

Augustin Moga spunea...

Vreau să zic că m-a luat cu foame citind... mmm, parc-ar merge un sos vânătoresc de iepure. (Cu condiția să nu razi iepurele de pe bara de protecție cu lama...)

Nu m-am prins cum răspunzi la tradiționala: mâncăm ca să trăim sau trăim ca să mâncăm? :-)

Ady spunea...

Buna ziua,

Ma iertati ca va deranjez .Vin cu rugamintea la d-voastra sa scrieti un articol pe blogul d-voastra si sa distribuiti mai departe pe facebook despre mama mea, Gabriela Tudorache care este foarte bolnava . Este diagnosticata cu meningiom , o tumoare cerebrala care i-a afectat vederea si trebuie sa se opereze cat mai repede la o clinica din Germania unde ni se cere 35 000 EUR plus cheltuieli de cazare si transport .

Viata si vederea ei depind de aceasta operatie , iar mie si fratelui meu ne este foarte greu sa o vedem cum indura zilnic cumplitele dureri de cap si ametelile .Timpul nu ne permite sa asteptam si va rugam sa scrieti un articol despre cazul ei . Mai multe detali le gasiti pe http://gabrielatudorache.blogspot.com/. Sau ne puteti contacta la nr de tel. 0724342082. Va rugam , daca sunteti de acord sa ne lasati si un raspuns .
Va multumesc din inima pentru sprijinul acordat.

dumitru_gabriela31@yahoo.com

Mamiţuni spunea...

Augustin,
(materialistule!)
nu cu lama, cu spaclul.

N-am un raspuns coerent. Uneori mancam ca sa traim, alteori, invers.
Parca de mai multe ori invers. Dar, na, e agenda fiecaruia la mijloc!


Ady,
am scris. Cred ca din dorinta de a ajunge la mai multa lume n-ati mai tinut exact evidenta cui i-ati scris si cui nu.
O sa reiau si o sa incerc sa trimit mesajul vostru mai departe si prin alte mijloace.