Din ce este compusă o bufniţă

Păi... să vedeţi, dom’ şef, că din ea însăşi.

Desigur, dar şi din părţile astfel denumite:

Imaginea provine de pe site-ul World of Owls, de unde am putut afla o sumedenie de alte lucruri despre bufniţe.


Bufniţofilia nu vine post Harry Potter (deşi am putea-o aprofunda pornind de la acest pretext). Cred că m-am trezit acum vreo trei (sau patru...?) luni cu gândul că putem face o bufniţă din fetru şi apoi m-am apucat de căutat modele.

Bufniţa de fetru nu e gata nici până în ziua de azi (am găsit în schimb câteva modele foarte haioase pentru pinguini).

Dar am dat peste multe alte chestii interesante:
- există multe feluri de bufniţe adevărate - 162 de specii diferite, conform unelor surse, 170 & ceva, conform altora-  şi şi mai multe, mult mai multe, de colorat!
- se pot găsi planuri de lecţii bazate pe bufniţe şi chiar şi biscuiţi-bufniţă!
- sătmărenii tocmai au fost rugaţi să se ocupe de recensământul bufniţesc
- există o Societate Ornitologică Română, dar şi o Asociaţie Ornitologică Română
- de la AOR aflu că în România bufniţele sunt protejate prin lege (sau măcar erau...)
- se pot construi bufniţe din piese de computer reciclate:

(sursa)


Imaginea cu părţile bufniţei e doar una dintre ele. 

Să zic de P!nk

Site-ul dumisale, aici.

Detalii wikipedieşti, aici.

Poză cu mama Pink alăptând, aici. Şi mai jos, că prea e frumoasă.

Un interviu cu mama Pink, aici.

Mie-mi place pentru că e zurlie. Şi autoironică. Şi stăpână pe ea. Chiar şi când o mai dă de gard...

Şi-am încălecat pe o mătură...

... şi-am început Anul Nou Cinefil.

Ce făceau pe 1 ianuarie Muţunau şi Mamiţuni?

Se uitau (mai dublat mamiţuneşte, mai nu) la Harry Potter şi Piatra Filosofală. (îngrămădit afiş mai avea...)
(am avut nişte ezitări, recunosc, dar fiind că răspunsul la întrebarea: ochii cui vor fi scoşi cel mai des (cu baghete mai mult sau mai puţin improvizate)? era extrem de clar; dar lăcomia cinefilă a învins!)


Ce au făcut de atunci până acum Muţunau şi Mamiţuni?

Sesiuni intens-neîntrerupte de întrebări şi răspunsuri.

Da’ de ce nu-ştiu-ce Voldemort / Harry Potter / Hogwarts / trolul? (trolul pare a fi cel mai memorabil personaj. iar Harry Potter se distinge de Ron nu prin culoarea părului, ci via ochelari)

Dar trolul a murit? (nu) Şi unde s-a dus după aceea trolul? Şi ce a făcut după aceea?

Dar la noi în ţară trăiesc troli?

Grea întrebare. Primul răspuns ar fi putut fi nu, troli nu, eventual tăntălăi, dar ăia-s o subspecie de troli neînfăţişată în Harry Potter.
Evident, următoarea întrebare ar fi fost „da’ de ce e neînfăţişată în Harry Potter?”
Şamd.



Pentru cine nu s-a apucat încă de cinefilat intens, 4 ani jumate poate fi cam devreme să te apuci fix de Harry. Plus că (dar asta mi-a trecut ulterior prin minte) ar fi fost frumos de citit (direct, nu prin intermediari) şi de văzut apoi filmul.
Dat fiind însă că mai sunt 7 părţi de vizionat, aş zice că nu e timpul pierdut.


Următoarele pe lista lunii ianuarie sunt Narnia



şi Hugo.




Separat de ochii muţunautici & oarecum noptatec s-au văzut Un an bun



şi Oare cum o reuşi?




După primul căutam vin (de beut...) şi nume de podgorii care acceptă zilieri - de preferinţă, în Provence. (Momentan n-am descoperit nimic.)

După al doilea, m-am gândit să nu mai fac liste, ci să purced la instituirea borcanului cu dorinţe. Agendă pentru liste, nu de alta, am. E şi cartonată, îmi pot da cu ea în cap mai cu spor (în stil Dobby) de fiecare dată când ’oi uita ceva (scris sau nescris acolo...).
Deşi sper ca nu fix ăsta să fie tonul anului recent sosit...

