luni, 19 noiembrie 2012

Când îţi crapă măseaua....

 ....nicio alta decât cea necrozată acu’ vreun an jumate...
(dar, evident, crăpată acum pe partea cealaltă, nu pe cea reparată anterior. fireşte, ronţăirea perseverentă, de dată recentă, a unui pungoi de porumb prăjit e o pură coincidenţă).


Pe scurt, du-te cu copchilul la dentist. (că e din scurt, că alte programări nu mai sunt, că nu-l poate prelua, tot din cauză că e din scurt, fără a se da peste cap de cinci milioane de ori şi cu fundu’ de pământ, odată, nimeni)

Ei, hai să-ncercăm.

Am luat un set de carioci groase (4 lei) de pe la ceva magazin obscur dintr-o piaţă mică.

Am printat circa două kile de foi desemnate colorării. Care de la PicGifts, care de la Supercoloring, care de la Kaboose (nu puteau lipsi piraţii).
Tangledcoloringpages e, iar, un site util & interesant.

Am explicat din timp junelui care-i treaba. Ce facem, unde mergem, ce se întâmplă şi cum e de aşteptat să se poarte fiecare dintre noi. (in linii mari, eu să nu urlu, să nu dau din picioare şi să nu bat dentista, el, nici atât)

La faţa locului, junele s-a comportat exemplar. De pus la icoană, cu busuioc.
A avut răbdare să aşteptăm; a răspuns de 5 ori în 3 minute setului standard de interogări (cum te cheamă? câţi ani ai? mergi la grădi? - ocazie cu care m-am gândit serios să-i fac un tricou cu toate răspunsurile astea; când mai creşte, pun pătrăţele noi; sau, la o adică, scriu cu marker-ul de textile, cifră după cifră); odată intraţi în cabinet (doamna doctor în chestiune posedă oarece nepoţel, un pic mai mic, deci a fost încântată să-l studieze în paralel cu cavernele din dantura pacientei) s-a pus netulburat pe desenat.

Atât de netulburat că nu s-a sinchisit de criticile acerbe ale audienţei scandalizate de culoarea (mmm... tehnic vorbind, culorile) alocată(e) mâţei.


(inexplicabil, bostanul parţial mov n-a şocat pe nimeni)


Am rezolvat pretins-diplomatic situaţia:

- E o mâţă de Halloween! E şi ea deghizată!
(devin brusc creativă în preajma aparaturii stomatologice)


Apogeul situaţiei n-a fost atins însă când Muţunau, debordând de siguranţă de sine, a răspuns (neconform cu realitatea) un „da!” hotărâto-indignat la întrebarea „da’ tu te speli pe dinţi, nu-i aşa?” (răspunsul mai complet ar fi putut fi „da, da’ ştii cât mă zbat să nu?”), ci când a venit să studieze cam ce se întâmplă între fălcile mumă-sii şi i-a făcut cu ochiul stomatoloagei cum că „bine!”

2 comentarii:

gratioasa spunea...

Da` tu cam la ce te asteptai? Mie nu mi s-a intamplat macar o data sa merg la dentist fara copii (nu ca nu m-ar lasa iemotionalul - asa cum vad ca-ncepe stomatologul meu a crede) si, desi nu-s cei mai pasivi copii intre cati cunosc, n-au devasat nimc. Au tv, reviste, dar mai ales pe mama lor sub anestezie, care le face animale fioroase din des`tele-i boante.

Mamiţuni spunea...

Gratioasa,
nu stiu exact la ce ma asteptam. La Hiroshima, Fukushima si Nagasaki?
Oricum, nu e timpul pierdut :)