(ca tot am primit nominalizări pentru umor, mulţumim din nou!)
Sau... ce fac poveştile (şi nu numai!), prin replicile lor (şi nu numai!) din viaţa noastră.
- V’ei bin! scheaună Muţunau, pe fondul seralelor cinsteli materno-buniceşti cu vin de Porto. (Mamiţuni, lepră mofturoasă, n-ar bea decât vin dulce. uber-dulce, dacă se poate. şi lichioros, cum a zis, din greşeală, Bunica)
- Mai aşteaptă fo’ 15 ani, zice amabila de Mamiţuni.
Muţunaul perseverează instant, însoţindu-şi reelaborata cerere de-o serie de scărmăneli convingătoare, plus mimica aferentă, de cerşetor profesionist:
- V’ei bin!
- Corect se zice vin, se eschivează Mamiţuni, convinsă până la os c-un pic de aplicare judicioasă a semanticii te poate de fapt scoate din belele. E pentru de-ăştia, mai înalţi. Aşa cum e şi cafeaua.
(în trecutul nu foarte îndepărtat, Muţunau a cerut şi cafea. Mamiţuni, sadică, i-a dat să pupe cana ei de cafea neîndulcită. a fost o foarte utilă experienţă de neuitat!)
- V’ei vin!
- N-auzi, peste vreo 15 ani. Sau, hai, fie, şi mai devreme, cu condiţia ca tu să fi trecut de 1.80.
- V’ei şi tu vin!
Hliup, se-aude simultan dinspre ambele pahare.
- Vezi, nu mai avem. (sadismul nu dispare prea repede...)
- V’ei must, se regrupează onorabil solicitantul.
Peste 2 minute, cu cererea satisfăcută, adaugă.
- No’oc! Mulţumesc!
Ce ţi-e şi cu participarea activă la viaţa socială...!
- Auzi, ar trebui să te ceri la oliţă, îl bleftureşte Bunica, în drum spre baie. Ameţită atât de greutatea "coletului" din braţe, deloc stabil, cât şi de parfumelul ameţitor degajat de fiecare mişcare, stimata speră ca şantajul sentimental de tip „eşti mare” să dea, odată şi-odată, roade.
- Ce fel de băiat eşti tu?
- Băiat miiiiic!!!! leşină de-ncântare împricinatul, oricând gata să joace feste.
Muţunau se decorează pe deşte cu marker-ul. Bunica aproape că urlă la vederea faptei. Mamiţuni, semi-absentă, ridică din umeri (după ce s-a convins că doar pielea-i decorată, nu şi hăinuţele) şi-ncearcă să canalizeze benign energia creatoare a micului Picasso.
- Ştii, aş putea să scot cariocile alea speciale, şi am putea să ne facem mustăţi!!!
(cariocile speciale sunt markerele de pictat pe mutre)
- Nuuu.... nu v’eau mustăţi.
- Atunci... poate pe frunte?
- Nu.
- Atunci, poate facem o pereche de urechi?
Muţunau azvârle repede marker-ul neautorizat şi-şi verifică, preocupat, anatomia:
- D’apoi u’iechi am!
La ora de somn:
- Nu eşti obosit?
- Nu!!!
- Dar cum eşti?
- Foa’te f’umos şi acope’it cu stuf!!!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Postări
9 comentarii:
:))) genial si delicios!!
:-))))))))))) acoperit cu ce mah? cu ce "stuf"?d-ala din Delta? :-)))) Sau se referea la ciuf?Bestial copilul!
Minunat. Complet pupacibil. Stiu, nu sunt numai momente din astea ... De altfel si Anna stie cand e cazul sa arunce un "daddy, you smell handsome" ca sa mai indulceasca traznaile ... la care replica lu' tat'su n-a intarziat (motanul batran stie cum se face dresura pt mancat de soareci!): "da, fiindca nu ma joc cu caca!!!". :))
Au niste faze foarte haioase la varsta asta, si niste explicatii geniale. Merita scrise.
G.,
nu chiar genial (vezi mai jos :))
Da' multumim oricum!
Ayandari,
da, cu stuf.
Zic merci ca n-a zis "cu stuf de la Vama".
Explicatia e simpla si vine din asocierile intamplatoare pe care le tot face de-o vreme: piticii (din Alba ca Zapada) locuiau intr-o poiana din padure, unde aveau o casuta foarte frumoasa, acoperita cu stuf...
Alina,
transmitem mai departe si apoi returnam pupaturile, cu multumiri.
Cat despre replica lui tati de caprite... face toti banii!
(as fi vrut sa fiu acolo, sa vad reactia Annei!!!)
Altheate,
da, asa e, e mult umor involuntar la mijloc. Si replicile savuroase merita "colectate" undeva!
Piticul meu inca nu vorbeste cu adevarat asa ca iti imaginezi cum ma uit eu la ce postezi aici: ca la un zeu mic, monument de inteligenta de care tu beneficiezi zilnic :D...
Zu,
ai si tu, cum ar veni, monument la tine-n curte.
Da-i un pic de timp si-o sa vezi ce de "opere" va asteapta si pe voi!
Nu stiu niciun copil care sa nu le fi emis, la vremea lui.
:-) da, astept sa se "activeze" si al meu. Ceea ce ma face sa te intreb: ce varsta are mai exact domnul Mutunau? Spre rusinea mea, daca informatia era pe undeva pe la vedere, eu am ratat-o :-(...
Zu,
savureaza momentele de liniste! Ca, mai incolo, urechile iti vor fi puse la grea incercare.
Mutunau are doi ani si jumatate.
Trimiteți un comentariu