marți, 22 iulie 2014
Impersonalul care ucide
M-am tot gândit dacă să scriu despre asta sau nu.
Da-mi stă în gât, de prea multă revoltă.
Am o casă cu fundu-n sus, un copil bolnav, vreo două proiecte urgente la care mai "pictez" câte ceva printre picături, o tranziţie profesională de reglat, de făcut varii demersuri pe lângă varii instituţii şi autorităţi, etc, etc, etc, plus un alt număr (mare) de lucruri pe care am ales să le ignor.
Viaţa, ca de obicei, pulsând nevrotic.
Lucruri care mă tot absorb, aspiratoriceşte, până la implozie.
Desigur, timpul nu-mi prisoseşte.
Aşadar, de ce filosofeli?
Pentru că am, în plus, sentimentul că mă sufoc. Că mor fără o pauză, la fel cum n-aş putea trăi fără aer.
Amplificat exponenţial de zbaterile lumii din jur.
A fost odată un avion care s-a nimerit să zboare peste o zonă de conflict. Zonă de care n-a mai trecut niciodată.
După căderea lui, a apărut o ploaie de raţionalizări. Ce a determinat prăbuşirea? Cum de-a fost doborât deşi zbura la 10.000 metri? Cine e vinovat? Cum de s-a putut întâmpla asta?
Zbura cu 900km la oră. Avea 298 persoane la bord. Resturile epavei sunt împrăştiate pe 15 km.
De explodat pare însă să nu fi explodat, ci, mai degrabă, să se fi fisurat/dezintegrat. Ceea ce înseamnă că majoritatea celor aflaţi la bord n-a murit pe loc, înainte de a-şi da seama ce se întâmplă.
Relatări de la faţa locului (de la cine va fi putut ajunge la faţa locului) amestecă fotografii cu trandafiri pe folii de plastic puse peste picioare mici şi poveşti cu iz de inuman şi teroare.
Da, chiar cred că toate (sau aproape toate) aparatele foto şi telefoanele au dispărut. De bani nu mai zic. Nu, nu pentru că e-n zona X, care se-ntâmplă să şi fie zonă de război. Ci pentru că, din păcate, acesta e nivelul de degradare la care se poate ajunge instantaneu.
Dacă doborârea avionului, ucigaşă şi absurdă, poate fi o eroare (tragică, nepermisă, o tâmpenie monstruoasă, dar, în esenţă, o eroare - cu precizarea că nu ştiu dacă e şi nici nu mă hazardez să presupun, accentul nu aici cade), n-am cuvinte pentru oroarea post-prăbuşire. Şi nici pentru ce mă cuprinde când mă gândesc că, practic, în condiţii cât de cât asemănătoare, cvasi-oriunde ar fi putut fi la fel.
Nu, nu e o insultă jefuirea cadavrelor, cum enunţa nu mai ştiu care politician de talie planetară.
E un hău abominabil, o serie repetată de acte de-o violenţă fără margini, mai rea ca iadul, care anulează orice urmă de umanitate din jur - până şi pe cea a „privitorilor”.
Da, săracii, dar asta nu e la noi, e departe.
Mai sunt şi violenţele din Gaza. Sau Siria.
Şi alte n-şpe mii de situaţii despre care nu aflăm de la ştiri.
M-am săturat de oameni de hârtie şi pixeli. De reacţii de hârtie şi pixeli, de tragedii domesticite, palatabilizate, ştirizate, de mari experţi care-o fac pe deştepţii pe marginea lor.
De lipsa de decenţă obscenă care însoţeşte, gigantic-inerent, toate astea.
Ah, ce trist, ţup, la următoarea ştire. Viaţa trebuie să continue.
Nu, viaţa nu trebuie să continue.
Uneori, e nevoie ca noi, oamenii, să stăm pe loc şi să privim în şi dincolo de lumina unei lumânări aprinse pentru cei dispăruţi.
Şi, dacă tragedia pare încă domesticită, de ecran, departe, impersonală, ia să vă explic cum, de fapt, nu e.
Cum, de fapt, e cât se poate de personală.
Am petrecut destul timp, cu ani de zile în urmă, în compania unuia dintre cei aflaţi la bordul MH17.
Era un om bun.
De când am aflat că era la bord, m-am întors, şi mă tot întorc, intens, în timp, la frânturi de imagini şi situaţii vechi, care de care mai amestecate, atât de vechi că nu le mai pot pune decât pe calendarul interior, nu pe cel de perete.
A fost odată un avion care s-a nimerit să zboare peste o zonă de conflict. De care n-a mai trecut niciodată.
Vedeţi?
Citiţi, din nou, relatarea de mai sus, sau pe altele, despre prăbuşire. Ştiind că ştiţi pe cineva care ştia bine un om de la bord.
Acum, e personală. A devenit personală.
Era un om bun.
Fusese un om VIU.
I'm so sorry your wings were broken. You were a good man and certainly did not deserve this.
I pray you find your peace and your way into the light.
marți, 15 iulie 2014
Dezmăţ pepenos
Notă: aceasta este o postare (nepublicată la vremea ei) ceva mai veche decât aş fi zis. Nu e de anul
trecut, adică, e din
septembrie 2012....
Ca ieri, cum ar veni.
Dat fiind c-am luat din piaţă, pe final de sezon, 3 feluri diferite de pepene galben, iar curiozitatea-mi mai mult decât pisicească şi-a spus cuvântul, ne-am apucat de studiu, ca s-avem ce răspunde întrebătorului, pe de o parte, şi unor confuzii proprii, pe de alta.
De câte feluri este pepenele galben, stimaţi telespectatori, cum se cheamă şi cum arată ele?
Prima oprire: Wikipedia (şi ultima, după cum se va vedea...)
Pepenele galben şade, după numele lui de catalog latinesc, la C, în marea famelie a Curcubitaceelor. (vreo rezonanţă poetică, hm, ceva?)
Aici aflăm că onor pepenele vine cu tot neamu' lui din Africa şi Asia de Sud-Est şi că are patru genuri:
- Benincasa, care poate creşte până la 80 cm, şi care e considerat fruct când e mic, şi legumă când e copt (considerat în sensul de mâncat / preparat ca atare). Un soi de bostan de plăcintă, judecând după faptul că poate fi păstrat cu lunile...
Uite că poţi să-l faci şi bol de supă...
- Citrullus
unde găsim Egusi, un pepene de la care doar seminţele-s comestibile, şi despre care nu m-am putut lămuri cum arată,
şi pepenele verde, Citrullus lanatus,
cunoscut pe alocuri şi drept: bostan, boșar, curcubete, die, duleți (pl.), harbuz, himanic, lubă, lubeniță, șiarchin, trăgulă, zămos, tigvă de tină, (prin Olt.) bolbotină. (bolbotină? ce haios!) , care-i şi el de şapte mii de feluri, de care nu ne interesăm acum, c-atât ar mai lipsi.
- Cucumis - Ajungem acu' la ce ne-ntere, pepenele galben.
(Cucumis melo) (reg.) boșar, cantaloș, cantalup, caune, gălboi, harbuz, himunic, ieură, popone, vleg, zămos. (Pepene galben.) - doar c-aici am o vagă nelămurire în raport cu Dex-ul online & sursele sale- după ştiinţa mea, harbuz i se spune, prin Moldova, numai ăluia verde...
(uite-aşa afli de pe net ce-ai luat din piaţa Matache... că tot veni vorba, mai încolo am de investigat şi cine-a fost Matache, că nu scap aşaaaa, ieftin...)
Kiwano (C. metuliferus) sau pepenele cu corniţe, strămoşul tuturor, actualmente halit ca desert (fruct):
Moscatul (C. melo):
cu muuuuulte (să le zicem) variante (cantalupensis, inodorus, reticulatus şi oarece încrucişări moderne):
C. melo cantalupensis, cel cu coaja „aspră” (nu netedă), zis cantalupul european, "domesticit" prin secolul 18, cică de grădinarul papei, în localitatea Cantalupo (şi acum ziceţi după mine, cu accent pretins italian - Cantalupo, eee?)
