miercuri, 16 martie 2011

Regresii şi dilemă

Ziceam că e amigdalită. Dar e posibil să fi fost scarlatină. Sau oareşce viroză-minune cu acţiune digestivă asezonată cu chestii respiratorii & ORL. Sau... da’ nu mai contează. (n-a mai fost timp de investigat riguros)
Adică da, ne-am distrat din plin.
Nu e clar dac-a trecut. Eu sper că da.

Musiu s-a-ntors, pentru vreo două zile, la a fi hrănit cu linguriţa (el mănâncă singur de mai bine de un an).
Eu m-am întors la perioada de urcat pe pereţi pe teme de nesomn (căci iar s-a trezit de 242.5 de ori pe noapte).
De data asta mi-am luat brusc concediu, conştientă că:
- n-are rost să mimez eroisme
- e-ntr-adevăr foarte nasol. (nu ştiu cum reacţionează restul lumii, dar eu, după o noapte de tocare măruntă, mi-s extrem de neprietenoasă, ca să nu zic că mă transform în diavolu’ tasmanian, varianta cu circumstanţe agravante. adică dacă mă consolează careva că aşa-s copiii, îşi riscă viaţa, căci impulsul meu de răspuns nu-i tocmai paşnic).

În plus, de fiecare dată când se îmbolnăveşte peste priceperile mele de doftoriceală, nu mai sunt bună de nimic.
Deci sper c-a trecut.


Dilema se referă la alegerea unei biciclete.
Să fie simplă, uşoară şi fără pedale, sau grea şi cu roţi ajutătoare?
Prima-mi pare o cheltuială nu neapărat utilă, la a doua-s de acord că (grea fiind) rupe genunchii omuleţului intens pedalator.
Una mică, uşoară, cu pedale demontabile, şi foarte-foarte ieftină, n-o fi existând?

9 comentarii:

alina spunea...

Ooof, hai ca va faceti bine. Cred ca greul totusi a trecut, sper. Tinem pumnii sa fie totul ok de-acum incolo.
Lipsa cronica de somn e cumplita, cunoastem. Marturisesc ca la mine se soldeaza cu mai mult decat neprietenosie. :)

Cu bicla ... noi le-am luat fetelor (cele mari) din alea grele si cu roti ajutatoare. Insa e tare greu cu impinsul la deal. La noi se poarta casca de protectie obligatoriu, in special in trafic. te-as sfatui sa optezi, mai ales acum la inceput, pentru una cu maner parental de ghidaj si sa investesti si in niste genunchiere/cotiere. Pana cand devine sigur pe el si pe roti.
Desi e greu cu cadrul asta solid de metal, cred ca totusi nu m-ar multumi una usurica. Nu mi se par suficient de sigure.

vic spunea...

nu e chiar asa. e important sa stii ce a fost. examenele de laborator pot sa spuna.
mai tirziu va fi necesar sa stie daca a avut scarlatina. si orice alta boala contagioasa sau nu. e vorba de ce lasa in sistemul imunitar si alte asemenea amprente.

shmeny spunea...

hei, sper sa se faca bine baiatul. si sa manance iar singur, si tu sa dormi, si el sa spuna perle

Sinziana spunea...

Sanatate multa! Bine ca ti-a dat prin cap sa-ti iei concediu :) Chiar, ce idee simpla si buna! Exista concediu medical de ingrijire a copilului bolnav! Mai exista? Acum cu noul Cod al Muncii?
Cu bicicleta nu am niciun sfat, noi suntem mai mici si avem un gen de tricicleta cu 4 roti si fara pedale. Foarte usoara: Pukylino.

g.cojocaru spunea...

la capitolul recomandari sunt pe din afara, dar va doresc sa gasiti cat mai repede ceea ce cautati.
Sper sa fi trecut; de tot. Multa sanatate!

ayandari spunea...

sanatate maxima, sper ca deja sa va simtiti mai bine acum!

Mamiţuni spunea...

Alina,
noi n-avem dealuri :)
In sensul ca nu-l vad pe domnul reactionand la vederea unui deal altfel decat dandu-se jos de pe orice fel de bicicleta & mergand oftand pe langa!

Dar avem set de siguranta bicicleteasca (cotiere, genunchiere, casca), pentru ca nu vor fi putine momentele in care proaspatul biciclist va fi cules de pe jos. De preferinta, intreg.

Din cele cu maner parental de ghidaj eu n-am vazut. Avem o tricicleta din asta, dar biciclete n-am vazut nici una. Multumesc pentru idee, o sa caut.

Cat despre greutate: am zis ca-i e mai bine (cand cade) daca are o bicla mai usoara, versus una mai grea (ca daca are roti ajutatoare, oricum e mai stabila, iar daca nu, oricum nu). Si ca, egoist, daca e mai usoara, mi-e si mie mai bine cand o car... (ceea ce va avea loc des)


Vic,
o sa-i fac oricum exudat faringian & raclaj lingual & "extras" nazal (mai curand de teama recurentei, decat de orice altceva), dar trebuie sa mai asteptam cel putin 1-2 saptamani.
Ideea e ca, pe moment(ul profund nedormit), nu ma-ncalzeste cu nimic sa stiu ce anume era. Nu cred c-ar fi schimbat radical manifestarile...


Shmeny,
multumim. S-a apucat de mancat singur. A ramas cu cateva sechele de tipul "nu ne mai dezlipim de mami. cel putin nu fara sa-i roadem intens urechile"
Hai, c-am pus perle.
Si, incet incet, poate reusesc s-o pun si pe-aia referitoare la angajatorii nesimtiti versus CIC.


Sinziana,
nu stiu daca mai exista. De cautat!
Mi-am luat concediu pur si simplu, ramasesem cu multe zile de anul trecut. Dar ar fi putut fi medical pentru copil.
Pukylino arata foarte bine, multumesc pentru informatie!


G.,
multumim! Ajungeti si voi, indata, la capitolul bicla...


Ayandari,
multumi, acu' suntem ceva mai bine.

shmeny spunea...

mamituni,
nu te mai stresa cu scrisoarea. iti povestesc pe mail. e acela pe care-l lasi la comentarii?

Mamiţuni spunea...

Shmeny,
da.