Adevăratul Moş Nicolae

Crescută fiind pe vremea lui Moş Gerilă, la mine n-a venit Moş Nicolae. Prima dată am avut de căutat în cizme prin ’90 sau ’92, cred... când deja fiecare îndesa câte ceva în mergătorii fiecărui alt membru al familiei, prefăcându-se că-i primul şi singurul care face asta, şi distracţia supremă era să nu dăm cap în cap pe hol în timp ce...

Cred că Moş Nicolae de pe vremuri nici nu prea avea cum fi la timp dotat cu fructe şi nici cu ciocolată pe gustul destinatarilor (iar eu, una, făceam un bot de 4 metri şi strâmbam un nas de 3 dacă, Doamne-feri, ciucalata nu era din aia - care din aia, habar nu mai am. îmi amintesc clar doar că aprobam cu fermintate cărămiduţele de ciocolată chinezească, atât lingourile învelite-n foiţă aurie, cât şi pătrăţelele cu fotografii adorabil-minuscule, şi că detestam glucoza.).

Acu’, recuperatoro-judicativ, zic că şi două mere şi trei nuci (fie ele şi nepoleite) ar fi fost bune. Nu în sine, cât pentru gustul sărbătorii - pe care, oricât l-aş căuta, nu-l am. Nu de-adevăratelea.
A(vea)m vaga senzaţie că nici n-o să-mi mai crească.


Poate de-asta, poate pentru că Moş Crăciun ne va aduce o tabletuţă (mini... cu un firicel de memorie... WiFi... iar noi n-avem WiFi... deci o să ne uităm la ea ca mâţa-n calendar.... respectiv mâţa-n tabletă... dar cine să le mai numere!!!), poate pentru că Muţunau a bătut recordurile de încălcat reguli, pe toate fronturile (într-un profund sictir, nu aşa...), poate pentru că pe neaşteptate(?!?) nervul mamiţunesc a cedat de-a binelea, iaca ce dezbăteam ieri:

- Ţie Moş Nicolae o să-ţi aducă un băţ.
- Nuuu... o să-mi aducă fructe şi ciocolată.
- Băţ.
- .... Da’.... nu. N-o să-mi aducă băţ.
- Dacă ar vorbi cu mine şi m-ar întreba ce să-ţi aducă, eu aş spune că un băţ. Prea ţi-ai dat în petec în ultima vreme (urmează pomelnicul tuturor abaterilor, actelor de lezmajestate, etc)
- Dar promit să ascult!
- Iar?
şamd.


Azi:
- Da’ tu n-ai vorbit cu Moş Nicolae....
- O, ba da.
- Păi, cum...?
- Mamele au această putere, zic, cât de pompos, dogit şi răsunător pot.
- Dar eu aş fi vrut fructe...
- Putem merge împreună la magazin şi-ţi cumpăr câteva. Îmi arăţi tu ce vrei.
Evident, doresc să-i iau faţa Moşului şi să mă arăt mai simpatică.

Ajungem în Real, unde Muţunau alege banane, cădem de acord asupra unei bucăţi de somon (un fruct deosebit) şi asupra unor bomboane de pom.

Pe ultima sută de metri, junele se trezeşte că ar vrea Raffaello. Mă reped spre prima casă care are expusă o cutie. Rog o doamnă să se dea un pic la o parte. Doamna îmi zâmbeşte şi-mi face loc.

Cutia e, desigur, goală.

- Îmi pare rău, nu mai sunt, uite, scutur eu cutia spre Muţunau.
- Mniuăuău, onomatopeizează mormăit a regret susnumitul. Ou Kinder?

Mai dau la o parte alţi oameni, mai scutur o cutie. Nup.
- Mniuăuău...
- Muţunau, stai aici, proptesc ferm junele la bandă, cât mă duc eu să caut pe la alte case.

Evident, nix. Gol, gol, gol. Mniăuăuă... sau cum era?

Mă-ntorc la casă, să prelucrez Muţunaul prin aşchiere cu privire la cât de frumos o să fie alt’dată, când o să găsim noi bumboane, nu ca acum.

Răspuns corect: bot de 5 metri.

Boscorodesc aiurea încă vreo 10 secunde.

- Două sau unul? Îmi şopteşte conspirativ o voce.
- Hă? îmi exprim eu, prompt, inteligenţa nepereche.
- Ouă Kinder! susură doamna care, mai devreme, îmi făcuse graţios loc să plonjez inutil în cutiile de la casa vecină. L-am trimis pe soţul meu să caute, pentru Muţunau!


Hă? Ce? Cum?

Între timp, soţul-emisar îmi semnaliza, via degete proprii, să-i răspund dacă vreau un ou sau două, iar Muţunau, care deja recepţionase conspiraţia, aştepta cu respiraţia tăiată şi cu ochii mari cât farfuriuţele de cofetărie.

Unul! mă dezmeticesc eu, reconstituind că doamna m-a şi văzut ţopăind de colo colo după chestii, m-a şi auzit strigându-l pe nume pe Muţunau şi l-a şi văzut botos.

(nu ştiu de ce nu exploatez cumva, inclusiv financiar, halul de înduioşare-n care Muţunau, cu o simplă grimasă, poate aduce oamenii de toate naţiile. mai am un pic şi dovedesc ştiinţific că un poster cu el, bine pozat, ar putea aduce pacea-n Orientul Mijlociu)


Cam ăsta e, aş zice, spiritul de-a cărui lipsă mă mniuăuă-eam mai sus.


Micul imbold zâmbitor care te face să întreprinzi micul efort nesufocant care aduce atâta bucurie - să mergi să cauţi, câteva rafturi mai încolo, ca să aduci un ou Kinder unui copil necunoscut.



Mulţumesc, doamnă & domn Moş Nicolae!