Nu e bine

De dimineaţă până seara, numai ordine pe capul meu. Trezeşte-te, îmbracă-te (pe asta chiar n-o-nţeleg, că-n clipa-n care mă ridic din pat sunt deja îmbrăcat, nici nu ştiu exact de când), treci la spălat pe dinţi, treci, că asta nu se negociază, încalţă-te, hai să-ţi dau polen, ia banana, ia sticla cu apă, ia ghiozdanul, hai, ieşim.

Ce tot atâta hai, că nu se mută grădiniţa.
Şi nici biroul lui mami - şi chiar dacă se mută, sunt sigur că tot o primesc fetele, şi dacă ar întârzia. Ştiu sigur c-ar mai prinde şi cafea (pentru că mai văd seara că mai e) deci chiar nu pricep de ce se agită. Dacă asta nu e rea-voinţă, nu ştiu, zău, ce e.

Mda. Peste zi, la grădi, mai merge cum mai merge, pen’ că eu-s destul de şmecher cât să prind leagănul gol şi-n rest lumea chiar nu mă bate atâta la cap.
Sau renunţă mai repede.
Sau face altcineva ceva şi eu scap cu faţa curată.

Dar seara o luăm de la capăt, cu altele. Mâncare, baie, somn.
Acu’, între noi fie vorba, seara chiar mi-e foame şi baia chiar îmi place.
Deşi am eu grijă să nu dau de bănuit...
Nici cu somnul n-aş avea o problemă, da’ vreau să ştiu ce face ea după ce eu adorm. Dacă face, fără mine, ceva interesant? Dacă se petrece ceva fain şi eu nu iau parte? Dacă pierd ceva? Mă roade ideea.

În rest, numa’ interdicţii. Nu mai azvârli jucăriile, nu mai zbiera, nu mai da mâncarea pe jos, strânge după tine, mnie-mnie-mnie-mnie-mnieeee!
Cum, strânge după tine nu e interdicţie?
Ba da, e. Că mă opreşte pe mine să fac între timp alte chestii faine, cum ar fi dărâmatul ghivecelor. Uuuu, ce fain zboară lutul!!!

Şi cică să mă uit pe unde calc. Da’ tu ce păzeşti, cucoană?
Nu-ţi ajunge c-am făcut deja, de vreun an jumate, concesia majoră de-a nu mai fugi non-stop şi de-a merge de mână cu tine? Dacă mă-mpiedic, mă ridici de mână, nu?
Şi să am grijă de lucrurile mele. Păi da’ nu cumperi oricum altele? Ce, crezi că mă păcăleşti cu chestii gen „nu mai sunt” sau „n-am bani, că n-am luat salariul”? Doar ai card, ştiu că ai card!

Şi de ce nu putem dormi în parc? Sau la piscină? Că doar a vrut să mă ducă să dormim în altă parte. N-am vrut eu, că nu-mi plăcea nici baia lor, nici felul în care mă strigau copiii. Mai mici fiind, îmi poceau numele. Foarte neplăcut, normal c-am afişat un rânjet de doi metri lungime în secunda-n care-am ieşit pe poartă. De bucurie c-am scăpat. Mi-a părut mie rău după desenul ăla animat cu mamutul şi arătarea aia care tot fugărea o ghindă, dar, în rest, a fost foarte bine că ne-am întors.

Groaznic. Nu ştiu cum de mai suport.

Tre’ să plec în lume urgent, da’ cică-ţi trebe hârtii de-alea colorate, bani!

Ştie cineva cum faci să joci la 6/49 când ai doar (doar?!) patru ani?