La mulţi ani!

Carte: Luka şi focul vieţii, de Salman Rushdie. Şi alte câteva recente fapte de arme

Pe final de an, mă bucur de somn şi de cărţi.

N-am plecat nicăieri, odată pentru c-am cheltuit deja toate zilele de vacanţă şi tot bănetul aferent, şi-n al doilea rând pentru că mi-a cam ajuns alergătura.

Aşadar, dorm şi citesc.

A, şi mă bat pe modem cu Muţunaul, care a ajuns să se uite la oarece filme cu Tom şi Jerry dublate în arabă. (!?!).



El vrea Tom şi Jerry, eu am recăzut în damblaua Harry Potter-istică. Recomand călduros (semi-)retrospectiva asta.


Semi pentru că e difuzată înainte de premiera ultimului film din serie, Talismanele Morţii - 2.



Dar să mă întorc la titlul postării.

Cartea asta (care ar putea fi, de fapt, pentru copii... eventual copii mai mari...) m-a făcut literalmente să ţopăi de încântare.

Mie mi-e tare drag de Salman Rushdie. Mi-a picat cu tronc încă de la Copiii din miez de noapte şi n-am renunţat a-l citi nici după ce-am îngurgitat cu greu Furie (pe care, la vremea citirii, n-am digerat-o corespunzător).

Luka şi focul vieţii merge citită după Harun şi marea de poveşti.
Şi merge citită şi de / pentru copii.

Are graţia magică a poveştilor care prind viaţă din clipa în care ai deschis cartea, şi generozitatea lor de-a te primi, imediat şi confortabil, în lumile lor.

În acel ţinut frumos şi friguros ne încălzeam dansând şi dansurile noastre au devenit legendare, căci pe măsură ce jucam şi săltam, minunăţia piruetelor noastre ţesea văzduhul dimprejur în fire de argint şi de aur, iar asta ne-a fost şi bogăţia, şi gloria. Da! Ne-am răsucit şi învârtit şi asta ne-a fost bucuria, răsucindu-ne şi învârtindu-ne ne-am găsit menirea, iar tărâmul nostru aurit era o ţară a minunilor şi veşmintele ne străluceau ca razele soarelui. (pag 40)

De sezon, vag dezlânat

Cele mai frumoase globuri sunt cele "prestate" manual, acasă, chit că treaba nu e nici pe departe una de echipă - ci, mai degrabă, una bazată pe comenzi emise de Muţunau, alternate cu ocheade galeş-admirativ-împăciuitoare, venite din aceeaşi sursă.

Pretextul? Setul Very Merry Ornaments, de la Alex Toys. Via Ookee.

Cele 6 globuri (de asamblat!) sunt admirabile, ideea e (cu folos & creativ!) replicabilă, doar că la pietricele era bine dacă foloseam adeziv suplimentar. Acu’ am papuci de casă cu cristale roşii, albastre şi mov, şi ele continuă să izvorască (pen’ că tot cad).



Într-un acces de piţiponcie, Muţunau şi-a lipit câteva pietricele inclusiv pe cârligul de pirat

(da, avem... 4 lei, de la Casa Retro... nu apare pe site, dar îl au... şi acu’ acelaşi Muţunau vrea să-i cumpăr şi un picior pierdut!).
Între timp, pietrele de pe cârlig au dispărut (de unde lipsa pozei doveditoare...).
Nu-i nimic, apar te miri când, in te miri ce locuri.


Am făcut brad.
Nu avem brad-brad, ci o arătare piticoată de plastic, care şade minunat pe măsuţa de cafea din sufragerie.

Vom avea în schimb o cunună din brad-brad, pen’ că, în cel mai pur stil atârnătoriu, am greblat de pe jos câteva rămurele. În faţa Bibliotecii Naţionale
(unde-am ajuns cu ocazia ultimei seri din Hibernelul / Hibernoiul / Hibernalul de chitară - primele două denumiri îi aparţin lui Muţunau, care a sforăit şi el pe-acolo în vreo două din seri; pentru că, da, părem a fi în tranziţia de depăşire a somnului de prânz şi, da, dacă, pe la vreun concert, sforăie sau tuşeşte careva - sau ambele - şansele sunt să fim noi. ne puteţi adresa personalizat ofuscările)
existau un brad şi vreo trei locuri de masacru pline de rămurele, cât să faci alţi (hai, nu cinci, dar măcar) trei brazi.

