Învăţăturile (şoferiu)lui Mamiţuni către fiul său, (deocamdată pietonul) Muţunau

N-ai ce să cauţi singur printre maşini mai devreme de momentul în care eşti mai înalt decât maşina. Nu contează că maşinile alea-s (sau par a fi) parcate.
De ce?
Pen’ că sub înălţimea aia şoferii nu te văd la vreme. Sau nu te văd deloc.


Nu traversa niciodată prin spatele unei maşini care parchează / dă înapoi. Aşteaptă locului câteva secunde, ori până ce te-a observat şoferul, ori pân’ s-a oprit maşina.
(nu ai idee câţi prostovani adulţi am văzut recent făcând asta, şi nici nu vrei să afli. destui)


Dacă te mâncă-n fund să traversezi neregulamentar (adică pe unde nu e zebră) cască ochii să te asiguri că ori nu vine nicio maşină, din nicio direcţie, ori că ăia de vin te-au văzut şi, eventual, ţi-au şi făcut semn să treci.


Dacă eşti cu cineva, per pedes, şi aveţi de împărţit drumul cu o maşină, staţi locului împreună până trece maşina. N-o rupeţi de fugă, unul hăis şi unul cea. Ar fi cea mai sigură reţetă să şi-o fure măcar unul dintre voi.
Singura excepţie acceptabilă e când şoferul v-a făcut semn că v-aşteaptă el (ea).


În caz de iarnă cu zăpezi de tip nămete, nu sta ca popândăul pe stradă, fix pân’ ajunge maşina la bombeul tăi, urcă pe trotuar din vreme!
Oricât de bună ar fi maşina şi de priceput şoferul, nu există opriri milimetrice. Nu pe polei. Şi nu vrei să afli cum e să-ţi treacă o roată de maşină peste laba piciorului - mai uşor se recuperează fracturile de oase mari decât una de-asta... după care rişti să ai de suferit iremediabil tot restul vieţii.
Din nou, cel mai prudent e să stai locului până trece maşina. Riscul de alunecare şi de poposire sub roţi e mai mic.


Am lăsat maşina sub nămeţi de câteva zile şi n-o voi scoate o vreme.
Da’ gherle majore de tip pietonul tembel tot văd. Nu de alta, există.