Restanţe la preluat premii

Primul e de la Danae.
Săăăăăr'na!

Zice că are reguli stricte. Adică:
1: Să postezi premiul!
2: Să oferi premiul la 12 prieteni!
3: Să afişezi linkul lor!
4: Să le dai de ştire printr-un comentariu pe blogul lor!
5: Să scrii din partea cui este premiul!

Drept care luăm următorii 12 destinatari şi, vor, nu vor, au primit, n-au primit, ţac, pac, îi premiem.
În ordinea numerelor alfabetice de pre tricou: Alina, Altheate, Ayandari, Basme pentru Maria, Belle, Mamica de Basse, Laura, Luminitza, VLutic, MihaelaMaria, Ralu', Shmeny.



Al doilea, tot cu reguli, e de la Ayandari.
Săăăăăr'na!

Zice ceva de talent. (maghiara mea de dat bună ziua pe la Nădlac şi, respectiv, Nickelsdorf, nu ştie să traducă mai bine!). OK.


Vom răspunde la dublu. Fiecare pentru el.

1. Dacă ai un supranume:
Mamiţuni.
Muţunau, zice Muţunau.

2. Unde trăieşti?
Dacă e să mă iau după anumite zile, la balamuc. Unu’ bucureştean, ca să fie clar...
Subscriu, zice Muţunau.

3. Înălţime 160. Sau 159. Pe-acolo. Piticozen. (Dacă n-am tocuri, iau coate-n cap în autobuz.)
Aha, nici tu nu stai la măsurat! 89, zice Muţunau.

4. Onomastica
Nu serbăm. Deşi, după calendar, ar fi cel puţin două ocazii (pe acelaşi nume!)
Nici eu, zice Muţunau. Eu, pentru moment (pâna la canonizare...) n-am.

5. Ocupaţie
Mergător la birou. Într-o foncţie de vânzări şi dezvoltare.
Plimbător în parc, zice Muţunau. Răcnitor-şef. Multe altele. (Cumul de funcţii)

6. Fraţi
Una bucată soră.
Nu cred, zice Muţunau. Cel puţin deocamdată.
7. Limba maternă Româna.
Articulat??? zice Muţunau.

8. Limbi vorbite
Engleză, franceză, spaniolă. Mă mai bâlbâi în germană. Mi-ar plăcea să învăţ catalană.
Muţunautica. Sau mamiţuneasca? zice Muţunau.

9. Colecţii
Nu, dacă nu pui la socoteală hainele şi pantofii. Am multe arhive.
De jucării aruncate sub pat, zice Muţunau.

10. Nr. la picior - de curiozitate, ştie careva cât poartă la mână? (că şi mănuşile au măsuri!) 36.5-37.
23, zice Muţunau.

11. Şcoala
Oarece studii economice.
Aoleu, nu, zice Muţunau.

12. Materia preferată
Auzi...
...ziii...zice Muţunau.

13. Hobby
Aceste cuvinte ne doare, pen’ căci din lipsă de timp, am abandonat cam tot. Pictam pe sticlă, printre altele. Acu', sunt reparator-amator de de-toate.
Da, zice Muţunau.

14. Bani de buzunar
Ce???

15. Dorinţa: Casă. Cu o curte umbroasă şi nebetonată, cu pivniţă şi cu pod. Cu hamac în balcon şi/sau foişor.

O Mamiţuni mai calmă, zice Muţunau.

16. Vise Să dorm!!!
O Mamiţuni mai calmă, zice Muţunau.

17. Numar norocos?
N-am.
Nici eu, zice Muţunau.

18. Ai vrea să revezi: Valea Loirei. Pe îndelete. La pas.

19. Animale de casă: Două bucăţi mâţe.
Ba nu, pernuţe, zice Muţunau.

20. Sentimentul cel mai preţuit
Bucuria.
Starea de bine, zice Muţunau.

21. Care a fost cea mai frumoasă zi din viaţă?

N-am o zi de reper. Am mai degrabă „la catastif” o serie de momente uluitor de frumoase.
Cea de azi, zice Muţunau.

Cine vrea, să preia.

Din culisele traiului alături de Muţunau

Vedem:

Mutrele drăguţe de proaspăt trezit, somnoros, respectiv adormit tun.

Chiţăielile amuzato-sufocat-suprinse pe care le emite (în urechile agresoarei) când e prins în capcană de gâdilicioasele gheroanţe mamiţuneşti.

Aerul împăciutor, neaşteptat de matur, cu care vine să-şi restabilească, post-boacăne, bunele relaţii diplomatice cu entitatea maternelă.

Vorbitul prin somn: câteodată, când se mai întoarce de pe-o parte pe altă, şopteşte, tare şi clar, câte ceva din vis. De exemplu, mami.

Atitudinea hotărâtă rău cu care se îndreaptă, câteodată, spre obiectele dorinţelor sale.

Curiozitatea de explorator - care l-a făcut, nu de mult, să aleagă să-nhaţe două mingi tremuricioase (din acelea cu "corniţe”, colorate şi ţopăitoare, de bâlci), în pofida faptului că i se zguduiau şi fălcile, doar ca să vadă bine ce se întâmplă.

Respectarea (aleatoare...) a comenzii la loc.

Pretenţiile de independenţă. Chiar dacă ele includ smulsul mâinii din palma adultului însoţitor & ruptul de fugă taman pe la mijlocul trecerii de pietoni. Lungă de patru benzi pline de maşini cu şoferi grăbiţi şi nu tocmai dornici să frâneze. Ori să se uite pe unde merg, uneori...

Narcisismul. Mic. (momentan...)
Manifestat prin aerele autoadmirative şi uau-urile emise în faţa oglinzii.

Perseverenţa cu care pândeşte sistematic, la schimbarea chiloţanilor absorbanţi, cel mai potrivit moment s-o zbughească de fugă, în fundul gol.

Pofta cu care se repede la mâncărurile magice (preferatele momentului): mango, boabele de porumb, roşiile, pe care e în stare să le mănânce şi cu nisip sau zeamă de cuie.

Aerul serios cu care face nas-în-nas.

Felul în care se ţine de fruntea mamiţunească atunci când e purtat după cap.

Peisaj duminical

În mijlocul holului tronează, majestuos, printre varii papuci dispuşi strategic (vraişte) aspiratorul. Acum două zile, Muţunau a descoperit (cu ocazia sesiunilor repetate de extras/vacuumat-repetat muci din nas) că e loc de joacă la mecanismul de derulare (strângere automată) a cablului.

În bucătărie, toate sertarele-s larg deschise. Şi goale, întrucât toate oalele, cratiţele, capacele şi caserolele dinăuntru au fost deportate, care-ncotro, pe te miri unde.
Ceaunul de mămăligă are-n el cutia de îngheţată şi stă cuminte pe covor.
Ceainicul este pe masă. Capacul ceainicului, sub masă.
Sita e, dintr-un motiv care ne scapă, pe aragaz.
Rola de pungi este desfăşurată artistic pe jos, în stil Nazca.
Alte cratiţe găzduiesc, generos, jucării.
Nu e foarte clar unde sunt cheile de la intrare. Şi nici una din ghetele bej ale lui mami. Şi nici... în fine.
Calul-balansoar e legat cu o bandană. OK, măcar asta o să ştim unde e....
Pălăria de buburuză tronează pe tobogan, care tobogan are scara smulsă.
Peste tot, cuburi şi cubuleţe.

Mamiţuni se gândeşte să instaleze pe tavan o serie de frânghii de căţărare. De-alea, de exersat musculatura braţelor, „mergând” atârnat. Şi nişte scări, tot de frânghie.
Nu e bine. Sigur va găsi Muţunau o modalitate de-a le smulge şi pe-alea.
Păcat. Ar fi fost fain să călătoreşti din sufragerie în dormitor ca Tarzan, cu liana. Acum, că pe jos oricum nu prea mai ai pe unde.

În baie e o mare baltă. Cineva a şutuit blidul de apă al pisicilor.

Care pisici, setoase au ba, zac ca trăsnite, una pe banca din bucătărie, alta, pe canapeaua din camera de zi. Pe chipurile adormite li se citeşte extazul pauzei de fugăreală.

Muţunau, în sfârşit, doarme de prânz.

De profesie zombi

Am hotărât să nu mai dorm. Să nu mai încerc să adorm, adică.

Avantajele sunt multiple: un plus semnificativ de timp (în care poţi face mâncare, curat, ordine, poţi coase şosete, tricota pulovere, citi cărţi mai mult sau mai puţin obscure & aberante, te poţi vopsi mov cu turcoaz cu frez, te dedai la varii hobby-uri, etc).
Mai puţin stres (dat fiind că ştiinţa ne-nvaţă că el vine cu precădere din lucrurile pe care le lăsăm neterminate, perfecţionişti puturoşi ce suntem).
Mai mult anti-cearcăn.
Un aer eteric, distant-elegant, eventual aparent înţelept.
Reputaţia de gânditor-filosof - pentru simplul fapt că (în sfârşit!) taci.

Fireşte, de la un moment dat vom intra cu toţii într-un soi de Fight Club materno-feminin, în care nu mai ştie stânga ce face dreapta, da' ne batem toţi, cu spor. Ce să-ţi spun, mare diferenţă faţă de status-quo.

(Exemplu: nu mai departe de acu' două zile i-am mulţumit bonei c-a spălat balia copilului, lăsată plină de o mamă nesimţitoare & căzută-n cap de somn. Recte, eu.
- Da' nu eu, doamnă, s-a dezvinovăţit fomeia. (mai şuteşte ea detergent şi ceai, da' când o ia gura pe dinainte, e sinceră)
Muţunau sigur nu. Nici pisicile, a cujetat nedormirea-mi.
- A fost administratorul/instalatorul/vreun vecin pe la noi? am întrebat în gând, incapabilă să-mi evoc imaginea cu mine clătind băliuţa.)


Da-ntre timp se pot câştiga bani. Că tot vorbeam mai deunăzi de idei de afaceri...

Vrei să-ţi plece mai repede (sau definitiv!) musafirii / vecinii / soacra?
Vrei să nu mai ai probleme cu găsitul unui loc de parcare?
Vrei să dai bine în ochii cuiva? (la figurat, bre! la propriu, descurcă-te singur!)

Simplu. Apelează cu încredere la Serviciile Zombilunice Mamiţuneşti.

Până şi cei mai profitori / îndărătnici musafiri vor fugi urlând, desculţi, la vederea Persoanei Înfiorător de Ciufulite, peren-prost dispuse, apărute din senin la masa din sufrageria ta.

Chiar şi cei mai mitocani proprietari de agregate patrurotice îşi vor piti urgent maşina în parcările plătite gen Unirea/Ciclop, fix din dimineaţa în care se vor trezi că-n parcare i-a aşteptat un soi de monstru isteric & profund încercănat, cocoţat pe capotă şi dotat cu papuci contondenţi de casă - modelul cu toc şi puf.

Cel mai mare duşman va fi convins de calităţile tale măreţe şi va cădea instant într-o sinceră & eternelă admiraţie la adresa-ţi, la nici 5 minute de la vizita SZM. De ce? Prin contrast. Via revelaţie. Pen' că ajunge să vadă, în sfârşit,cu ochii proprii, de ce anume-l ferise Dumnezeu până atunci.


Ce m-a convins?

Seria de nu mai puţin de douăj' de treziri mitralierice de-azi noapte. Tăte, într-un interval de nici două ore. Şi răcnito-nepotolite, nu aşa, în glumă...

Din seria "cântece de leagăn": Dimineaţa

...în care Mamiţuni hotărăşte să se îmbogăţească...

Dar cum? Dându-l pe Muţunau în leasing oamenilor prea liniştiţi/loviţi de spleen/dornici de reamenajare a bârlogurilor actuale?
Teoretic, ar merge. Junele demolează relativ rapid. Ar fi timp de destule sesiuni pe zi. Le-am putea da la preţ redus. Apar, eventual, ceva îndoieli legate de nivelul cererii nestimulate pentru astfel de operaţiuni distrugăreţe.


Şi-atunci, ajungem la alte propuneri, predominant non-muţunautice. Iată ce-ar putea face Mamiţuni:

- să pună la punct o nouă cură de slăbire bazată pe ciocolată (e? este că v-aţi băga?) varianta bio-organică uşor de preparat, ca să fie mai cu moţ decât aberaţiile deja existente;

(sursa)

- să breveteze o telecomandă pentru punerea automată la loc a jucăriilor & a celorlalte catrafuse trântite pe jos; sau, şi mai bine, o baghetă magică;

- să construiască un tobogan portabil - şi pliant, şi uşor, pe deasupra;

- să lanseze Mamiţuni boot-camp: o tabără periodică de instrucţie pentru părinţi, din care aceştia să plece nu doar odihniţi (pen’ că vor fi lăsaţi să doarmă mai mult de 2 ore legate) & mult mai bine antrenaţi pentru fandări-surpriză, ci şi echipaţi cu tot felul de scule potenţial salvatoare de vieţi, cum ar fi:
ochelarii de văzut noaptea (care te vor împiedica să calci fix pe cea mai răcnitoare jucărie, trezind progenitura imediat urlătoare (că, de, s-a speriat) şi ducându-te, bonus, de-a berbeleacul, pentru că, nu-i aşa, nu destul că rage, dar jucăria cu pricina e, de regulă, şi destul de mare/contondentă/alunecoasă cât să te faulteze),
geanta nesfârşită - cea cu destul de multe compartimente cât să cuprindă în ordine toate catrafusele, în aşa fel încât să le mai şi găseşti),
costumul de masă tip SWAT, cu scut şi cască de protecţie cu sclipici, pentru hrănirea în condiţii optime (de atenţie la sclipeli & de auto-protecţie) a micilor stuchitori,
costumul de plimbare cu mii de buzunare (ca să ai unde pune toate băuturile, biscuiţii şi şerveţelele posibile, lăsând, în acelaşi timp, loc pentru toate pietroaiele/insectele pe care va dori să le colecţioneze micul geolog/entomolog)... şi alte multe minunate aparate & echipamente pentru care vor fi non-stop cozi la poartă;

- să... da’ ia stai aşa, nu-i cazul să facem publice chiar acum toate ideile.

Da’ de ce vrea Mamiţuni să se îmbogăţească?
Ca să-şi ia o casă în plus. Ca să încăpem civilizat. Dar, despre asta, în episodul viitor.

Ştirile pe scurt, iar.

Muţunaul s-a prelungit până la măreaţa altură de 89cm. Şi nu a împlinit încă 1 an şi 9 luni.
(ptiu, ptiu, să nu fie de deochi)


Mamiţuni este în căutare de obiecte contondente cu care să-i ardă zdravăn cât mai multe-n freză lu’ zeu’ Morfeu, incompetent, inconsecvent & absent la program. Când l-o prinde... (de restu’, picioare-n fund)
Până atunci, Muţunau sare cu graţie peste orele de somn de peste zi (motiv pentru care Mamiţuni, care spera la un oarece respiro, se tot înverzeşte, progresiv, la faţă, ajungând suspect de asemănătoare cu Fiona lu’ Shrek) şi sfârşeşte adormind pe scaun la masa de seară (suprinzător de entuziast aşteptată...) cu bucăţile nemestecate de kiwi-n gură.
Am putea zice că asta ar fi garanţia unui somn întins peste noapte.
Greşit!
Foarte greşit!
Pen’ că:
- visăm
- cu muci în nas fiind, nu putem respira ca lumea
- ne explodează chiloţii
- ne vin idei somnambulice
şamd.

Mistreţul neprietenos este, astfel, un dulce amoraş pe lângă Mamiţuni, ajunsă-n faza-n care cea mai mică deviere diurnă de la program (cum ar fi faptul că la Kaufland nu au pe stoc fix laptele X, anunţat în promoţie) o aduce în pragul unei crize de nervi.
(Mamiţuni a ajuns să creadă că aşa s-au „născut”, de fapt, super-eroii - unii care, chiori de somn, şi-au băgat picioarele şi-au sărit să-i apere pe alţii, dat fiind că instinctul de autoconservare le era uşor scurtcircuitat, iar agresivitatea, în creştere)


Următoarele sărbători (oricare vor fi fiind ele) nu se vor mai petrece în deplasare. Sub nicio formă.
(Singura excepţie admisibilă ar fi ca, până la data lor, Mamiţuni să primească în dar fie un elicopter mic, fie un aparat frumos de teleportare.)
Şi cine-l mai îndoapă cu toate prostiile pe Muţunaul actualmente împestriţat de blânde (bubiţe-semn de alergie) va fi tăiat file, cu lama. Ruginită.


Muţunau (şi cu somn diurn, şi fără) a devenit, declarat, Domnul Crizuţă. Sau Crizuţe. Sau Crizoaie, după caz.
(De prea mare cuminţenie, în ultima săptămână omuleţul nu şi-a spart buza decât de 3 ori.)
Cum nu-i convine ceva (sau se gândeşte că ar putea să nu-i convină - şi, probabil, nu se poate hotărî), urlă, se dă cu fundul de pământ, bate din picioare, înşfacă şi trânteşte tot ce prinde.
Clasic.
De cele mai multe ori, Mamiţuni reuşeşte să afişeze un aer senin, puţin tâmp, şi să exclame, relativ credibil:
- Ce s-a-ntâmplat? Nu prea-nţeleg ce spui... (în condiţiile-n care, să fim înţeleşi, Muţunau nu vorbeşte)
Excepţiile de la 100% vin din situaţiile-n care Muţunau înţelege să se repeadă s-o placheze. Pentru că, atunci când, în 99% din aceste cazuri, figura reuşeşte, lui Mamiţuni îi ia ceva timp să-şi desprindă capul de pe perete şi să redevină fluentă în limba română literară.


Când poţiunea crizuţistă îşi pierde puterea şi Mr. Hyde redevine Dr. Jekyll, Muţunau intră în tandreţuri şi-i îndepărtează delicat lui Mamiţuni o şuviţă care-i intra în ochi.
De fapt, mă împiedica s-o urmăresc atent, declară, absolut neromanţios, împricinatul.


Obiectivele următorului trimestru includ:
- găsirea unui centru de activităţi acceptabil (c-o fi grădinilă, c-o fi altceva, vedem)
- re-re-re-re-instaurarea operaţiunii oliţa (întreruptă din motive de alinieri planetare conspiraţioniste de tip contra)
- deprinderea autoservirii asistate de tacâm (că pe aia neasistată... ar trebui s-o des-deprindem!)
Om vedea ce s-o alege de ele.

Principiile lui Muţunau

Alea 10.

1. Şeful sunt eu. Am dreptate mereu şi orice binevoiesc a porunci se execută instantaneu. Uuuţaaaa!!!

2. Mamiţuni să facă bine să fie întotdeauna disponibilă. Chiar şi când, tehnic vorbind, nu e acasă.

3. Obrăznicia este una din cele mai mari virtuţi.

4. Un răcnet zdravăn nu strică niciodată.

5. Vorbitul (articulat) e facultativ.

6. Noaptea e făcută, contrar părerilor generale, ca să ne mai şi trezim pe durata ei.

7. Cine vrea să-mi pună chiloţi (absorbanţi, sau de care-or fi) trebuie să dovedească asta fugind după mine. De fiecare dată. Mult.

8. Pisicile sunt, de fapt, jucării vii. Ale mele.

9. În viaţă tre’ să ştii să te bucuri de cuceririle tehnicii - de exemplu, leagănul şi toboganul.

10. Am dreptul inalienabil de-a pune mâna, până mă plictisesc, pe lucrurile oricui.

Inspecţie (cu) foto

Echipament de protecţie (bifă!) avem.

Drept care, chiar şi fără el, putem inspecta riguros aparatura electrocasnică:

...şi cosmeticele. Pe-ale oricui.

Trecem în revistă şi condiţiile de circulaţie ... autopropulsată...

La final... concluziile fiind favorabile... să serbăm!

Nu sunt pregătită

Nu sunt pregătită. Nu pentru ceea ce aud de la alţi părinţi c-ar fi normele (statutare au ba) a ceea ce numim, eufemistic, interacţiune socială - cu copchilul adiacent cu tot.

Îmi lipsesc „bunele maniere de parc” - protocolul după care tu, părinte, teoretic adult manierat şi responsabil, te încaieri din senin, mai mult sau mai puţin fizic, având întipărită cu majuscule-n frunte dorinţa (frustrarea?) de-a te prezanta drept cel mai bun părinte din galaxie (de-a nu putea să exprimi altfel decât dând pe alţii că nu ştii cum să te bucuri de timpul petrecut cu copilul tău).
Cel protocol conform căruia se dau zilnic tone de lecţii de ce-ar trebui să nu facă un copil. Un copil al altora. Cel propriu e rupt din soare. Măcar până decizi să-i altoieşti (preventiv, corectiv...) una.
Mi se pare mai practic să mă concentrez să-mi ajut copilul să se simtă bine, să exploreze, să înveţe chestii noi, fără să se lovească ori să-i rănească pe alţii.
Numai pentru asta îmi (mai) ajunge energia.

