duminică, 1 martie 2015

Povestiri despre ora de istorie a religiilor (postare în direct)

- Mama!
- Da.
- Ştii care era sfânta treime hindusă?
- Nu.
(pe bune că nu ştiam că te poţi referi la o sfântă treime hindusă)
- Shiva... Vishnu ... şi... stai c-am uitat... Brahma!
- Aha!

- ... şi ei au creat lumea... Vishnu, care e protectorul, a luat o ...

(pauză de gândire. o fi luat vreuna, de fapt, şi Vishnu... )

- Nu, nu nu. Brahma a luat o floare de lotus... ba nu, a crescut într-o floare de lotus care a ieşit din buricul lui Vishnu ... şi apoi a desfăcut petalele... şi a făcut lumea şi chestii...

Leşinată de râs, mă apuc de imortalizat furibund momentul...între timp, Muţunau începe să citească, de pe ecran, ce scriu, şi intervine, (uşor prematur):

- N-a luat o floare de lotus, mă! A luat o petală dintr-o floare de lotus!

- Auzi, da’ de zeiţe aţi vorbit ceva?
- Nu.

Sexist, hinduismul ăsta.

- Cine e zeiţa distrugerii?
- Nu ştiu.
- De Kali ai auzit?
- Nu.
- Uite-o.
(de fapt, nu mă prea mir că nu le-a fost prezentată, nu e fix cea mai paşnică şi delicată apariţie...)


***

- Mama!
- Da.
- Vezi că pentru ora viitoare de religie ne trebuie statuia budismului, să mi-o dai s-o duc la şcoală!
- Hă? (cu tăvăleli pe jos de râs, pe fundal).
- A zis că-ţi dă mail, să dai statuia.

2 comentarii:

Anonim spunea...

Li se prezinta si alte religii/ credinte? Cool.
Din cate stiu eu hiduismul este una dintre cele mai putin sexiste religii, fiecare divinitate masculina avand un corespondent feminin la fel de important si puternic.
Dar se poate sa ma insel.
Ady.

Mamiţuni spunea...

Ady,

Pai am militat pentru istoria religiilor, nu pentru religie, tocmai din acest motiv.
Mutunau nu invata la o scoala de stat, de unde si flexibilitatea in materie.
Despre hinduism tre' sa mai studiez, stiu doar chestii disparate, doar ca n-am senzatia ca vreuna din religii da pe-afara de egalitate de gen.