Marele achizitor Muţunau şi refuzurile de care se izbeşte el

Intrăm la DM ca să luăm pastă de dinţani pentru tânărul cetăţean (numai pe-aia, 0-6 ani, marcă faimoasă, găsibilă la DM, o suportă).


Începe festivalul atârnării de rafturi:
- Vreau biscuiţi! Biscuiţii ăştia! Îmi plac mult! Îmi cumperi?
Muţunau n-a mâncat în viaţa lui biscuiţi din ăia. Au, ce e drept, un ambalaj colorat.

- Hai mai departe.

În mod miraculos, Muţunaul se conformează. În materie de deplasat.
-  Suc! Suc din ăsta! Vreau suc din ăsta!

Mână împingăreţ-ghidantă pe spinarea lui Muţunau.
- Mai departe.
- Îngheţată! Îmi iei îngheţată?
Ce-arăta el, frenetic-cuprins de delir achizitiv, nici măcar nu era îngheţată.
- Avem acasă.
- N-avem de-asta! Şi nici nu putem face!

Începe festivalul variaţiunilor pe teme de refuz:
- Nu.
- Ceai! Ceai din ăsta!
- E pentru adulţi.
- Asta ce e? (era gel de duş) Uite ce frumos miroase!
- Nici gând.
- Vreau aaaasta! (cu totul alt obiect)
- Ai o dorinţă. Pune la loc.
- Să luăm altă periuţă de dinţi!
- Nici gând.
- Săpuuuun!
- Nu e nevoie. Avem.
- Vreau X!
- Nici vorbă.
- Y!
- Nu intră în discuţie.
- De ce nu intră în discuţie? Vreau Z!
- No way, Jose.
- Apăăăă!
- În maşină.
- Eu, când am să am salariul meu, am să cumpăr tot.
- Nu mi se pare o idee prea bună.
Şamd.


Următoarea rundă de cumpărături s-a desfăşurat fără Muţunaul-cel-subit-pocnit-de-impusuri-achizitive, lăsat frumuşel acasă.


Şi ce frumos mergeam noi în magazine pe la 2-3 ani muţunautici, când junele mai înşfăca el câte ceva, de la înălţimea coşului, admira pentru câteva secunde sau zeci de secunde şi apoi punea tacticos la loc...