Îmi lipsesc politeţurile de sistem educaţional tembel, şchiop şi cerşetor - arta de a nu da pe loc cu capul de perete profesorul sau, respectiv, îngrijitorul care nu respectă restricţiile alimentare ale copilului (ce dacă i-ai dat certificat medical pe care scrie „alergie”, „nu-i daţi să mănânce aia şi aia şi nici aia”) ori care-l/o pedepseşte după bunul plac. Că doar trebuie să se înveţe cu greul. Dumneavoastră nu-i vreţi binele? Cum credeţi c-o să se descurce aşa, răzgâiat(ă)? etc.
N-am ajuns încă aici, aşa că nu-mi dau seama pe de-a-ntregul nici cu ce-am să mă confrunt, nici cum m-aş descurca. Ci doar că nu-s pregătită.

Nu mi-a „crescut” (cel puţin, nu încă) arta de a face compromisuri inutile din dorinţa (pacifistă, de altfel) de a nu-mi expune copilul unor răutăţi absolut gratuite.
Tot cu şcoala are legătură. Şi cu faptul că nu am nici un chef să cotizez prosteşte la tot felul de aiureli „la modă” în relaţia cu nişte domni profesori deosebiţi, care se exprimă elegant, după tiparul avem bani decât pentru asta.
La de-astea simt nevoia imperioasă să dau o replică de genul de ce, doar avem deloc neuroni.
Ceea ce... nu prea corespunde cu peisaju'.

Poate c-o să mă ajute întrucâtva faptul că, dacă nu-s chioară de somn (şi, implicit, destul de irascibilă & intolerantă), am răbdare să ascult si mecla-mi e capabilă să mimeze oarece interes.
(Problema ar fi că asta a avut loc, recent, extrem de rar.)
Că uneori pun la timp întrebările esenţiale - alea de au darul să pună, delicat & ferm, punctuleţul pe i. Că, de pildă, cu medicii reuşesc să mă înţeleg rezonabil.

Poate c-o să-mi descopăr (cultiv?) în timp mari aptitudini.
Dar acum nu sunt pregătită.
În caz că e, vreodată, careva dintre noi.

Avem maşinuţă

Avem de-asta:





Ghiciţi cine se trage de zor cu ea prin casă.

Revendicare muţunautică

Aloo, blogul ăsta e despre mine? Jurnaul ăsta e al meu?
Nu de alta, da’ văd că am ajuns să apar pe aici mai rar.

Ia să iau eu, cât de curând, şi alte măsuri decât zdrăngănirea protestatară a uşii de la cuptorul cu microunde, raşchetarea pisicilor (un fel de pieptănare... cu degetele...), furtul de chei, spălatul pe mâini în WC, cântatul ultra-sonor înainte de culcare.
Că astea, la câtă obtuzitate domneşte pe-aici (aloo, Mamiţuni, se-aude?) au trecut fie neobservate, fie interpretate prost.

Voi reveni.

Leapşa cu prinţipuri

De la Belle. Mulţu'!

O Mamiţuni sans prinţips, care va să zică, monşer, că nu le are.

Şi Mamiţuni nu le are. Doar încearcă, sporadic, să mai aplice câte ceva…

1. Nu minţi. Vorbeşte clar, precis, lămurit, şi-n linie cu ceea ce ştii sigur. Adică poţi dovedi în secunda doi. Ceea ce înseamnă, implicit, să ai şi logica la tine când îţi alegi ce cuvinţele dai pe goarnă.

2. Pun’te şi-n papucii celuilalt. Că poate-s mai mari, mai mici, mai purtaţi… mai comozi… La fel, sigur nu-s.

3. Evită greşelile, mai degrabă decât s-ajungi să le repari. Cu un minim de gândit şi plănuit dinainte, plus oarece elementară politeţe, elimini gafe, preîntâmpini dezastre, arzi mai puţine poduri… asta e ideea. Plus că repari mai rapid şi mai temeinic ce se-ntâmplă, totuşi, să se mai strice.