:
Netted gem / emerald gem:
Charentais:
Site-ul american de unde provine imaginea are şi seminţe de vânzare, şi, desigur, sfaturi de plantare, pentru cine e interesat şi are şi unde...
Alt charentais:
Aici sunt şi mai multe poze, şi oarece reţete aparent bizare.
Mai avem pe Regele Yubari - Yubari King, un cantalup foarte preţuit, cultivat "pe alese" in Japonia.
Persanul: pepenele galben persan (asimilat deja genului mare) seamană cu un cantalup mare, cu o coajă de un verde mai închis, care are o reţea mai fină de „riduri”.
C. melo inodorus
Coreanul: Un pepenea galben cu dungi albe de-a lungul cojii, cu pulpă albă. Poate fi mai tare (ronţăicios, ca morcovii) şi ceva mai dulce şi mai zemos când e lăsat să se coacă mai mult.
"Canarul" - pepenele galben-canar, un pepene galben mare, de un galben strălucitor, cu interiorul de varii culori, de la verde-pal până la alb.
Casaba: galben strălucitor, cu o coajă netedă, „ridată”, e mai puţin gustos decât alţi pepeni galbeni, dar poate fi păstrat mai mult timp.
Hami, care provine din Hami (desigur), Xinjian, China. „Carnea” e dulce şi morcoviu-crocantă (mai ronţăibiloasă, cum ar veni).
Honeydew, cu interior dulce, zemos, verzuliu. Cunoscut şi ca pepenele bailan (orice-o mai fi însemnând şi asta..) în Lanzhou, China.
Colhoznicul (posibil inexistent): cu coajă galbenă şi netedă şi pulpă albă.
Piel de Sapo: piele de broască (eventual râioasă?), sau pepenele Moş Crăciun (pe bune??), cu o coajă împestriţată şi pulpă albă, dulce.
Pepenele de zahăr e un fruct alb, neted, rotund. Pare a fi tot Casaba, dacă e să mă iau după unele linkuri... . Pare a nu fi, dacă e să mă iau după altele.
Pepenele-tigru, pepene dungat din Turcia, (dungat cu galben, negru si portocaliu, întrebându-se care e de fapt fondul), cu o pulpă moale.
Pepeni galbeni japonezi, inclusiv pepenele Sprite. (Hă? Iaca, foto.)
C. melo reticulatus, cu coaja reticulată (care prezintă aspectul unei reţele, adică).
Cantalupul nord-american, diferit de cel european, cu coajă cu model de tip plasă, pe care îl au şi alte varietăţi de cantalup C.melo.
Galia (sau Ogen), mic şi foarte zemos, cu pulpă verde-pal sau trandafirie-roz.
Sharlyn (care-s albi in interior), cu un gust între honeydew şi cantalup, cu coajă cu model plasă, în culori de verde şi portocaliu.
Specii provenite din încrucişări recente, cum ar fi
Crenshaw (Casaba × Persan)
Crane (Japonez × cantalup nordamerican).
- Momordica -
Pepenele amar (M. charantia) este singurul pepene galben important din genul Momordica. Pe larg folosit în bucătăria asiatică, în cea indiană şi în cea caraibiană, este gătit ca o legumă. Pulpa sa are un gust amar caracteristic. Dar învelişul roşu, gelatinos al seminţelor ajunse la maturitate este dulce şi e folosit ca îndulcitor în unele dintre bucătăriile asiatice. Pepenele galben amar are un număr neobişnuit de mare de denumiri, de la regiune la regiune.
Momordica balsamina:
Ca ieri, cum ar veni.
Dat fiind c-am luat din piaţă, pe final de sezon, 3 feluri diferite de pepene galben, iar curiozitatea-mi mai mult decât pisicească şi-a spus cuvântul, ne-am apucat de studiu, ca s-avem ce răspunde întrebătorului, pe de o parte, şi unor confuzii proprii, pe de alta.
De câte feluri este pepenele galben, stimaţi telespectatori, cum se cheamă şi cum arată ele?
Prima oprire: Wikipedia (şi ultima, după cum se va vedea...)
Pepenele galben şade, după numele lui de catalog latinesc, la C, în marea famelie a Curcubitaceelor. (vreo rezonanţă poetică, hm, ceva?)
Aici aflăm că onor pepenele vine cu tot neamu' lui din Africa şi Asia de Sud-Est şi că are patru genuri:
- Benincasa, care poate creşte până la 80 cm, şi care e considerat fruct când e mic, şi legumă când e copt (considerat în sensul de mâncat / preparat ca atare). Un soi de bostan de plăcintă, judecând după faptul că poate fi păstrat cu lunile...
Uite că poţi să-l faci şi bol de supă...
- Citrullus
unde găsim Egusi, un pepene de la care doar seminţele-s comestibile, şi despre care nu m-am putut lămuri cum arată,
şi pepenele verde, Citrullus lanatus,
cunoscut pe alocuri şi drept: bostan, boșar, curcubete, die, duleți (pl.), harbuz, himanic, lubă, lubeniță, șiarchin, trăgulă, zămos, tigvă de tină, (prin Olt.) bolbotină. (bolbotină? ce haios!) , care-i şi el de şapte mii de feluri, de care nu ne interesăm acum, c-atât ar mai lipsi.
- Cucumis - Ajungem acu' la ce ne-ntere, pepenele galben.
(Cucumis melo) (reg.) boșar, cantaloș, cantalup, caune, gălboi, harbuz, himunic, ieură, popone, vleg, zămos. (Pepene galben.) - doar c-aici am o vagă nelămurire în raport cu Dex-ul online & sursele sale- după ştiinţa mea, harbuz i se spune, prin Moldova, numai ăluia verde...
(uite-aşa afli de pe net ce-ai luat din piaţa Matache... că tot veni vorba, mai încolo am de investigat şi cine-a fost Matache, că nu scap aşaaaa, ieftin...)
Aici avem: Kiwano (C. metuliferus) sau pepenele cu corniţe, strămoşul tuturor, actualmente halit ca desert (fruct):
Moscatul (C. melo):
cu muuuuulte (să le zicem) variante (cantalupensis, inodorus, reticulatus şi oarece încrucişări moderne):
C. melo cantalupensis, cel cu coaja „aspră” (nu netedă), zis cantalupul european, "domesticit" prin secolul 18, cică de grădinarul papei, în localitatea Cantalupo (şi acum ziceţi după mine, cu accent pretins italian - Cantalupo, eee?)
:
Netted gem / emerald gem:
Charentais:
Site-ul american de unde provine imaginea are şi seminţe de vânzare, şi, desigur, sfaturi de plantare, pentru cine e interesat şi are şi unde...
Alt charentais:
Aici sunt şi mai multe poze, şi oarece reţete aparent bizare.
Mai avem pe Regele Yubari - Yubari King, un cantalup foarte preţuit, cultivat "pe alese" in Japonia.
Persanul: pepenele galben persan (asimilat deja genului mare) seamană cu un cantalup mare, cu o coajă de un verde mai închis, care are o reţea mai fină de „riduri”.
(tot cel de mai sus...)
C. melo inodorus
Coreanul: Un pepenea galben cu dungi albe de-a lungul cojii, cu pulpă albă. Poate fi mai tare (ronţăicios, ca morcovii) şi ceva mai dulce şi mai zemos când e lăsat să se coacă mai mult.
(sursa foto)
"Canarul" - pepenele galben-canar, un pepene galben mare, de un galben strălucitor, cu interiorul de varii culori, de la verde-pal până la alb.
Casaba: galben strălucitor, cu o coajă netedă, „ridată”, e mai puţin gustos decât alţi pepeni galbeni, dar poate fi păstrat mai mult timp.
Hami, care provine din Hami (desigur), Xinjian, China. „Carnea” e dulce şi morcoviu-crocantă (mai ronţăibiloasă, cum ar veni).
Honeydew, cu interior dulce, zemos, verzuliu. Cunoscut şi ca pepenele bailan (orice-o mai fi însemnând şi asta..) în Lanzhou, China.
Colhoznicul (posibil inexistent): cu coajă galbenă şi netedă şi pulpă albă.
Piel de Sapo: piele de broască (eventual râioasă?), sau pepenele Moş Crăciun (pe bune??), cu o coajă împestriţată şi pulpă albă, dulce.
Pepenele de zahăr e un fruct alb, neted, rotund. Pare a fi tot Casaba, dacă e să mă iau după unele linkuri... . Pare a nu fi, dacă e să mă iau după altele.
Pepenele-tigru, pepene dungat din Turcia, (dungat cu galben, negru si portocaliu, întrebându-se care e de fapt fondul), cu o pulpă moale.
Pepeni galbeni japonezi, inclusiv pepenele Sprite. (Hă? Iaca, foto.)
C. melo reticulatus, cu coaja reticulată (care prezintă aspectul unei reţele, adică).
Cantalupul nord-american, diferit de cel european, cu coajă cu model de tip plasă, pe care îl au şi alte varietăţi de cantalup C.melo.
Galia (sau Ogen), mic şi foarte zemos, cu pulpă verde-pal sau trandafirie-roz.
Sharlyn (care-s albi in interior), cu un gust între honeydew şi cantalup, cu coajă cu model plasă, în culori de verde şi portocaliu.
Specii provenite din încrucişări recente, cum ar fi
Crenshaw (Casaba × Persan)
Crane (Japonez × cantalup nordamerican).
- Momordica -
Pepenele amar (M. charantia) este singurul pepene galben important din genul Momordica. Pe larg folosit în bucătăria asiatică, în cea indiană şi în cea caraibiană, este gătit ca o legumă. Pulpa sa are un gust amar caracteristic. Dar învelişul roşu, gelatinos al seminţelor ajunse la maturitate este dulce şi e folosit ca îndulcitor în unele dintre bucătăriile asiatice. Pepenele galben amar are un număr neobişnuit de mare de denumiri, de la regiune la regiune.
Momordica balsamina:
Fructul necopt al M. balsamina L. este considerat legumă în Camerun, Sudan şi în
Africa de Sud.
Fructul copt al Momordica Foetida e mâncat în Ghana, Gabon, Sudan, Kenya, Uganda
şi Tanzania, şi pare a avea şi un uz larg pe post de medicament.
O altă comparaţie foto, aici.
Gata!
joi, 10 iulie 2014
Muţunau, filosoful
- Mama, ştii ceva?
(Aşchia nu sare departe de trunchi. "Mamaaa / Tataaa / Xxxx, ştii ceva?" era fraza magico-pisăloagă de pe vremea copilăriei mele intens comunicative şi pretins savante.
Din păcate, uneori, în timp, trunchiul are de suferit suplimentar, drept care mă găsesc azi, nostalgic contemplativă şi complet incapabilă de a oferi gradul de ascultare de care simţeam că beneficiez eu.
Acum, am senzaţia că vorbeam non-stop.
Dar la fel de bine îmi amintesc şi de un ritm mai lent (a se citi lipsit de nevroze) al vieţii, ca şi de ore-n şir pe care le petreceam mai degrabă pe cont propriu - mai precis, la joacă neorganizată şi nu cine ştie ce afectată de limitări.
Ultimul aspect cam lipseşte, din păcate, din viaţa mega-înregimentată a lui Muţunau.)
- Mmm.
(asta era pe post de da, eu fiind ocupată să beau al cinşpelea litru de apă al zilei)
- Eu cred că noi trăim de fapt pe o piersică!
- Hm?
- Păi, nucleul este sâmburele, mantaua este conţinutul, şi coaja este conţinutul scoarţa terestră! (pardon, ascultătoarea-scrib dă dovezi de neatenţie & uituceală)
(asta este varianta scurt(at)ă. emisiunea iniţială cuprinsese referinţe privind nucleul artificial, mantaua care e chestia aia de culoare mai închisă şi cred că mai e ceva care nu ştiu ce e şi nu ştiu exact care e magma, dar mă rog, să zicem).
Na, mai comentează.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Postări
#mediaviewer/File:Lebensmittel-Galiamelone1-Asio.JPG){kind=link}
