Văratice

Muţunau hălăduieşte pe varii coclauri, turbat de libertate şi leşinat de uimire să constate că există şi drumuri (de ţară) pe care o poate zbughi nesupravegheat!

Uăăăă!

De mai multe ori!!!!

Uăă-bis.

Da, poate.
Pe distanţe extrem de scurte, între noi fie vorba, şi pe drumuri extrem de necirculate (căci mai trecea câte un cal / poate chiar bisăptămânal).


Copchiii vecinilor mai au puţin şi îl zeifică pentru că, deşi nu merge încă la şcoală, ştie o mulţime de lucruri, mama, chiar şi despre densitatea apei (hă? cum o fi venit vorba de-asta?), eu cred că o s-ajungă preşedinte!

Judecând după politica românească, ultima precizare e, oricât ai machia-o, profund insultătoare.


Mă rog, prezumptiva zeificare are-n dosar şi forma fizică extrem de apreciată.

Care, zic, cam devalorizator, aşa, aia de grisină? (m-am abţinut. aş fi zis sticks. interesantă treaba asta cu pluralul luat de singular, dacă tot veni vorba)

Nuuuuu. E pentru că aleargă foarte repede!


În plus, bagă-n el intens fragi şi căpşuni (la căpşuni m-am mirat; dar, să zicem, vor mai fi fost unele mai întârziate...) şi, desigur, nu doar mănâncă smântâna, literalmente o aspiră. De afine nu s-atinge, le vrea pe cele mari, gonflate, nu pe cele mici.


Mă bucur că se simte bine & are o stare de spirit bună, poate reuşesc să mă inspir şi eu din ea.

Nu sunt exact în cea mai bună formă, de o vreme încoace.