4. Lasă luna de pe cer, pe cer. Pasărea de pe gard, pe gard. Etc. Uite-te clar ce e în puterea ta şi ce nu. Nu vei putea schimba nimic din ce nu-ţi sta direct în putere. Contrariul e sublim – da’ iluzoriu. Alege să-ţi cheltui cu cap energia. Trăieşte şi lasă lumea să trăiască.

5. Nu mai mânca atât.

6. Bucură-te de soare. Şi de tot ce simţi ca fiind bine.

7. Nu mai smocăi pisica!!! O doare!!! Dacă se enervează, o sa te zgârie!!! (pardon, asta era pentru Muţunau)

7, reluat; văr de-al doilea cu 3: Ţine lucrurile în zona cordială. Pe scurt, dacă ajungi la violenţă (de oricare o fi fiind ea), n-ai minte. Dovada că n-ai minte e scrisă cu litere mari: e clar că n-ai putut sta să găseşti altă cale. Pe care să o şi urmezi.

8. Nu te îmbăta cu apă rece. (mai bine iei, colo, un brandy) Realitatea nu e întotdeauna sublimă. Iluzionismele nu ajută decât, cel mult, pe termen extrem de scurt. Vezi ce ai şi ce n-ai, ce e şi ce nu e… Cu claritate.

9. Joacă-te.

10. Învaţă.

11. Principiile nu sunt mai importante decât oamenii.

Afluenza

Această carte m-a scos din sărite într-un mare stil (lucru care transpare ultra-clar din tonul celor scrise mai jos). Mărturisesc că n-am terminat-o încă de citit (sunt abia la pag. 205).

O cronicăresc oarecum prematur pentru că, pe de-o parte, nu mă mai pot abţine (sper să pot ajuta măcar o singură persoană să nu dea aiurea bani pe ea! împrumutaţi-o, fraţilor, trebuie să existe destui naivi care să se fi lăsat păcăliţi de prezentările pompoase făcute operei!) şi, pe de alta, insist totuşi s-o termin de citit, în speranţa că voi găsi ceva de bun simţ, corect argumentat, în ea.

Dacă vreţi o altă părere, mai echilibrat exprimată, citiţi aici.
Recenzia Ioanei Ristea e, sincer, prea bună cu cartea - şi, în acelaşi timp, mult mai bine scrisă decât Afluenza.

Eu, fiinţă naşpa, despre (h)Afluenza zic aşa:

E o vărzucă* uşor sinistră compusă exclusiv din pretenţii:
- dorit metaforice (vezi definiţia afluenzei - "virusul constă într-un set de valori [...]" ?!?!),
- fals ştiinţifice (omu' citează intens, la metru cub, aparent riguros, tot felul de studii, de-altminteri sublime, da' dincolo de care e numa' ce insistă să vadă el şi numai el, fără nici un fel de altă legătură cu subiectul cărţii sale, ori cu cazurile prezentate; dacă dai pe spate de cantitatea de bibliografie, foarte bun, aşa rămâi, leşinat de admiraţie; dacă te-apuci şi cauţi conţinutul studiilor citate... constaţi că James a înţeles, de cele mai multe ori, ceva ce autorii studiilor nici nu scriseseră - pagina 168 oferă un exemplu cât se poate de elocvent).


Aşa cum e el dezvoltat (epic) de autor, subiectul nu merita mai mult decât spaţiul unui (cel mult!) articol de ziar, iar logica n-are nici o legătură cu povestea perseverent scrijelită în aproape 500 pagini.

Ăsta a ucis mulţi copaci. Degeaba.

Întristător este că i s-a spus de la început că demersul său e... ca să zic aşa, din categoria "mai bine te laşi" (chiar din 2005, de către doamna Jemima Biddulph (relatare la pag. 495!), iar O. James a ales să ignore evidenţa şi a perseverat (degeaba!) întru completarea şi rescrierea operei. Plimbându-se prin toată lumea pe banii unor generoşi tăntălăi - printre care şi British Council.

Îngrozitor e faptul că auctorele e psiholog şi ... tratează alte persoane... Pe bani!!!
Ca să nu mă mai gândesc ce somitate o fi ajuns post scrierea şi promovarea cărţoiului. Grădina lui Dumnezeu e mare, zău.

Revin cu alte detalii la finalizarea cetirii. Uuuf... un' te poate duce setea de lecturi...

* zic vărzucă pentru că nici măcar o varză în toată puterea cuvântului nu reuşeşte să fie!