Îmi place mirosul de brad-brad.
Cel mai mult, în pădure.

Între noi fie vorba, intrările la Hibernal au fost gratuite, şi locaţia e minunată, dacă te aşezi strategic, o poţi zbughi discret când vrei; dar nimic nu egalează sentimentul din ziua-n care, anticipând frenetic spectacolul pentru care ai luat bilete acum o mie de ani, şi la care tânjeşti de o perioadă cel puţin triplă, constaţi... hm... simptome de varii boli... )


Nu avem brad, dară iubirea de moşie e un zid dar avem, în schimb, cinci kilometri de instalaţii. Care cu steluţe, care cu beculeţe...
La schimb pentru cea răposată relativ şocant sezonul trecut.

În rest: suntem bolnavo-convalescenţi, la analize ne apar şi dispar varii goange, ne-am reapucat sârguincios de tratamente alternative (aici includem supa-cremă portocalie - de morcovi cu cartofi dulci şi / sau dovleac plus usturoi, ghimbir şi ce-mi mai cade mie prin mână, supa (cremă sau nu) de roşii, desertul roz (frişcă producţie proprie plus zmeuri), desertul pretins-bleu (aceeaşi frişcă, da’ cu afine) şi alte chestii colorate), avem traume de Excel (mai mult eu... dar trecem peste...) şi provocăm varii încurcături şi neînţelegeri pentru care apoi ne scuzăm & muncim reparatoriu mii de ani.

Ne-am reapucat şi de gătit.
Ar fi de menţionat oarece turte dulci cu aluat de la Ikea (eşec), un tort cu zmeuri (succes), oarece macarons (eşec) şi o tartă cu bostan (prezumptiv succes).
Zic ne-am pentru că ne-am. Amândoi. Muţunau mai mult varsă, dar... după aia şterge!

Sau comentează.
- Uite, mami, acum nu s-a mai dus pe jos!
- Da’ pe unde, pe sus?
- Nu, la mine pe bluză.
- Vaaai, sare Bunica, pe bluza curată pe care ţi-am dat-o azi?
Nu era curată. Era proaspăt şi relativ inutil spălată. Bluza aia nu mai are nicio şansă să fie curată, poate doar dac-o vopsim...
- Nu e curată. E murdară ca porcu’, zice Muţunau.
Poate ar trebui să mă mai cenzurez...?



Muţunau anchetează din ce în ce mai articulat diverse chestii. Exemplu:
- Dar tu de unde ştii să faci aluat, bunica?
- De la mama mea.
- Şi ea de unde ştia?
- De la mama ei.
- Şi mama ei?
- S-a transmis, de la mamă la mamă.
- Şi prima mamă, de unde ştia?
- Din instinct, o dă de gard Bunica.


Am fi putut avea probleme legate de Moş Crăciun. (între noi fie vorba, e posibil să avem şi să nu mă prind eu... în ultima vreme, mai ratez chestii.)


Noroc că, în Franţa, văzusem, la rechinariu, oarece filmuleţ de desene animate cu Moş Crăciun care, bătrân fiind, îşi găsise un ucenic, pe Nicolas, pe care îl antrena într-ale Moş Crăciunitului.



Ocazie cu care am văzut tot felul de chestii folositoare, cum ar fi faptul că Moşul, care are un glob magic, fără de care nimic din magia Crăciunului nu ar exista, face hornuri, dăă, magice, pe care să intre (dacă eşti plicticos şi stai la bloc) şi, minunea minunilor, se antrenează de zor ca să nu fie surprins de niciun copil când aduce cadourile! (hihihi, m-am scos. anul ăsta nu mai aduc Moş! - păi, pe vremea mea, Moşul aducea şi pomul... (adică bradul). Aia muncă!)


Acelaşi Muţunau s-a repezit însă să dea cu magia de pământ când, la ultima vizită a Mătuşii-cu-acte-în-regulă, s-a năpustit să-i înmâneze cadoul de la Moş... în strigătele de protest ale împricinatei, care nu voia să se uite... deci e neclar cât s-a prins şi cât nu.
Oricum, a reţinut că se lasă cu cadoriseală.


Junele va fi, însă, dezamăgit într-o privinţă, pentru că fix jucăria pe care n-am vrut să dau douăj’ de euro în Franţa (un soi de cleşte-braţ, dubios şi galben) nu e de găsit aici...
Şi el doar pe aia o vrea. Ghinion - pentru că n-am avut inspiraţia să reţin numele agregatului, aşa încât doar ochiometric ştiu ce caut...)


