Nepreţuitele beneficii ale oboselii

(sursa)

Pentru cunoscători: oboseala este starea aceea omniprezentă de plutire în derivă printr-o nesfârşită zonă crepusculară, în care te mişti roboţeşte, deşi te simţi rudă foarte apropiată cu amiba, nicidecum cu înalta tehnologie, ultimul neuron şi-a serbat de mult parastasul (fără a se obosi să te invite, chit că îţi cam aparţinea) şi ţie, tehnic vorbind, nu-ţi mai prea pasă de nimic, în afara posibilităţii îndepărtate ca lucrurile să se termine odată cu o milisecundă de somn netulburat. (n-ai să vezi)
În care, pe pilot automat, model 1492 toamna, varietatea rebut, prestezi ad nauseam varii chestii casnice ori de birou. Zilele-s relativ identice (toate-s profund nasoale), încep, de obicei, cu un răcnet din familia lui "nu mai pooooot" (pe care nu-l aude nimeni, că eşti demult cu surdina pusă - de, faci economii) şi nu par a se mai distinge din marmelada perpetuă a treburilor veşnic neterminate.

Nu, nu seamănă cu beţia. Nici cu oboseala şofatului hămesit, timp de 36 de ore.
E mult mai mult. Infinito-pluristratificato-mai intens de rău.


Pentru naivi şi novici: adunaţi toate ceasurile şi telefoanele din casă, până vă ies 'fo zece. Puneţi-le să sune la intervale succesive de 45-60 de minute, începând de la ora la care vârâţi cornu'n pernă. Asta, la finalul unei zile în care, indiferent de motiv, vă simţiţi călcaţi de tanc. Sau, vorba unui clasic în viaţă, de naveta spaţială Discovery.

Sună a tortură?
Da, pentru că asta şi este.
Se zice c-aşa ar fi "convins-o" armata symbioneză de eliberare (ce nume cretin!) pe Patty Hearst să li se alăture (după ce, în prealabil, se osteniseră s-o răpească): privând-o de somn. O trezeau, nu tocmai delicat, din 3 in 3 ore.
(eu, dupa nişte luni de erupţii dentare, la trezit din 3 în 3 ore m-aş fi ridicat ca o floare, odihnită ca după un sejur la un spa de n-şpe stele, i-aş fi ciupit de obrăjori pe simbionezi, întrebându-i dacă nu vor nişte pireuţ, că-s cam palizi, şi s-o lase mai moale cu jafurile armate, că puştile mitralieră fac buba)

Booon. De ajuns cu divagaţiile. Puneţi mâna şi executaţi experimentu' cu trezirile nocturne. Vedeţi cum faceţi să vă iasă minim 12 treziri, cu ridicări din pat preţ de-ncălzirea unei căni cu lapte, per 8 ore.
Nu trişaţi. Angajaţi un auditor independent, plătit la greu, care să se asigure că urmaţi pas cu pas instrucţiunile. Să fie autorizat în scris (cu sânge) să vă mai şi ardă corectiv câte una pe cocoaşă, la nevoie.
Repetaţi timp de o săptămână, timp în care mergeţi la servici, faceţi (oarecum) curat prin casă şi încercaţi să păreţi oameni normali.
Pe urmă, putem începe să discutăm.

A, un'ie's beneficiile?
Ho, că vin şi alea.
După aproximativ al cincilea leşin datorat epuizării (nu tre' să fie consecutive), lucrurile se cam clarifică.

Poţi intra, aparent după dorinţă, în transă - precum şamanii. Homo psihedelicus scrie pe tine. (sau cel puţin asta crezi; pen' că, de fapt, eşti zdravăn ancorat în lumea de dincolo, a chiaunilor, şi nici vorbă de intrat şi ieşit de voie. chiar dacă nişte ore de somn îţi pot da iluzii de profil!)

Realitatea începe să se sedimenteze şi să se decanteze. Te doare la başcheţi de o mulţime de lucruri pentru care înainte ai fi jurat că-ţi puneai beregata la amanet. (poate c-ai fi făcut-o. dar oboseala, draga de ea, te lămureşte: nu ie cazu')

Constaţi că se poate trăi fără din ce în ce mai multe chestii pe care, înainte, le iubeai din suflet.
Fraiere. Ierea Maya. O iluzie. Atât. Vezi ce bine-i când vezi? Dă-o pe minimalisme. Mai bine. Mai 'eftin.

Viitoru' sună din ce în ce mai bine, chit că din el nu se mai întrezăreşte nimic clar. Dar ce nebuloasă sublimă!

Înveţi, nu tocmai cu binişorul, ce înseamnă bucuria. Extazul. Saltul pur către lumină, făcut într-o singură inspiraţie (că, după aia, reîncep urletele). Recunoştinţa eternă - fie ea şi nano-secundică.
(asta, când, de pildă, prinzi un pic de somn şi toate pietrele de moară din lume par, de unde le vezi tu, scobitori).

Îţi filtrezi nesperat de eficient relaţiile.
A, adică ne unea numai ieşitul la bere? Ha. Păi era şi cazul să se termine odată cu falsitatea asta...

Ajungi să-l înţelegi perfect pe dedublatu' dement din Fight Club.

Devii as în arta tencuitului facial. Mă rog, asă.
Sau, cel puţin, aşa îţi place să crezi.

Vezi chestii în reluare. Deşi ele nu se dau aşa.

Te lasă la timp memoria, astfel că nu va mai trebui să treci prin chinurile groaznice ale ţinutului minte de deadline-uri - ceea ce prezintă avantajul prioritizării prin omisiune. Mare tehnică.
O să constaţi că multe din urgenţe nu sunt ce par.
A, şi că unele sunt - dar cine să le mai numere... pentru asta ar trebui să fii treaz şi odihnit.

Ce spuneam?