O zi de dialoguri muţunautice

- Bună dimineaaaţa!
- Bu, răspunde cam botos împricinatul. Caca!

Apoi îşi aduce aminte că are de protestat şi de impus cerinţe. drept care reclamă:
- Copiii!
- Întâi ne schimbăm. Mergem la baie?
- Baie-baie. Apa!

Stai, că ne-am mai amintit ceva.
- Papaaa!!!
Apoi, o plimbare nu ne-ar strica.
- Afa’ă, mama!
A, nu ţine? Să-ncercăm cu frumosul.
- D’agă mami, afa’ă!
Staaai, că ne-mbrăcăm imediat!
- Sa-co-u!

Stai cuminte! Încet, să nu te-mpiedici! Ai văzut ce-ai păţit ultima dată, când ai căzut?
- Cucui!


Trecem, în parc, pe lângă un pechinez.
- Pisea, zice, oarecum condescendent, Muţunau.
E clar că arătarea asta nu poate fi câine!

Înţelege când e în pericol de admonestare:
- Bataia!
(dacă mai trânteşti / mai smocăi perdeaua (inelele de plastic sunt de mult apuse, galeria e deja semi-smulsă), iei bătaie!)

...şi-şi strigă toată gaşca:
- Ema! (Ema) Ita! (Ilinca) Moni! Bia’ca! (Bianca) Manei! (Matei) Tiooo! (Teo) Ana-Mia! (Ana-Maria) Ama! (Alma) Şişiana! (Sânziana)

Exersează, în context, replicile cel mai des auzite:
- Dă-i dăăă! Nu-nu-nuuuu!
- Ba daaaa!

La cumpărături, a prins deja esenţialul:
- Banii!!!
şi dă să-nşface instantaneu portofelul - pe care, dacă nu i-l dai, urlă. Dacă i-l dai, regreţi, în scurt timp, îndoit de şale, pentru că, nu-i aşa, cardurile aruncate pe jos nu se strâng singure.


Cam cu o săptămână înainte să-mplinească 1 an şi 9 luni, s-a rupt conducta cu cuvinte.
Ceva-ceva tot mormăia el şi-nainte, onomatopee, una-alta. Acum, însă, pare a avea (ptiu-ptiu-ptiu, să nu fie de deochi!) un apetit insaţiabil pentru comunicarea verbală.