A, şi nu merge netul. Adică se întrerupe conexiunea mobilă de cinci mii de ori. Ca de obicei. Întreruperea în sine n-ar fi o dramă. Faptul că reluarea conexiunii nu se face automat mă cam scoate din pepeni...
Ultimul episod, desigur, acum 20 de minute, când apăsam pe „publicaţi”.
Mrrr.

Preocupaţiuni muţunautice

Muţunau e preocupat de viitor, ca şi de trecut, drept care investighează:

- Când tu o să mergi la facultate, cum o s-arate bunica?

- Păi eu am fost la facultate, nu cred că mă mai duc din nou. Cum o s-arate bunica atunci când o să mergi tu, asta întrebi?

- Nu. Eu n-o să merg la facultate. Eu o să merg să lucrez şi pe urmă o să-mi iau un pachet de ţigări şi brichetă şi o să fumez!

Peste cinci minute, în poveste apar şi un rucsac (menit să ascundă ţigările de vultureştii ochi mamiţuneşti) şi intenţia declarată de-a-o tuli globtrotereşte spre Indonezia. Sau Indochina. Mă rog, spre un tărâm exotic şi îndepărtat.

În urmă cu câteva săptămâni anunţase că, la maturitate, se mută-n Australia şi, la bătrâneţe, la Paris, într-o casă.

Nedumereli mamiţuneşti

De ce vara, pe caniculă, în (mai) toate loacele româneşti posesoare de aer condiţionat, temperatura e de 16 grade, iar iarna, la zero grade afară, înăuntru sunt 30? Inclusiv (sau mai ales) în farmacii.

Ce dacă pe majoritatea prospectelor scrie să păstrăm medicamentele la temperaturi sub 25 de grade? Oricum prospectele nu-s aşa citite.

De ce nu se rezumă mai nimeni la o diferenţă de 10-15 grade?

Nu pretind ca la -20 sa stai la -5; dar sunt sătulă de răceli şi de muci şi aş dori să fiu scutită de efectele produse de schimbările mari de temperatură de la interior la exterior. Tranziţiile astea bruşte şi dese te-„ajută”, nu glumă, pregătind terenul, să răceşti zdravăn şi des.



Această naţie o fi profund înamorată de şocurile termice?

(Re)trăim, nu neapărat conştient, nostalgii de tip vatră şi sobă?

Tre’ musai ca vatmanul şi şoferul RATB să steie ca la ei acasă, în tricou? (nu vreau să le fie frig oamenilor; dar unii din ei chiar stau în tricou, în vreme ce pasagerii asudă de zor).

Suntem tatuaţi ca fiind amatori de excese?

Ne place să ardem gazu’?
(pentru că, evident, dacă n-ai da temperatura din bancă la 26, poate ai mai economisi nişte bani şi n-ar mai fi nevoie de (atâtea) concedieri).





De ce (încă) un număr teribil de mare de oameni se recomandă / semnează (în alte contexte decât cele-n care există imperativul identificării rapide, după numele de familie) se face după modelul „Popescu Gigel”?

Alooo, prenume? Înainte de nume(le de familie)?



De ce, pe ditamai campania de pe postul de radio naţional, accentul e pus pe idealisme cu iz posesiv (cum e România ta / cum vrei să fie România noastră - hă?) în loc să fie pus pe acţiune? (ce ai făcut / faci / vrei să faci pentru X/Y/Z?)

De ce rămânem ancoraţi în naivităţi de salon şi-n vorbărarie (deseori pompoasă... şi atât) în loc de acţiuni, fapte, consecinţe, rezultate?

O fi un infantilism?

O fi o incapacitate intens cultivată?

O fi lipsa de exerciţiu?

Logică bunicească

- Uite, am adus cârnaţi! Muţunau, vrei o bucăţică?

Împricinatul, sobru:
- Mami nu e de acord cu cârnaţii.
- Dar... măcar o bucăţică! pledează transportatoarea.

(n-a fost nevoie de decât 4 oameni ca să-i cărăm, de la gară, bagajele pregătite pentru 2 săptămâni. nu, nu merge la munte. vine la 5 minute de mers pe jos de şepte mii de supermarket-uri. nu-i exclus să-i găsim în bagaje şi materiale pentru un nou pod peste Dunăre.)


