Naştere naturală de tripleţi (nu, nu ai mei)

Repet: nu, nu ai mei. Momentan n-am în plan tripleţi.

Daaaar...


Stând eu într-o noapte pe gânduri (ca baba pe scânduri), mi-am adus aminte de-o menţiune de presă privind naşterea unor gemeni fără cezariană, undeva, prin nu mai ştiu ce oraş din România.

(Şi-mi mai aduc aminte, cumva fără legătură, de o doamnă pe care-am cunoscut-o demult, mamă de tripleţi post a n-şpea inseminare artificială. Ea, medic, ceruse cezariană. Până la urmă, asta se şi întâmplase. Inseminare = copil preţios, hai să-l extragem rapid. Să-i, în cazul ei.)

Drept care, zdrang, zbang, mă pocneşte curiozitatea & mă dedau cotrobăielilor pe internet, încercând să mă lămuresc dacă vreo careva, pe undeva, a născut tripleţi pe cale vaginală, şi s-a mai şi gândit că-i bine să informeze mapamondul.


Ei bine, da.

Aici este un link spre articolul semnat Ruthipedia - povestea naşterii a 3 fetiţe.

Articolul conţine, pe lângă text, oarece poze, niciuna de natură să ridice sprâncene. (mai degrabă o să le ridice textul...)
(Da, burta pare mai mare decât mama.)



Dar aici este un film care va ridica sprâncene - pentru că e filmată toată naşterea tripleţilor Trama.



Toată... adică toată. E needitată, drept care amatorii de vizionări merită avertizaţi cu privire la alegerea locului şi momentului vizionării.

Dincolo de aspectele anatomo-fiziologice (pe care mai poţi ajunge să le visezi noaptea...), cel mai şocant aspect mi s-a părut a fi atmosfera de la spital - calmă, destinsă, pregătită.

Fără bruftuluieli, fără intimidări, fără figuri de atotputernicie şi control.

De, am şi eu traume.

Atelierele din Pod: Jocurile lui Merlin (sâmbătă, 10 mai, pentru 3-10 ani)

Luuuumeeee, luumeee....

Mai bine mai târziu decât deloc, iată anunţul pentru atelierul de sâmbătă, 10 mai, din Pod:

Pardon, de la Teatrul din Podul Meu.

Pe un fundal ceva mai alb decât ar fi fost vizibil bine, atelierul promite oarece ţopăieli jucăuşe, cu pretext arturiano-merlinesc, urmate de decorarea unui castel propriu, care se ia şi acasă!

Din informaţiile (privilegiate) de culise aflăm următoarele:

Castelul (care e şi un pic pliant...atât cât să încapă după dulap - ca să nu-nveţe copchilul cuvinte noi când te-mpiedici tu de Merlin prin casă) este gata pregătit pentru a fi decupat suplimentar, pictat, ori, la nevoie, îmbogăţit cu turnuri, poduri (dâmburi, gloduri) şi alte anexe suplimentare strict necesare la casa omului. Pardon, castelanului.

Castelul e însă mărişor. Castelanii preşcolari vor încăpea în el - dar, spre marea lor jale, nu se vor putea ascunde complet.

Atelierul invită copii de 3-10 ani, şi fete, şi băieţi (că doar la decorare merg toate culorile...) sâmbătă, 10 mai, de la ora 11.00, la Teatrul din Podul Meu, în Pantelimon, pe lângă Ferma Animalelor.

Durata programată e de 1 oră dar dacă nu e gata castelul sau nu s-a uscat vopseaua, părinţii mai pot sta la un ceai (două...trei...), în vreme ce copiii dau de pereţi şi podele o serie de jucării special ascunse-n pod în acest scop.

Costul este de 40 lei / copil şi include toate materialele, precum şi ceai şi biscuiţi.
Trântirea jucăriilor e gratis.

Părinţii asistă (dacă doresc, fireşte) şi mai şi participă (de cele mai multe ori, de nevoie...).
(ceea ce mie, care crăp de curiozitate să aflu ce se-ntâmplă la toate atelierele la care mai merge Che Guevara Muţunau, mi se pare o idee foarte bună).


Înscrierea prealabilă e (dată drept) imperativă pen’ că garantează existenţa castelului aferent (macheta e pregătită dinainte): catalinahetel la yahoo punct com, iar numerele de telefon cred că se văd în afiş (nu le mai transcriu).

Sunt maxim 10 locuri (Podul cu pricina nu e prea mare...)

Castelăneală plăcută!

Am obosit (iar)

Am obosit (iar).

De câteva luni încoace, urmez, pe pilot automat, cam aceeaşi rutină, care mă duce prea des spre momentul în care, odată ajunsă-n faţa calculatorului, cu blogul deschis, mă-mpiedic iremediabil de cine ştie ce pârleaz informatic (de cele mai multe ori, calitatea conexiunii e sublimă, dar lipseşte cu desăvârşire. azi, de pilda, nu se afişa nimic legat de autentificare. şi dă-i, şi luptă, pe ocolite).


Estimp, ca să nu se strice media casei, Muţunau e din ce în ce mai atomic. Pe bază de ce, nu se ştie clar, având în vedere cât mănâncă. Puţin, adică. Acasă, vreau să zic, că-n deplasare înfulecă precum lupul, ursul şi alte varii animale sălbatice.
A, păi ăia gătesc mai bine.
O fi, am zis, luând şi la pachet.
Ăhă.
Probabil simpla intrare pe uşă egal moartea pasiunii culinare. Indiferent de preparat.
Noroc cu fotosinteza.



Capriciile sunt în toi. Plină expansiune / înflorire / explozie / toate la un loc.
De pildă:
- Vreau cartofi.
Fierb cartofii.
- Gata masa!
- A, cartofi? Păi nu mănânc cartofi. Eu vreau paste.
Trecuseră maxim 20 minute. Încep să-l suspectez de varii amnezii. Încă n-am ajuns să-l întreb cum îl cheamă. (mai bine-mi notez şi eu, mai întâi; preventiv)



Muţunaul, când (periodic) binevoieşte a dormi, vorbeşte prin somn. Asta ştiam, domnul e din părinţi campioni.
Da, dar mai nou, şi cântă!
Mă rog, fredonează, şi apoi explică, tot prin somn, că fredona. Mă aşteaptă un drum la farmacia homeopată (remedii de liniştire. pentru ambii...)


Reuşesc, după lupte seculare ce au implicat şi aspirarea saltelelor (cu desfăţarea şi înfăţarea aferentă, plus Muţunaul ubicuu-ţopăitor), să aranjez patul. (patul cel mare. atât de mare, că mai e şi depozit de te-miri-ce-uri).

- Uau, zice Muţunau, e aproape superb!