Mic îndrumar de provocat dezastre

Domestice. Deocamdată.

Filosofia de bază e să crezi cu tărie (votcă, pălincă, una-alta, la alegere; hâc!; dacă n-ai, pune convingere, că asta e...) că tu poţi face totul simultan, iar, estimp, universul conspiră hărnicuţ şi moşmondit, exclusiv în favoarea-ţi.
Omiţând sistematic şi ostentativ aspecte jenant de specifice, triviale, de ordin tehnic, cum ar fi faptul că tu, caracatiţă mică, nu deţii (încă!?) paisprezece mâini.

Aşadar:
- zici că pregăteşti baia copilului şi dai drumul la apă, în varianta duş, gândindu-te că-i suficient să pui covoraşul antiderapant peste para cea-mproşcăreaţă.

- între timp, pui şi laptele pe foc, la încălzit, că doar n-o să-l bea copilul rece;

- fugăreşti brontozaurul prin casă ca să-l aduci la ordine şi la făcut baie, timp în care dumnealui binevoieşte să te fenteze suficient cât să-ţi ardă un cap în nas.

- îl scapi, aşa că el fuge să spargă o vază. ceea ce îi şi iese, pen' că, mai nou, se caţără binişor)

- cât strângi cu o mână cioburile (pen’ că, nu-i aşa, cu ailaltă te ţii de nasul proaspăt maltratat), jupânaşul o mai pune de-o supriză: se-mpiedică şi cade lat, pe gresie.
rezultat: dublarea numărului de nasuri umflate.

- când te duci să-l ridici (ceea ce nu e în program de obicei, că doar promovăm autonomia; da’ se impune în cazurile evidente de căzături nasoale), apuci să-ţi îndrepţi şi ochii spre baie;

- ceea ce, (în contrapartidă!) e de bine, pentru că vezi clar că lupta dintre covoraşul antiderapant şi para de duş a fost nedreaptă, inegală şi rapid tranşată. în favoarea unei inundaţii.

- te repezi spre baie, cu preţul unui şut extrem de involuntar de bine plasat în coastele uneia dintre mâţe, care nu s-a asigurat suficient la traversarea holului. constaţi c-ai fi putut fi, lejer, rugbist. dacă mâţa era mai rotunjoară... eseu, clar. sau decolare verticală. ozenistică. una din ele. laser, frate.

- cât strângi apa, logic: laptele dă în foc.
- cum ştim (instant) asta?
- după miros.

Şi mâine e o nouă zi.