Nedumereli muţunautice

Aniversare în familie, un unchi mamiţunesc împlineşte o vârstă venerabilă.
Muţunau:
- Da’ câţi ani a făcut N., 6500?
Mamiţuni se tăvăleşte pe jos de râs, ceea ce-l cam derutează pe Muţunau:
- 6600?

***

Patrulare rutieră prin oraş.
- Mami, da’ tu ştii 61 de străzi?
- Poftim?
- Sau 40?
- Auzi, ce vrei să mă-ntrebi de fapt?
- De unde ştii tu toate străduţele astea pe care-o luăm noi când e coadă la semafor?
- Pentru că, în unele cazuri, mă uit pe hartă şi le caut, şi-n altele, ca acum, am mai trecut pe străduţele alea, mai înainte. Dar nu le ştiu pe toate, ştiu doar o parte din rutele ocolitoare.
(şi sper să nu apară pe ele, prea curând, modificări de sensuri unice, c-atunci chiar că ne distrăm...)

- Uite, dacă vrei, îţi arăt şi ţie cum să te orientezi pe hartă. Ne putem uita împreună!
- Daaaa, zice Muţunau. Şi când o să fiu eu mare, o să mă uit singur, că tu o să fii bătrână şi n-o să mai poţi conduce!

Scurtă pauză de reculegere, uşor hlizită pe-nfundate pe partea mamiţunească.
- Pardon, drege Muţunau busuiocul, am vrut să spun înaintată în vârstă! Vă rog să mă scuzaţi!

Cascade de râs de pe scaunul şoferiului. Muţunau, din nou derutat:
- Ş-acu’, de ce râzi ca un cal?

Zoon politikon junior

- Dă pe ştiri, dă pe ştiri!

Suntem în maşină, dimineaţa, în drum spre grădi. Şi nu, nu e o cerere mai fermă. E mai curând o criză, cu dat din picioare în scaunul meu, cu sărit în toate direcţiile, mai are un pic şi dă cu capul de tavan. Zici că-n loc de înalţător de maşină ar avea un muşuroi de termite zombificate.
(n-are)
Nu ştiu când l-a pocnit pasiunea pentru ştiri - anul ăsta, în orice caz, şi eu am fost declanşatorul, vrând s-ascult RFI. Până atunci, aveam ori România Muzical, ori varii CD-uri copileşti.

- Vezi că e pe RFI? Uite, scrie aici. Dar nici ei nu dau ştiri non-stop.
- Vreau ştiri.

Te-oi fi dat la grădiniţa FBI şi nu ştiu. Mă rog, la un moment dat vin şi ştirile. Muţunau ascultă atent. Nu m-ar mira să-şi ia, în secret, notiţe. Steno, desigur.

***

În turneu seral spre varii destinaţii sportive şi nu numai, conduc semi-absentă, cu singurul neuron rămas viu destinat a fi atent, cât de cât, la trafic.
Fond sonor, desigur, RFI.
(Am de ales între ştiri şi răgete protestatare. Aleg ştirile. RFI, că par oamenii mai calmi.)
(cine ştie pe ce frecvenţă se mai prinde BBC în Bucureşti, dacă s-o mai prinde, să-mi spună şi mie. mulţumesc!)

- Mami, de ce a mâncat Putin Crimeea?

Noroc că intelighenţia-mi e la locul ei. Acasă, adică.
- Hă?

Muţunau repetă, vag reformulat:
- Mami, de ce a înghiţit Putin Crimeea?

Stai aşa, să stabilim faptele.
- Auzi, dar cine ştii tu că e Putin?
- Preşedintele Rusiei.
- Şi Crimeea?
- O ... peninsulă?
(Muţunau habar n-are ce e aia peninsulă, dar posedă oarece ţinere de minte)

Evident, ştie toate astea de la RFI. Mai puţin înţelesul ştirilor...


După ce-nşir eu nişte explicaţii socio-politice cu motivaţii paseist-imperialiste, Muţunau, impresionat pân' la stâlcirea cuvintelor, întreabă:

- Da'... ce e mai greu de-nvăţat, rusa, sau Germania?

Asta o fi, de fapt, întrebarea corectă.

D’ale Muţunaului

Muţunau înşfacă tableta, se jură că nu fură că se opreşte din engri-bărdsuit după o oră, şi se-apucă pasionat de bombardat porci.
(haios e că habar n-are de Star Wars; nu după reperele noastre, ăştia, mai hoaşte bătrâne; pentru el, Darth Vader e un porc. Mai negru, aşa, pe mască, şi, eventual, mai important, vreun rege, acolo, dar, de fapt, un porc. Va avea un şoc cultural major când o să-i prezint filmul... mai ales că o să fie nevoie să-i explic de ce ultimele 3 episoade (cronologic vorbind) au trucaje aşa proaste...)

Trei ore mai târziu (trei pe motiv de chinuite soamne mamiţuneşti, printre altele... c-am ubliat a zice, în weekend am mai dormit şi după amiază... sau am încercat...) are loc următorul dialog:
- Păi bine, musiu, nu era vorba că te joci o oră?
- Da’ dacă nu m-ai oprit... tu eşti de vină!
- Hă? Cum? Poftim?

Muţunau se repliază. Sau, după gust, mai pune şi nişte sare pe rană:
- Păi era responsabilitatea ta.
- Auzi, da’ cine s-a angajat că stă numai o oră pe tabletă?
-...
(fundal de zgomote de păsăret furios)
- Păi eu, pe viitor, când mai ceri tableta, câtă încredere să mai am în tine?
Muţunau, cu deştu’ pe tabletă, cujetă un pic (da’ nu mult!) înainte de-a lansa următoarea zburătoare virtuală:
- Puţină!


***

Între noi fie vorba, există vreo trei lucruri care mă reţin, momentan, în a confisca definitiv tableta (care oricum îşi petrece marea majoritate a timpului ascunsă nu se ştie pe unde, în vreme ce Muţunau se perpeleşte de grija ei: o mai fi încărcată, săraca...?)

1. vestea că se va plictisi - auzită, deja, din mai multe surse, cea mai amuzantă fiind „asezonată” cu replica paternă „dacă s-a plictisit şi de tabletă (copilul în cestiune se mai plictisise, în prealabil, şi de un telefon pentru care militase un an încheiat...) să trecem, repede, la alcool, droguri şi femei!”

2. propria înţelegere a adicţiei - nu de alta, dar, zilele trecute, mişunând eu pe lângă o construcţie semi-abandonată înainte de vreme (o casă neterminată, din cărămidă), m-am trezit calculând cele mai bune traiectorii pentru dărâmare, via păsăret exploziv...
De unde şi morala: nu amestecaţi oboseala cu jocurile virtuale, cam dăunează percepţiei corecte a realităţii...

3. la un moment dat s-or termina şi nivelele alea... (nu, Rovio n-a mai reuşit să scoată alte chestii la fel de adictive, şi eu altceva în afară de softuleţe educative nu mai îndes în tableta aia... iar wi-fi n-avem)


***


Surdulică-răcitul se întoarce, pe fond de eforturi mamiţuneşti de culturalizare gastronomică:
- Ştii, optuleţele alea mici, din castron, despre care tu ai crezut iniţial că-s supă cu scorţişoară, sunt mucenici munteneşti. Dar mai e şi un alt fel, opturi mai mari, din aluat de cozonac, care se presară cu miere şi cu nucă măcinată...
- Păi, da, din ăia am avut noi azi la grădiniţă, ucenici moldoveneşti!

Am obosit

Am obosit.

Sunt cam de multişor într-o goană continuă care seamănă suspect de mult cu un carusel de hamster. Şi, deşi am solicitat intens oprirea pământului, ca să pot coborî eu, se vede treaba că ori nimeni nu s-a obosit (!!!) s-o facă, ori planeta a tras la un moment dat dreapta, când eu oi fi fost prea ocupată ca să observ. Deci am rămas la bord, trăind târâş, grăpiş, în termenii distopiei proprii şi personale.

Muţunau e şi el pe poziţii, exemplar la capitolul opoziţional, mofturi şi de-ce-uri imputative reîncărcate.
(cu „trebuia să... ” cred c-am rezolvat-o, total ne-educativ, când i-am spus că aia-i replica prostului. de ce? pentru că n-ajută cu nimic)


Ar trebui să fiu (sau măcar să par) ceva mai veselă şi vioaie, de vreme ce-aş putea spune că şi sâmbătă, şi duminică (adică ieri şi azi) m-am trezit mai au naturel decât de obicei (deşi asta ar prespunpune nepunerea la socoteală a salturilor muţunautice pe greu încercata schinare mamiţunească - pen’ că, da, aşa m-am trezit sâmbătă. la 11. e clar de ce / câtă vreme se plictisise juniorul, care, nota bene, se pricepuse între timp să-şi îndese pe gât un mic dejun acceptabil).

Doar că vin după câteva luni în care am dormit foarte puţine ore pe noapte şi, cu tot somnul suplimentar recent, nu-mi iese nicio manevră cu mult deosebită de imaginea cunoscutului şi îndrăgitului mistreţ neprietenos.


Ce e drept, progrese fac, că de vreo două-trei luni încoace nu mai înjur după fiecare apel telefonic de ordin personal pe care-l primesc... (nu aveau loc, vezi doamne, decât Marile Apeluri cu Pretext Profesional).
Şi parcă-ncep să fac diferenţa dintre o zi şi alta, respectiv o săptămână şi alta. Prea se conglomeraseră balamucit... şi prea erau (şi încă mai sunt) toate la fel... de fără sfârşit şi fără sens.


Aşa încât, iaca deturnarea: manipulativ şi-ntru distragerea atenţiei proprii, bat un pic câmpii despre cum mi-ar arăta mie o vacanţă...
(ar trebui, probabil, sponsorizată de ceva pot major de loterie, ca să nu mai am grija zilei de mâine - c-am ajuns eu la concluzia că asta mă seacă principalmente la ficaţi).

Întâi şi-ntâi, aş sta acasă, în vreme de Muţunaul ar merge la grădiniţă (ar trebui să-l duc eu, dar pot trăi cu asta).

În primele două zile aş dormi. Cvasi-non-stop.

Probabil că dintr-a treia m-aş apuca de făcut ordine. (în tot acest timp, maşina de spălat ar dudui, dar asta nu se pune, e oricum parte din peisajul curent, sonor şi nu numai). Nu e clar când aş termina, e posibil oricând să-mi vină idei despre rearanjări teritoriale. Esenţial e că, sigur, aş găsi tricoul de anul trecut. Şi maşinuţa albastră. Şi alte chestii despre care ori am uitat, ori n-am ştiut niciodată c-au dispărut.

Pe urmă aş mai dormi iar, vreo săptămână, de data asta-n aşternuturi discret stropite cu apă de lavandă (pe care, nu-i aşa, aş putea-o face imediat ce-aş regăsi uleiul esenţial de lavandă pe care cred că-l am. cred)

După aia, mai ales dacă vreme ar fi caldă şi blândă, m-aş strădui să-l ajut pe Muţunau să-nveţe să meargă pe role (asta ar trebui să fie mai simplu, având în vedere că patinează de ceva vreme...) şi, respectiv, pe bicicletă.
- Dar eu ştiu deja, mami!
Fără roţi ajutătoare.
- A...

Aş merge la bazin, singură (în timpul săptămânii). Am merge la bazin, împreună, în weekend.
Poate şi prin vreo pădure, să căutăm floricele de primăvară.

Aş citi mai mult. I-aş citi mai mult. Am mai deschide cărţile (şi apps-urile) de germană. Poate ne-am apuca şi de rusă, că tot e de sezon...

Într-un final, poate-aş ajunge şi eu la sală. Sau poate doar aş face plimbări cu bicicleta prin oraş...

A, nu. Într-un final am pleca într-un fel de vacanţă. Hmmm... începe să sune bine.

Daaaa... până-mi cad ochii pe ceas şi calculez, automat, cam câte ore de somn îmi mai rămân până mâine, mai ales dacă vreau să-mi îndes în zi şi alte damblale proprii, nu doar exerciţiile impuse.

Aşa încât declar deturnarea (temporar) încheiată - scopul ei fiind, desigur, să-mi adun eu minţile. (alertă de posibilă cauză iremediabil pierdută)

Şi mă uit iar lung la faptul că mâine o iau de la capăt.