joi, 22 septembrie 2016

Cu Muţunau la nuntă


Pe Muţunau nu-l pui la ţol festiv (de altfel, nu deţine nici pantofi, doar cizme, ghete, sandale, Crocs & labe de scafandru).
El merge la nuntă în pantaloni scurţi.
Dacă şi-ar putea lua şi jambiere de fotbalist (şi eventual şi minge) ar fi beton.

Ajungem la biserică, pentru cununia religioasă.

- De ce au ăia din desene baloane-n cap?

Încerc să nu izbucnesc în cunoscutul hohot de râs sonor, în timp ce-i aduc aminte că alea-s aureolele sfinţilor, nu baloane de astronaut.

Mă uit spre intrare şi văz că intră o copiluţă pe role... în biserică... ţinută de braţ de o femeie, posibil mumă-sa (povestea are darul să mă uimească suficient cât să nu mă mai hlizesc).
Apoi, după ea, apare un cuplu în pantaloni scurţi, mulaţi (el) şi evazaţi (ea). Tricoul lui şi bluza ei cu bretele erau aşişderea de mulate. Oamenii îşi fac cucernic cruce şi-şi cumpără lumânări.
Urmează fătuca dotată cuviincios cu batic, dar nu şi cu partea de jos a fustei (aia dintre fund şi genunchi) şi două cetăţence mai în vârstă care se pupă şi se îmbrăţişează entuziast, că nu se mai văzuseră demult.

Acu'... pe mine nu mă dă cucernicia afară din casă. Da' observarea instantanee a contrastelor / contradicţiilor, da.


Înainte să mă întreb serios dacă nu-s la camera ascunsă, mă trezesc trasă de mânecă de cetăţeanul care ştie una şi "bună":

- Mami! Ăştia au wi-fi?
- Da. Da' nu de care crezi tu.... 

Niciun comentariu: