Şi după ce, din motive de planuri educaţionale măreţe, cugetasem intens la analize comparative (între Samsung şi Apple. deh, snobismul...) fără însă a cădea în plasa reducerilor de vineri negre (deh, harpagoneala...) nu cumpărasem nimic pentru că, pur şi simplul, nu mă putusem hotărî.
(mărturisesc c-un oareşcare rol a jucat şi faptul că nu mă d(ăde)au banii afară din casă...)
Cu ocazia ploconului, am constatat că mai toate cujetările und analizele comparative fuseseră profund inutile. Pentru uz copilesc, 4GB ajung.
(e drept că peste câţiva ani te poţi trezi că memoria asta e o mică glumă. primul meu computer avea, la vremea aia, o maaare memorie. acum, există stick-uri care au de câteva ori mai mult... dar până una-alta, merge.)
După lupte seculare care au durat 30 de ani, tableta a căpătat husă & a fost încărcată cu varii aplicaţii, printre care, nu se ştie de ce (ah, destinul! cruda soartă!) şi cu oarece Angry Birds.
Pân’ aici ne-a fost.
Ce babbel, ce duolingo, ce Max et Mathilde... Păsăroi furioşi să fie! Şi porci, desigur.
(între noi fie vorba, cunosc oameni serioşi, la casele lor, cu foncţie, prestanţă şi ce-oi mai vrea, care o ard engribărdseşte... de le merg fulgii! jocul e, într-adevăr, reuşit. pentru începători, cel puţin... )
Booon... Problema e că (deşi eu speram că entuziasmul iniţial se va ofili mai rapid), jocurile alea au şaptişpe mii opt sute de nivele.
Diferite!
Şi, desigur, tre’ facute toate.
Iar Muţunau, desigur, nu se opreşte.
Adică.... n-aş pune pariu că, dacă ar fi lăsat cu tableta-n mână, nu l-am găsi, la un moment dat, leşinat, cu ochii injectaţi intens şi cu pupilele pline de angry birds.
(nu, nu e lăsat)
Să zicem că răbdare aş mai avea. În definitiv, uzul măreţei ferestre către fantezii zburătoare din praştie e limitat la câteva ore pe săptămână, în weekend.
Şi-apoi, mă autoconsolez cu ideea că, la o adică, nu e rău să-nveţi la vârste mici cum să te mai şi opreşti din stat cu ochii-n tableta. (accept ideea că aici e un întreg proces...)
Doar că musiu, mai nou, a început să cânte melodiile din Angry Birds. Pe toate.
(cedare nervoasă maternă număru’ 1).
Să zicem c-aici am reuşit a diminua măreţul obicei până la mici onomatopee. Mai sonore decât suportă prea-încercatele-mi urechi, dar, fie...
În definitiv, şi eu obişnuiesc să lălăi varii melodii obsedante. Nu-s din joace, dar felul în care le redau le face să pară destul de aproape de importul din versiuni extrem de nereuşite... (cu o anume ocazie, recentă, m-am ţinut trează la volan preţ de vreo 400km străduindu-mă să redau oarece muzici de pe la The Voice. Nici măcar eu nu pot aţipi în hârşâielile alea sinistre-n care-mi vira vocea... Am ajuns cam răguşită la destinaţie, dar, altfel, neavariată suplimentar)
Şi (cedare nervoasă maternă număru’ 2) nu mai vorbeşte decât despre asta. Ce se mai petrece prin joace, adică.
Mrrr.
Prin casă-ncepe să se traseze, insidios, linia Mărăşeşti-Mărăşti-Oituz.
Belicos, belicos, dar care e planul?
Păi, întâi o să ne jucăm împreună pe tabletă.
Hă?
Ei, da.
Asociem obiceiul prezent cu unul pe care are sens să-l păstrăm în program - prezenţa mamiţunească în jocurile muţunautice.
Pe urmă, evident, vom păstra prezenţa mamiţunească şi vor dispărea păsăroii.
(am luat în calcul dezinstalarea, dar ce mă-ntere, cel puţin acum, e să se lase el, uşor-uşor, nu via „n-avem”)
Am băgat deja Lego-n program.
Desigur, printre primele chestii construite de Muţunau se numără, fireşte, Angry Birds, maşinile din Angry Birds Go, oarece chestii de prin Star Wars (varianta engribărdsuită) şi, din nou, Angry Birds.
(zgomot de fond: dinţi mamiţuneşti vag scrâşniţi)
Pe urmă, vom găsi (adică voi găsi) alternative la joc. Chiar dacă începem cu filme şi vedem Star Wars... Sau mai cumpăr alte 15,000 de kile de cărămiduţe de Lego (Muţunau nu-mi împărtăşeşte, din păcate, pasiunea pentru Meccano)
Şi chiar dacă e nevoie să continuăm cu chestii gen Wii sau Xbox (din categoria „ţopăi în casă şi te vezi pe ecran”).
De preferat, vom profita de posibilităţile de ieşit afară pe care se presupune că ni le va oferi în curând vremea.
(sau, dacă mai durează mult frigul, ieşim pur şi simplu în ploaie)
Nu pot decât să mulţumesc firmei Rovio că nu mai face altele...
Şi iată cum, fain-frumos, la nici 6 anişori de Muţunau, dăm ochii cu unele din problemele cumva emblematice din relaţia de părinte-copil (şi nu numai), la pachet cu aferentele ocazii de învăţare:
jocurile pe calculator, spectrul dependenţei, alocarea timpului unor activităţi nu prea folositoare (ca să nu zic altfel), cine-al-cui-stăpân-e (Muţunau al tabletei, sau invers...)
versus posibilităţile de învăţare pe care le deschide tehnologia, micile-mari chestii pe care junele a apucat să le descurce pe cont propriu (trece rapid de unele nivele de care eu nu pot trece din prima, s-a prins ce face fiecare păsăroi, îi ţine minte, a strâns destule puncte cât să-şi „cumpere” varii props-uri şi acum tre’ să-şi gestioneze averea... etc).
Autostrada mersului pe sârmă s-a deschis.
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu