Nocturne de sezon

Noaptea se doarme, nu?


Hai, poate că nu chiar aşa:

Da' măcar aşa:

Îhî. Desigur. Aş!!!

Noaptea se mârâie. (de-aia e bun dormitul în altă cameră, pentru cine se încumetă să-l practice sistematic; nu mai sari ca ars(ă) la fiecare chiţăială). Importante, aici, sunt două aspecte: cât de des şi cam la cât timp survine semnalul zgomotos...

Şi dai de următoarele variante post verificatoro-consolatoare:

- cum laşi copilul jos, în pat, cum zbiară. (Muţunau a perfecţionat alternativa; cum simte că-l înclini ca să-l laşi jos, cum zbiară; plus, mai nou, se şi agaţă (de haine sau, ah, de păr), ca să-şi exprime clar şi plastic dezaprobarea)

- cum apuci să faci un pas după ce-ai lăsat copilul jos... ştiţi povestea.

Sau:
- cum te întinzi în patul mătăluţă... (adică ai apucat, ptiu, bată-te să te bată, să ajungi la el, patul mare!) iiiaaaaaaaaaaaa!!!

- cum ai apucat să te termini de învelit... îîîîîî!!! (zang, îţi vine să te dai cu capul de perete; doar că, ştii bine, asta nu va opri copilul din plâns)


Cea mai uber-mega-ultra-hiper-naşpa: cum ai apucat să adormi un pic mai adânc (n-aş şti să spun cam cât de adânc, pentru simplul motiv că sper să nu descopăr din experienţa proprie, via serie suficient de mare din punct de vedere statistic!), ta-na-nam!!! Răcnete. Din nou.
Ăsta e genocid de neuroni.
Şi, pentru Mamiţuni, e sursa ochişorilor binişor telescopaţi de a doua zi (stil ghirlande 3D de pom, că tot e sezonul...) şi a privirilor înceţoşate de tip mistreţul neprietenos... ca să nu mai spun că nici cu auzul nu se mai prea stă bine...
Memoria? Hă? Ce ie aia?

Ce e şi mai „frumos”? Procedura asta, ultima, uber-etc, se repetă.
Pardon. Se tot repetă.

No, uite-aşa ajungi emo. În materie de aspect, cel puţin, că se lasă cu nişte cerculeţe negre-vineţii în jurul ochilor cu care, cum ziceam, nu mai vezi, de altminteri, mare lucru. Sau, ca să privim (!!!) versiunea cu paharu’ pe jumătate plin, ai o privire bolând-romantico-pierdută. (Nu e cazul să te mai dai cu creion negru. Vine au naturel.)
Şi-ajungi să emiţi varii profunde consideraţiuni filosofice, taxate drept cel puţin de neînţeles pentru restu’ lumii.
Cum e cea de mai jos.

Profani, dom’le.

Ce poate fi mai ... mult (!!!) decât asta?

He-he-he.

Sonoru’.

Faptul că se mai şi răcneşte. Da’ nu aşa, de spart urechi. De sunat apa-n cap. De luat ameţeala. De spart termopanele, ca sopranele.
Nţ.
Nu de chemat Protecţia Copilului (de către vecinii urcaţi demult pe pereţi, ca Spiderman).
De convocat echipele SWAT ale Inspectoratului Inter-galactic pentru Situaţii de Urgenţă, că urlă de parc-ar fi venit jihadul, braţ la braţ cu un cutremur de 99 pe Richter, un meteorit de tip adio-dinozauri, o explozie atomică soră cu Big-Bang & ’a mai mare erupţie vulcanică. Na-na-naaaa!!! (plus înc-o chestie pe care nici n-o ţin minte, nici n-aş putea-o reda)

Pe scurt: îi ies caninii. Ăilalţi 3.
Eu sper că toţi odată.
Vise...