Am obosit

Am obosit.

Sunt cam de multişor într-o goană continuă care seamănă suspect de mult cu un carusel de hamster. Şi, deşi am solicitat intens oprirea pământului, ca să pot coborî eu, se vede treaba că ori nimeni nu s-a obosit (!!!) s-o facă, ori planeta a tras la un moment dat dreapta, când eu oi fi fost prea ocupată ca să observ. Deci am rămas la bord, trăind târâş, grăpiş, în termenii distopiei proprii şi personale.

Muţunau e şi el pe poziţii, exemplar la capitolul opoziţional, mofturi şi de-ce-uri imputative reîncărcate.
(cu „trebuia să... ” cred c-am rezolvat-o, total ne-educativ, când i-am spus că aia-i replica prostului. de ce? pentru că n-ajută cu nimic)


Ar trebui să fiu (sau măcar să par) ceva mai veselă şi vioaie, de vreme ce-aş putea spune că şi sâmbătă, şi duminică (adică ieri şi azi) m-am trezit mai au naturel decât de obicei (deşi asta ar prespunpune nepunerea la socoteală a salturilor muţunautice pe greu încercata schinare mamiţunească - pen’ că, da, aşa m-am trezit sâmbătă. la 11. e clar de ce / câtă vreme se plictisise juniorul, care, nota bene, se pricepuse între timp să-şi îndese pe gât un mic dejun acceptabil).

Doar că vin după câteva luni în care am dormit foarte puţine ore pe noapte şi, cu tot somnul suplimentar recent, nu-mi iese nicio manevră cu mult deosebită de imaginea cunoscutului şi îndrăgitului mistreţ neprietenos.


Ce e drept, progrese fac, că de vreo două-trei luni încoace nu mai înjur după fiecare apel telefonic de ordin personal pe care-l primesc... (nu aveau loc, vezi doamne, decât Marile Apeluri cu Pretext Profesional).
Şi parcă-ncep să fac diferenţa dintre o zi şi alta, respectiv o săptămână şi alta. Prea se conglomeraseră balamucit... şi prea erau (şi încă mai sunt) toate la fel... de fără sfârşit şi fără sens.


Aşa încât, iaca deturnarea: manipulativ şi-ntru distragerea atenţiei proprii, bat un pic câmpii despre cum mi-ar arăta mie o vacanţă...
(ar trebui, probabil, sponsorizată de ceva pot major de loterie, ca să nu mai am grija zilei de mâine - c-am ajuns eu la concluzia că asta mă seacă principalmente la ficaţi).

Întâi şi-ntâi, aş sta acasă, în vreme de Muţunaul ar merge la grădiniţă (ar trebui să-l duc eu, dar pot trăi cu asta).

În primele două zile aş dormi. Cvasi-non-stop.

Probabil că dintr-a treia m-aş apuca de făcut ordine. (în tot acest timp, maşina de spălat ar dudui, dar asta nu se pune, e oricum parte din peisajul curent, sonor şi nu numai). Nu e clar când aş termina, e posibil oricând să-mi vină idei despre rearanjări teritoriale. Esenţial e că, sigur, aş găsi tricoul de anul trecut. Şi maşinuţa albastră. Şi alte chestii despre care ori am uitat, ori n-am ştiut niciodată c-au dispărut.

Pe urmă aş mai dormi iar, vreo săptămână, de data asta-n aşternuturi discret stropite cu apă de lavandă (pe care, nu-i aşa, aş putea-o face imediat ce-aş regăsi uleiul esenţial de lavandă pe care cred că-l am. cred)

După aia, mai ales dacă vreme ar fi caldă şi blândă, m-aş strădui să-l ajut pe Muţunau să-nveţe să meargă pe role (asta ar trebui să fie mai simplu, având în vedere că patinează de ceva vreme...) şi, respectiv, pe bicicletă.
- Dar eu ştiu deja, mami!
Fără roţi ajutătoare.
- A...

Aş merge la bazin, singură (în timpul săptămânii). Am merge la bazin, împreună, în weekend.
Poate şi prin vreo pădure, să căutăm floricele de primăvară.

Aş citi mai mult. I-aş citi mai mult. Am mai deschide cărţile (şi apps-urile) de germană. Poate ne-am apuca şi de rusă, că tot e de sezon...

Într-un final, poate-aş ajunge şi eu la sală. Sau poate doar aş face plimbări cu bicicleta prin oraş...

A, nu. Într-un final am pleca într-un fel de vacanţă. Hmmm... începe să sune bine.

Daaaa... până-mi cad ochii pe ceas şi calculez, automat, cam câte ore de somn îmi mai rămân până mâine, mai ales dacă vreau să-mi îndes în zi şi alte damblale proprii, nu doar exerciţiile impuse.

Aşa încât declar deturnarea (temporar) încheiată - scopul ei fiind, desigur, să-mi adun eu minţile. (alertă de posibilă cauză iremediabil pierdută)

Şi mă uit iar lung la faptul că mâine o iau de la capăt.