Recapitulări semi-leşinate. Şi febrile

Azi n-am făcut decât vreo sută patruzeci de kilometri cu maşina, dacă e să mă iau după computerul de bord, ăla de calculează non-stop cam cât combustibil mai ai.

Pe kilometraj n-au fost atâţia (nici măcar jumătate), dar, pentru că mai mult am stat în trafic decât am mers, se-adună.

Mă simt de parcă i-aş fi făcut pe toţi ăia 140. Pe jos.

(ziua a fost (ca de obicei) cu trezit devreme, traversat oraşul, întâlnit cele mai tembele dopuri de trafic (încep să cred că de la o oră încolo se rupe conducta cu bezmetici care vor să meargă, nu-i aşa, fix pe unde am eu treabă...), întârziat la şedinţă, fugit de la şedinţă post alarmă de febră de la grădi (fix cam pe când mulţumeam eu ceriului că, uite, pe măsură ce creşte, Muţunau se-mbolnăveşte mai rar), şamd)



- Mami, a zis ieri Muţunau, dacă mergem albi în Africa, ne înnegrim!
N-am fost pe fază să-i spun că nu e nevoie să mergem în Africa pentru asta. Putem să ne înnegrim liniştiţi la faţă (chiar de mai multe ori pe minut!) şi, pur şi simplu, circulând prin Bucureşti.



Pe drumul de întoarcere de la grădi bolnavul mă informează că el vrea la Ikea (mai apoi, acasă, nici n-a dormit de prânz, pândind - vreme de 4 ore... - momentul în care să poată insista iar& iar & iar că merrrgemmm - evident, n-am mers. când lăcrimezi ca hidrantul şi tusea-ţi reverberează cam ca orga catedralei din Köln, nu prea e de mers la Ikea. inseraţi aici crize. şi-o poză cu ciuperca atomică. sau, mai bine, un colaj cu mai multe!).

Din aproape-n aproape, ajungem la discutarea opţiunilor de activităţi-de-făcut-pe-acasă. Muţunau refuza ferm primele 450 de opţiuni.

- Nu!
- Da’ atunci ce vrei să jucăm, poker?
- Nu. Nu putem să jucăm poker.
- De ce? (lasă că nu prea ştim ...)
- Că n-avem jetoane.

4 ani şi 3 luni. Da’ s-a informat.