miercuri, 26 februarie 2014

Ateliere la domiciliu


Cum suntem relativ activi pe partea de ateliere, dar nu neapărat atât de dotaţi cu timp şi bani (respectiv cu răbdare, că şi aia e necesară), organizăm, în ultima vreme, cu precădere ateliere la domiciliu.
Ăla propriu.
Şi-s cam fiţoase şi exclusiviste, că nu suntem invitaţi decât tot noi.

Şi, pentru că uneori fiecare dintre noi e fiţos şi exclusivist, suntem invitaţi, dar nu venim.

Deci, ce organizăm?

Atelieru’ de făcut felicitări (de pe urma căruia Mamiţuni are de făcut atelierul ulterior, de dezlipit şi re-lipit litere care au fost puse pe dos).

Atelierul de gâdilit (la ăsta participăm amândoi, spre disperarea vecinilor, că presupune şi alergări prin casă, şi oarece urlete).

Atelierul de gătit - păcat că uneori e urmat de atelierul de făcut mofturi la masă. Perfecţionismul te poate-mpiedica să guşti şi din creaţiile proprii...

Atelierul de limbi străine pe suport IT (Little Pim, apps-uri, sau ce-o fi), şi, uneori, şi pe suport clasic. (încă n-am găsit metoda suficient de atractivă pentru Muţunau, aşa încât astea-s mai scurte. ai clipit, ai pierdut atelierul)

Atelierul de făcut curat (se desfăşoară, dar mai rar decât mi-aş dori).

Atelierul de desenat. Cel mai des are loc pe pereţi. Acum ştiu clar cum şi de ce există Altamira...

Atelierul de orientare prin oraş - cam zilnic... volens-nolens...

Mamiţuni ar mai organiza şi atelierul de somn, dar Muţunau preferă atelierul de nedormire, ori pe cel de  neducere la timp la culcare. A, şi atelierul de aruncat lucruri. Mare spectacol.

Niciun comentariu: