Caloriferul preistoric, trezeşte-te, mami, şi alte mini-povestiri

Preambul oarecum lămuritoriu: orice copil mic &vorbăreţ va da, la vremea lui, dume.
Unele, monumentale.
În ceea ce-l priveşte pe Muţunau, nu e vreun geniu în devenire - pur şi simplu, vorbeşte foarte mult.
Foaaaaaarteee mult.
Pardon, imaginea clară e dată de propoziţia „nu tace o clipă”.
Prin urmare, la atâta cantitate (recunoaştem, discret speculată & atent urmărită & memorată) e absolut normal să iasă şi nişte „opere”.

Da’ azi vorbim mai ales despre alea involuntare.


Undeva, printr-un dulap, s-a găsit oarece monstruleţ fălcos şi păros, de pluş, care i-a fost prezentat lui Muţunau drept omuleţul preistoric. (cu asta seamănă cel mai bine...)
Seara la culcare, întrebat fiind dacă doreşte să-şi ia în pătuc noul prieten (întrebat în speranţa deşartă că poate s-o culca mai repede), Muţunau, obosit dar ferm, a zis:
- Nu. Da’ punem în p’iză calo’ife’u’ p’eisto’ic!
(electric, recent scos din debara...)


Azi dimineaţă, junele se vede silit să ia iniţiativa şi să se prezanteze la patu’ lu’ mumă-sa, în scopuri deşteptătoare.
- T’iezeste-te, mami!
- Hâm?
- T’iezeste-te, mami, să me’gem ’a g’ădiniţă!
- Mmmm... immmediat.
- Mami, hai, du-mă la BBC ca să me’gem ’a g’ădiniţă!
(în maşină se-ascultă BBC. Hăhăilelile altor matinale de radio sunt peste palierul de stres admisibil la ora aia în maşina noastră. BBC mormăie la un nivel acceptabil.)



Nu e foarte clar cât anume mănâncă Muţunau la grădiniţă - deşi, în ultima vreme, prezintă sistematic oarece indicii, localizate de obicei printre dinţi.
Sursa de încredere pentru informaţiile de profil sunt, evident, educatoarele, căci Muţunau, căruia-i cam plac păcălelile, dar nu şi interogatoriile, răspunde cam aşa:
- Ce-ai mâncat azi? întreabă Bunica.
- Chied că....pui!
- Auzi, da’ pe meniu scria viţel.
- Atuuunci... chied că viţel.
Intervenţia fantezist-sabotoare nu se lasă aşteptată:
- Da’ somonu' fumé? L-ai mâncat?
... şi, cu tot uzul greşit al persoanei a doua, dă roade:
- Daaa, ai mâncat somon fumé!


Muţunau cântă (adică scandează răcnit, ad nauseam)
- Maanchi, maanchi, tel’i batiu ee!
(La grădiniţă mai cântă cântecele şi-n engleză. Desigur, fără etapa dedicată corectării pronunţiei.)
- Maimuţă?
- Daaa!!! Manchi!
- Monkey, monkey, da’ monkey şi mai ce?
- Maanchi, tel’i batiu e!

No more monkeys jumping on the bed.

Melodioară enervantă şi-n original, darămite-n pronunţie misterioso-stâlcită...


Plus, iată ce susţine mitul omniscienţei parentale: ăia de acasă ştiu cântecele de la grădi!!!