Cei doi refuzatori de cârnaţi ridică, indiferenţi, din umeri.

- Şi eu acum ce fac cu ei?

- Îi mănânci, glăsuieşte dezacordatoarea.

- Nu pot, că-mi fac rău.

- Şi atunci de ce i-ai adus?

- Păi sunt buni!

La drum cu Muţunau şi Mamiţuni (I)

Partea întâi, pozele.
În partea a doua (când şi dacă o mai apuc scrie...) varii păţanii şi învăţăminte.

Pe scurt: am înşfăcat Muţunaul şi-am şters-o-ntr-o scurtă excursie în judeţu’ Île de France, momiţi de promisiunea că nu plătim cazare, ademeniţi suplimentar de oarece preţuri bune la biletele de avion şi apăsaţi de vinovăţia de-a fi spart puşculiţa (în care, oricum, nu se strânsese cine ştie ce).

Muţunau, demn colaborator al blogului (despre care, de fapt, nu ştie, dar cine să le mai numere...) a stat la pozat doar când nu observa că, ei bine, se fotografiază. Aşadar majoritatea pozelor îl înfăţişează, au naturel, ca mai jos, doar din spate, din propria-i iniţiativă.

Omitem urletele de tip: m-ai pozat? de ce m-ai pozat? nu vreau să-mi faci pozăăăă!!!

Casele din sătucul în care am stat:

Starea vremii (nu pot reda frigul.... şi nici desele schimbări nor-soare):

Şi-aici ajungem la două din subiectele vizitei, Disneyland şi... ei bine... budele.

Asta fiind toaleta de la Disneyland, primul obiectiv turistic pe listă.

Poză prestată de domnul nepozabil:

Trenul de la Disneyland (al doilea obiectiv turistic pe listă)

Căciula brusc achiziţionată, pe durata unei scurte dar eficiente crize de nebunie temporară, având în vedere cât costa...
(notă: această vacanţă a fost din plin caracterizată de omiterea unor articole vestimentare esenţiale, cum ar fi mănuşile mamiţuneşti şi fularul muţunautic, înlocuite sau nu la faţa locului cu varii improvizaţii; dar căciulă aveam! ei, cu toate astea, am mai luat una... )

Frontierland:

Palatul Adormitei:

Un cărţoi şi linia ulterior cauzatoare de confuzii)

Bărcuţele de la Fantasyland:

Din nou tren (toate pozele de mai sus sunt făcute din tren)

... unde Muţunaul n-a stat o clipă şi şi-a scos constant mecla pe geam, în ciuda tuturor avertizărilor în 3-4 limbi:

Aici e tentativa de urcare-n brad:

O galerie-muzeu:

Furca & vârtelniţa din castelul adormitei:

Vremea (cam rea...):

 

Preocupaţiunea de căpătâi a domnului (mersul pe varii borduri şi nu numai)

Reacţia mamiţunească la vederea reprobabilelor fapte (oriunde era câte un cordon de securitate, Muţunau îl trecea în fugă!)

Dragonul:

Oarece tunuri:

Partea culturală mai degrabă orientată spre adult a excursiei:

Preludiul unei rătăciri soldate cu sfâşietoare urlete (dat fiind că tre’ să fii decatlonist bine dispus ca să poţi ţine pasul...)
:

Mult-pânditul turn:

"Rechinariul" de la Trocadero:

Iar turnul:

Fântânile arteziene de la Trocadero, altă mare (la propriu!) şi fascinantă atracţie:

Evident, turnul (şi tre’ să spun că nu Disneylandul va rămâne ca maxim punct de atracţie, ci turnul.... )

Din nou, poze de autor: (avertizat că tre’ să aibă maaaaare grijă de aparat...)

Dezamăgit că-i fiul unei zgârcite pe lângă care Hagi Tudose pare fundaţie de binefacere, care zgârcită nu vrea să pompeze non-stop bani în telescoape...)

Alergător, cum altfel:

Fericit c-a descoperit „jucării” - m-am amuzat gândindu-mă care ar fi şansele ca şi prin curtea vreunei biserici din România să existe loc de joacă pentru copii - poate există, eu n-am văzut pe nicăieri şi-s locuită de senzaţia că nici n-o să văd vreodată!)

Domnul ştergea conştiincios „scaunele”:

La garguie:

La clopote,  încercând să verifice dacă chiar e închis şi de ce e închis la clopotul mare, mami?)

Pe la carusel:

Din carusel: